ÎCCJ, decizie (scj.ro #83124)

Contract de credit După închiderea procedurii insolvenței și radierea societății debitoare, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor, bunurile afectate drept garanție reală pentru obligațiile debitoarei pot fi executate în condițiile legii. Radierea societății, după închiderea procedurii falimentului, nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanțele din averea debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condițiile legale, bunuri constituite ca garanție. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.454 din 13 februarie 2009) Reclamanții S.Ș., O.A. și S.D. au chemat în judecată A.V.A.S. și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate încetarea contractului de credit încheiat între B.A.

SA și SC U.G. SRL, încetarea contractului de ipotecă, anularea actelor de executare întocmite de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și radierea ipotecii instituită asupra terenului determinat. Reclamanții au motivat că SC U.G. SRL a încheiat un contract de credit cu B.A. SA, creanța fiind garantată cu un contract de ipotecă asupra imobilului teren în suprafață determinat. Au mai arătat că garanția ipotecară a fost încheiată între Bancă și C.S. ai căror moștenitori sunt, că din creditul acordat SC U.G. SRL a folosit doar o parte, restul rămânând la dispoziția Băncii. Creanța rezultând din contractul de credit a fost cesionată de Bancă, A.V.A.S. care a pornit executarea împotriva succesorilor prin comunicarea titlurilor executorii, acte de executare a căror anulare se solicită prin acțiune.

În fond, reclamanții și-au argumentat acțiunea arătând că SC U.G. SRL s-a aflat în procedura falimentului, că această procedură s-a închis în anul 2003 ca urmare a inexistenței unor bunuri care să poată fi urmărite în patrimoniul debitoarei și că societatea a fost radiată. În aceste condiții titlurile executorii emise de AVAS pe seama lor, au susținut contestatorii, au încetat să-și mai producă efectele, creanța nefiind reală întrucât o parte din credit nu a fost utilizat iar altă parte nu a putut fi restituit întrucât s-au suprimat facilitățile fiscale pentru utilajele tehnologice de prelucrat laptele contractate în baza acestui credit, aceste utilaje revenind în proprietatea statului întrucât nu a existat posibilitatea de a fi ridicate din vamă.

Contestația a fost soluționată prin sentința nr.26 din 7 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția comercială care a anulat formele de executare, respingând capătul de cerere referitor la radierea ipotecii. În esență, Curtea a reținut că după închiderea procedurii falimentului față de debitorul principal, există o imposibilitate fortuită de a mai declanșa executarea obligației de restituire a creditului pentru motivul că societatea nu mai există ca subiect de drept civil. Având în vedere și faptul că declanșarea procedurii falimentului nu a fost rezultatul conduitei culpabile a debitoarei prin reprezentantul acesteia instanța a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a anula formele de executare.

Prima instanță prin aceeași soluție a respins celelalte susțineri în legătură cu preluarea de către stat a utilajului tehnologic și cu faptul că o parte din sumă a rămas la dispoziția băncii, ca nedovedite. Cererea pentru radierea ipotecii a fost respinsă fiind citate în acest scop dispozițiile art.32 din Legea nr.7/1996 potrivit cărora radierea se poate cere numai după rămânerea irevocabilă a unei hotărâri. Sentința nr.26 din 7 februarie 2007 a fost recurată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. precum și de intimata AVAS. Contestatorii au criticat soluția primei instanțe și au cerut modificarea parțială a sentinței în sensul de a se constata încetat contractul de credit și contractul de ipotecă cu consecința radierii ipotecii apreciind că instanța nu s-a pronunțat pe fiecare capăt de cerere în parte.

La rândul său AVAS a criticat sentința în partea care privește anularea formelor de executare îndreptate împotriva moștenitorilor. A mai arătat că AVAS a trecut la executarea bunurilor care constituie garanție întrucât creanța deținută prin contractul de credit nu a putut fi recuperată integral, după executarea debitorului principal. Recursurile au fost admise prin decizia nr.3246 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a apreciat, față de criticile aduse sentinței, că instanța de fond nu a respectat cerințele art. 129 (6) Cod procedură civilă. În rejudecare, Curtea de Apel București – Secția comercială a pronunțat sentința nr.34 din 27 februarie 2008 prin care a respins excepția prematurității invocată de intimată și contestația la executare formulată de contestatorii S.Ș., O.A.

și S.D. Împotriva sentinței nr.34 din 27 februarie 2008 au declarat recurs contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. prin care au evocat motivul prevăzut de art.304 1 Cod procedură civilă pentru a susține că soluția pe care o critică este netemeinică și nelegală. Recurenții au susținut că sunt îndreptățiți să solicite anularea formelor de executare și constatarea încetării efectelor contractului de credit și a ipotecii întrucât debitoarea, S.C. U.G. SRL a folosit doar o parte din creditul contractat restul sumei rămânând la dispoziția B.A. Au susținut în continuare că debitoarea, societatea comercială amintită, a fost radiată în urma închiderii procedurii de faliment, ceea ce în opinia lor, duce la încetarea contractului de credit pe care aceasta l-a încheiat cât și la încetarea garanției reale ca accesoriu al contractului de credit încheiat de antecesorul lor.

În sprijinul acestui motiv au invocat art.1800 Cod civil care precizează că ipoteca este un act subsecvent contractului de credit întrucât garantează restituirea împrumutului iar soarta contractului de ipotecă urmează soarta contractului principal. În concluzie, recurenții au susținut că încetarea contractului de credit are drept consecință încetarea contractului de ipotecă, motiv care îi îndreptățește să solicite admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. După ce a făcut trimitere la caracterul indivizibil al obligațiilor ipotecare, intimata AVAS s-a referit la obligațiile solidare ale codebitorilor și la faptul că aceștia sunt ținuți solidar. În concluzie intimata ajuns la concluzia că moștenitorii lui S.C.

au obligația să achite împrumutul prin executarea ipotecii. Recursul este nefondat. Recurenții și-au întemeiat criticile pe dispozițiile art.304 1 Cod procedură civilă potrivit cărora „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 , instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Dispozițiile citate, deși dau dreptul instanței să examineze cauza sub toate aspectele nu exclud obligația indicării motivelor de nelegalitate care sunt prevăzute de art.304 (1-9) Cod procedură civilă întrucât nu se poate înțelege că aceste prevederi dau dreptul la o judecată în fond. Această concluzie se impune întrucât recursul și în această situație nu se transformă într-o cale de atac devolutivă pentru că nu este posibilă readministrarea probelor de primă instanță și ca atare nu poate fi asimilat acest drept atribuit instanței cu devoluțiunea căii de atac a recursului.

În raport de aceste precizări se va reține că recursul s-a mărginit la invocarea unor susțineri neîncadrate în drept, care în esență vizează chestiuni de fond și nu dreptul încălcat. În concret, se constată că prin criticile aduse sentinței pronunțată de Curtea de Apel nu a fost invocat niciun motiv de nelegalitate și nici nu au fost dezvoltate argumente care să vizeze încălcări ale legii în așa fel încât să provoace o analiză în legătură cu aplicarea greșită a legii. Sintetizând susținerile recurenților, Curtea constată că au fost readuse în discuție chestiunile care privesc inexistența creanței prin prisma condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească obligațiile pentru ca împotriva garanților ipotecari, creditorul unui raport obligațional să fie îndreptățit să solicite executarea.

Din acest punct de vedere se observă că recurenții i-au opus creditorului faptul că titlurile executorii s-au emis pentru creanțe care nu sunt ferme, incertitudinea existenței drepturilor creditorului rezultând din încetarea contractului de credit și a contractului de garanție, primul încheiat cu debitorul SC U.G. SRL și cel de-al doilea cu garantul ipotecar , persoană fizică, ai căror moștenitori sunt contestatorii. Sub acest aspect, reconsiderarea de către Curtea de Apel, după casare, a chestiunii existenței contractului de credit încheiat de creditoarea B.A. cu debitoarea SC U.G. SRL, este corectă. În adevăr, închiderea procedurii falimentului față de debitoarea persoană juridică și radierea acesteia a avut ca efect din punct de vedere obligațional imposibilitatea creditorului de a-și valorifica drepturile cedate, rezultând din contractul de credit.

Este evident că radierea societății debitoare are drept consecință încetarea existenței societății ca subiect de drept însă obiectul contractului de credit, nu este afectat iar imposibilitatea de executare față de debitor nu are ca efect desființarea sau încetarea contractului de credit. Pentru aceleași rațiuni , se va reține că și contractul de garanție, ipoteca ce a fost constituită de S.C. subzistă ca accesoriu, astfel că, în afara procedurii falimentului, după închiderea acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor bunurile afectate drept garanție reală pentru obligațiile debitorului pot fi executate în condițiile legii.

În raport de considerentele de mai sus se va reține, deci, că executarea vizează garanția, iar garanții succesori nu pot fi executați în calitate de debitori așa cum sugerează intimata prin apărările formulate în recurs așa încât nu poate fi pusă în discuție solidaritatea pasivă a recurenților atribuindu-le acestora calitatea de debitori și nu de garanți ipotecari cu toate consecințele legate de executarea ipotecii. Rezumând considerentele de mai sus se va reține în esență că radierea societății după închiderea procedurii falimentului nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanțele din averea debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condițiile legale, bunuri constituite ca garanție.

Argumentele prezentate pe de o parte, duc la concluzia că legătura dintre contractul principal (de credit) și contractul de garanție ca accesoriu al primului subzistă, iar pe de altă parte, că executarea silită a garanției ipotecare nu este împiedicată de radierea debitoarei, societate comercială, care a încetat să mai subziste ca subiect de drept comercial. În virtutea aceluiași raționament se va reține și un alt aspect și anume că obligația principală subzistă în condițiile și în măsura în care, așa cum a afirmat creditoarea AVAS – fapt necontestat de recurenți, a epuizat căile de recuperare a creanței față de debitoarea societate comercială. În alte cuvinte, existența creanței care justifică executarea garanției împotriva bunurilor afectate cu acest titlu de autorul contestatorilor este fermă, astfel că emiterea titlurilor executorii pe seama garanților este justificată.

În contextul arătat, se observă și faptul că instanța de apel, prin sentința recurată a dat o dezlegare corectă acestei chestiuni care ține de existența creanței și de dreptul de a trece la executarea garanției, în condițiile în care contractul de ipotecă subzistă ca accesoriu al contractului de împrumut ale cărui efecte nu au încetat. (...)