ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 84 din 29 martie 2007 a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta A.V.A.S. București prin întâmpinare. De asemenea a respins cererea ca prescrisă pentru capetele din cererea principală și primul capăt de cerere din cererea completatoare formulată de reclamanta SC A.I.M. SA cu sediul social în Mogoșoaia, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtele SC A.I. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar SC G.G.E. SRL, cu sediul social în București și A.V.A.S. București. A mai fost respins ca inadmisibil capătul al doilea din cererea completatoare.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a cerut să se constate în temeiul art. 111 C. proc. civ. că obligația principală, reprezentată de creanța bancară neperformantă vizând creditul acordat de B. SA co-pârâtei 2 a fost novată prin efectul convenției de eșalonare din 2000, iar garanțiile constituite inițial au rămas lipsite de obiect, fiind înlocuite cu alte garanții noi. S-a mai solicitat, tot în baza art. 111 C. proc. civ., să se constate că dreptul de creanță deținut de A.V.A.S. față de SC A.I. SRL este garantat prin garanții reale mobiliare, conform contractului de garanție reală mobiliară încheiat la data de 17 aprilie 2000, de o manieră corespunzătoare, într-un procent de 106%, precum și obligarea AVAS la emiterea unei adrese de radiere a ipotecii constituite de reclamantă asupra activului.

La data de 16 noiembrie 2006 a depus o completare la cererea de chemare în judecată, solicitând în baza art. 111 C. proc. civ. să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat din 1996 motivat de lipsa consimțământului, iar în subsidiar să se constate lipsa de obiect a acestuia ca urmare a novației creanței principale și înlocuirea ei cu una nouă. Pârâta A.V.A.S., prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru primele două capete de cerere și capătul 3 de cerere și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Ulterior a mai fost invocată și excepția prescripției în temeiul art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998. Procedând în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. la valorificarea ordinei în soluționarea excepțiilor invocate de pârâta A.V.A.S., în raport de caracterul și efectele pe care acestea le produc, a fost examinată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care a fost găsită neîntemeiată, întrucât calitatea de reclamantă în prezenta cauză corespunde cu calitatea de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. A fost însă apreciată ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. Acest text vizează termenul de prescripție al acțiunilor, prin raportare la art. 44 și art. 45 din capitolul IX intitulat Reguli speciale privind soluționarea litigiilor din O.U.G.

nr. 51/1998 în cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., respectiv litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică. Nu a putut fi primită apărarea reclamantei în sensul că excepția prescripției s-a invocat la 12 ianuarie 2007 cu neobservarea de pârâtă a principiului echipolenței actelor procesuale, respectiv ignorarea de către pârâtă a somației de executare din 31 octombrie 2006 comunicată reclamantei la 9 noiembrie 2006, ce a avut ca efect repunerea în termenul de prescripție. În realitate, comunicarea titlului executoriu a avut loc la 11 august 2003 prin adresă și primită de reclamantă la 18 august 2003, situație în care termenul de prescripție prevăzut de art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 s-a împlinit la 18 februarie 2004, iar acțiunea împotriva A.V.A.S. s-a înregistrat la 16 iunie 2006. Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere din cererea completatoare, acesta a fost respins ca inadmisibil, reținându-se că cererea este una în constatarea unei situații de fapt, inadmisibilă față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., prin aceea că nu s-a cerut constatarea existenței sau inexistenței unui drept determinat sau determinabil. Împotriva sentinței comerciale nr. 84 din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.I.M. SA, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii introductive. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, în esență, că în mod eronat instanța de fond a considerat, interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând sensul vădit neîndoielnic al acestuia, că somația de executare a A.V.A.S. din 31 octombrie 2006, înregistrată la societatea reclamantă în 9 noiembrie 2006 nu reprezintă un act de executare silită. De asemenea admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile înscris în art. 15 din Constituție și art. 1 C. civ., deoarece motivarea dată de instanța de fond are la bază aplicarea art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 la existența convenției de eșalonare din 24 ianuarie 2000, considerată ca fiind act de la data încheierii căruia curge termenul obiectiv al prescripției. Intimata - pârâtă A.V.A.S. București a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că prin adresa din 11 august 2003 A.V.A.B. a procedat la comunicarea titlului executoriu către reclamantă, care a constatat soldul creanței consolidate în dolari S.U.A.

în conformitate cu dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 51/1998, în valoare de 3.822.537,52 dolari S.U.A., creanță neperformantă preluată de către A.V.A.B., în calitatea de cesionar, de la B.C.R. SA, în calitatea de cedent, prin contractul de cesiune din 13 decembrie 1999, privind debitorul SC A.I. SA (fostă SC A.I. SRL) pentru care SC A.I.M. SA are calitatea de garant. Din conținutul comunicării titlului executoriu, rezultă fără putere de tăgadă că neplata de bunăvoie în termen de 5 zile lucrătoare de la primire lui, conduce la executarea silită, fără nicio altă somație, în modalitățile prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 409/2001.

Din verificarea documentației existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a primit comunicarea titlului executoriu descris anterior, la data de 18 august 2003. În speță sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, care stabilesc că termenul de prescripție al acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Data de 18 august 2003, când a fost comunicat titlul executoriu către reclamantă, marchează momentul în care aceasta a luat cunoștință de împrejurarea că A.V.A.S.

nu a eliberat de sub garanție bunul și a considerat că ipoteca constituită își produce în continuare efectele juridice, începând să curgă termenul de prescripție instituit de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998. Amplu documentat și bine argumentat, instanța de fond a înlăturat apărările reclamantei, susținute și în prezentul recurs, respectiv că adresa din 31 octombrie 2006 emisă de A.V.A.S. și înregistrată în 9 noiembrie 2006 la SC A.I.M. SA are semnificația de comunicare a titlului executoriu, sau o recomunicare a celui din 18 februarie 2003, deoarece în realitate scopul l-a reprezentat precizarea soldului creanței de recuperat. Mai mult, s-a menționat că A.V.A.S. a recuperat suma de 494.766,91 dolari S.U.A.

din care 225.776,43 echivalent dolari S.U.A. urmare producerii de faliment a debitoarei, rămânând de recuperat un sold al creanței de 3.596.761,09 dolari S.U.A., fiind menținut aspectul juridic inițial din adresa din 11 august 2003. Apare cât se poate de evident, că la data de 16 iunie 2006, când a fost înregistrată cererea reclamantei, dreptul la acțiune pentru cele trei capete din cererea principală cât și primul capăt din cererea completatoare, formulată la data de 16 noiembrie 2006 intră sub incidența prescripției dreptului la acțiune. Corect a fost respins ca inadmisibil capătul al doilea din cererea completatoare, devenind aplicabile dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care stipulează că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Este adevărat că principiul neretroactivității legii civile este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare – facto praeterita. Ca o consecință firească a principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi.

În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează cum legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Cadrul juridic și argumentele expuse, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție și cadrul legal aplicabil, fac ca și această critică a reclamantei, de încălcare a principiului neretroactivității legii civile să fie nejustificată. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.I.M. SA împotriva sentinței nr. 84 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.M. SA Mogoșoaia, împotriva sentinței nr. 84 din 29 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2007.