ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.Ș., O.A. și S.D. au chemat în judecată A.V.A.S. București și au solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate încetarea contractului de credit nr. 11069 din 16 noiembrie 1998 încheiat între SC B.A. SA și SC U.G. SRL, încetarea contractului de ipotecă autentificat din 16 noiembrie 1998, anularea actelor de executare întocmite de A.V.A.S. București și radierea ipotecii instituită asupra terenului în suprafață de 7500 mp. Reclamanții au motivat că SC U.G. SRL a încheiat un contract de credit în valoare de 428.400 dolari SUA și 1.176.365.000 Rol cu SC B.A. SA, creanța fiind garantată cu un contract de ipotecă asupra imobilului teren în suprafață de 7.500 mp situat în Calafat.

Au mai arătat că garanția ipotecară a fost încheiată între B. și C.S. ai căror moștenitori sunt, că din creditul acordat SC U.G. SRL a folosit doar suma de 428.000 dolari SUA, restul de 1.176.365.000 Rol rămânând la dispoziția B. Creanța rezultând din contractul de credit a fost cesionată de B. la data de 15 decembrie 1999, A.V.A.S. care a pornit executarea împotriva succesorilor prin comunicarea titlurilor executorii, acte de executare a căror anulare se solicită prin acțiune. În fond, reclamanții și-au argumentat acțiunea arătând că SC U.G. SRL s-a aflat în procedura falimentului, că această procedură s-a închis în anul 2003 ca urmare a inexistenței unor bunuri care să poată fi urmărite în patrimoniul debitoarei și că societatea a fost radiată.

În aceste condiții titlurile executorii emise de A.V.A.S. pe seama lor, au susținut contestatorii, au încetat să-și mai producă efectele, creanța nefiind reală întrucât o parte din credit nu a fost utilizat iar altă parte nu a putut fi restituit întrucât s-au suprimat facilitățile fiscale pentru utilajele tehnologice de prelucrat laptele contractate în baza acestui credit, aceste utilaje revenind în proprietatea statului întrucât nu a existat posibilitatea de a fi ridicate din vamă. Contestația a fost soluționată prin sentința nr. 26 din 7 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială care a anulat formele de executare, respingând capătul de cerere referitor la radierea ipotecii.

În esență, Curtea a reținut că după închiderea procedurii falimentului față de debitorul principal, există o imposibilitate fortuită de a mai declanșa executarea obligației de restituire a creditului pentru motivul că societatea nu mai există ca subiect de drept civil. Având în vedere și faptul că declanșarea procedurii falimentului nu a fost rezultatul conduitei culpabile a debitoarei prin reprezentantul acesteia instanța a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a anula formele de executare. Prima instanță prin aceeași soluție a respins celelalte susțineri în legătură cu preluarea de către stat a utilajului tehnologic și cu faptul că suma de 1.176.365.000 lei a rămas la dispoziția băncii, ca nedovedite.

Cererea pentru radierea ipotecii a fost respinsă fiind citate în acest scop dispozițiile art. 32 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora radierea se poate cere numai după rămânerea irevocabilă a unei hotărâri. Sentința nr. 26 din 7 februarie 2007 a fost recurată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. precum și de intimata A.V.A.S. Contestatorii au criticat soluția primei instanțe și au cerut modificarea parțială a sentinței în sensul de a se constata încetat contractul de credit și contractul de ipotecă cu consecința radierii ipotecii apreciind că instanța nu s-a pronunțat pe fiecare capăt de cerere în parte. La rândul său A.V.A.S. a criticat sentința în partea care privește anularea formelor de executare îndreptate împotriva moștenitorilor.

A mai arătat că A.V.A.S. a trecut la executarea bunurilor care constituie garanție întrucât creanța deținută prin contractul de credit nu a putut fi recuperată integral, după executarea debitorului principal. Recursurile au fost admise prin Decizia nr. 3246 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a apreciat, față de criticile aduse sentinței, că soluția de fond nu a respectat cerințele art. 129 alin. (6) C. proc. civ. întrucât așa cum au susținut recurenții contestatori curtea de apel nu s-a pronunțat pe două dintre capetele de cerere formulate. Având în vedere că în cauză a fost pus în discuție însuși obiectul cererii dedusă judecății, Înalta Curte a admis ambele recursuri, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția comercială a pronunțat sentința nr. 34 din 27 februarie 2008 prin care a respins excepția prematurității invocată de intimată și contestația la executare formulată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că A.V.A.S. este titulară a creanței cedate de SC B.A. SA și că s-a înscris în tabelul debitorilor pentru a recupera creanța și cum în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate a fost închisă procedura falimentului iar societatea debitoare SC U.G. SRL, a fost radiată. În continuare instanța a reținut că A.V.A.S. este îndreptățită să treacă la executarea garanției față de moștenitorii lui S.C.

care au acceptat moștenirea dobândind astfel drepturile și obligațiile defunctului. Instanța de fond a analizat apoi efectul radierii din registrul comerțului a societății debitoare și a ajuns la concluzia că aceasta nu mai există ca subiect de drept că obligația principală nu s-a stins și ca atare nici ipoteca nu s-a stins pe cale accesorie. De asemenea verificând și modurile proprii de stingere a ipotecii s-a reținut că în speță nu au operat aceste moduri de stingere și că A.V.A.S. era îndreptățită să-și valorifice garanția, că imposibilitatea executării obligației principale nu duce la încetarea ipotecii. Analizând apărările contestatorilor în legătură cu neutilizarea în totalitate a creditului precum și susținerea potrivit căreia utilajul ar fi fost preluat de stat întrucât nu a fost ridicat din vamă, Curtea le-a respins ca nefiind probate conform art. 1169 C. civ.

Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de radiere a ipotecii. Împotriva sentinței nr. 34 din 27 februarie 2008 au declarat recurs contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. prin care au evocat motivul prevăzut de art. 304 1 C. proc. civ. pentru a susține că soluția pe care o critică este netemeinică și nelegală. Recurenții au susținut că sunt îndreptățiți să solicite anularea formelor de executare și constatarea încetării efectelor contractului de credit și a ipotecii întrucât debitoarea, SC U.G. SRL a folosit doar suma de 428.000 dolari SUA din creditul contractat restul sumei de 1.176.365.000 Rol rămânând la dispoziția B.A. Au susținut în continuare că debitoarea, societatea comercială amintită, a fost radiată în urma închiderii procedurii de faliment, ceea ce în opinia lor, duce la încetarea contractului de credit pe care aceasta l-a încheiat cât și la încetarea garanției reale ca accesoriu al contractului de credit încheiat de antecesorul lor.

În sprijinul acestui motiv au invocat art. 1800 C. civ. care precizează că ipoteca este un act subsecvent contractului de credit întrucât garantează restituirea împrumutului iar soarta contractului de ipotecă urmează soarta contractului principal. În concluzie, recurenții au susținut că încetarea contractului de credit are drept consecință încetarea contractului de ipotecă, motiv care îi îndreptățește să solicite admiterea recursului și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Intimata A.V.A.S. s-a apărat făcând trimitere la art. 3.1 lit. b) din contractul de cesiune de creanță din 15 decembrie 1999 și la art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 pentru a demonstra că a preluat toate garanțiile creanței cedate deci și garanția reală, ipoteca instituită în cauză, că aceste contracte sunt titluri executorii în conformitate cu art. 39 din aceeași ordonanță și că a emis titlurile executorii în scopul de a pune în executare contractul de garanție.

În continuare a invocat prevederile art. 1584 C. civ. și 1800 C. civ. apreciind că ipoteca nu s-a stins. După ce a făcut trimitere la caracterul indivizibil al obligațiilor ipotecare, intimata A.V.A.S. s-a referit la obligațiile solidare ale codebitorilor și la faptul că aceștia sunt ținuți solidar. În concluzie intimata ajuns la concluzia că moștenitorii lui S.C. au obligația să achite împrumutul prin executarea ipotecii. Recursul este nefondat. Recurenții și-au întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. potrivit cărora „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Dispozițiile citate, deși dau dreptul instanței să examineze cauza sub toate aspectele nu exclud obligația indicării motivelor de nelegalitate care sunt prevăzute de art. 304 pct. (1-9) C. proc. civ. întrucât nu se poate înțelege că aceste prevederi dau dreptul la o judecată în fond. Această concluzie se impune întrucât recursul și în această situație nu se transformă într-o cale de atac devolutivă pentru că nu este posibilă readministrarea probelor de primă instanță și ca atare nu poate fi asimilat acest drept atribuit instanței cu devoluțiunea căii de atac a recursului. În raport de aceste precizări se va reține că recursul s-a mărginit la invocarea unor susțineri neîncadrate în drept, care în esență vizează chestiuni de fond și nu dreptul încălcat.

În concret, se constată că prin criticile aduse sentinței pronunțată de Curtea de Apel nu a fost invocat nici un motiv de nelegalitate și nici nu au fost dezvoltate argumente care să vizeze încălcări ale legii în așa fel încât să provoace o analiză în legătură cu aplicarea greșită a legii. Sintetizând susținerile recurenților, Curtea constată că au fost readuse în discuție chestiunile care privesc inexistența creanței prin prisma condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească obligațiile pentru ca împotriva garanților ipotecari, creditorul unui raport obligațional să fie îndreptățit să solicite executarea. Din acest punct de vedere se observă că recurenții i-au opus creditorului faptul că titlurile executorii s-au emis pentru creanțe care nu sunt ferme, incertitudinea existenței drepturilor creditorului rezultând din încetarea contractului de credit și a contractului de garanție, primul încheiat cu debitorul SC U.G.

SRL și cel de-al doilea cu garantul ipotecar, persoană fizică, ai căror moștenitori sunt contestatorii. Sub acest aspect, reconsiderarea de către Curtea de Apel, după casare, a chestiunii existenței contractului de credit încheiat de creditoarea B.A. cu debitoarea SC U.G. SRL, este corectă. În adevăr, închiderea procedurii falimentului față de debitoarea persoană juridică și radierea acesteia a avut ca efect din punct de vedere obligațional imposibilitatea creditorului de a-și valorifica drepturile cedate, rezultând din contractul de credit. Este evident că radierea societății debitoare are drept consecință încetarea existenței societății ca subiect de drept însă obiectul contractului de credit, nu este afectat iar imposibilitatea de executare față de debitor nu are ca efect desființarea sau încetarea contractului de credit.

Pentru aceleași rațiuni, se va reține că și contractul de garanție, ipoteca ce a fost constituită de S.C. subzistă ca accesoriu, astfel că, în afara procedurii falimentului, după închiderea acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor bunurile afectate drept garanție reală pentru obligațiile debitorului pot fi executate în condițiile legii. În raport de considerentele de mai sus se va reține, deci, că executarea vizează garanția, iar garanții succesori nu pot fi executați în calitate de debitori așa cum sugerează intimata prin apărările formulate în recurs așa încât nu poate fi pusă în discuție solidaritatea pasivă a recurenților atribuindu-le acestora calitatea de debitori și nu de garanți ipotecari cu toate consecințele legate de executarea ipotecii.

Rezumând considerentele de mai sus se va reține în esență că radierea societății după închiderea procedurii falimentului nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanțele din averea debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condițiile legale, bunuri constituite ca garanție. Argumentele prezentate pe de o parte, duc la concluzia că legătura dintre contractul principal (de credit) și contractul de garanție ca accesoriu al primului subzistă, iar pe de altă parte, că executarea silită a garanției ipotecare nu este împiedicată de radierea debitoarei, societate comercială, care a încetat să mai subziste ca subiect de drept comercial. În virtutea aceluiași raționament se va reține și un alt aspect și anume că obligația principală subzistă în condițiile și în măsura în care, așa cum a afirmat creditoarea A.V.A.S.

– fapt necontestat de recurenți, a epuizat căile de recuperare (fila 4 D 28406/299/2006) a creanței față de debitoarea societate comercială. În alte cuvinte, existența creanței care justifică executarea garanției împotriva bunurilor afectate cu acest titlu de autorul contestatorilor este fermă, astfel că emiterea titlurilor executorii pe seama garanților este justificată. În contextul arătat, se observă și faptul că instanța de apel, prin sentința recurată a dat o dezlegare corectă acestei chestiuni care ține de existența creanței și de dreptul de a trece la executarea garanției, în condițiile în care contractul de ipotecă subzistă ca accesoriu al contractului de împrumut ale cărui efecte nu au încetat.

Din expunerea argumentelor aduse de recurenți în sprijinul criticilor aduse sentinței mai rezultă că aceștia au făcut apărări de fond care țin de lichiditatea creanței. S-a susținut printre altele că s-a utilizat numai o parte din împrumut cât și faptul că datorită unor modificări legislative debitorul nu a fost în măsură să ridice din vamă utilajele pentru care a fost contractat creditul, ori în condițiile în care nu sunt dovezi care să sprijine aceste susțineri, în calitate de garanți ipotecari aceștia nu justifică solicitarea de a se anula formele de executare emise în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998. De reținut este și faptul că art. 39 din ordonanță indică titlurile executorii care pot fi valorificate de A.V.A.S., printre acestea regăsindu-se și garanțiile.

În acest context chestiunile legate de întinderea cuantumului sumei de executat nu invalidează titlurile executorii care s-au contestat în fața Curții de Apel, ci țin de faza însăși a executării așa încât nu pot fi reținute în sprijinul cererii de anulare, a titlurilor executorii emise pe seama succesorilor garantului ipotecar. În fine, apărarea intimatei din întâmpinare în legătură cu beneficiul de discuțiune și cu dreptul de urmărire, cu referire directă la art. 1790 și art. 1746 C. civ., sunt pur teoretice și dincolo de ceea ce au susținut contestatorii în recurs întrucât aceștia nu au pus problema urmăririi debitorului principal și apoi a valorificării ipotecii, ci i-au opus creditorului inexistența contractelor de credit și de garanție, or, aceste susțineri au fost înlăturate pentru motivele expuse anterior.

De asemenea se remarcă și faptul că în recurs, contestatorii nu au făcut susțineri în legătură cu indivizibilitatea ipotecii și nici în legătură cu dreptul de urmărire a bunului ipotecat, astfel că susținerile și trimiterile la textele C. civ. făcute în apărare de intimată nu pot anticipa executarea însăși ci, ar putea să sprijine doar ideea că titlurile executorii au fost emise în considerarea dreptului conferit creditorului de a urmări și executa bunurilor imobile care au constituit garanție pentru valorificarea împrumutului, precum și faptul că ipoteca nu s-a stins prin modurile admise de codul civil privind stingerea garanției. În consecință, față de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 C. proc.

civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții S.Ș., O.A. și S.D. împotriva sentinței comerciale nr. 34 din 27 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.