ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3405/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 15 noiembrie

2007, R.S. și R.T. au formulat, în contradictoriu cu A.V.A.S. contestația la

executarea silită pornită de intimata prin somația transmisă cu adresa nr. 13222

din 22 octombrie 2007 pentru o creanță consolidată de 9.546,36 DOLARI S.U.A.

În motivare, contestatorii au arătat

sub un prim aspect că au garantat cu contractul de garanție imobiliară nr. 1608

din 16 martie 1994 autentificat de Notariatul de Stat Galați, restituirea unui

împrumut de 35 milioane lei vechi acordat de B.A. SA numitului C.E., care era

la acea dată administrator la SC S.P. SRL.

Potrivit susținerilor contestatorilor,

creanța neperformantă deținută de B.A. SA față de societatea susmenționată a fost

preluată de A.V.A.S. în baza contractului de cesiune nr. 724075 din 2 decembrie

1999, dar în această situație, intimata A.V.A.S. nu deține împotriva lor nici

un titlu deoarece, prin contractul de garanție imobiliară consimțit au garantat

împrumutul acordat lui C.E.

Sub un al doilea aspect,

contestatoarei susțin că, în ipoteza în care s-ar considera că au garantat

creditul acordat de Banca Agricolă prin contractul de credit nr. 5 din 28

februarie 1994 societății comerciale SC S.P. SRL, a intervenit prescripția

dreptului de a cere executarea silită.

II. Prin sentința comercială nr. 41

din data 3 martie 2008, Curtea de Apel București a admis contestația la

executare formulată de cei doi contestatori și în consecință a anulat formele

de executare și executarea silită pornită de intimata A.V.A.S. în temeiul

contractului de credit nr. 5/1994 și a contractului de garanție imobiliară nr. 1611

din 16 martie 1994.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin contractul de cesiune de creanță nr.

724075 din 2 decembrie 1999 și actul adițional încheiat la 17 decembrie 1999, A.V.A.S.

a preluat de la B.A. SA creanța în valoare de 20.979,75 Ron reprezentând credit

neperformant acordat prin contractul de credit nr. 5 din 28 februarie 1994 SC S.P.

SRL și garantat cu contractul de garanție imobiliară nr. 1611 din 16 martie

1994 consimțit de contestatori.

Cedentul, B.A. SA a obținut titlul

executor împotriva debitorului principal SC S.P. SRL prin sentința nr. 272 din 22

aprilie 1996 pronunțată de Tribunalul Galați și a început urmărirea silită

împotriva cogaranților N.Z. și N.M., iar prin încheierea din 22 februarie 1999

a Judecătoriei Tecuci s-a dispus închiderea vânzării urmare neprezentării

niciunui ofertant.

Ulterior acestui act de executare, nu a

mai fost reluată executarea silită împotriva debitorului principal sau

împotriva cogaranților, astfel că a operat perimarea executării în condițiile art.

389 C. proc. civ., termenul de 6 luni împlinindu-se la 22 august 1999 și în

consecință la data de 2 decembrie 1999 creanța preluată de A.V.A.S. prin

contractul de cesiune nr. 724075 era prescrisă.

Totodată, instanța constată că față de

dispozițiile art. 1776 C. civ., cu privire la specializarea ipotecii, în

contractul de garanție nr. 1611/1994 nu se menționează contractul de credit

garantat; ca debitor figurând C.E., în timp ce creanța preluată de A.V.A.S.

rezultă din contractul nr. 5 din 28 februarie 1994 privind un împrumut acordat

societății comerciale, așa încât și sub acest aspect nu există un titlu executoriu

valabil, raportat la creanța cesionată.

III. Împotriva acestei sentințe

intimata A.V.A.S. a declarat recurs la data de 6 mai 2008, solicitând

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare

formulate de cei doi contestatori.

În dezvoltarea recursului, recurenta a

susținut că, în cauză nu a operat prescripția dreptului de a cere executarea

silită, urmare actelor de întrerupere a cursului prescripției, acte care s-au

efectuat atât înainte de preluarea creanței cât și după acest moment, constând

în acte de recunoaștere a datoriei de către debitor, acte de întrerupere a

cursului prescripției aparținând creditorului și deschiderea procedurii

insolvenței împotriva societății debitoare.

Potrivit susținerilor recurentei, prin

nota de constatare din 10 octombrie 1995 debitorul s-a angajat să achite

datoria începând cu 30 noiembrie 1995, ceea ce semnifică o prorogare a

scadenței la 30 noiembrie 1995, iar prin înscrisurile încheiate între bancă și

debitor la 6 noiembrie 1998 și 21 mai 1999, de recunoaștere a datoriei, cursul

prescripției a fost întrerupt.

La data de 11 noiembrie 1996 B.A. a

solicitat executarea silită a debitorului formându-se dosar de executare

4977/1997 al Judecătoriei Tecuci, iar la 22 februarie 1999 s-a dispus

închiderea procedurii prin executarea garanției aparținând cogaranților N.Z. și

N.M.

La data de 20 noiembrie 2005 s-a

deschis împotriva debitoarei procedura insolvenței, iar prin hotărârea nr. 1362

din 7 decembrie 2007 a Tribunalului Galați, s-a dispus închiderea procedurii

astfel că un nou termen de prescripție a început să curgă după data de 7

decembrie 2007.

Concluzionând, recurenta susține că în

raport de întreruperea cursului prescripției dovedită cu înscrisurile depuse,

și în concordanță cu dispozițiile legale incidente, la data preluării creanței

prin contractul de cesiune, aceasta nu era prescrisă.

Cu privire la perimarea executării

silite pornite de A.V.A.S., dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ., nu se

aplică atunci când legea încuviințează executarea silită fără somație, iar

conform dispozițiilor legii speciale O.U.G. nr. 51/1998 republicată, executarea

silită de către autoritate începe prin comunicarea titlului executoriu, fără

nici o formalitate, ceea ce în cauză s-a realizat.

Asupra recursului

Examinând sentința atacată în

contextul criticilor formulate și având în vedere și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., care își găsesc aplicarea în cauză, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

cărei dezlegare depinde soluționarea cauzei privește caracterul prescris sau

viabil al creanței la momentul preluării de A.V.A.S. prin contractul de cesiune

de creanță nr. 724075 din 2 decembrie 1999.

creanță cedate prin contractul de cesiune sunt reprezentate de contractul de

credit nr. 5 din 28 februarie 1994 și un număr de patru contracte de garanție

imobiliară consimțite de garanții C.E., C.L., L.S., N.Z., N.M. și R.S. și R.T. pentru

aceiași datorie, respectiv creditul acordat de fosta B.A. SA societății

comerciale SC S.P. SRL.

Conform contractului de credit nr. 5/1994

și graficului de acordare și rambursare a creditului, anexă la contract, ultima

rată scadentă era la 21 septembrie 1995.

această creanță este cel prevăzut de Decretul 167/1958, de trei ani, și începe

să curgă, conform art. 7 din actul normativ, de la data când se naște dreptul

la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În raport de scadența ultimei rate, 21

septembrie 1995, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 21 septembrie

1998.

nota de constatare din 10 octombrie 1995 a avut ca efect întreruperea cursului

prescripției conform art. 16 alin. (1) lit. a) și art. 17 alin. (1) și (2) din

Decretul nr. 167/1958, cu consecința începerii curgerii unui nou termen de

prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la 10 octombrie 1998.

recunoașteri de datorie, invocate de recurentă cu referire la notele de

constatare din 6 noiembrie 1998, 21 mai 1999 și 15 iulie 1995, din înscrisurile

susmenționate nu rezultă caracterul neechivoc al recunoașterii datoriei, pentru

a le conferi efectul întrerupător al cursului prescripției distinct de faptul

că sunt făcute după data de 10 octombrie 1998 când cursul prescripției se

împlinise.

prescripției prin fapta creditorului, respectiv cererea de executare silită formulată

de B.A. la data de 11 octombrie 1996 împotriva cogaranților N.Z. și N.M. susținerea

recurentei se vădește nefondată.

Prin încheierea din 22 februarie 1997,

Judecătoria Tecuci a dispus închiderea vânzării bunului imobil aparținând

cogaranților N. în temeiul art. 533 pct. 1 C. proc. civ., constatându-se că la

licitația organizată nu s-a prezentat nici un ofertant.

Cum ulterior acestui act de executare,

nu a fost reluată executarea, în condițiile stipulate de art. 371

6

alin.

(1) C. proc. civ., a operat perimarea de drept a executării potrivit art. 389 alin.

(1) C. proc. civ.

După art. 389 alin. (1) C. proc. civ.,

dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act

de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de

drept.

Ca atare, executarea începută la 11

octombrie 1996 s-a perimat la data de 22 august 1999, iar potrivit art. 405

2

alin. (3) C. proc. civ., o cerere de executare care s-a perimat nu poate avea

ca efect întreruperea cursului prescripției.

Susținerea recurentei în sensul că

dispozițiile art. 387 și 389 C. proc. civ., nu îi sunt aplicabile, deoarece

reglementările cuprinse în legea specială O.U.G. nr. 5/1998 privind executarea silită

stabilesc în art. 41 că executarea silită întreprinsă de A.V.A.S. se face fără

nici o formalitate, respectiv fără somația prevăzută de dreptul comun, este

fără relevanță, în analiza de față, deoarece perimarea a vizat executarea

pornită de Banca Agricolă căreia îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile

susmenționate, executarea fiind derulată anterior preluării creanței de către A.V.A.S.

Așa fiind, în mod corect prima

instanță a reținut că recurenta la data de 2 decembrie 1999 prin contractul de

cesiune nr. 724075 a preluat o creanță prescrisă, și pe cale de consecință nu

se poate prevala de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.

În sfârșit, față de constatările

susmenționate, deschiderea procedurii insolvenței împotriva societății

debitoare la data de 20 octombrie 2005 este fără efect sub aspectul

întreruperii cursului prescripției, de vreme ce la data preluării creanței, 2

decembrie 1999, aceasta era prescrisă.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.V.A.S.

București împotriva sentinței comerciale nr. 41 din 3 martie 2008, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  14

noiembrie 2008.