ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1290/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 110 din 4 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii debitori S.S., O.A. și S.D. în contradictoriu cu intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU VALOARIFICAREA ACTIVELOR STATULUI București. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că cei trei contestatori, O.A., S.D. și S.S., moștenitori ai debitorului garant S.C. au primit la data de 4 august 2011 somația de plată întocmită de către intimata A.V.A.S.

prin care li s-a pus în vedere să achite debitul restant în valoare de 505.067,52 dolari SUA rezultat din contractul de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 și din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998. Contestatorii au fost somați să plătească debitul restant încă din cursul anului 2006, după ce au dobândit calitatea de moștenitori ai defunctului S.C., însă, urmare a numeroaselor demersuri în justiție prin care aceștia au solicitat să se constate încetarea contractului de credit nr. 11069/1998 încheiat între B.A. SA și SC U.G. SRL și încetarea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 6 noiembrie 1998, cu consecința anulării actelor de executare întocmite de A.V.A.S., abia la data de 13 februarie 2009 s-a decis în mod irevocabil (cum reiese din decizia nr. 454/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) că executarea silită declanșată de intimată, pentru recuperarea creanței cesionate, este justificată.

Împotriva deciziei nr. 454/2009 moștenitorii defunctului au formulat și contestație în anulare, contestație ce le-a fost respinsă. Reiese în mod clar că executarea silită a fost inițiată de A.V.A.S. cu respectarea dispozițiilor art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, că dreptul acesteia de a cere executarea silită nu s-a prescris și că nu a operat nici perimarea invocată de contestatori în temeiul art. 389 C. proc. civ., câtă vreme cesionarea creanței garantate putea să declanșeze executarea silită fără nici o formalitate. În speță nu se poate discuta despre obligativitatea A.V.A.S. de a înainta încă o dată titlurile executorii ce stau la baza somației din data de 4 august 2011. Mai mult, câtă vreme dreptul de a cere executarea silită nu s-a prescris, A.V.A.S.

poate să emită noi acte de executare iar contestatorii, deși se prevalează de incidentul perimării, omit să specifice în concret care este ultimul act de executare în raport de care au invocat excepția amintită a perimării. Împotriva sentinței civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au promovat recurs contestatorii S.S., O.A. și S.D., care au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească, solicitând în baza art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat argumentul că atât doctrina cât și practica judiciară susțin în mod unanim că perimarea executării poate interveni și în cazul în care executarea se face fără somație.

Intimata-pârâtă A.V.A.S. a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenții reclamanți, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente. Contestatorii S.S., O.A. și S.D. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. să se constate perimarea executării silite începute în anul 2006 de către A.V.A.S. în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998 și contractul de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 încheiat între B.A. SA și SC U.G. SRL, precum și constatarea prescripției executării silite începute în anul 2011, cu finalitatea anulări actelor de executare întocmite de către pârâtă.

Documentația existentă la dosarul cauzei atestă că, inițial, A.V.A.B. a preluat de la B.A. SA prin contractul de cesiune nr. 155582 din 15 decembrie 1999 creanța față de SC U.G. SRL, în considerarea prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 și ale art. 1390 C. civ., context în care au fost transmise și drepturile accesorii, respectiv garanțiile reale constituite pentru asigurarea creditului. Prin contractul de cesiune, B.A. a cesionat A.V.A.S. și dreptul derivând din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998 prin care S.C. a fost de acord să garanteze împrumutul bancar aferent contractului de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998. Întrucât A.V.A.S. nu a reușit să recupereze creanța cedată de la debitorul principal, respectiv SC U.G.

SRL, a început executarea garanților, iar din certificatul de moștenitor nr. 45 din 21 august 2003 apare că sunt moștenitori legali care au acceptat succesiunea, contestatorii S.S., O.A. și S.D., fiind emise titlurile executorii către aceștia. De remarcat că prin sentința comercială nr. 34 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii S.S., A.O. și D.S. în contradictoriu cu A.V.A.S. București, reținându-se că A.V.A.S. are un drept de urmărire conferit de art. 1790 C. civ. a bunului ipotecat aflat în patrimoniul contestatorilor.

Soluția expusă anterior a fost menținută prin decizia nr. 454 din 13 februarie 2009 a Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul contestatorilor îndreptat împotriva sentinței comerciale nr. 34 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, stabilindu-se că în condițiile în care subzistă contractul de ipotecă ca accesoriu al contractului de împrumut apare justificat și dreptul de a trece la executarea creanței. Corect instanța de fond a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 conform cărora titlul executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nici o formalitate.

Executarea creanțelor preluate de A.V.A.S. este încuviințată fără somație, nefiind incidente dispozițiile art. 389 C. proc. civ. ci dispozițiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ. Este de necontestat că art. 390 C. proc. civ., potrivit căruia dispozițiile art. 387 și art. 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație, instituie o excepție de la regula generală în materia executării silite. Pentru aceste rațiuni, având în vedere că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită nu s-a prescris și nu a operat nici perimarea, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii S.S., O.A. și S.D. împotriva sentinței civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii S.S., O.A. și S.D. împotriva sentinței civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 martie 2012.