ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4956/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Călărași, contestatoarea A.V.A.B. SA Călărași a solicitat

instanței, în contradictoriu cu C.F.R. M. SA, sucursala Constanța și SC S. SA

Călărași să se dispună anularea tuturor actelor de executare inițiate asupra SC

S. SA Călărași de către creditoarea C.F.R. M. SA, sucursala Constanța, în

dosarul de executare silită și suspendarea executării până la soluționarea

contestației.

Judecătoria Călărași, prin sentința nr.

3332 din 19 decembrie 2003, a respins excepția prescripției dreptului de

executare silită invocată de contestatoare, a admis contestația la executare, a

dispus anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de

executare silită și a respins capătul de cerere privind suspendarea executării

silite ca rămas fără obiect.

Împotriva sentinței sus-menționată a

declarat recurs, intimata C.F.R. M. SA, sucursala Constanța, iar Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin încheierea din 25 noiembrie 2004, pronunțată în

dosarul nr. 2351/2004 a dispus declinarea competenței de soluționare a

recursului în favoarea Tribunalului Călărași, cu motivarea că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. II pct. 1 din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea

O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea codului de procedură

civilă, dispoziții potrivit cărora, recursurile împotriva hotărârilor date fără

drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor, aflate pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se trimit instanțelor imediat

superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță. Tribunalul

Călărași, primind dosarul a recalificat calea de atac ca fiind apel și prin

decizia nr. 27/ R din 25 ianuarie 2005 și-a declinat competența în favoarea

Curții de Apel București, secția comercială. Pentru calificarea căii de atac

Tribunalul a apreciat că, în cauză, contestația la executare a fost formulată

de o terță persoană ce invocă un drept real asupra bunului urmărit, situație în

care devin aplicabile dispozițiile art. 402 alin. (2) C. proc. civ., care

prevăd că hotărârea pronunțată în contestația la executare poate fi atacată cu

apel.

Curtea de Apel București, secția

comercială, primind dosarul, a constatat că A.V.A.S. are calitatea de creditor

al debitoarei SC S. SA și că prin contestația la executare promovată a invocat

impedimente ale executării silite precum și caracterul prioritar al executării

silite începute de A.V.A.B., creanța sa fiind privilegiată chiar dacă împotriva

debitoarei s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului

prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Față de aceste constatări, Curtea de

Apel a stabilit că, în cauză, reclamanta nu a invocat existența unor drepturi

reale asupra anumitor bunuri mobile și imobile supuse executării silite, așa

încât a considerat că sentința este supusă recursului iar potrivit art. 299 alin.

(2) C. proc. civ., competența de soluționare aparține tribunalului în favoarea

căruia și-a declinat competența.

În conformitate cu art. 20 pct. 1 C.

proc. civ., Curtea de apel a constatat conflict negativ de competență și a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulator de

competență.

Asupra conflictului negativ de

competență, Înalta Curte reține:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc.

civ., există conflict negativ de competență, când două sau mai multe instanțe,

prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece pricina.

Pornind de la aceste dispoziții este

evident că cele două instanțe s-au declarat necompetente să judece calea de

atac promovată împotriva sentinței nr. 3955/2003, pronunțată de Judecătoria

Călărași, problema în discuție, care precede stabilirea instanței competente

fiind cea a determinării corecte a căii de atac ce poate fi promovată împotriva

menționatei sentințe. Din acest punct de vedere s-a constatat corect de Curtea

de Apel București că, obiectul cererii de primă instanță îl constituie

contestația la executare promovată de A.V.A.B., prin care contestatoarea a

solicitat anularea formelor de executare în temeiul art. 399, 400 alin. (1) și

403 alin. (1) C. proc. civ., și art. 61, 64 și 68 din O.U.G. nr. 51/1998.

Tot corect a reținut Curtea de Apel

București, că în cadrul contestației la executare s-au invocat impedimente la

executare, prescripție, perimarea, existența garanțiilor, deținerea unei

creanțe privilegiată a statului care se execută cu prioritate indiferent de

data la care s-a constituit dreptul, susțineri care însă nu se încadrează în

prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme nu s-au invocat

drepturi reale asupra anumitor bunuri supuse executării. În aceste condiții, se

aplică regula în materia căii de atac ce se poate promova împotriva sentinței

dată în contestației la executare, prevăzută de art. 402 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit căreia, „Hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă

fără drept de apel”.

Având în vedere considerentele de

mai sus, raportate la prevederile art. 159 alin. (2) C. proc. civ. și art. 299 alin.

(2) C. proc. civ., calea de atac în discuție este recursul iar competența

soluționării recursului declarat împotriva sentinței nr. 3332 din 19 decembrie

2003, pronunțată de Judecătoria Călărași revine Tribunalului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării

recursului declarat de C.F.R. M. SA, sucursala Constanța, împotriva sentinței nr.

3332 din 19 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Călărași în favoarea

Tribunalului Călărași, căruia îi trimite dosarul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 octombrie 2005.