ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 5704/2005 A.V.A.S. București a solicitat în contradictoriu cu SC A.M.S. SRL

reprezentată prin lichidator judiciar S.I., B.F.M. și B.R.D. în calitate de

terț poprit, suspendarea tuturor actelor de executare silită efectuate de B.F.M.,

admiterea contestației la executare și desființarea actelor de executare

efectuate de executorul judecătoresc.

În motivarea cererii s-a

arătat că intimata SC A.M.S. SRL nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută

de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 și că potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998

termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6

luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau

actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data

producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai

scurt.

Pe fondul cauzei s-a

solicitat admiterea contestației întrucât poprirea a fost înființată cu

nesocotirea dispozițiilor imperative ale legii care exceptează resursele

financiare ale autorității de la urmărirea silită de drept comun.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 87 din 30 mai 2006, a respins

contestația la executare formulată de debitoarea A.V.A.S. București.

Pentru a hotărî astfel, s-a

reținut că nu este întemeiată excepția prematurității acțiunii, doarece

intimata a solicitat punerea în executare a unor titluri reprezentate de

hotărâri judecătorești și că cererea de executare silită nu este prescrisă,

titlulurile executorii fiind încheierea din 18 octombrie 2002 și din 1 martie

2005 iar cererea a fost înregistrată la 11 octombrie 2005, deci în termenul

general de prescripție de 3 ani.

S-a mai reținut că

executarea hotărârilor judecătorești este garantată de art. 6 al C.E.D.O.

Cu petiția înregistrată la

data de 26 iulie 2006 debitoarea A.V.A.S. București a declarat recurs împotriva

sentinței anterior menționată, solicitând admiterea recursului, modificarea

sentinței recurate și în urma rejudecării, admiterea contestației la executare

și dispunerea desființării actelor de executare.

Prin motivele de recurs

invocate, debitoarea atată că este incident în cauză art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În fapt, arată recurenta,

prin înștiințarea din 1 noiembrie 2005 primită la 4 noiembrie 2005, document

emis de Biroul Executorului Judecătoresc B.F.M. a fost încunoștiințată că s-a

emis o adresă de înființare a popririi pentru suma de 14.739,75 RON potrivit încheierilor

din 18 octombrie 2002 și din 1 martie 2005, pronunțate de Tribunalul Comercial

Argeș în dosarul nr. 1768/C/2000.

Recurenta consideră că

dreptul creditoarei de a cere executarea silită este afectat de prescripție

extinctivă întrucât în cauză operează dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998

republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001 modificată prin O.U.G. nr. 23/2004,

Legea nr. 360/2004 și O.U.G. nr. 43/2005.

Potrivit acestui text de

lege termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de

6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau

actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data

producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai

scurt. Termenul prevăzut la alin. (1) pentru acte sau fapte anterioare legii de

aprobare a prezenteu ordonanțe de urgență, curge de la data intrării în vigoare

a acesteia.

Recurenta printr-un al doilea

motiv de recurs, invocă incidența pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., hotărârea

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau greșita aplicare

a legii, în sensul că instanța face o greșită interpretare și aplicare a legii

când susține că „nu s-a înplinit termenul de prescripție de 3 ani” omițând să

explice de ce consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii

speciale O.U.G. nr. 51/1998 aprobate prin Legea nr. 409/2001 dispoziții

derogatorii de la dreptul comun – Decretul nr. 167/1958.

Mai arată recurenta că pe

fondul cauzei instanța a interpretat greșit legea când a făcut interpretarea

dispozițiilor O.G. nr. 22/2002.

Recurenta arată că art. 3

din O.G. nr. 22/2002 prevede, în procesul executării silite a sumelor datorate

de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului

poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de ordonatorii de credite,

în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii. Interpretarea

art. 1 - 3 din O.G. nr. 22/2002 trebuie să se facă din prisma art. 25 alin. (3)

din O.U.G. nr. 51/1998 în sensul că aceeași regulă se aplică și conturilor

bancare deschise de A.V.A.S. la băncile comerciale în condițiile alineatului

precedent ale articolului invocat.

Incidența acestor texte de

lege arată recurenta, face imposibilă aplicarea măsurilor de executare silită

prin poprirea conturilor A.V.A.S., deoarece executarea obligațiilor de plată se

realizează din sumele aprobate prin bugetul instituției și nu din sumele disponibile

în cont. De altfel, în temeiul alin. (2) al art. 25 din O.U.G. nr. 51/1998 A.V.A.S.

nu poate face plăți din conturile deschise la băncile comerciale, aceste

conturi fiind deschise doar încasării sumelor datorate la bugetul public pentru

stingerea datoriei publice interne.

Recursul declarat de

debitoare nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.

Primul motiv de recurs

invocat nu este incident în cauză, instanța care a pronunțat hotărârea atacată

nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act.

Astfel, adresa de înființare

a popririi a fost emisă în conformitate cu dispozițiile titlului executoriu,

încheierea din 18 octombrie 2002 și încheierea din 1 martie 2005 pronunțate de

Tribunalul Comercial Argeș și executarea silită a fost încuviințată de

Judecătoria Sectorului 1 București prin încheierea pronunțată în Camera de

consiliu de la 14 octombrie 2005, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.

372 și următoarele cât și art. 452 și următoarele C. proc. civ.

Afirmația recurentei că

dreptul creditoarei de a cere executarea silită este afectat de prescripția

extinctivă, nu poate fi primită, deoarece recurenta confundă dreptul la acțiune

prevăzut de art. 49 din Legea nr. 409/2001 cu dreptul de a cere executarea

silită.

Având în vedere că cererea

de încuviințare a executării silite a fost înregistrată la 11 octombrie 2005

iar titlurile executorii sunt încheierea din 18 octombrie 2002 și încheierea

din 1 martie 2005, rezultă că executarea silită nu este prescrisă, cererea

fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani.

Nu este întemeiat nici cel

d-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă care se referă la greșita

interpretare a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 întrucât lipsa fondurilor nu este

motiv justificat pentru întârziere și jurisprudența C.E.D.O. este obligatorie

pentru instanțele românești.

În concluzie, hotărârea

recurată este legală, situație în care recursul debitoarei va fi respins, ca

nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de debitoarea A.V.A.S. București

, împotriva sentinței

nr. 87 din 30 mai 2006 a Curții de Apel  București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.