ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5704/2005 A.V.A.S. București a solicitat în contradictoriu cu SC A.M.S. SRL reprezentată prin lichidator judiciar S.I., B.F.M. și B.R.D. în calitate de terț poprit, suspendarea tuturor actelor de executare silită efectuate de B.F.M., admiterea contestației la executare și desființarea actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc. În motivarea cererii s-a arătat că intimata SC A.M.S. SRL nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 și că potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.

este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea contestației întrucât poprirea a fost înființată cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale legii care exceptează resursele financiare ale autorității de la urmărirea silită de drept comun. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 87 din 30 mai 2006, a respins contestația la executare formulată de debitoarea A.V.A.S. București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că nu este întemeiată excepția prematurității acțiunii, doarece intimata a solicitat punerea în executare a unor titluri reprezentate de hotărâri judecătorești și că cererea de executare silită nu este prescrisă, titlulurile executorii fiind încheierea din 18 octombrie 2002 și din 1 martie 2005 iar cererea a fost înregistrată la 11 octombrie 2005, deci în termenul general de prescripție de 3 ani. S-a mai reținut că executarea hotărârilor judecătorești este garantată de art. 6 al C.E.D.O. Cu petiția înregistrată la data de 26 iulie 2006 debitoarea A.V.A.S. București a declarat recurs împotriva sentinței anterior menționată, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în urma rejudecării, admiterea contestației la executare și dispunerea desființării actelor de executare.

Prin motivele de recurs invocate, debitoarea atată că este incident în cauză art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În fapt, arată recurenta, prin înștiințarea din 1 noiembrie 2005 primită la 4 noiembrie 2005, document emis de Biroul Executorului Judecătoresc B.F.M. a fost încunoștiințată că s-a emis o adresă de înființare a popririi pentru suma de 14.739,75 RON potrivit încheierilor din 18 octombrie 2002 și din 1 martie 2005, pronunțate de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr. 1768/C/2000. Recurenta consideră că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este afectat de prescripție extinctivă întrucât în cauză operează dispozițiile art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001 modificată prin O.U.G. nr. 23/2004, Legea nr. 360/2004 și O.U.G. nr. 43/2005. Potrivit acestui text de lege termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Termenul prevăzut la alin. (1) pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezenteu ordonanțe de urgență, curge de la data intrării în vigoare a acesteia. Recurenta printr-un al doilea motiv de recurs, invocă incidența pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare a legii, în sensul că instanța face o greșită interpretare și aplicare a legii când susține că „nu s-a înplinit termenul de prescripție de 3 ani” omițând să explice de ce consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii speciale O.U.G. nr. 51/1998 aprobate prin Legea nr. 409/2001 dispoziții derogatorii de la dreptul comun – Decretul nr. 167/1958. Mai arată recurenta că pe fondul cauzei instanța a interpretat greșit legea când a făcut interpretarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002. Recurenta arată că art. 3 din O.G. nr. 22/2002 prevede, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Interpretarea art. 1 - 3 din O.G. nr. 22/2002 trebuie să se facă din prisma art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998 în sensul că aceeași regulă se aplică și conturilor bancare deschise de A.V.A.S. la băncile comerciale în condițiile alineatului precedent ale articolului invocat. Incidența acestor texte de lege arată recurenta, face imposibilă aplicarea măsurilor de executare silită prin poprirea conturilor A.V.A.S., deoarece executarea obligațiilor de plată se realizează din sumele aprobate prin bugetul instituției și nu din sumele disponibile în cont. De altfel, în temeiul alin. (2) al art. 25 din O.U.G. nr. 51/1998 A.V.A.S. nu poate face plăți din conturile deschise la băncile comerciale, aceste conturi fiind deschise doar încasării sumelor datorate la bugetul public pentru stingerea datoriei publice interne.

Recursul declarat de debitoare nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Primul motiv de recurs invocat nu este incident în cauză, instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act. Astfel, adresa de înființare a popririi a fost emisă în conformitate cu dispozițiile titlului executoriu, încheierea din 18 octombrie 2002 și încheierea din 1 martie 2005 pronunțate de Tribunalul Comercial Argeș și executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 1 București prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu de la 14 octombrie 2005, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 372 și următoarele cât și art. 452 și următoarele C. proc.

civ. Afirmația recurentei că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este afectat de prescripția extinctivă, nu poate fi primită, deoarece recurenta confundă dreptul la acțiune prevăzut de art. 49 din Legea nr. 409/2001 cu dreptul de a cere executarea silită. Având în vedere că cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată la 11 octombrie 2005 iar titlurile executorii sunt încheierea din 18 octombrie 2002 și încheierea din 1 martie 2005, rezultă că executarea silită nu este prescrisă, cererea fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani. Nu este întemeiat nici cel d-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă care se referă la greșita interpretare a dispozițiilor O.G.

nr. 22/2002 întrucât lipsa fondurilor nu este motiv justificat pentru întârziere și jurisprudența C.E.D.O. este obligatorie pentru instanțele românești. În concluzie, hotărârea recurată este legală, situație în care recursul debitoarei va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de debitoarea A.V.A.S. București , împotriva sentinței nr. 87 din 30 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.