ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 146/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin

sentința comercială nr. 84 din 29 martie 2007 a respins excepția lipsei

calității procesuale active invocată de pârâta A.V.A.S. București prin

întâmpinare. De asemenea a respins cererea ca prescrisă pentru capetele din

cererea principală și primul capăt de cerere din cererea completatoare

formulată de reclamanta SC A.I.M. SA cu sediul social în Mogoșoaia, județul

Ilfov, în contradictoriu cu pârâtele SC A.I. SRL, reprezentată prin lichidator

judiciar SC G.G.E. SRL, cu sediul social în București și A.V.A.S. București. A

mai fost respins ca inadmisibil capătul al doilea din cererea completatoare.

Instanța de fond a reținut

că reclamanta a cerut să se constate în temeiul art. 111 C. proc. civ. că

obligația principală, reprezentată de creanța bancară neperformantă vizând

creditul acordat de B. SA co-pârâtei 2 a fost novată prin efectul convenției de

eșalonare din 2000, iar garanțiile constituite inițial au rămas lipsite de

obiect, fiind înlocuite cu alte garanții noi. S-a mai solicitat, tot în baza art.

111 C. proc. civ., să se constate că dreptul de creanță deținut de A.V.A.S.

față de SC A.I. SRL este garantat prin garanții reale mobiliare, conform contractului

de garanție reală mobiliară încheiat la data de 17 aprilie 2000, de o manieră

corespunzătoare, într-un procent de 106%, precum și obligarea AVAS la emiterea

unei adrese de radiere a ipotecii constituite de reclamantă asupra activului.

La data de 16 noiembrie 2006

a depus o completare la cererea de chemare în judecată, solicitând în baza art.

111 C. proc. civ. să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă

autentificat din 1996 motivat de lipsa consimțământului, iar în subsidiar să se

constate lipsa de obiect a acestuia ca urmare a novației creanței principale și

înlocuirea ei cu una nouă.

Pârâta A.V.A.S., prin

întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 din cererea

de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei pentru primele două capete de cerere și capătul 3 de cerere și pe

fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Ulterior a mai fost invocată și

excepția prescripției în temeiul art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998.

Procedând în baza art. 137 alin.

(1) C. proc. civ. la valorificarea ordinei în soluționarea excepțiilor invocate

de pârâta A.V.A.S., în raport de caracterul și efectele pe care acestea le

produc, a fost examinată excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, care a fost găsită neîntemeiată, întrucât calitatea de reclamantă

în prezenta cauză corespunde cu calitatea de titular al obligației ce formează

conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

A fost însă apreciată ca

întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit art. 49

alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998. Acest text vizează termenul de prescripție al

acțiunilor, prin raportare la art. 44 și art. 45 din capitolul IX intitulat

Reguli speciale privind soluționarea litigiilor din O.U.G. nr. 51/1998 în

cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu

activele bancare preluate de A.V.A.S., respectiv litigiile în legătură cu

creanțele neperformante preluate la datoria publică.

Nu a putut fi primită

apărarea reclamantei în sensul că excepția prescripției s-a invocat la 12

ianuarie 2007 cu neobservarea de pârâtă a principiului echipolenței actelor

procesuale, respectiv ignorarea de către pârâtă a somației de executare din 31

octombrie 2006 comunicată reclamantei la 9 noiembrie 2006, ce a avut ca efect

repunerea în termenul de prescripție.

În realitate, comunicarea

titlului executoriu a avut loc la 11 august 2003 prin adresă și primită de

reclamantă la 18 august 2003, situație în care termenul de prescripție prevăzut

de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 s-a împlinit la 18 februarie 2004, iar

acțiunea împotriva A.V.A.S. s-a înregistrat la 16 iunie 2006.

Cât privește cel de-al

doilea capăt de cerere din cererea completatoare, acesta a fost respins ca

inadmisibil, reținându-se că cererea este una în constatarea unei situații de fapt,

inadmisibilă față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., prin aceea că nu s-a

cerut constatarea existenței sau inexistenței unui drept determinat sau

determinabil.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 84 din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A.I.M. SA, care a criticat

această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în baza art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a

sentinței atacate, cu consecința admiterii cererii introductive.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat, în esență, că în mod eronat instanța de fond a considerat,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății și schimbând sensul vădit

neîndoielnic al acestuia, că somația de executare a A.V.A.S. din 31 octombrie

2006, înregistrată la societatea reclamantă în 9 noiembrie 2006 nu reprezintă

un act de executare silită. De asemenea admiterea excepției prescripției

dreptului la acțiune s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității

legii civile înscris în art. 15 din Constituție și art. 1 C. civ., deoarece

motivarea dată de instanța de fond are la bază aplicarea art. 49 din O.U.G. nr.

51/1998 la existența convenției de eșalonare din 24 ianuarie 2000, considerată

ca fiind act de la data încheierii căruia curge termenul obiectiv al

prescripției.

Intimata - pârâtă A.V.A.S.

București a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile

formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a

respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că prin

adresa din 11 august 2003 A.V.A.B. a procedat la comunicarea titlului

executoriu către reclamantă, care a constatat soldul creanței consolidate în dolari

S.U.A. în conformitate cu dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 51/1998, în

valoare de 3.822.537,52 dolari S.U.A., creanță neperformantă preluată de către A.V.A.B.,

în calitatea de cesionar, de la B.C.R. SA, în calitatea de cedent, prin

contractul de cesiune din 13 decembrie 1999, privind debitorul SC A.I. SA (fostă

SC A.I. SRL) pentru care SC A.I.M. SA are calitatea de garant. Din conținutul comunicării

titlului executoriu, rezultă fără putere de tăgadă că neplata de bunăvoie în

termen de 5 zile lucrătoare de la primire lui, conduce la executarea silită,

fără nicio altă somație, în modalitățile prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998,

privind valorificarea unor active bancare, astfel cum a fost aprobată prin

Legea nr. 409/2001.

Din verificarea

documentației existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a primit

comunicarea titlului executoriu descris anterior, la data de 18 august 2003.

În speță sunt aplicabile

dispozițiile cuprinse în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, care stabilesc că

termenul de prescripție al acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6

luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau

actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data

producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai

scurt.

Data de 18 august 2003, când

a fost comunicat titlul executoriu către reclamantă, marchează momentul în care

aceasta a luat cunoștință de împrejurarea că A.V.A.S. nu a eliberat de sub

garanție bunul și a considerat că ipoteca constituită își produce în continuare

efectele juridice, începând să curgă termenul de prescripție instituit de art. 49

din O.U.G. nr. 51/1998.

Amplu documentat și bine

argumentat, instanța de fond a înlăturat apărările reclamantei, susținute și în

prezentul recurs, respectiv că adresa din 31 octombrie 2006 emisă de A.V.A.S.

și înregistrată în 9 noiembrie 2006 la SC A.I.M. SA are semnificația de

comunicare a titlului executoriu, sau o recomunicare a celui din 18 februarie

2003, deoarece în realitate scopul l-a reprezentat precizarea soldului creanței

de recuperat. Mai mult, s-a menționat că A.V.A.S. a recuperat suma de

494.766,91 dolari S.U.A. din care 225.776,43 echivalent dolari S.U.A. urmare

producerii de faliment a debitoarei, rămânând de recuperat un sold al creanței

de 3.596.761,09 dolari S.U.A., fiind menținut aspectul juridic inițial din

adresa din 11 august 2003.

Apare cât se poate de

evident, că la data de 16 iunie 2006, când a fost înregistrată cererea

reclamantei, dreptul la acțiune pentru cele trei capete din cererea principală

cât și primul capăt din cererea completatoare, formulată la data de 16

noiembrie 2006 intră sub incidența prescripției dreptului la acțiune.

Corect a fost respins ca

inadmisibil capătul al doilea din cererea completatoare, devenind aplicabile

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care stipulează că partea care are interes

poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Este adevărat că principiul

neretroactivității legii civile este expres consacrat în art. 1 C. civ. în

următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere

retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii

civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege se aplică numai

situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor

anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi. Legea civilă nouă

nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de

intrarea ei în vigoare – facto praeterita. Ca o consecință firească a

principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii

civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se

aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând

aplicarea legii vechi.

În același sens sunt și

dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care

reglementează cum legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale

mai favorabile.

Cadrul juridic și

argumentele expuse, momentul de la care a început să curgă termenul de

prescripție și cadrul legal aplicabil, fac ca și această critică a reclamantei,

de încălcare a principiului neretroactivității legii civile să fie

nejustificată.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.I.M. SA împotriva

sentinței nr. 84 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC A.I.M. SA Mogoșoaia, împotriva sentinței nr. 84 din 29 martie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 24 ianuarie 2007.