ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1290/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 110 din 4 octombrie 2011 a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii debitori S.S., O.A.

și S.D. în contradictoriu cu intimata creditoare AUTORITATEA PENTRU

VALOARIFICAREA ACTIVELOR STATULUI București.

În fundamentarea

acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că cei trei

contestatori, O.A., S.D. și S.S., moștenitori ai debitorului garant S.C. au

primit la data de 4 august 2011 somația de plată întocmită de către intimata A.V.A.S.

prin care li s-a pus în vedere să achite debitul restant în valoare de

505.067,52 dolari SUA rezultat din contractul de credit nr. 11069 din 16

noiembrie 1998 și din contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16

noiembrie 1998.

Contestatorii au fost

somați să plătească debitul restant încă din cursul anului 2006, după ce au

dobândit calitatea de moștenitori ai defunctului S.C., însă, urmare a

numeroaselor demersuri în justiție prin care aceștia au solicitat să se

constate încetarea contractului de credit nr. 11069/1998 încheiat între B.A. SA

și SC U.G. SRL și încetarea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 5861

din 6 noiembrie 1998, cu consecința anulării actelor de executare întocmite de A.V.A.S.,

abia la data de 13 februarie 2009 s-a decis în mod irevocabil (cum reiese din

decizia nr. 454/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) că executarea

silită declanșată de intimată, pentru recuperarea creanței cesionate, este

justificată.

Împotriva deciziei

nr. 454/2009 moștenitorii defunctului au formulat și contestație în anulare, contestație

ce le-a fost respinsă.

Reiese în mod clar că

executarea silită a fost inițiată de A.V.A.S. cu respectarea dispozițiilor art.

12 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, că dreptul acesteia de a cere executarea

silită nu s-a prescris și că nu a operat nici perimarea invocată de

contestatori în temeiul art. 389 C. proc. civ., câtă vreme cesionarea creanței

garantate putea să declanșeze executarea silită fără nici o formalitate.

În speță nu se poate

discuta despre obligativitatea A.V.A.S. de a înainta încă o dată titlurile

executorii ce stau la baza somației din data de 4 august 2011.

Mai mult, câtă vreme

dreptul de a cere executarea silită nu s-a prescris, A.V.A.S. poate să emită

noi acte de executare iar contestatorii, deși se prevalează de incidentul

perimării, omit să specifice în concret care este ultimul act de executare în

raport de care au invocat excepția amintită a perimării.

Împotriva sentinței

civile nr. 110 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, au promovat recurs contestatorii S.S., O.A. și S.D., care au

criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească,

solicitând în baza art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației

la executare.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat argumentul că atât doctrina cât și practica

judiciară susțin în mod unanim că perimarea executării poate interveni și în

cazul în care executarea se face fără somație.

Intimata-pârâtă A.V.A.S.

a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse

de recurenții reclamanți, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a

respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.

Contestatorii S.S., O.A.

și S.D. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. să se constate perimarea

executării silite începute în anul 2006 de către A.V.A.S. în baza titlurilor

executorii reprezentate de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 5861 din 16

noiembrie 1998 și contractul de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 încheiat

între B.A. SA și SC U.G. SRL, precum și constatarea prescripției executării

silite începute în anul 2011, cu finalitatea anulări actelor de executare

întocmite de către pârâtă.

Documentația

existentă la dosarul cauzei atestă că, inițial, A.V.A.B. a preluat de la B.A.

SA prin contractul de cesiune nr. 155582 din 15 decembrie 1999 creanța față de

SC U.G. SRL, în considerarea prevederilor O.U.G. nr. 51/1998 și ale art. 1390 C.

civ., context în care au fost transmise și drepturile accesorii, respectiv

garanțiile reale constituite pentru asigurarea creditului.

Prin contractul de

cesiune, B.A. a cesionat A.V.A.S. și dreptul derivând din contractul de ipotecă

autentificat sub nr. 5861 din 16 noiembrie 1998 prin care S.C. a fost de acord

să garanteze împrumutul bancar aferent contractului de credit nr. 11069 din 16

noiembrie 1998.

Întrucât A.V.A.S. nu

a reușit să recupereze creanța cedată de la debitorul principal, respectiv SC U.G.

SRL, a început executarea garanților, iar din certificatul de moștenitor nr. 45

din 21 august 2003 apare că sunt moștenitori legali care au acceptat

succesiunea, contestatorii S.S., O.A. și S.D., fiind emise titlurile executorii

către aceștia.

De remarcat că prin

sentința comercială nr. 34 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația la executare formulată de contestatorii S.S., A.O. și D.S. în

contradictoriu cu A.V.A.S. București, reținându-se că A.V.A.S. are un drept de

urmărire conferit de art. 1790 C. civ. a bunului ipotecat aflat în patrimoniul

contestatorilor.

Soluția expusă

anterior a fost menținută prin decizia nr. 454 din 13 februarie 2009 a Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins recursul

contestatorilor îndreptat împotriva sentinței comerciale nr. 34 din 27 februarie

2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, stabilindu-se că în

condițiile în care subzistă contractul de ipotecă ca accesoriu al contractului

de împrumut apare justificat și dreptul de a trece la executarea creanței.

Corect instanța de

fond a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 conform cărora titlul executoriu se comunică debitorului și se pune

în executare fără nici o formalitate. Executarea creanțelor preluate de A.V.A.S.

este încuviințată fără somație, nefiind incidente dispozițiile art. 389 C.

proc. civ. ci dispozițiile art. 390 alin. (1) C. proc. civ.

Este de necontestat

că art. 390 C. proc. civ., potrivit căruia dispozițiile art. 387 și art. 389 nu

se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație,

instituie o excepție de la regula generală în materia executării silite.

Pentru aceste

rațiuni, având în vedere că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită nu s-a

prescris și nu a operat nici perimarea, urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de contestatorii S.S., O.A. și S.D. împotriva sentinței civile nr. 110

din 4 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorii S.S., O.A. și S.D. împotriva sentinței civile nr. 110

din 4 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 martie 2012.