ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2663/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorii R.M. și R.V. au chemat în judecată A.V.A.S. contestând executarea silită efectuată de această creditoare asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii - proprietatea contestatorilor. În motivare se invocă faptul că valoarea creditului a fost acoperită conform chitanței depuse în dosarul nr. 2290/2003 al Tribunalului Brăila. Societatea debitoare pentru care a fost ipotecat imobilul a fost radiată din Registrul Comerțului. A.V.A.S. a emis însă ordin de executare silită. Prin sentința civilă nr. 3446 din 5 iunie 2007 a Judecătoriei Brăila, s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei, privind pe R.M.

și R.V. în favoarea Curții de Apel București. Intimata A.V.A.S. a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei procedurii prealabile conform art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, precum și excepția tardivității contestației de executare întrucât nu a fost depusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ. Pe fond, intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea ca nefondată a contestației. Prin sentința comercială nr. 191 din 3 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondate excepțiile invocate de intimata A.V.A.S. și a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorii R.M.

și R.V. Pentru a se pronunța astfel Curtea reține că prin instituirea procedurii de comunicare a cererii însoțită de actele pe care se sprijină, conform art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze un fine de neprimire, neîndeplinirea acestei condiții, astfel cum s-a apreciat în jurisprudență, nefiind de natură să împiedice exercitarea dreptului procesual de a formula contestație la executare, respectiv de a îngrădi accesul liber la justiție. Contestatorii au formulat o contestație la executare, în temeiul art. 399 și urm. C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, solicitând practic să se constate achitarea debitului pretins de creditoarea A.V.A.S., drept nesupus dispozițiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 privind prescripția extinctivă. De asemenea, se constată că s-a depus în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ., contestația la executare. Astfel, creditoarea A.V.A.S. a comunicat debitorilor garanți R.M. și R.V. somația de punere în executare în data de 12 decembrie 2006, contestația fiind formulată, conform plicului poștal, în data de 27 decembrie 2006. Creditoarea A.V.A.S. a aplicat sechestrul asupra imobilului în speță ipotecat, conform procesului - verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006. Pe fond, se reține că suma de 3.818.578 rol consemnată de contestatori în vederea achitării debitului datorat SC B.A. SA reprezintă valoarea imobilului la data constituirii dreptului de ipotecă.

Contestatorii însă, în calitate de debitori garanți, au constituit ipoteca în garantarea întregii creanțe. Este adevărat că în contractul de ipotecă s-a menționat că dreptul de ipotecă se acordă SC B.A. SA pentru suma de 3.818.578 lei (rol), dar în cuprinsul aceluiași contract se menționează că, în caz de neachitare a creditului garantat, creditoarea se va putea îndestula cu sumele obținute prin executarea silită a bunului imobil ipotecat. Rezultă deci, că împrumutul acordat a fost garantat cu valoarea întregului bun ipotecat. Prin urmare, obligația de garanție nu se poate stinge prin plata unei sume egale cu valoarea la care a fost evaluat imobilul la momentul constituirii garanției, ci doar prin plata întregii sume datorate de debitorul cedat SC B.A.

SA. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii R.M. și R.V. invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare silită efectuată la solicitarea A.V.A.S. În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut că suma pentru care au înțeles să instituie ipotecă a fost strict determinată, respectiv 3.818.588 lei, că a achitat în numerar suma de 3.818.588 lei către creditor și că a fost admisă contestația la executare formulată împotriva executării silite efectuată de SC B.A. SA Galați, existând autoritate de lucru judecat, că garantarea restituirii creditului de 40.000.000 lei s-a făcut prin instituirea de ipoteci asupra mai multor imobile.

Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Contestatorii R.M. și R.V. au invocat un motiv suplimentar de recurs prin care au invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, susținând că cesiunea de creanță a avut loc la 2 decembrie 1999, că pentru contractul de credit din 28 aprilie 1993 scadent la 28 aprilie 1994 prescripția s-a împlinit la 28 aprilie 1997, iar pentru contractul din 14 iunie 1993 scadent la 14 iunie 1995 prescripția a intervenit la data de 14 iunie 1998 și că față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, modificată și completată de Legea nr. 409/2001, dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită era prescris la data de 12 decembrie 2006 când s-a comunicat somația prin care se cerea plata sumei de 16.826,99 dolari S.U.A.

Intimata A.V.A.S. București a formulat note scrise și în combaterea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a depus următoarele înscrisuri: declarația din 5 ianuarie 1999 a asociatei SC A.P.C. SRL, T.A. prin care recunoaște datoria societății către SC B.A. SA, cererea de executare imobiliară din 16 august 1999 formulată de SC B.A. SA prin care se solicita executarea silită a bunurilor imobiliare aduse în garanție, adresa din 12 decembrie 1997 a SC B.A. SA prin care li se comunică contestatorilor că sunt obligați a-și respecta angajamentul, în caz contrar urmând a se iniția executarea silită împotriva acestora, hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul Tribunalului Brăila nr. 2290/2003 de lichidare judiciară a SC A.P.C.

SRL, respectiv sentința nr. 50/S din 14 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Brăila; încheierea din 19 februarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2290/2003 de Tribunalul Brăila și sentința civilă nr. 95/S din 24 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila. Analizând contestația la executare, cu prioritate, prin prisma excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se constată următoarele. Contestatorii au instituit ipotecă asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii, conform contractului de garanție imobiliară autentificat din 30 iunie 1993. Suma de 16.826,66 dolari S.U.A. consolidată conform prevederilor art. 21 alin. (2) și art. 22 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998, modificată, a fost preluată la datoria publică prin contractul de cesiune din 2 decembrie 1999, modificat prin actul adițional din 17 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA și A.V.A.S. Titlul executoriu și somația de plată au fost comunicate contestatorilor prin adresa din 12 aprilie 2002. Contestatorii R.M. și R.V. au chemat în judecată A.V.A.S. solicitând anularea executării silite efectuată de această creditoare în baza titlului executoriu - contractul de cesiune de creanță din 2 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA și A.V.A.S., modificat prin actul adițional din 17 decembrie 1999, asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii, proprietatea contestatorilor, ce constă în somația de executare din 12 decembrie 2006 pentru suma de 16.826,99 dolari S.U.A.

și procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006. Referitor la prescripția dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită a titlului executoriu art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 dispune că: „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu, sau care, după caz au fost învestite cu formulă executorie este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”. Prin urmare se aplică prevederile generale cuprinse în art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dar și art. 405 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestora „dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani”.

Prin aplicarea termenului general de prescripție a executării silite raportat la data scadenței contractului de credit din 28 aprilie 1993, 28 aprilie 1994 și respectiv la data scadenței contractului din 14 iunie 1993, 14 iunie 1995, rezultă că ulterior datelor - 28 aprilie 1997 și respectiv - 14 iunie 1998 orice executare silită era prescrisă. Condiția aplicării termenului special de prescripție de 7 ani pentru executarea silită pornită de A.V.A.S. prevăzută de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 este ca la data cesiunii creanței către A.V.A.S. dreptul de a cere executarea silită să nu fi fost prescris, deci termenul de prescripție a executării silite să nu fi fost împlinit. În cauză se constată că la data cesiunii creanței către A.V.A.S.

- 2 decembrie 1999, respectiv 17 decembrie 1999 – dreptul de a cere executarea silită era prescris prin expirarea la data de 28 aprilie 1997 și respectiv la data de 14 iunie 1998 a termenului de prescripție a executării de 3 ani. Ca urmare, nu poate opera în cauză aplicarea termenului special de prescripție de 7 ani, nefiind îndeplinite condițiile art. 13 alin. (5) teza a II-a din O.U.G. nr. 51/1998. Pentru considerentele arătate, se constată întemeiată excepția prescripției dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită. A.V.A.S. a promovat primul act de executare silită așa cum s-a evocat mai sus prin comunicarea titlului executoriu și a somației de executare la 12 aprilie 2002 și 12 decembrie 2006, în cauză neoperând termenul special de prescripție de 7 ani.

În ce privește înscrisurile invocate de intimata A.V.A.S. se apreciază că acestea nu au relevanță juridică în condițiile în care au fost îndeplinite după data expirării termenului de prescripție a executării de 3 ani și nu îndeplinesc condițiile pentru a avea caracterul de act întreruptiv de prescripție. Se constată că recursul este fondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va modifica sentința în sensul că se va admite excepția formulată de contestatori privind prescripția dreptului de a cere executarea silită și în consecință se va admite contestația la executare formulată de contestatorii R.M. și R.V. împotriva formelor de executare întocmite de A.V.A.S. – somația de executare din 2006 pentru suma de 16.826,99 dolari S.U.A.

și procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006, pe care le anulează. Analizarea celorlalte motive ale contestației la executare nu se mai impune față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatorii R.M. și R.V. împotriva sentinței comerciale nr. 191 din 3 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică, în sensul că admite excepția formulată de contestatori privind prescripția dreptului de a cere executarea silită, și, în consecință: Admite contestația la executare formulată de contestatori împotriva formelor de executare întocmite de A.V.A.S., pe care le anulează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2008.