ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub număr de dosar 4978/2002, reclamanta SC M. SA Deva a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând să se dispună anularea în parte a deciziei nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 10178 din 17 mai 2002, încheiat de organele de control, respectiv înlăturarea obligației de plată către bugetul de stat, a sumei totale de 1.432.176.052 lei, reprezentând impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, majorări de întârziere și penalități aferente, impozit pe profit, majorări de întârziere și penalități aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele contestate încalcă prevederile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 83/1998 și Convenția dintre România și Italia, privind evitarea dublei impuneri în materie de venit și de avere și pentru evitarea evaziunii fiscale, că organul de control a subevaluat stocurile, fapt ce a condus la diminuarea veniturilor impozabile și a impozitului pe profit. Reclamanta a mai arătat că metoda de calcul folosită de organul de control nu este prevăzută de legislația în vigoare. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală. Acțiunea formulată a fost respinsă prin sentința civilă nr. 9/2003, a Curții de Apel Alba Iulia, hotărârea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 1828 din 11 mai 2004, Curtea a admis recursul declarat de SC M. SA Deva, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a se ordona efectuarea unei expertize contabile și a se depune la dosar, copii după evidențele contabile întocmite în perioada supusă verificării. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 7969/2004, iar prin sentința civilă nr. 128/2005 din 3 iunie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA Deva a fost admisă, instanța anulând în parte decizia nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în ce privește pct. 1 și 4 și procesul-verbal încheiat la 30 aprilie 2002, de organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara și înregistrat sub nr. 10178 din 17 mai 2002 și exonerând reclamanta de la plata sumei de 1.432.176.052 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța și-a însușit concluziile expertizei efectuate în cauză, referitoare la netemeinicia obligării la plată a reclamantei, pentru suma de 358.150.890 lei, raportat la greșita apreciere de către organul de control, a dispozițiilor art. 11 din O.G. nr. 47/1999, art. 12 din O.G. nr. 83/1998 și art. 11 din Convenția dintre România și Italia. Totodată, instanța a reținut că, întrucât există Convenția pentru evitarea dublei impuneri cu Italia și s-a făcut dovada înregistrării fiscale în țara de rezidență, impozitarea veniturilor se face în statele de rezidență.

Împotriva sentinței civile nr. 138 din 3 martie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, a formulat recurs în termenul legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC M. SA Deva și pe cale de consecință, a menținerii, ca temeinice și legale, atât a deciziei nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cât și a procesului-verbal de control nr. 10178 din 17 mai 2002, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara.

În motivarea recursului s-a învederat că hotărârea atacată este criticabilă, în primul rând datorită faptului că în mod eronat au fost înlăturate în totalitate susținerile în apărare ale intimatei și au fost însușite concluziile raportului de expertiză, concluzii care s-au bazat pe o interpretare eronată a textelor legale invocate. În realitate, organele de control au aplicat în mod corect prevederile O.G. nr. 47/1997 și O.G. nr. 83/1998 și au calculat impozit pe veniturile din dobânzi în cotă de 10%, precum și majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente în sumă de 616.176.839 lei vechi.

Cât privește impozitul pe profit, în sumă de 250.862.535 lei vechi, stabilit de organele de control pe anii 2000 și 2001, calculat în raport cu împrejurările că societatea a evaluat producția finită la prețuri standard și nu a înregistrat în contabilitate, diferența rezultată între costul de producție și prețul standard, s-a arătat de către recurentă că în mod legal, organele de control au calculat majorări de întârziere, în sumă de 150.015.795 lei vechi și penalități aferente, în sumă de 8.790.189 lei vechi, întrucât diferența de preț reprezintă un venit neînregistrat în contabilitate care determină majorarea rezultatului exercițiului. Recursul este nefondat.

Într-adevăr, așa cum s-a apreciat de către prima instanță, organele de control au calculat în cazul reclamantei SC M. SA Deva, pentru intervalul 25 mai 1997 - 30 aprilie 2002, impozit pe veniturile realizate în România, de persoane juridice nerezidente, în sumă de 358.150.879 lei, plus majorări de întârziere, în sumă de 616.176.839 lei și penalități, în sumă de 48.189.806 lei, prin neluarea în considerare a prevederilor art. 11 din O.G. nr. 47/1997, privind impunerea unor venituri, realizate din România, de persoanele juridice și fizice nerezidente, și a prevederilor art. 12 din O.G. nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România, de persoane fizice și juridice nerezidente.

Potrivit dispozițiilor legale citate, în situația în care există convenții pentru evitarea dublei impuneri, sunt aplicabile prevederile acelor convenții, cu condiția ca beneficiarul venitului să prezinte organelor fiscale din România, certificatul de rezidență fiscală, eliberat de organul fiscal din țara de rezidență. Or, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 1 din Convenția din 14 ianuarie 1977, încheiată între România și Republica Italiană, ratificată prin Decretul nr. 82/1977, potrivit cărora dobânzile provenind dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant, sunt impozabile în acest celălalt stat, iar reclamanta-intimată SC M. SA Deva a făcut dovada că societatea comercială parteneră italiană a primit certificatul de rezidență fiscală în Italia.

În aceste condiții, în mod corect s-a reținut că reclamanta SC M. SA Deva nu datora impozit pe veniturile realizate în România, de persoane juridice nerezidente, în sumă de 358.150.879 lei și pe cale de consecință, nici majorările de întârziere și penalitățile aferente în sumă totală de 664.366.645 lei și s-a dispus anularea pct. 1 din decizia nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal încheiat la 30 aprilie 2002, de organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara.

Cât privește motivul de recurs referitor la greșita exonerare a reclamantei de plata impozitului pe profit în sumă de 250.862.535 lei, precum și a majorărilor de întârziere, în sumă de 150.015.795 lei și a penalităților, în sumă de 8.780.189 lei, se constată că și acesta este neîntemeiat, întrucât, așa cum s-a apreciat și prin concluziile expertizei contabile efectuate în cauză de expertul P.A., în mod eronat organul de control a determinat diferențe de preț la produsele finite, prin includerea în costul de producție a cheltuielilor aferente altor activități pe care unitatea le-a executat, respectiv cea din activitatea comercială, cu prestările de servicii de vopsire și finisare și cu închirierile și vânzările de ambalaje în valoare totală de 1.576.832.317 lei, cu încălcarea dispozițiilor din Legea contabilității nr. 82/1991, din H.G.

nr. 704/1993, privind aprobările unor măsuri de executare a legii contabilității și din Regulamentul de aplicare a legii contabilității. Așa fiind, în mod just, s-a dispus de către instanța de fond, anularea și a pct. 4 din decizia nr. 460 din 30 august 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal încheiat la 30 aprilie 2002, de organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, în partea privitoare la stabilirea în sarcina reclamantei SC M. SA Deva, a sumei de 250.862.535 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, a sumei de 150.015.795 lei, reprezentând majorări de întârziere și a sumei de 8.780.189 lei, reprezentând penalități.

În raport cu cele mai sus arătate, cum sentința civilă nr. 138 din 3 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia este legală și temeinică, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 138 din 3 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.