ÎCCJ, decizie (scj.ro #83124)

Contract de credit

După închiderea procedurii insolvenței și radierea societății

debitoare, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor, bunurile afectate

drept garanție reală pentru obligațiile debitoarei pot fi executate în

condițiile legii.

Radierea societății, după

închiderea  procedurii falimentului, nu înlătură dreptul creditorului care nu

și-a recuperat creanțele  din averea debitorului, societate comercială, de a

urmări silit, în condițiile legale, bunuri constituite ca garanție.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

comercială decizia nr.454 din 13 februarie 2009)

Reclamanții S.Ș., O.A. și

S.D. au chemat în judecată A.V.A.S. și au solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să se constate  încetarea  contractului de credit încheiat între B.A.

SA și SC U.G. SRL, încetarea  contractului de ipotecă, anularea actelor de

executare întocmite de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

București și radierea ipotecii instituită asupra terenului determinat.

Reclamanții au motivat că  SC U.G.

SRL a încheiat un contract de credit cu B.A. SA, creanța fiind garantată cu un

contract de ipotecă asupra imobilului teren în suprafață determinat. Au mai

arătat că garanția  ipotecară a fost încheiată între Bancă și C.S. ai căror

moștenitori sunt, că din creditul acordat SC U.G. SRL a folosit doar o parte,

restul rămânând la dispoziția Băncii. Creanța rezultând din contractul de

credit a fost cesionată de Bancă, A.V.A.S. care a pornit executarea împotriva

succesorilor prin comunicarea titlurilor executorii, acte de executare a căror

anulare se solicită prin acțiune. În fond, reclamanții și-au argumentat

acțiunea arătând că SC U.G. SRL s-a aflat  în procedura falimentului, că

această procedură s-a închis în anul 2003 ca urmare a inexistenței unor bunuri

care să poată fi urmărite în patrimoniul  debitoarei și că societatea a fost

radiată.

În aceste condiții titlurile

executorii emise de AVAS pe seama lor,  au susținut contestatorii, au încetat

să-și  mai producă efectele, creanța nefiind  reală întrucât o parte din

credit  nu a fost utilizat iar altă parte nu a putut fi restituit întrucât s-au

suprimat facilitățile fiscale pentru utilajele tehnologice de prelucrat laptele

contractate în baza acestui credit, aceste utilaje revenind în proprietatea

statului întrucât nu a existat posibilitatea de a fi ridicate din vamă.

Contestația a fost soluționată prin

sentința nr.26 din 7  februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București –

Secția comercială care a anulat formele de executare,  respingând  capătul de

cerere referitor la radierea ipotecii. În esență, Curtea a reținut că după

închiderea  procedurii falimentului față de debitorul principal, există o

imposibilitate  fortuită de a mai  declanșa executarea obligației de

restituire a creditului pentru motivul că  societatea nu mai există ca  subiect

de drept civil. Având în vedere și  faptul că declanșarea  procedurii

falimentului nu a fost  rezultatul conduitei culpabile a debitoarei prin reprezentantul

acesteia instanța a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a

anula formele de executare. Prima instanță prin aceeași soluție a respins

celelalte susțineri în legătură cu  preluarea de către stat a utilajului

tehnologic și cu faptul că o parte din sumă a rămas la dispoziția băncii, ca

nedovedite. Cererea pentru radierea ipotecii a fost respinsă fiind citate în

acest scop dispozițiile art.32 din Legea nr.7/1996 potrivit cărora radierea  se

poate cere numai după rămânerea  irevocabilă a unei hotărâri.

Sentința nr.26 din 7 februarie

2007 a

fost recurată de contestatorii S.Ș., O.A. și

S.D. precum și de intimata AVAS. Contestatorii au  criticat soluția primei

instanțe și au cerut  modificarea parțială a sentinței în sensul de a se constata

încetat contractul de credit și contractul de ipotecă cu consecința radierii

ipotecii apreciind că instanța nu s-a pronunțat pe fiecare capăt de cerere  în

parte. La rândul său AVAS a criticat  sentința în partea care privește

anularea  formelor de executare îndreptate împotriva  moștenitorilor. A mai

arătat  că AVAS a trecut la executarea  bunurilor care constituie garanție

întrucât  creanța deținută prin contractul de credit nu a putut fi recuperată

integral, după executarea  debitorului principal.

Recursurile au fost  admise prin

decizia  nr.3246 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte  de Casație

și Justiție  care a apreciat, față de criticile  aduse sentinței, că instanța

de fond nu a respectat cerințele art. 129 (6) Cod procedură civilă.

În rejudecare, Curtea de Apel

București – Secția comercială a pronunțat sentința nr.34 din 27 februarie 2008

prin care a respins  excepția prematurității invocată de  intimată și

contestația la executare formulată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D.

Împotriva sentinței nr.34 din 27

februarie 2008 au declarat recurs contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. prin care au

evocat motivul prevăzut de art.304

1

Cod procedură civilă pentru a

susține că soluția  pe care o critică este netemeinică și nelegală.

Recurenții au susținut că sunt

îndreptățiți să solicite anularea  formelor de executare și constatarea

încetării efectelor contractului de  credit și a ipotecii întrucât debitoarea,

S.C. U.G. SRL a folosit doar  o parte din creditul contractat restul sumei rămânând

la dispoziția B.A. Au  susținut  în continuare că debitoarea, societatea

comercială amintită, a fost radiată în urma închiderii procedurii de faliment,

ceea ce  în opinia lor, duce la încetarea  contractului de credit pe care

aceasta  l-a încheiat cât și la încetarea  garanției reale ca  accesoriu al

contractului de credit încheiat de antecesorul lor.

În sprijinul acestui motiv au

invocat  art.1800 Cod civil care precizează că ipoteca este un act subsecvent

contractului de credit întrucât garantează restituirea împrumutului iar soarta

contractului de ipotecă urmează  soarta contractului principal. În concluzie,

recurenții au susținut că  încetarea contractului de credit are drept

consecință încetarea contractului de ipotecă, motiv care îi îndreptățește  să

solicite admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii așa  cum a fost

formulată.

După ce a făcut  trimitere la

caracterul indivizibil  al obligațiilor ipotecare, intimata AVAS s-a referit la

obligațiile solidare  ale codebitorilor și la faptul că aceștia sunt ținuți

solidar. În concluzie intimata ajuns la concluzia că  moștenitorii lui S.C. au

obligația să achite  împrumutul prin executarea ipotecii.

Recursul este nefondat.

Recurenții și-au întemeiat  criticile

pe dispozițiile art.304

1

Cod procedură civilă potrivit cărora

„Recursul declarat împotriva  unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi

atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 ,

instanța putând să examineze  cauza sub toate  aspectele”. Dispozițiile  citate,

deși dau dreptul instanței să  examineze cauza sub toate  aspectele nu exclud

obligația indicării motivelor de nelegalitate care sunt prevăzute de art.304

(1-9) Cod procedură civilă întrucât  nu se poate  înțelege că aceste prevederi

dau dreptul  la o judecată în fond.

Această concluzie se impune

întrucât  recursul și în această situație nu se transformă într-o cale de atac

devolutivă pentru că nu este  posibilă readministrarea probelor de primă

instanță și ca atare nu poate fi asimilat acest drept atribuit instanței cu

devoluțiunea căii de atac a recursului. În raport de aceste  precizări se va

reține că recursul s-a mărginit la invocarea unor  susțineri neîncadrate în

drept, care în esență vizează chestiuni de fond și nu dreptul încălcat. În concret,

se constată că prin criticile  aduse sentinței pronunțată de Curtea de Apel nu

a fost invocat niciun  motiv de nelegalitate și nici nu au fost dezvoltate

argumente care să vizeze încălcări ale legii în așa fel încât să provoace o

analiză în legătură cu aplicarea greșită a legii.

Sintetizând susținerile

recurenților, Curtea  constată că au fost readuse în discuție chestiunile care

privesc inexistența  creanței prin prisma condițiilor pe care  trebuie să le

îndeplinească  obligațiile pentru ca împotriva  garanților ipotecari,

creditorul unui raport obligațional să fie  îndreptățit să solicite executarea.

Din acest  punct de vedere se observă că  recurenții i-au opus creditorului

faptul că titlurile executorii s-au emis pentru creanțe care nu sunt ferme,

incertitudinea existenței drepturilor creditorului rezultând din  încetarea

contractului de credit și a  contractului de garanție, primul încheiat  cu

debitorul SC U.G. SRL și cel de-al doilea cu garantul ipotecar , persoană

fizică,  ai căror moștenitori sunt contestatorii.

Sub acest aspect, reconsiderarea de

către  Curtea de Apel, după casare, a chestiunii existenței contractului de

credit încheiat  de creditoarea  B.A. cu debitoarea  SC U.G. SRL, este corectă.

În adevăr, închiderea procedurii falimentului față de debitoarea persoană

juridică și radierea acesteia a avut ca efect din  punct de vedere obligațional

imposibilitatea  creditorului de a-și valorifica  drepturile cedate, rezultând

din contractul de credit. Este  evident că radierea societății debitoare are

drept consecință încetarea existenței societății ca subiect de  drept însă

obiectul contractului de  credit, nu este afectat  iar imposibilitatea de

executare  față de debitor nu are ca efect desființarea sau încetarea

contractului de credit. Pentru aceleași  rațiuni , se va reține că și

contractul de garanție,  ipoteca ce a fost constituită de S.C. subzistă ca

accesoriu, astfel că, în afara  procedurii falimentului, după închiderea

acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor bunurile afectate  drept

garanție reală pentru obligațiile debitorului pot fi executate în condițiile

legii.

În raport de considerentele de mai

sus se va reține, deci, că executarea vizează garanția, iar garanții succesori

nu pot fi executați în calitate de debitori așa cum sugerează intimata prin

apărările formulate în recurs așa  încât nu poate fi pusă în discuție

solidaritatea pasivă a recurenților atribuindu-le  acestora calitatea de

debitori și nu de garanți ipotecari cu toate consecințele  legate de executarea

ipotecii.

Rezumând  considerentele de mai sus

se va reține  în esență că radierea societății după închiderea  procedurii

falimentului nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanțele

din averea debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condițiile

legale, bunuri constituite ca garanție.

Argumentele prezentate  pe de o

parte, duc la concluzia  că legătura dintre contractul principal (de credit) și

contractul de garanție ca accesoriu al  primului subzistă, iar pe de altă

parte, că  executarea silită a garanției ipotecare nu este împiedicată de

radierea debitoarei, societate comercială, care a încetat să mai subziste ca

subiect de drept comercial.

În virtutea aceluiași raționament se

va reține și un alt aspect și anume că obligația principală subzistă în

condițiile și în măsura în care, așa cum a afirmat creditoarea AVAS – fapt

necontestat de recurenți, a epuizat căile de recuperare a creanței față de

debitoarea societate comercială. În alte cuvinte, existența  creanței care

justifică executarea garanției  împotriva bunurilor afectate cu acest titlu de

autorul contestatorilor este fermă, astfel că emiterea  titlurilor executorii

pe seama  garanților este justificată.

În

contextul arătat, se observă și faptul că  instanța de apel, prin  sentința

recurată a dat o dezlegare corectă acestei chestiuni care ține de existența

creanței și de dreptul de a trece la  executarea garanției, în condițiile în

care contractul de ipotecă  subzistă ca accesoriu al contractului de împrumut ale

cărui efecte nu au încetat. (...)