ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 418/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 4 aprilie 2002 reclamanta SC “C” SA a solicitat

anularea deciziei nr. 227/2002 a Ministerului  Finanțelor Publice, a procesului

verbal de  control nr. 1521/2002 emis de D.G.F.P. Hunedoara și exonerarea de la

plata obligațiilor pe care  le prevăd aceste acte, în sumă totală de

328.367.776.435 lei, plus cheltuieli de judecată.

In

motivarea  acțiunii s-a  arătat că reclamanta nu datorează sumele reținute cu

titlul de impozit pe profit, deoarece plățile compensatorii acordate

salariaților disponibilizați în anul 2000 din fondul de salarii sunt

deductibile fiscal. Suma de 1.705.521.820 lei reprezentând  contravaloarea

compensațiilor bănești acordate personalului pensionat la cerere, reclamanta a

susținut că este de asemenea, o cheltuială deductibilă fiscal.

In ce

privește  TVA  pentru export, petenta a susținut că beneficiază de  cota „0” de

TVA urmând a se face  aplicarea Regulamentului nr. 3/1997 al B.N.R. și a

Decretului nr. 209/1976. Referitor la suma de 5.044.090.915 lei reclamanta a

precizat  că aceasta a fost deja stabilită prin procesul verbal de  control nr.

13994/2000, împotriva căruia a formulat  plângere.

Prin

sentința  civilă nr. 20/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția  comercială și

de  contencios administrativ, acțiunea a fost admisă în parte pentru suma de

3.490.046.620 lei.

Instanța

a reținut, pe baza  actelor depuse la dosar și a expertizei contabile

efectuate, că  plățile  compensatorii s-au făcut din  resurse proprii, respectiv

din fondul de  salarii, compensațiile bănești acordate personalului pensionat

sunt  considerate cheltuieli de  exploatare și ca atare, toate  aceste

cheltuieli sunt deductibile fiscal. In ce privește TVA  de 870.801.872 lei și

majorările de întârziere  aferente, s-a reținut  că acestea au fost stabilite

printr-un proces verbal anterior împotriva  căruia reclamanta a formulat

contestație, care este în curs de soluționare.

Impotriva

acestei sentințe au formulat recursuri în termen Direcția Generală a Finanțelor

Publice Hunedoara  în numele și pentru Ministerului Finanțelor Publice și

reclamanta SC “C” SA.

In

recursul pârâtului s-a arătat  în esență că sumele de plata cărora a fost

exonerată reclamanta nu sunt deductibile fiscal deoarece nu sunt aferente

realizării veniturilor, astfel cum prevede art. 4  alin. (4)  din O.G.

nr.70/1994

In

motivarea recursului reclamantei  s-a arătat că  instanța nu s-a pronunțat

asupra TVA pentru exporturile  încasate în numerar,  cu privire la care a

solicitat acordarea cotei „0” de TVA. De asemenea, s-a precizat  că, prin

procesul verbal de  control contestat, în mod greșit s-au calculat majorări de

întârziere pentru o sumă stabilită printr-un proces-verbal anterior,  act a

cărui executare a fost suspendată de instanță.

Verificând

cauza, în funcție de motivele de  recurs formulate de părți, Curtea constată că

ambele recursuri  sunt nefondate.

Referitor

la suma de 9.051.766.856 lei reprezentând plăți compensatorii acordate

salariaților disponibilizați, impozite, taxe și vărsăminte asimilate, se rețin

următoarele.

In anul

2000 reclamanta a constituit provizioane  în sumă de 9.051.766.856 lei pentru

plățile  compensatorii ce urmau a fi acordate salariaților disponibilizați în

urma  concedierilor  colective.

Plățile

compensatorii pentru personalul disponibilizat, au fost efectuate în două  tranșe:

ianuarie și  iunie 2001. În anul 2001 era în vigoare  O.U.G. nr. 77/2000, care

a prevăzut că persoanelor disponibilizate li se pot  acorda compensații bănești

individuale  din fondul de  salarii. Societatea comercială, în anul 2001 a

anulat provizioanele și în conformitate  cu prevederile contractului colectiv

de muncă și cu dispozițiile legale  în vigoare, din fondul de salarii, a

acordat compensațiile bănești salariaților disponibilizați.

Potrivit

Instrucțiunilor aprobate prin H.G. nr. 402/2000, art.4 lit.a), cheltuielile  cu

personalul  se încadrează în cheltuielile  efectuate pentru realizarea

veniturilor și drept urmare sunt deductibile fiscal în  conformitate cu

dispozițiileart. 4 alin. (4)  din O.G. nr.70/1994 modificată.

Suma de

9.051.766.856 lei constituită în anul 2000 cu titlul de provizioane, a  fost

greșit calificată astfel de  către reclamantă. După cum precizează și

expertul, greșeala a fost corectată prin anularea provizioanelor  în anul 2001,

înregistrarea  sumei la  venituri și trecerea  plăților respective în

conturile  de cheltuieli cu personalul.

De

precizat că, în anul 2000, până la  apariția O.U.G. nr.77/2000, sumele acordate

cu titlul de compensații persoanelor  disponibilizate erau deductibile la

calculul impozitului pe profit, potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (2) din O.U.G.

nr. 98/1999.

De

altfel, suma de 9.051.766.856 lei  formată din plățile compensatorii,

contribuțiile  la bugetul  asigurărilor sociale, la fondul de șomaj, impozitul

pe salarii, etc. Ca atare includerea acestei sume la  cheltuieli nedeductibile

fiscal  ar  conduce la o situație de nelegalitate, întrucât  ar fi impozitate

impozite și taxe achitate de  societate.

Așadar,

reclamanta nu datorează impozitul pe profit și majorările  aferente  calculate

de organele fiscale  pentru suma de 9.051.766.856 lei .

În ce

privește suma de 1.705.521.820 lei reprezentând contravaloarea compensațiilor

bănești acordate personalului  pensionat la cerere, impozite, taxe și

vărsăminte asimilate,Curtea  reține următoarele.

Începând

cu data de 15 noiembrie 1999 s-au pensionat  42 salariați cărora, în perioada

15-17 noiembrie 1999, li s-a plătit  prima tranșă din compensația prevăzută în

contractul colectiv de muncă,  în sumă de 1.778.321.425 lei (care cuprinde

impozitul pe salarii, contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale și cele la

fondurile speciale). Această sumă a  fost considerată deductibilă fiscal de

către organele fiscale la un control anterior.

Pentru

tranșa a doua de plăți societatea a constituit  în mod greșit provizioane în

anul 1999 prin contul de  cheltuieli excepționale privind operațiunile de

gestiune ( nr.6718). Greșeala a  fost corectată în luna martie 2000, la plata

tranșei a doua, când  suma  de  1.705.521.820 lei a  fost înregistrată corect

în conturile  de  cheltuieli din grupele  641, 645, 635 și au fost anulate

provizoanele prin venituri, înregistrări permise de art. 27 alin. (5) din

Legea  contabilității, republicată.

Compensațiile

în discuție (tranșa a doua, ca și prima tranșă) au fost prevăzute  în

contractul colectiv de muncă, anexa 12, astfel că dreptul de pensionare la

cerere s-a născut la data la care persoanele în cauză erau încadrate în  muncă

și s-au avut în vedere pentru plățile  compensatorii veniturile obținute  de

societate în perioada în care persoanele respective aveau calitate de

salariați. Ca urmare plata  compensației, efectuată în conformitate cu

prevederile contractului colectiv de muncă, s-a suportat din fondul de

salarii. Aceasta este o cheltuială care se încadrează în cheltuielile efectuate

pentru realizarea  veniturilor – astfel cum s-a arătat mai sus – și potrivit

art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 70/1994 modificată, este deductibilă fiscal

pentru calcularea impozitului pe profit.

Suma  de 1.705.521.820

lei cuprinde și impozitul pe salarii, contribuția la bugetul asigurărilor

sociale și la fondurile speciale, astfel încât, încadrarea  acestei sume la

cheltuieli nedeductibile fiscal ar conduce la situația nelegală de  a calcula

impozit la  un alt impozit  și la t axe achitate de societate.

Drept urmare, reclamanta

nu datorează impozitul pe profit  și majorările aferente  calculate de

organele fiscale pentru suma de 1.705.521.820 lei.

Pentru considerentele

expuse recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara, în numele și pentru Ministerul

Finanțelor Publice va fi respins ca nefondat.

Referitor la recursul

declarat de SC”C” SA , Curtea reține următoarele.

In ce privește  TVA  în

sumă de 593.953.976 lei,  majorările de întârziere de 238.878.463 lei, și

penalități de întârziere de  29.295.119 lei  se  constată că sumele sunt

datorate de reclamantă.

SC “C” SA a exportat în

perioadele octombrie-decembrie 2000 și ianuarie – noiembrie 2001, ciment, var,

clinker, pentru care a  emis facturi externe a  căror  contravaloare a fost

încasată în  numerar  prin depunerea sumelor de  către partenerul extern, prin

persoane fizice din România, la casieria BRD Deva în contul societății.

Cota „0” de TVA se aplică –

potrivit art.17  lit. B pct.a) din O.U.G. nr.17/2000 – pentru exportul de

bunuri  efectuat de contribuabilii din România, a  cărui contravaloare se

încasează  în valută în conturi bancare deschise la bănci  autorizate de B.N.R.

Normele de  aplicare  a O.U.G.

nr.17/2000 aprobate prin H.G. nr. 401/2000, menționează la pct. 9.2 alin. (2)

că, pentru operațiunile prevăzute de art. 17 lit. B pct. a) din O.U.G. nr. 17/2000,

nu beneficiază de  cota „0” de TVA  contribuabilii care încasează valuta în

numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale. In același sens

sunt și dispozițiile  pct. 9.9 din Norme.

Cum  reclamanta nu a

respectat  aceste dispoziții  normative, în mod  corect organele fiscale au

apreciat că nu beneficiază de  cota „0” de TVA.

În

cauză  nu sunt aplicabile actele normative invocate de recurentă (Regulamentul

B.N.R. nr.3/1997 și Decretul nr. 209/1976), deoarece deductibilitatea TVA  și

condițiile aplicării cotei „0” de TVA  sunt prevăzute  în actele normative mai

sus analizate.

Chiar

dacă instanța de fond nu a motivat respingerea cererii de anulare a  actelor

contestate prin acțiune în ce privește TVA  de 593.953.976 lei (plus  majorări

de întârziere de 238.878.463 lei și penalități de întârziere de 29.295.119

lei), pentru considerentele expuse, recursul reclamantei nu poate fi admis,

întrucât capătul de cerere este neîntemeiat.

Referitor

la TVA  stabilită suplimentar  în procesul-verbal nr. 13994/20 decembrie 2000,

în cuantum de 870.801.872 lei plus majorări aferente de 55.410.989 lei, Curtea

reține că în mod corect curtea de apel a respins cererea reclamantei.

Aceste

debite au fost stabilite printr-un proces-verbal de  control anterior - nr.13994

din 20 decembrie 2000. Prin procesul-verbal de  control nr. 1521 din 13 februarie

2002 aceste sume au fost nominalizate ca obligații restante ale societății

către bugetul de stat, ceea ce nu înseamnă că același debit a fost stabilit de două

ori prin două acte de  control distincte. Dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 70/1997,

modificată, nu au fost încălcate,  întrucât  prin ultimul act de control au

fost actualizate majorări de întârziere pentru debitul stabilit anterior de

870.801.872 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 10 și 13 din O.G.

nr.11/1996 modificată.

Procesul

verbal nr. 13994/2000 a fost contestat de  reclamantă și formează obiectul unui

alt dosar însă, până la soluționarea irevocabilă a acelei cauze, sumele

reprezintă obligații de plată în baza  art. 10 alin. (2) din O.G. nr.11/1996,

modificată. Susținerea  recurentei, în sensul că  executarea  actului de

control anterior a fost  suspendată nu poate fi primită pentru soluționarea

cauzei în sensul solicitat. La data emiterii procesului verbal de  control nr. 1521/2002

nu  s-a făcut o astfel de dovadă și oricum suspendarea  executării actului nu

reprezintă o măsură de anulare, astfel încât  debitul exista și penalitățile de

întârziere erau datorate în temeiul legii.

Având

în vedere cele mai sus analizate, se  constată că și al doilea motiv de recurs

formulat de reclamantă este nefondat.

Pe

cale de consecință ambele recursuri vor fi respinse, în cauză neexistând

motive  de recurs care să poate fi analizate din oficiu conform art. 306 alin.

(2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Hunedoara în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice și de SC “C” SA

împotriva sentinței civile nr. 20 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel  Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  3 februarie 2004.