ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanții S.Ș., O.A. și S.D. au chemat în judecată A.V.A.S. București

și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate încetarea contractului

de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 încheiat între SC B.A. SA și SC U.G. SRL,

încetarea contractului de ipotecă autentificat din 16 noiembrie 1998, anularea

actelor de executare întocmite de A.V.A.S. București și radierea ipotecii

instituită asupra terenului în suprafață de 7500 mp.

Reclamanții au motivat că SC U.G. SRL a

încheiat un contract de credit în valoare de 428.400 dolari SUA și

1.176.365.000 Rol cu SC B.A. SA, creanța fiind garantată cu un contract de

ipotecă asupra imobilului teren în suprafață de 7.500 mp situat în Calafat. Au

mai arătat că garanția ipotecară a fost încheiată între B. și C.S. ai căror moștenitori

sunt, că din creditul acordat SC U.G. SRL a folosit doar suma de 428.000 dolari

SUA, restul de 1.176.365.000 Rol rămânând la dispoziția B. Creanța rezultând

din contractul de credit a fost cesionată de B. la data de 15 decembrie 1999, A.V.A.S.

care a pornit executarea împotriva succesorilor prin comunicarea titlurilor

executorii, acte de executare a căror anulare se solicită prin acțiune. În

fond, reclamanții și-au argumentat acțiunea arătând că SC U.G. SRL s-a aflat în

procedura falimentului, că această procedură s-a închis în anul 2003 ca urmare

a inexistenței unor bunuri care să poată fi urmărite în patrimoniul debitoarei

și că societatea a fost radiată.

În aceste condiții titlurile executorii emise

de A.V.A.S. pe seama lor, au susținut contestatorii, au încetat să-și mai

producă efectele, creanța nefiind reală întrucât o parte din credit nu a fost

utilizat iar altă parte nu a putut fi restituit întrucât s-au suprimat

facilitățile fiscale pentru utilajele tehnologice de prelucrat laptele

contractate în baza acestui credit, aceste utilaje revenind în proprietatea

statului întrucât nu a existat posibilitatea de a fi ridicate din vamă.

Contestația a fost soluționată prin sentința nr.

26 din 7 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

comercială care a anulat formele de executare, respingând capătul de cerere

referitor la radierea ipotecii. În esență, Curtea a reținut că după închiderea procedurii

falimentului față de debitorul principal, există o imposibilitate fortuită de a

mai declanșa executarea obligației de restituire a creditului pentru motivul că

societatea nu mai există ca subiect de drept civil. Având în vedere și faptul

că declanșarea procedurii falimentului nu a fost rezultatul conduitei culpabile

a debitoarei prin reprezentantul acesteia instanța a ajuns la concluzia că sunt

elemente suficiente pentru a anula formele de executare. Prima instanță prin

aceeași soluție a respins celelalte susțineri în legătură cu preluarea de către

stat a utilajului tehnologic și cu faptul că suma de 1.176.365.000 lei a rămas

la dispoziția băncii, ca nedovedite. Cererea pentru radierea ipotecii a fost

respinsă fiind citate în acest scop dispozițiile art. 32 din Legea nr. 7/1996

potrivit cărora radierea se poate cere numai după rămânerea irevocabilă a unei

hotărâri.

Sentința nr. 26 din 7 februarie 2007 a fost

recurată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. precum și de intimata A.V.A.S.

Contestatorii au criticat soluția primei instanțe și au cerut modificarea

parțială a sentinței în sensul de a se constata încetat contractul de credit și

contractul de ipotecă cu consecința radierii ipotecii apreciind că instanța nu

s-a pronunțat pe fiecare capăt de cerere în parte. La rândul său A.V.A.S. a

criticat sentința în partea care privește anularea formelor de executare

îndreptate împotriva moștenitorilor. A mai arătat că A.V.A.S. a trecut la

executarea bunurilor care constituie garanție întrucât creanța deținută prin

contractul de credit nu a putut fi recuperată integral, după executarea debitorului

principal.

Recursurile au fost admise prin Decizia nr. 3246

din 19 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a

apreciat, față de criticile aduse sentinței, că soluția de fond nu a respectat

cerințele art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât așa cum au susținut

recurenții contestatori curtea de apel nu s-a pronunțat pe două dintre capetele

de cerere formulate. Având în vedere că în cauză a fost pus în discuție însuși

obiectul cererii dedusă judecății, Înalta Curte a admis ambele recursuri, iar

cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția

comercială a pronunțat sentința nr. 34 din 27 februarie 2008 prin care a

respins excepția prematurității invocată de intimată și contestația la

executare formulată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că A.V.A.S.

este titulară a creanței cedate de SC B.A. SA și că s-a înscris în tabelul

debitorilor pentru a recupera creanța și cum în patrimoniul debitoarei nu au

fost identificate bunuri care să poată fi valorificate a fost închisă procedura

falimentului iar societatea debitoare SC U.G. SRL, a fost radiată. În

continuare instanța a reținut că A.V.A.S. este îndreptățită să treacă la

executarea garanției față de moștenitorii lui S.C. care au acceptat moștenirea dobândind

astfel drepturile și obligațiile defunctului. Instanța de fond a analizat apoi

efectul radierii din registrul comerțului a societății debitoare și a ajuns la

concluzia că aceasta nu mai există ca subiect de drept că obligația principală

nu s-a stins și ca atare nici ipoteca nu s-a stins pe cale accesorie. De

asemenea verificând și modurile proprii de stingere a ipotecii s-a reținut că

în speță nu au operat aceste moduri de stingere și că A.V.A.S. era îndreptățită

să-și valorifice garanția, că imposibilitatea executării obligației principale

nu duce la încetarea ipotecii. Analizând apărările contestatorilor în legătură

cu neutilizarea în totalitate a creditului precum și susținerea potrivit căreia

utilajul ar fi fost preluat de stat întrucât nu a fost ridicat din vamă, Curtea

le-a respins ca nefiind probate conform art. 1169 C. civ. Pentru aceleași considerente

a fost respinsă și cererea de radiere a ipotecii.

Împotriva sentinței nr. 34 din 27 februarie

2008 au declarat recurs contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. prin care au evocat

motivul prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ. pentru a susține că

soluția pe care o critică este netemeinică și nelegală.

Recurenții au susținut că sunt îndreptățiți să

solicite anularea formelor de executare și constatarea încetării efectelor

contractului de credit și a ipotecii întrucât debitoarea, SC U.G. SRL a folosit

doar suma de 428.000 dolari SUA din creditul contractat restul sumei de

1.176.365.000 Rol rămânând la dispoziția B.A. Au susținut în continuare că

debitoarea, societatea comercială amintită, a fost radiată în urma închiderii

procedurii de faliment, ceea ce în opinia lor, duce la încetarea contractului

de credit pe care aceasta l-a încheiat cât și la încetarea garanției reale ca accesoriu

al contractului de credit încheiat de antecesorul lor.

În sprijinul acestui motiv au invocat art. 1800

C. civ. care precizează că ipoteca este un act subsecvent contractului de

credit întrucât garantează restituirea împrumutului iar soarta contractului de

ipotecă urmează soarta contractului principal. În concluzie, recurenții au

susținut că încetarea contractului de credit are drept consecință încetarea

contractului de ipotecă, motiv care îi îndreptățește să solicite admiterea

recursului și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimata A.V.A.S. s-a apărat făcând trimitere

la art. 3.1 lit. b) din contractul de cesiune de creanță din 15 decembrie 1999

și la art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 pentru a demonstra că a preluat toate

garanțiile creanței cedate deci și garanția reală, ipoteca instituită în cauză,

că aceste contracte sunt titluri executorii în conformitate cu art. 39 din

aceeași ordonanță și că a emis titlurile executorii în scopul de a pune în

executare contractul de garanție. În continuare a invocat prevederile art. 1584

C. civ. și 1800 C. civ. apreciind că ipoteca nu s-a stins.

După ce a făcut trimitere la caracterul

indivizibil al obligațiilor ipotecare, intimata A.V.A.S. s-a referit la

obligațiile solidare ale codebitorilor și la faptul că aceștia sunt ținuți

solidar. În concluzie intimata ajuns la concluzia că moștenitorii lui S.C. au

obligația să achite împrumutul prin executarea ipotecii.

Recursul este nefondat.

Recurenții și-au întemeiat criticile pe

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. potrivit cărora „Recursul

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța

putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Dispozițiile citate, deși dau

dreptul instanței să examineze cauza sub toate aspectele nu exclud obligația

indicării motivelor de nelegalitate care sunt prevăzute de art. 304 pct. (1-9) C.

proc. civ. întrucât nu se poate înțelege că aceste prevederi dau dreptul la o

judecată în fond.

Această concluzie se impune întrucât recursul

și în această situație nu se transformă într-o cale de atac devolutivă pentru

că nu este posibilă readministrarea probelor de primă instanță și ca atare nu

poate fi asimilat acest drept atribuit instanței cu devoluțiunea căii de atac a

recursului. În raport de aceste precizări se va reține că recursul s-a mărginit

la invocarea unor susțineri neîncadrate în drept, care în esență vizează chestiuni

de fond și nu dreptul încălcat. În concret, se constată că prin criticile aduse

sentinței pronunțată de Curtea de Apel nu a fost invocat nici un motiv de

nelegalitate și nici nu au fost dezvoltate argumente care să vizeze încălcări

ale legii în așa fel încât să provoace o analiză în legătură cu aplicarea

greșită a legii.

Sintetizând susținerile recurenților, Curtea constată

că au fost readuse în discuție chestiunile care privesc inexistența creanței

prin prisma condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească obligațiile pentru

ca împotriva garanților ipotecari, creditorul unui raport obligațional să fie îndreptățit

să solicite executarea. Din acest punct de vedere se observă că recurenții i-au

opus creditorului faptul că titlurile executorii s-au emis pentru creanțe care

nu sunt ferme, incertitudinea existenței drepturilor creditorului rezultând din

încetarea contractului de credit și a contractului de garanție, primul încheiat

cu debitorul SC U.G. SRL și cel de-al doilea cu garantul ipotecar, persoană fizică,

ai căror moștenitori sunt contestatorii.

Sub acest aspect, reconsiderarea de către Curtea

de Apel, după casare, a chestiunii existenței contractului de credit încheiat de

creditoarea B.A. cu debitoarea SC U.G. SRL, este corectă. În adevăr, închiderea

procedurii falimentului față de debitoarea persoană juridică și radierea

acesteia a avut ca efect din punct de vedere obligațional imposibilitatea creditorului

de a-și valorifica drepturile cedate, rezultând din contractul de credit. Este evident

că radierea societății debitoare are drept consecință încetarea existenței

societății ca subiect de drept însă obiectul contractului de credit, nu este

afectat iar imposibilitatea de executare față de debitor nu are ca efect

desființarea sau încetarea contractului de credit. Pentru aceleași rațiuni, se

va reține că și contractul de garanție, ipoteca ce a fost constituită de S.C. subzistă

ca accesoriu, astfel că, în afara procedurii falimentului, după închiderea

acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor bunurile afectate drept

garanție reală pentru obligațiile debitorului pot fi executate în condițiile legii.

În raport de considerentele de mai sus se va

reține, deci, că executarea vizează garanția, iar garanții succesori nu pot fi

executați în calitate de debitori așa cum sugerează intimata prin apărările

formulate în recurs așa încât nu poate fi pusă în discuție solidaritatea pasivă

a recurenților atribuindu-le acestora calitatea de debitori și nu de garanți

ipotecari cu toate consecințele legate de executarea ipotecii.

Rezumând considerentele de mai sus se va

reține în esență că radierea societății după închiderea procedurii falimentului

nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanțele din averea

debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condițiile legale,

bunuri constituite ca garanție.

Argumentele prezentate pe de o parte, duc la

concluzia că legătura dintre contractul principal (de credit) și contractul de

garanție ca accesoriu al primului subzistă, iar pe de altă parte, că executarea

silită a garanției ipotecare nu este împiedicată de radierea debitoarei,

societate comercială, care a încetat să mai subziste ca subiect de drept

comercial.

În virtutea aceluiași raționament se va

reține și un alt aspect și anume că obligația principală subzistă în condițiile

și în măsura în care, așa cum a afirmat creditoarea A.V.A.S. – fapt necontestat

de recurenți, a epuizat căile de recuperare (fila 4 D 28406/299/2006) a

creanței față de debitoarea societate comercială. În alte cuvinte, existența creanței

care justifică executarea garanției împotriva bunurilor afectate cu acest titlu

de autorul contestatorilor este fermă, astfel că emiterea titlurilor executorii

pe seama garanților este justificată.

În contextul arătat, se observă și faptul că instanța

de apel, prin sentința recurată a dat o dezlegare corectă acestei chestiuni

care ține de existența creanței și de dreptul de a trece la executarea

garanției, în condițiile în care contractul de ipotecă subzistă ca accesoriu al

contractului de împrumut ale cărui efecte nu au încetat.

Din expunerea argumentelor aduse de recurenți

în sprijinul criticilor aduse sentinței mai rezultă că aceștia au făcut apărări

de fond care țin de lichiditatea creanței. S-a susținut printre altele că s-a

utilizat numai o parte din împrumut cât și faptul că datorită unor modificări

legislative debitorul nu a fost în măsură să ridice din vamă utilajele pentru

care a fost contractat creditul, ori în condițiile în care nu sunt dovezi care

să sprijine aceste susțineri, în calitate de garanți ipotecari aceștia nu

justifică solicitarea de a se anula formele de executare emise în conformitate

cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998. De reținut este și faptul că art. 39 din ordonanță

indică titlurile executorii care pot fi valorificate de A.V.A.S., printre

acestea regăsindu-se și garanțiile. În acest context chestiunile legate de

întinderea cuantumului sumei de executat nu invalidează titlurile executorii

care s-au contestat în fața Curții de Apel, ci țin de faza însăși a executării

așa încât nu pot fi reținute în sprijinul cererii de anulare, a titlurilor

executorii emise pe seama succesorilor garantului ipotecar.

În fine, apărarea intimatei din întâmpinare

în legătură cu beneficiul de discuțiune și cu dreptul de urmărire, cu referire

directă la art. 1790 și art. 1746 C. civ., sunt pur teoretice și dincolo de

ceea ce au susținut contestatorii în recurs întrucât aceștia nu au pus problema

urmăririi debitorului principal și apoi a valorificării ipotecii, ci i-au opus creditorului

inexistența contractelor de credit și de garanție, or, aceste susțineri au fost

înlăturate pentru motivele expuse anterior. De asemenea se remarcă și faptul că

în recurs, contestatorii nu au făcut susțineri în legătură cu indivizibilitatea

ipotecii și nici în legătură cu dreptul de urmărire a bunului ipotecat, astfel

că susținerile și trimiterile la textele C. civ. făcute în apărare de intimată

nu pot anticipa executarea însăși ci, ar putea să sprijine doar ideea că

titlurile executorii au fost emise în considerarea dreptului conferit

creditorului de a urmări și executa bunurilor imobile care au constituit garanție

pentru valorificarea împrumutului, precum și faptul că ipoteca nu s-a stins

prin modurile admise de codul civil privind stingerea garanției.

În consecință, față de cele ce preced, în

conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții S.Ș.,

O.A. și S.D. împotriva sentinței comerciale nr. 34 din 27 februarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

februarie 2009.