ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3405/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3405/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 15 noiembrie 2007, R.S. și R.T. au formulat, în contradictoriu cu A.V.A.S. contestația la executarea silită pornită de intimata prin somația transmisă cu adresa nr. 13222 din 22 octombrie 2007 pentru o creanță consolidată de 9.546,36 DOLARI S.U.A. În motivare, contestatorii au arătat sub un prim aspect că au garantat cu contractul de garanție imobiliară nr. 1608 din 16 martie 1994 autentificat de Notariatul de Stat Galați, restituirea unui împrumut de 35 milioane lei vechi acordat de B.A. SA numitului C.E., care era la acea dată administrator la SC S.P.
SRL. Potrivit susținerilor contestatorilor, creanța neperformantă deținută de B.A. SA față de societatea susmenționată a fost preluată de A.V.A.S. în baza contractului de cesiune nr. 724075 din 2 decembrie 1999, dar în această situație, intimata A.V.A.S. nu deține împotriva lor nici un titlu deoarece, prin contractul de garanție imobiliară consimțit au garantat împrumutul acordat lui C.E. Sub un al doilea aspect, contestatoarei susțin că, în ipoteza în care s-ar considera că au garantat creditul acordat de Banca Agricolă prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 societății comerciale SC S.P. SRL, a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită. II. Prin sentința comercială nr. 41 din data 3 martie 2008, Curtea de Apel București a admis contestația la executare formulată de cei doi contestatori și în consecință a anulat formele de executare și executarea silită pornită de intimata A.V.A.S.
în temeiul contractului de credit nr. 5/1994 și a contractului de garanție imobiliară nr. 1611 din 16 martie 1994. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin contractul de cesiune de creanță nr. 724075 din 2 decembrie 1999 și actul adițional încheiat la 17 decembrie 1999, A.V.A.S. a preluat de la B.A. SA creanța în valoare de 20.979,75 Ron reprezentând credit neperformant acordat prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 SC S.P. SRL și garantat cu contractul de garanție imobiliară nr. 1611 din 16 martie 1994 consimțit de contestatori. Cedentul, B.A. SA a obținut titlul executor împotriva debitorului principal SC S.P. SRL prin sentința nr. 272 din 22 aprilie 1996 pronunțată de Tribunalul Galați și a început urmărirea silită împotriva cogaranților N.Z.
și N.M., iar prin încheierea din 22 februarie 1999 a Judecătoriei Tecuci s-a dispus închiderea vânzării urmare neprezentării niciunui ofertant. Ulterior acestui act de executare, nu a mai fost reluată executarea silită împotriva debitorului principal sau împotriva cogaranților, astfel că a operat perimarea executării în condițiile art. 389 C. proc. civ., termenul de 6 luni împlinindu-se la 22 august 1999 și în consecință la data de 2 decembrie 1999 creanța preluată de A.V.A.S. prin contractul de cesiune nr. 724075 era prescrisă. Totodată, instanța constată că față de dispozițiile art. 1776 C. civ., cu privire la specializarea ipotecii, în contractul de garanție nr. 1611/1994 nu se menționează contractul de credit garantat; ca debitor figurând C.E., în timp ce creanța preluată de A.V.A.S.
rezultă din contractul nr. 5 din 28 februarie 1994 privind un împrumut acordat societății comerciale, așa încât și sub acest aspect nu există un titlu executoriu valabil, raportat la creanța cesionată. III. Împotriva acestei sentințe intimata A.V.A.S. a declarat recurs la data de 6 mai 2008, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare formulate de cei doi contestatori. În dezvoltarea recursului, recurenta a susținut că, în cauză nu a operat prescripția dreptului de a cere executarea silită, urmare actelor de întrerupere a cursului prescripției, acte care s-au efectuat atât înainte de preluarea creanței cât și după acest moment, constând în acte de recunoaștere a datoriei de către debitor, acte de întrerupere a cursului prescripției aparținând creditorului și deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare.
Potrivit susținerilor recurentei, prin nota de constatare din 10 octombrie 1995 debitorul s-a angajat să achite datoria începând cu 30 noiembrie 1995, ceea ce semnifică o prorogare a scadenței la 30 noiembrie 1995, iar prin înscrisurile încheiate între bancă și debitor la 6 noiembrie 1998 și 21 mai 1999, de recunoaștere a datoriei, cursul prescripției a fost întrerupt. La data de 11 noiembrie 1996 B.A. a solicitat executarea silită a debitorului formându-se dosar de executare 4977/1997 al Judecătoriei Tecuci, iar la 22 februarie 1999 s-a dispus închiderea procedurii prin executarea garanției aparținând cogaranților N.Z. și N.M.
La data de 20 noiembrie 2005 s-a deschis împotriva debitoarei procedura insolvenței, iar prin hotărârea nr. 1362 din 7 decembrie 2007 a Tribunalului Galați, s-a dispus închiderea procedurii astfel că un nou termen de prescripție a început să curgă după data de 7 decembrie 2007. Concluzionând, recurenta susține că în raport de întreruperea cursului prescripției dovedită cu înscrisurile depuse, și în concordanță cu dispozițiile legale incidente, la data preluării creanței prin contractul de cesiune, aceasta nu era prescrisă. Cu privire la perimarea executării silite pornite de A.V.A.S., dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ., nu se aplică atunci când legea încuviințează executarea silită fără somație, iar conform dispozițiilor legii speciale O.U.G.
nr. 51/1998 republicată, executarea silită de către autoritate începe prin comunicarea titlului executoriu, fără nici o formalitate, ceea ce în cauză s-a realizat. Asupra recursului Examinând sentința atacată în contextul criticilor formulate și având în vedere și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., care își găsesc aplicarea în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Chestiunea dedusă judecății, de a cărei dezlegare depinde soluționarea cauzei privește caracterul prescris sau viabil al creanței la momentul preluării de A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță nr. 724075 din 2 decembrie 1999.
Potrivit recurentei titlurile de creanță cedate prin contractul de cesiune sunt reprezentate de contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 și un număr de patru contracte de garanție imobiliară consimțite de garanții C.E., C.L., L.S., N.Z., N.M. și R.S. și R.T. pentru aceiași datorie, respectiv creditul acordat de fosta B.A. SA societății comerciale SC S.P. SRL. Conform contractului de credit nr. 5/1994 și graficului de acordare și rambursare a creditului, anexă la contract, ultima rată scadentă era la 21 septembrie 1995.
Termenul de prescripție pentru această creanță este cel prevăzut de Decretul 167/1958, de trei ani, și începe să curgă, conform art. 7 din actul normativ, de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În raport de scadența ultimei rate, 21 septembrie 1995, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 21 septembrie 1998.
Recunoașterea debitorului făcută în nota de constatare din 10 octombrie 1995 a avut ca efect întreruperea cursului prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. a) și art. 17 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958, cu consecința începerii curgerii unui nou termen de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la 10 octombrie 1998.
Cu privire la celelalte recunoașteri de datorie, invocate de recurentă cu referire la notele de constatare din 6 noiembrie 1998, 21 mai 1999 și 15 iulie 1995, din înscrisurile susmenționate nu rezultă caracterul neechivoc al recunoașterii datoriei, pentru a le conferi efectul întrerupător al cursului prescripției distinct de faptul că sunt făcute după data de 10 octombrie 1998 când cursul prescripției se împlinise.
Referitor la întreruperea cursului prescripției prin fapta creditorului, respectiv cererea de executare silită formulată de B.A. la data de 11 octombrie 1996 împotriva cogaranților N.Z. și N.M. susținerea recurentei se vădește nefondată. Prin încheierea din 22 februarie 1997, Judecătoria Tecuci a dispus închiderea vânzării bunului imobil aparținând cogaranților N. în temeiul art. 533 pct. 1 C. proc. civ., constatându-se că la licitația organizată nu s-a prezentat nici un ofertant. Cum ulterior acestui act de executare, nu a fost reluată executarea, în condițiile stipulate de art. 371 6 alin. (1) C. proc. civ., a operat perimarea de drept a executării potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ. După art. 389 alin. (1) C. proc. civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept. Ca atare, executarea începută la 11 octombrie 1996 s-a perimat la data de 22 august 1999, iar potrivit art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ., o cerere de executare care s-a perimat nu poate avea ca efect întreruperea cursului prescripției. Susținerea recurentei în sensul că dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ., nu îi sunt aplicabile, deoarece reglementările cuprinse în legea specială O.U.G. nr. 5/1998 privind executarea silită stabilesc în art. 41 că executarea silită întreprinsă de A.V.A.S. se face fără nici o formalitate, respectiv fără somația prevăzută de dreptul comun, este fără relevanță, în analiza de față, deoarece perimarea a vizat executarea pornită de Banca Agricolă căreia îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile susmenționate, executarea fiind derulată anterior preluării creanței de către A.V.A.S. Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că recurenta la data de 2 decembrie 1999 prin contractul de cesiune nr. 724075 a preluat o creanță prescrisă, și pe cale de consecință nu se poate prevala de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998. În sfârșit, față de constatările susmenționate, deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății debitoare la data de 20 octombrie 2005 este fără efect sub aspectul întreruperii cursului prescripției, de vreme ce la data preluării creanței, 2 decembrie 1999, aceasta era prescrisă. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 41 din 3 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.