ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 566/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3280 din 18

decembrie 2003, Judecătoria Călărași a respins excepția prescipției dreptului

de executare silită ca neîntemeiată; a admis contestația la executare formulată

de contestatoarea A.V.A.B. București în contradictoriu cu debitoarea SC S. SA

Călărași și intimata-creditoare S.N.T.F. M. Constanța și a dispus anularea

executării silite începută împotriva debitoarei SC S. SA la cererea creditoarei

S.N.T.F. M. și a tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 186/2003.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs intimata, motivat de faptul că poziția contestatoarei de

creditor privilegiat nu interzice inițierea unei executări silite de către un

alt creditor, neexistând asemenea dispoziții în O.U.G. nr. 51/1998.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială prin decizia nr. 623 din 29 iunie 2005 a admis apelul, a anulat

sentința criticată și pe fond a admis contestația la executarea silită și a

dispus anularea executării silite afectuată în baza încheierii din data de 28

octombrie 2003.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 cererile de orice

natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu acțiunile bancare

preluate de A.V.A.S. (fost A.V.A.B.) sunt de competența Curții de Apel în a

cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului.

Cu privire la excepția prescripției

dreptului de executare silită invocată de contestatoare, s-a reținut că în

perioada 23 iunie 2000 – 6 martie 2001 cursul prescripției a fost suspendat ca

urmare a faptului că debitoarea se afla în procedura de reorganizare judiciară,

iar ulterior, pe o perioadă de 6 luni a fost instituită procedura de

supraveghere specială, în temeiul O.G. nr. 208/2002, astfel încât nu s-a

împlinit termenul de prescripție pentru executarea silită a titlului executoriu

deținut de intimată.

Pe fond, instanța de apel a reținut

că potrivit art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998 dreptul corespunzător creanței

preluat la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent

de natura acestuia sau de data la care a fost constituit, cu excepția

salariilor și a altor privilegii legale.

Ori, creanța pusă în executare de

către intimata S.N.T.F. M. Constanța nu se încadrează în categoria excepțiilor

prevăzute de art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, această dispoziție reprezentând o

normă derogatorie de la dreptul comun care permite conexarea diverselor

executări silite începute de creditori diverși fiind înlăturată susținerea

potrivit căreia nu există nici o dispoziție legală care să interzică

despăgubirea unor alte executări, alături de cea pornită de A.V.A.S.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs S.N.T.F. M., criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că prin dispozitivul

deciziei pronunțate, instanța de apel a procedat la anularea executării silite

în două rânduri, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal, solicitând respingerea

contestației la executare formulată de A.V.A.S. (A.V.A.B.).

Recursul este nefondat.

Fiind investită cu soluționarea

apelului împotriva sentinței pronunțată la fond, instanța de control judiciar

reținând că Judecătoria Călărași nu era competentă să judece față de obiectul

cauzei dedus judecății și temeiul legal invocat a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și a anulat sentința pronunțată

reținând cauza pentru evocarea fondului și procedând la jduecarea în fond a

admis contestația la executare și a anulat executarea silită.

Deci instanța de apel a respectat

întocmai normele procedurale, susținerea privind anularea repetată a executării

silite fiind nejustificată.

De altfel, aceasta a fost singura

critică formulată în recurs, critică nesusținută cu argumente care să conducă

la modificarea sau casarea deciziei instanței de apel.

De altfel, interpretarea dată

dispozițiilor art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, de către instanța de apel este

cea legală, aceasta reprezintă o normă derogatorie de la dreptul comun, ceea ce

exclude concursul altor creanțe pentru valorificarea și îndestularea din

bunurile sechestrate de A.V.A.S. pentru acoperirea creanței proprii.

Față de cele arătate, văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

creditoarea S.N.T.F. M. SA, sucursala Constanța, împotriva

deciziei nr. 623 din 29 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2006.