Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4761/2005

HOTĂRÂRE
14.10.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4761/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3932 din 24 august 2004 pe rolul Judecătoriei Călărași contestatoarea A.V.A.S. a chemat în judecată intimatele SC S. SA Călărași și S.S., solicitând anularea celor 11 somații de plată din 13 august 2004 a tuturor actelor de executare încheiate în dosarul nr. 2090/2004 a B.E.J. M.Ș., suspendarea executării silite până la soluționarea cererii, întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare. S-a arătat în motivarea cererii că reclamanta a preluat la datoria publică prin contractul de cesiune de creanță din 10 decembrie 1999 de la B.C.R. o creanță în sumă de 45.337.565,56 dolari S.U.A.

și 130.400.000 lei, declanșând procedura de executare silită prevăzută de art. 58 – 60 din O.U.G. nr. 51/1998. S-a susținut că față de dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, executarea silită pornită de S.S., pentru recuperarea unei creanțe de 3.000.000 dolari S.U.A. este nelegală, întrucât executarea silită pronunțată de A.V.A.S. prevalează, contestatoarea având rang privilegiat potrivit dispozițiilor art. 61,64 din O.U.G. nr. 51/1998. În sentința publică din 21 septembrie 2004, intimata S.S. Călărași a ridicat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași. Prin sentința civilă nr. 3144 din 21 septembrie 2004, Judecătoria Călărași a admis excepția și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că a fost investită cu o contestație la executare prin care creditoarea privilegiată A.V.A.S. a solicitat anularea unor acte de executare săvârșite la cererea unui alt creditor calitatea procesuală activă fiind dată de creanța neperformantă. Ori potrivit art. 44 din O.G. nr. 51/1998, competența soluționării pe fond a cauzei de natura celor supuse judecății este distinct reglementată art. 45 stabilind expres că „cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. altele decât debitorii definiți la art. 38 sunt de Competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului.

Investită cu soluționarea cauzei Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 99 din 20 iunie 2005 declină competența de soluționarea a cauzei Judecătoriei Călărași și constatând ivirea conflictului negativ de competență și în baza art. 20 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru soluționare. În motivare instanța de apel a reținut că în dispozițiile speciale ale art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, prin care se reglementează situația de excepție a valorificării creanțelor neperformante preluate la bugetul statului nu sunt incidente, în speță urmărindu-se împiedicarea unui executări silite ordinare pornite, în temeiul art. 373 1 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât art. 42 din O.U.G.

nr. 51/1998 nu exclude aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă. Asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte reține: A.V.A.S. a contestat executarea pornită de creditorul S.S., împotriva debitoarei SC S. SA pentru suma de 3.000.000 dolari S.U.A. cu motivarea că potrivit O.U.G. nr. 51/1998 a pornit executarea silită pentru valorificarea creanței preluate de B.C.R., prin contractul de cesiune de creanță din 10 decembrie 1999 și actele adiționale la acesta și a comunicat debitoarei titlul executoriu. Fiind creanță preluată la datoria publică, A.V.A.S. a invocat dreptul de preferință conferit de lege în vederea valorificării creanței sale. Potrivit art. 44 și art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică internă, în care A.V.A.B. este parte se sancționează cu respectarea Capitolului IX care, în ce privește competența materială a instanței, stabilește fără nici un echivoc „cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.B. .. sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz domiciliul pârâtului”, situație în care ne aflăm în speța de față, fiind aplicabile dispozițiile acestui act normativ. Regulile de competență invocate sunt reglementări speciale de strictă interpretare și de imediată aplicare.

Prin interpretarea textelor cuprinse în Titlul II C. proc. civ., referitoare la competența teritorială literatura de specialitate a clasificat competența teritorială astfel: - competență teritorială generală. - competență teritorială alternativă sau facultativă. - competență teritorială exclusivă (excepțională). - competență teritorială convențională sau contractuală. Competența excepțională este cea stabilită în mod expres prin lege pentru anumite categorii de litigii. În anumite cazuri, legea derogă de la regula generală a competenței teritoriale și fixează o competență specială, pe care părțile sau instanța nu o pot înlătura.

Înalta Curte apreciază, că în cazul de față este aplicabilă competența materială excepțională având în vedere: - natura litigiului dedus judecății este în legătură cu o creanță neperformantă la datoria publică internă, categorie de litigii care au o natură juridică specială și nu tratament juridic diferit, derogatorie de la dreptul comun și procedurile de drept comun. - reglementarea cuprinsă în art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare republicată prin Legea nr. 409/2001: ”Cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu acțiunile bancare preluate de A.V.A.B. sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz domiciliul pârâtului și se judecă de urgență și cu precădere”.

În ceea ce privește competența materială a Curții de Apel norma care o stabilește imperativ nu suportă interpretări și are caracter absolut, părțile neputând conveni să deroge de la aceste norme nici chiar cu autorizarea instanței: Dispozițiile legale referitoare la competența materială, având caracter imperativ, sunt obligatorii pentru toți subiecții de drept cărora li se adresează, inclusiv pentru instanțele judecătorești. Pentru toate aceste considerente, având în vedere că A.V.A.S. are calitatea de creditor în legătură cu o creanță bancară neperformantă și vărând și dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

D E C I D E Stabilește competența soluționării litigiului dintre contestatoarea A.V.A.S. București și intimatul S.S. în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5316/2004
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București, în contradictoriu cu SC S. SA și SC M.T.E. SRL a formulat contestație la executare prin care a soli
ÎCCJ 2006-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1092/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare formulată de contestatoarea A.V.A.S. s-a solicitat instanței în contradictoriu cu SC S. SA și SC C. SRL anularea procesului
ÎCCJ 2005-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4956/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, contestatoarea A.V.A.B. SA Călărași a solicitat instanței, în contradict
ÎCCJ 2008-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1954/2008
Ședința publică de la 4 iunie 2008 Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin contestația la executare adresată Judecătoriei Călărași la data de 10 august 2004, contestatoarea A.V.A.S. a soli
ÎCCJ 2005-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5169/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea A.V.A.S. București, a solicitat în contradictoriu cu C.F.R. M. anularea formelor de executare silită întocmite de b
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă