ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de SC”C.”SA împotriva încheierii din 3
iulie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios
administrativ pronunțată în dosarul nr.1763/2002.
La
apelul nominal s-a prezentat intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de consilierul juridic A.L., lipsid recurenta reclamantă SC”C.”SA
și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara.
Procedura
completă.
Consilierul
juridic A.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Reprezentanta
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de
respingere a recursului, ca nefondat.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea din 3 iulie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă
cererea formulată de SC”C.”SA , în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice
și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat
Hunedoara privind suspendarea măsurilor dispuse prin decizia nr.227 din 21
martie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice.
In
motivarea soluției date prima instanță a reținut că prin procesul verbal de
control nr.1521/12.02.2002 încheiat de organele de control ale Direcției
Generale a Finanțelor Publice Hunedoara – Deva s-au stabilit în sarcina
petentei obligații fiscale în sumă de 328.367.776.435 lei, din care societatea
a recunoscut suma de 897.414.781 lei, pe care a achitat-o după încheierea
controlului, restul sumei fiind contestată în procedură administrativ –
jurisdicțională, soluționată cu decizia Ministerul Finanțelor Publice
nr.227/21.03.2002 prin care s-a respins contestația ca neîntemeiată pentru suma
de 327.441.563.574 lei și ca fără obiect pentru suma de 926.212.861 lei.
S-a
mai reținut că împotriva actelor administrativ jurisdicționale a fost introdusă
acțiunea în contencios administrativ, cauza, ce formează obiectul dosarului
nr.1763/2002 al Curții de Apel Alba Iulia, aflându-se pe rolul acestei instanțe
în curs de judecare.
In
ce privește cererea de suspendare, formulată în temeiul art.9 din Legea
nr.29/1990, instanța investită a constatat că nu sunt temeiuri de admitere,
respingând-o.
Sentința
a fost recurată de SC”C.”SA.
Prin
motivele de casare formulate în scris a învederat că s-a pornit executarea
silită prin emiterea unei somații pentru suma de 11.309.403.057 lei.
A
mai arătat că din suma reținută inițial în sarcina sa, și după achitarea voluntară
a sumei de 897.414.781 lei, Ministerul Finanțelor Publice, în contencios
administrativ a dispus anularea sumei de 321.720.000.000 lei, urmând ca organul
de control să sesizeze Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea
Participațiilor Statului, rămânând în litigiu suma de 5.750.361.654 lei. Față
de neconcordanța existentă între cuantumul sumei stabilită inițial de către
organul de control și această din urmă sumă, a arătat recurenta, ținând seama
că în prezent este urmărită pentru recuperarea unor creanțe bugetare în sumă de
11.309.403.057 lei, începerea executării și cu privire la debitul de peste 5
miliarde lei rămas ar însemna practic falimentarea societății, impunându-se
deci admiterea cererii formulate și suspendarea executării.
Recursul
este fondat.
In
conformitate cu dispozițiile art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine
justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul
poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la
soluționarea acțiunii.
Din
conținutul memoriului depus la dosarul cauzei, prin care s-a contestat decizia
nr.227/2002 a Ministerului Finanțelor Publice rezultă că sumele considerate ca
datorate prin actul de control, vizează divergențe de interpetare cu privire la
deductibilitatea provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, stabilirea prin
două acte de control a unuia și același debit, perceperea TVA pentru exporturi
de marfă pe considerentul că depunerea plățiii în valută de către importator nu
s-a făcut în condițiile stabilite prin Regulamentul BNR nr.3/1997, plata de TVA
stabilită suplimentar, impunându-se concluzia că nu ar fi vorba de o conduită
fiscală necorespunzătoare cât mai ales modul de aplicare și interpretarea a
unor reglementări legale.
Tinând
seama pe de altă parte că pentru cea mai mare parte din suma stabilită de
către organul de control s-a dispus sesizarea APAPS, se apreciază că până la
definitivarea tuturor chestiunilor litigioase este justificată acordarea
suspendării solicitate pentru a se evita astfel grave disfuncționalități în
activitatea reclamantei prin grevarea semnificativă a portofoliului său de
lichidități.
In
consecință, urmează a se admite recursul declarat, a se casa încheierea atacată
și, în fond, a se admite cererea petentei, dispunân-du-se suspendarea
executării până la soluționaea cauzei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC ”C.” SA împotriva încheierii din
3 iulie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios
administrativ pronunțată în dosarul nr.1763/2002.
Casează
încheierea atacată și în fond admite cererea formulată de SC ”C.” SA dispunându-se
suspendarea executării până la soluționarea cauzei în fond.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.