ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, înregistrat sub nr. 3488/2001,

reclamanta SC C. S.A. Chiscadaga a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara – Deva, solicitând

în contradictoriu cu acestea, să se dispună anularea deciziei nr. 809 emisă la

30 mai 2001 și a procesului-verbal nr. 13994 din 20 decembrie 2000, prin care

au fost stabilite în sarcina sa, obligații fiscale în cuantum de 2.255.295.868

lei, reprezentând impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente, T.V.A.,

și majorări de întârziere aferente T.V.A. și majorări de întârziere pe venit

realizate de persoane juridice nerezidente.

În motivarea acțiunii s-a precizat

că actele emise în faza administrativ-jurisdicțională sunt nelegale, fiind date

cu aplicarea greșită a O.G. nr. 70/1994, O.G. nr. 11/1996, O.U.G. nr. 217/1999.

În legătură cu suma de 64.322.629

lei reprezentând impozit aferent veniturilor realizate de persoanele

nerezidente, 64.322.029 penalități de întârziere și 89.231.091 reprezentând

majorări de întârziere pentru neplata în termen, s-a susținut de către

reclamantă că întrucât a achitat atât impozitul suplimentar, cât și

penalitățile la nivelul actului de control, trebuia să se aplice O.U.G. nr. 163/2000,

art. 4 și 7, potrivit căruia majorările de întârziere se scutesc dacă debitele

restante se achită până la 31 octombrie 2000, așa cum a și procedat.

În ce privește suma de 704.080 lei

reprezentând majorări de întârziere pentru neplata T.V.A. – ului aferent

depășirii cheltuielilor de protocol, reclamanta a susținut că, de asemenea, se

aplică același act normativ, deoarece a achitat în timpul controlului, suma de

78.231.091 lei.

Aceleași susțineri au fost făcute și

în ceea ce privește majorările de întârziere aferente impozitului pe profit,

motivat pe faptul că a achitat în timpul controlului, suma de 113.117.596 lei.

În legătură cu plata impozitului pe

profit în sumă de 567.410.417 lei determinat prin deducerea cheltuielilor de

consultanță, majorărilor de întârziere aferente de 5.106.794 lei și T.V.A.

aferent cheltuielilor de consultanță în sumă de 440.068.500 lei, reclamanta a

susținut că sumele achitate în baza contractului de asistență în management,

încheiat la 1 august 2000 cu SC H.Z. SRL, constituie o cheltuială nedeductibilă

astfel că nu datorează impozit pe profit suplimentar, T.V.A. – ul și majorări

de întârziere la plata T.V.A. calculate de organele de control.

În același sens s-a susținut că a

dovedit cu contractul scris, natura serviciilor, timpul petrecut și tarifele

practicate, activitatea de consultanță și că interpretarea făcută de organele

de control contravin O.G. nr. 70/1994 și O.G. nr. 217/1999.

De asemenea s-a mai precizat că nu

datorează impozitul pe profit suplimentar și majorări de întârziere, precum și T.V.A.

- ul suplimentar pentru cheltuielile cu comisioanele, deoarece au fost dovedite

cu documente justificative, iar realizarea furnizării serviciilor de către

comisionar s-a dovedit prin însăși realizarea tranzacției.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

sentința civilă nr. 211 pronunțată la 11 decembrie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a fost verificată în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie

2000.

Potrivit art. 15 alin. (1) din O.U.G.

nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor, pentru a beneficia de prevederile

acesteia, debitorii persoane juridice aveau obligația să depună în termen de 30

de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, la organele fiscale,

situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe feluri de impozite

taxe sau alte venituri la bugetul statului.

Controlul efectuat nu s-a referit la

împrejurarea dacă reclamanta beneficiază de facilitățile instituite de acest

act normativ, ci la obligațiile fiscale pe care le datorează bugetului de stat,

pentru perioada verificată și în atare situație, instanța a reținut că în mod

corect Ministerul Finanțelor Publice i-a respins contestația reclamantei, ca

lipsită de obiect, în ceea ce privește scutirea de plata majorărilor de

întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, a

majorărilor de întârziere calculate la diferența de T.V.A. aferentă depășirii

cheltuielilor de protocol, precum și a majorărilor de întârziere aferente

impozitului pe profit, toate aceste sume fiind achitate în timpul controlului.

Curtea a mai constatat că reclamanta

nu a contestat debitele care au generat majorările de întârziere și nici modul

de calcul al acestor majorări, aceasta a susținut doar că întrucât au fost

achitate aceste debite până la 31 octombrie 2000, ea beneficiază de

facilitățile prevederilor O.G. nr. 163/2000.

Pentru a beneficia, însă, de aceste

prevederi, instanța a reținut că reclamanta nu a depus în termenul de 30 de

zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, situația majorărilor și

nici nu a solicitat organelor de control să verifice dacă beneficiază de aceste

facilități.

În ce privește suma de 1.122.784.425

lei, impozitul pe profit suplimentar și majorările de întârziere aferente în

sumă de 113.943.907, referitoare la cheltuielile de consultanță, instanța a

reținut că potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 402/2002, pentru aprobarea

instrucțiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, se au în

vedere la calcul, numai cheltuielile care concură direct la realizarea

veniturilor și care se regăsesc în costul produselor și serviciilor în limitele

prevăzute de legislația în vigoare.

În speță, instanța a reținut că

activitățile de consultanță acordate către SC H.Z. SRL București nu au avut

legătură cu producția de ciment, var, etc. obținută de reclamantă, iar

cheltuielile efectuate nu au fost aferente veniturilor realizate, toate aceste

cheltuieli fiind deductibile.

Pentru T.V.A. - ul aferent

cheltuielilor de consultanță și majorările de întârziere, instanța a arătat că

acestea au fost corect calculate conform prevederilor art. 18, 19, 20 și 21 din

O.G. nr. 17/2000 și respectiv, H.G. nr. 401/2000, reținând că acestea nu s-au

reflectat în cheltuielile de producție, de investiție sau după caz de

circulație, pentru a fi deductibile.

Pentru cheltuielile cu comisioanele

facturate de L.B. România SA, în valoare de 2.267.107.794, instanța a reținut

că nu au fost justificate cu documente legale, din care să rezulte claritatea

serviciilor, operațiunilor la care se referă, confirmări din partea

beneficiarilor privind realitatea acestora, încălcându-se astfel prevederile art.

6 din Legea nr. 82/1991.

Referitor la raportul de expertiză

contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că nu a fost luat în

considerare, întrucât concluziile acestuia nu s-au bazat pe acte depuse de societatea

reclamantă și nu sunt justificate din punct de vedere legal.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC C. SA, invocând nelegalitatea acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut

că instanța de fond greșit nu a luat în considerare raportul de expertiză

efectuat în cauză, că nu a precizat ce acte justificative nu au fost depuse și

ce acte normative au fost încălcate.

Criticile formulate s-au axat în

concret pe apărările susținute în legătură cu scutirea de plată a majorărilor

de întârziere, cu privire la cheltuielile de consultanță greșit reținute ca

fiind deductibile și cele referitoare la comisioanele facturate de L.B.

România.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, este legală și

temeinică.

Referitor la raportul de expertiză

efectuat în cauză, Curtea urmează să rețină că în final problemele ce s-au pus

în discuție, au fost legate de respectarea prevederilor legale referitoare la

acordarea facilităților instituite de O.U.G. 163/2000 și că neîndeplinirea

acestora au determinat neluarea în considerare a acestei probe.

Se constată că în mod justificat

instanța de fond nu a dat eficiență juridică acestei probe, de vreme ce

controlul efectuat și actele dispuse în acest sens s-au referit la obligațiile

fiscale datorate de recurentă la bugetul de stat în perioada verificată, 1

ianuarie - 30 septembrie 2000.

Recurenta-intimată nu s-a conformat

prevederilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, de a depune situația

majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe facturi de impozite, motiv

pentru care, în mod justificat Ministerul de Finanțe a respins contestația, ca

fiind lipsită de obiect pentru plata majorărilor de întârziere nerezidente

(89.344.132 lei), aferente T.V.A., pentru depășirea cheltuielilor de protocol

(704.080 lei), aferentă impozitului pe profit (2.970.540 lei), sume achitate în

timpul controlului.

În ce privește critica referitoare

la impozitul pe profit, în sumă de 567.410.417 lei, aferentă cheltuielilor de

consultanță, instanța de fond a aplicat corect art. 4 din O.U.G. nr. 217/1999,

iar în conformitate cu art. 19 din O.G. nr. 70/1994, republicată și art. 13 din

O.G. nr. 11/1996, au fost calculate majorările de întârziere.

Și critica referitoare la impozitul

pe profit aferent cheltuielilor cu comisioane, în sumă de 555.374.008 lei, este

nefondată, recurentul nedepunând actele justificative din punctul de vedere a

legii contabilității.

Nefiind considerate cheltuieli deductibile,

nici T.V.A. - ul aferent acestora în sumă de 870.841.872, nu a putut fi dedus

de instanță din obligația de plată.

Astfel fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să

respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

SA Deva, comuna Chiscădaga, împotriva sentinței civile nr. 211 din 11 decembrie

2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2004.