ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 15 ianuarie 2002, reclamanta SC D. SA Deva a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara, anularea pct. 1, 2 și 3 din decizia nr. 2093 din

28 decembrie 2001, emise de primul pârât și a procesului-verbal nr. 1942/2001,

încheiat de pârâtă, anularea hotărârii nr. 649 din 14 septembrie 2000, a

Direcției Controlului Financiar Hunedoara și a procesului-verbal nr. 3023 din

31 august 2000; exonerarea sa de plata obligațiilor bugetare neevidențiate în

certificatul de atestare fiscală nr. 3094/1999, precum și de obligațiile

fiscale stabilite prin actele atacate.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin actele contestate, emise în 2001,

pârâții au stabilit și, respectiv, menținut, în sarcina sa, obligații bugetare

preluate din acte de control emise anterior. Astfel, s-au preluat debitele la

bugetul de stat stabilite prin procesul-verbal nr. 3023 din 31 august 2000, care

este nelegal întocmit, pentru că nu s-a ținut seama de certificatul de atestare

fiscală nr. 3094 din 22 octombrie 1999, emis în conformitate cu prevederile

Legii nr. 99/1999, cu consecința majorării artificiale a datoriilor existente.

Că procesul-verbal nr. 3023/2000

a fost contestat în termen legal, iar hotărârea nr. 649 din 14 septembrie 2000

a fost comunicată reclamantei, abia în 13 decembrie 2001, astfel încât nu a

putut urma procedura administrativă specială prevăzută de legea în vigoare la

acea dată.

Pe cale de consecință,

pornindu-se de la o bază de calcul eronată, greșit i s-au stabilit și

penalitățile, majorările de întârziere și contribuțiile la fondurile speciale.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 22 din 12

februarie 2003, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, pe baza înscrisurilor depuse și a concluziilor raportului

de expertiză și ale completării raportului de expertiză, că suma de

12.305.920.955 lei, stabilită prin procesul-verbal nr. 3023/2000, este

datorată, deoarece împotriva acestui act, reclamanta nu a parcurs toate căile

administrative de atac.

Astfel, aceasta a formulat

potrivit Legii nr. 105/1997, obiecțiuni, care au fost soluționate prin hotărârea

nr. 649/2000, comunicată reclamantei, dar neatacată în termen.

S-a mai reținut că

certificatul de atestare fiscală nr. 3094/1999, invocat de reclamantă și de

care actele contestate nu ar fi ținut seama, prezenta situația debitelor

societății până la 27 septembrie 1999, fiind emis la 22 octombrie 1999 și având

valabilitate timp de 30 zile. Or, în cauză, organele de control au verificat

corect modul de determinare și virare a obligațiilor către bugetul statului, pe

perioada 1 martie 2000 - 30 iunie 2000 și respectiv, 1 iulie 2000 - 31 august

2001.

Că, datoriile totale în sumă

de 24.477.472.402 lei, stabilite de către pârâtă, prin actul de control nr. 1942/2001,

au fost determinate corect, cu excepția impozitului pe profitul suplimentar,

stabilit la vânzările de imobilizări, care a fost anulat de Ministerul

Finanțelor Publice, prin decizia nr. 2093/2001, datoria fiind, astfel,

diminuată cu suma de 3.173.671.559 lei.

Referitor la penalități și

majorările de întârziere reținute în sarcina reclamantei, prin actele

contestate, prima instanță a considerat că și acestea sunt datorate, în raport

cu dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și ale art. 25 din O.G. nr. 73/1999

și cu împrejurarea că reclamanta nu a respectat termenele legale de virare a

debitelor principale, la bugetul statului.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D. SA, Deva, solicitând casarea

acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie și, pe fond, admiterea acțiunii,

astfel cum a fost formulată.

Recurenta a reiterat, în

esență, susținerile din acțiune, arătând că organele de control au stabilit

obligații bugetare pornind de la actele emise anterior, respectiv de la

procesul-verbal nr. 3023/2000, care a fost nelegal întocmit și nu a ținut seama

de certificatul de atestare fiscală nr. 3094/1999, emis în conformitate cu

prevederile Legii nr. 99/1999, cu ocazia privatizării societății, astfel încât

datoria societății s-a majorat artificial.

Că, nu a putut finaliza

procedura de atac administrativă împotriva procesului-verbal nr. 3023/2000,

întrucât hotărârea nr. 649/2000 nu i-a fost legal și procedural comunicată.

Recurenta a mai susținut că,

la acest moment, nu se poate determina exact datoria societății la bugetul

statului, întrucât intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice

Hunedoara nu a făcut referire în actul de control, la distribuirea sumei de

2.000.000.000 lei, încasată din executarea silită imobiliară a unui spațiu din

patrimoniul său.

Referitor la penalități,

majorări de întârziere și contribuții la fondurile speciale, societatea

recurentă a învederat că nu este corect ca aceasta să fie calculate, atâta timp,

cât s-a pornit de la o bază de calcul eronată și nici nu au fost toate

înregistrate în contabilitatea firmei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și cu

dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat,

prezentul recurs, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin procesul-verbal nr. 1942

din 5 noiembrie 2001, încheiat de organele de control ale Direcției Controlului

Fiscal Hunedoara, s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, obligații de

plată către bugetul statului, în sumă totală de 24.477.772.403 lei.

Ca urmare a contestației

formulată de către agentul economic, prin decizia nr. 2093/2001, emisă de

intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice (și contestată, parțial, în

cauză), s-a desființat parțial procesul-verbal indicat, respectiv doar

capitolul privind suma de 3.173.671.559 lei reprezentând impozit pe profit și

majorări de întârziere, în vederea refacerii controlului pentru aceeași

perioadă și același tip de impozite.

Recurenta susține în mod

eronat că, din toată suma menținută în sarcina sa, nu ar datora debitele în

cuantum total de 12.305.920.955 lei, care i-au fost stabilite anterior, prin

procesul-verbal nr. 3023/2000.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor

bugetare, în vigoare la acel moment, „obligațiile bugetare stabilite de

organele competente, prin documente de verificare sau de constatare, se plătesc

în termen de cel mult 15 zile de la data semnării sau a comunicării

documentului de verificare sau de constatare, care constituie și înștiințare de

plată”.

Exercitarea căilor de atac

la organele competente, de către plătitori, cu privire la stabilirea

obligațiilor bugetare, „nu suspendă obligația acestora de plată”.

Având în vedere că debitele

anterioare nu au fost achitate, cu respectarea normelor legale aplicabile,

organul de control a reluat aceste obligații de plată în procesul-verbal nr. 1942

din 5 noiembrie 2001.

Pe de altă parte, recurenta

nu poate invoca în prezenta cauză, motive de nelegalitate a procesului-verbal nr.

3023/2000, atâta timp, cât nu a epuizat la momentul respectiv toate căile de

atac prevăzute de Legea nr. 105/1997, lege specială în vigoare la acea dată.

Așa, după cum, pe bună

dreptate a reținut instanța fondului, recurenta-reclamantă a formulat doar

obiecțiuni împotriva acelui proces-verbal, nemaiatacând hotărârea nr. 649/2000,

prin care s-au soluționat respectivele obiecțiuni.

Nu se poate susține nici că

această hotărâre nu i-a fost comunicată societății reclamante, întrucât prin

confirmarea de primire, intimata-pârâtă a dovedit că această comunicare s-a

efectuat procedural prin serviciul poștal.

Sub acest aspect, acțiunea

în anularea hotărârii nr. 649/2000 și a procesului-verbal nr. 3023/2000, este

tardivă.

Recurenta nu poate invoca

drept temei al admiterii cererilor sale, nici împrejurarea că debitele fiscale

contestate, nefiind menționate în certificatul de atestare fiscală nr. 3094 din

22 octombrie 1999, nu ar fi datorate, potrivit prevederilor Legii nr. 99/1999.

Astfel, certificatul menționat

privește obligațiile de plată ale SC D. SA, Deva către bugetul statului, la

data de 31 august 1999, fiind valabil 30 de zile de la data eliberării. Acesta

nu putea impieta însă, cum corect a apreciat și prima instanță, asupra

constatărilor reținute în procesul verbal nr. 1942/2001, prin care organele de

control au verificat modul de determinare și virare a obligațiilor bugetare pe

perioada 1 martie 2000 - 30 iunie 2000 și respectiv, 1 iulie 2000 - 31 august

2001, deci, ulterior.

Soluția instanței de fond

este corectă, și în ceea ce privește majorările de întârziere, penalitățile și

fondurile speciale stabilite în sarcina recurentei-reclamante, întrucât, așa

cum rezultă din toată economia dosarului, respectiv din înscrisurile depuse și

concluziile expertului formulate în raportul de expertiză și completarea

acestuia, debitele principale fiind corect calculate și neachitate la scadență,

au atras, conform dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și ale art. 25 din

O.G. nr. 73/1999 (în vigoare la data respectivă), obligația legală de plată a

acestor debite accesorii.

Criticile formulate în

legătură cu repartizarea sumelor obținute în urma executării silite imobiliare,

ca și cele privind suspendarea acesteia, vizează aspecte de executare care

exced acțiunii în contencios administrativ, neputând fi analizate în prezenta

cauză.

Având în vedere cele expuse

și ținând cont că instanța de fond a dat o corectă dezlegare pricinii deduse

judecății, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC D. SA Deva împotriva sentinței civile nr. 22 din 12 februarie

2003, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.