ÎCCJ, decizie (scj.ro #82330)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82330) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prescripția extinctivă. Acțiunea creditorului. Inadmisibilitate. Cuprins pe materii . Drept civil. Prescripția extinctivă. Acțiunea creditorului. Inadmisibilitate. Index alfabetic . Drept civil. - Prescripția extinctivă. C.civil.: art. 1865 Decretul nr. 167/1958: art 16 Acțiunea creditorului pentru „întreruperea” prescripției extinctive, pentru cazul reglementat prin art. 1865 C.civ. și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, se exercită înainte de expirarea termenului prescripției extinctive, iar nu după expirarea termenului. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5305 din 16 iunie 2005 La 21 iunie 2004, reclamantul C.E. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta N.S.
să dispună întreruperea cursului prescripției extinctive a executării sentinței civile nr. 18496/1999 a Judecătoriei Constanța, a deciziei civile nr.1305/1999 a Tribunalului Constanța și a sentinței civile nr.13105/1999 a Judecătoriei Constanța. Prin sentința civilă nr.8906 din 13 septembrie 2004, Judecătoria Constanța a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă, reținând că deși cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant în contradictoriu cu debitorul său, are drept obiect întreruperea cursului prescripției extinctive a unor titluri executorii pe care acesta nu le-a pus în executare silită din propria culpă. În consecință, s-a apreciat că obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează soluționarea unui litigiu ce ar fi generat de un raport juridic între părți.
Apelul reclamantului, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr.189 din 9 februarie 2005, aceasta confirmând hotărârea instanței de fond. Recursul reclamantului nu este fondat. Deși recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate ce ar viza decizia atacată, din „motivarea recursului” se reține că acesta este nemulțumit de soluția pronunțată de prima instanță, confirmată apoi de instanța de apel, considerând-o nelegală și netemeinică. Pe fondul cauzei, se reține că reclamantul a solicitat prin cererea introductivă să se dispună întreruperea cursului prescripției extinctive a executării sentinței civile nr.13105/1999 a Judecătoriei Constanța, a sentinței civile nr.18496/1999 a Judecătoriei Constanța și a deciziei civile nr.1305/1999 a Tribunalului Constanța.
Codul Civil, prin art.1865, enumeră cauzele care determină întreruperea cursului prescripției extinctive, cauze care sunt prevăzute și de art.16 din Decretul nr.167/1958 și anume: - recunoașterea dreptului creditorului de către debitor; - introducerea unei cereri de chemare în judecată; - printr-un act începător de executare. Prin urmare, introducerea unei cereri de chemare în judecată poate avea ca obiect fie rezolvarea unui litigiu determinat de existența unui raport juridic între părți, fie punerea în executare a unui titlu executoriu, a cărui existență este determinată tot de un raport juridic între părți. În speță, termenul de 3 ani prevăzut de art.6 din Decretul nr.167/1958 pentru a cere executarea silită a hotărârilor judecătorești invocate anterior a expirat, hotărârile pierzându-și autoritatea de lucru judecat.
În consecință, obiectul cererii constituindu-l tocmai întreruperea cursului prescripției extinctive a executării unor titluri pe care creditorul nu le-a pus în executare din propria culpă, o asemenea cerere apare ca inadmisibilă. Pentru aceste considerente, s-a respins recursul ca nefondat.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.