ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 851/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.126 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Alba-Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara reprezentați de consilierul juridic C.S.V. și intimata-reclamantă SC „M” SA, Deva prin avocatul N.I. Procedura completă. După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat pricina în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond, părților și procurorului.

Reprezentanta recurenților a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, detaliind motivele de casare expuse în scris. Avocatul intimatei a cerut să fie respins recursul ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată; depunând la dosar, în copie, factura fiscală justificativă. Reprezentanta Ministerului Public a susținut, oral, că hotărârea recurată este superficial motivată și a pus concluzii în sensul casării sale și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru acest motiv. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.C. „M” S.A. Deva a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara să se dispună anularea deciziei nr.1885 din 22 noiembrie 2001, emisă de primul pârât, precum și a procesului-verbal nr.2644 din 31 august 2000 încheiat de pârâta secundă, ca nelegale.

Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului a mai multor sume de bani, după cum urmează: - 1.296.296.707 lei – impozit pe profit; - 227.515.431 lei – majorări de întârziere aferente acelui impozit; - 269.957.674 lei – taxă pe valoarea adăugată; - 61.407.692 lei – majorări de întârziere aferente T.V.A. - 20.082.133 lei – redevență minieră; - 783.203 lei – majorări de întârziere aferente redevenței miniere. Curtea de Apel Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.126 din 19 iunie 2002, a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr.1885/2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal de control financiar în limita sumei de 1.364.882.714 lei.

A exonerat pe reclamantă de obligația de plată a sumei respective către bugetul de stat și în sfârșit, au fost obligați pârâții să plătească societății comerciale, cheltuieli de judecată în sumă de 25.830.000 lei. Instanța a reținut că o atare soluție se impune față de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.217/1999 și de cele cuprinse în Legea nr.189/2001. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Hunedoara, în nume propriu și pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice . În cadrul unei prime critici, recurenții au susținut că instanța de fond a avut în vedere, în principal, concluziile raportului de expertiză, fără să analizeze suficient apărările care au fost făcute prin întâmpinare, obiecțiunile la raport și concluziile orale.

Critica este întemeiată. Potrivit art.261 pct.5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În conformitate cu dispozițiile art.304 alin.1 pct.7 din același cod, modificarea sau casarea unei hotărâri, se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În speță, singurul argument avut în vedere de curtea de apel pentru admiterea parțială a acțiunii introdusă de SC „M” S.A. Deva, îl constituie constatările expertului contabil T.I. și prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.217/1999 și respectiv, ale Legii nr.189/2001.

Despre apărările formulate de organele financiare prin întâmpinare, concluziile scrise și obiecțiunile lor la raportul de expertiză, instanța nu face nici o menține în considerentele sentinței. De asemenea, nu sunt indicate normele juridice aplicabile în cazul fiecărei obligații bugetare și nici motivele pentru care s-au înlăturat apărările pârâților, redate amplu în conținutul deciziei de soluționare a Ministerului Finanțelor Publice și în procesul-verbal de control financiar care i-a precedat. Procedând în acest mod, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, a cărei lipsă de motivare în fapt și în drept, face imposibilă exercitarea controlului judiciar pe calea de atac a recursului. În vederea remedierii tuturor deficiențelor menționate și pentru justa soluționare a litigiului, urmează a se admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va examina și celelalte susțineri din recurs, referitoare la fondul litigiului, a căror analiză în această fază procesuală devine inutilă față de rezolvarea dată recursului. Văzând și dispozițiile art.313 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.126 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Alba-Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.