ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3454/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpina la data de 18 august 2003, petenții I.N. și I.P. au formulat în contradictoriu cu intimata A.V.A.B., actualmente A.V.A.S. – A.V.A.S. contestație la executare împotriva executării silite privind scoaterea la licitație publică a imobilului situat în orașul Breaza, județ Prahova, solicitând anularea formelor de executare, cu motivarea că sunt proprietarii imobilului supus executării, în temeiul unei hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 6123 din 7 decembrie 1994 definitivă și irevocabilă, și nu au avut cunoștință de existența vreunei ipoteci care să greveze imobilul, nefiind înștiințați cu privire la actele procedurale întocmite pe parcursul executării.

Prin cererea completatoare formulată la data de 4 septembrie 2003, contestatorii au solicitat ca în contradictoriu și cu debitoarea garantă I.M. să se constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 4499 din 16 iunie 1994 de Notariatul de Stat Local Câmpina, având ca obiect casa și terenul din str. Sulfinelor, Breaza, cu motivarea că la data constituirii ipotecii debitoarea garantă nu mai era proprietara bunului. Judecătoria Câmpina, prin încheierea ședinței publice din data de 4 septembrie 2003, dispune introducerea în cauză în calitate de intervenienți forțați a debitoarei garante I.M. și a debitoarei persoană juridică SC D.C. SRL București. Intimata A.V.A.S.

formulează întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței materiale a judecătoriei, excepția nedepunerii cauțiunii prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 și excepția tardivității contestației. Totodată intimata, în temeiul art. 60 – art. 63 C. proc. civ., înțelege să cheme în garanție B.A. SA, sucursala municipiului București, în prezent R.B., cu motivarea că banca cedată și-a asumat obligația de a garanta valabilitatea, realitatea și actualitatea creanței și a accesoriilor acestuia, astfel că în condițiile în care prin prezenta contestație se contestă și valoarea creanței, chemarea în garanție a băncii cedate se impune pentru ca hotărârea ce se va pronunța să-i fie opozabilă. Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă nr. 2170 pronunțată la data de 23 octombrie 2003, admite excepția de necompetență materială și declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că potrivit art. 44 și art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată prin Legea nr. 409/2001 litigiile purtând asupra creanțelor neperformante preluate la datoria publică internă a statului, în care A.V.A.S. este parte, sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului. La Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 1998 la data de 5 noiembrie 2003. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2004, curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității contestației la executare, constatând că cererea a fost formulată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, de șase luni de la data când contestatorii au luat cunoștință de actul pe care se întemeiază acțiunea. Prin sentința comercială nr. 49 din data de 15 martie 2004, instanța de apel respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatori împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1753/2003 și totodată respinge și cererea de chemare în garanție formulată de A.V.A.S. împotriva SC R.B., sucursala municipiului București. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că intimata A.V.A.S. în calitate de cesionar, a preluat de la B.A. creanța neperformantă în valoare nominală de 12.355.386,60 lei a debitorului cedat SC D.C.

SRL, prin contractul de cesiune de creanță nr. 727186 din 6 decembrie 1999. Creanța rezultând din contractul de credit nr. 110 din 30 mai 1994 a fost preluată împreună cu garanțiile constituite, respectiv contractul de ipotecă autentificat sub nr. 4499 din 16 iunie 1994 și transcris sub nr. 3999 din 16 iunie 1999 având ca obiect casă și teren de 2050 mp. situate în Breaza, județ Prahova. Mai reține instanța că, prin sentința civilă nr. 6123 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei Câmpina, s-a constatat dreptul de proprietate al contestatorilor I.N.

și P. asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de ipotecă, hotărârea judecătorească având caracter constitutiv de drepturi, transferul proprietății operând de la data de 7 decembrie 1994, fiind opozabil de la data transcrierii 12 octombrie 1995. Prin urmare, reține instanța, titlul invocat de contestatori, sentința civilă nr. 6123 din 7 decembrie 1994 a Judecătoriei Câmpina, este ulterior încheierii contractului de ipotecă și transcrierii acestuia, contestatorii dobândind un bun grevat de ipotecă, garanția permițând titularului ei să urmărească bunul în mâna oricui s-ar găsi. În ce privește excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatori, curtea o înlătură, constatând că, întrucât creanțele preluate la datoria publică sunt supuse termenelor prevăzute din legea specială, O.U.G.

nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, respectiv termenul de prescripție de 7 ani, la data încheierii contractului de cesiune creanța nu era prescrisă. Astfel, B.A. a acționat în judecată pe debitoarea SC D.C. SRL pentru restituirea creditului acordat, iar prin sentința civilă nr. 1350 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 1097 din 18 septembrie 1996, s-a admis cererea. Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data de 18 septembrie 1996, astfel că la data pornirii executării silite 21 martie 2002 termenul de 7 ani nu se împlinise. În contra acestei sentințe, contestatorii I.N. și I.P. au declarat, în termen legal, recurs, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare formulate. Recurenții își structurează motivele de critică pe trei aspecte, dezvoltate prin memoriile depuse la data de 22 aprilie 2004 și 28 aprilie 2004, ambele în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de dispozițiile art. 303 alin. (2) C. proc. civ. În argumentarea criticilor, recurenții susțin în esență următoarele: 1) Dreptul intimatei A.V.A.S. de a cere executarea silită a creanței preluate este prescris în raport de dispozițiile art. 2 pct. 5 din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001; Prin sentința civilă nr. 13050 din 3 aprilie 1996, debitoarea SC D.C.

SRL a fost obligată la cererea creditoarei B.A. la plata sumei de 50.938.000 lei reprezentând credit nerestituit și dobânzi. Prin decizia civilă nr. 1097 din 18 septembrie 1996 s-a respins apelul formulat de creditoare, sentința civilă nr. 1350/1996 rămânând definitivă și irevocabilă prin nerecurare. Începând cu data de 18 septembrie 1996, creditoarea putea pune în executare sentința pentru recuperarea creanței în termen de 3 ani. Or, în cauză, contractul de cesiune de creanță s-a încheiat la 6 decembrie 1999 între B.A. și A.V.A.S., după împlinirea termenului de 3 ani, înăuntrul căruia se putea cere punerea în executare silită. 2) Instanța în mod greșit nu a reținut nulitatea absolută a contractului de ipotecă, pentru cauză ilicită, prohibită de lege, fiind încheiat în frauda drepturilor dobânditorilor imobilului; 3) În mod nelegal au fost încălcate drepturile legale și legitime de înștiințare cu privire la actele procedurale privind executarea silită.

Recursul este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sub aspectul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titluri executorii, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. Or, în speță, titlul executoriu al B.A. l-a constituit, așa cum reține și instanța fondului, sentința civilă nr. 1350 din 3 aprilie 1996 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1097 din 18 septembrie 1996 pronunțată de Curtea de Apel București.

A.V.A.S. a preluat creanța neperformantă a B.A. (în prezent R.B.) privind pe debitorul cedat SC D.C. SRL împreună cu accesoriile acesteia, la data de 6 decembrie 1999 prin contractul de cesiune de creanță nr. 727186. Prin urmare la data preluării creanței de către A.V.A.S., dreptul de a cere executarea silită în temeiul titlului executoriu obținut de B.A., era prescris prin împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 392 (3) C. proc. civ., cu referire la art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va admite contestația la executare formulată împotriva executării silite pornite de intimata A.V.A.S.

privind imobilul situat în orașul Breaza, și în consecință va anula formele de executare, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței. Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata la plata sumei de 6.855.000 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenții I.N. și I.P. împotriva sentinței comerciale nr. 49 din 15 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică în parte sentința, în sensul că admite contestația la executare împotriva executării silite pornită de intimata A.V.A.B. privind imobilul situat în localitatea Breaza, județul Prahova. Anulează formele de executare constatând prescris dreptul de a cere executarea silită potrivit art. 2 pct. 5 din O.U.G. nr. 58/1998 aprobat prin Legea nr. 409/2001. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimata să plătească reclamanților suma de 6.855.000 lei cheltuieli de judecată fond și recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.