ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2663/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Contestatorii R.M. și R.V. au chemat în judecată

A.V.A.S. contestând executarea silită efectuată de această creditoare asupra

imobilului situat în comuna Movila Miresii - proprietatea contestatorilor.

În motivare se invocă faptul

că valoarea creditului a fost acoperită conform chitanței depuse în dosarul nr.

2290/2003 al Tribunalului Brăila.

Societatea debitoare pentru

care a fost ipotecat imobilul a fost radiată din Registrul Comerțului. A.V.A.S.

a emis însă ordin de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 3446

din 5 iunie 2007 a Judecătoriei Brăila, s-a declinat competența materială de

soluționare a cauzei, privind pe R.M. și R.V. în favoarea Curții de Apel

București.

Intimata A.V.A.S. a depus

întâmpinare, invocând excepția lipsei procedurii prealabile conform art. 46 alin.

(1) din O.U.G. nr. 51/1998, excepția prescripției dreptului material la

acțiune, conform art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, precum și excepția

tardivității contestației de executare întrucât nu a fost depusă în termenul

legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ.

Pe fond, intimata A.V.A.S. a

solicitat respingerea ca nefondată a contestației.

Prin sentința comercială nr.

191 din 3 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondate excepțiile invocate de intimata A.V.A.S. și a respins ca

nefondată contestația formulată de contestatorii R.M. și R.V.

Pentru a se pronunța astfel

Curtea reține că prin instituirea procedurii de comunicare a cererii însoțită

de actele pe care se sprijină, conform art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998,

republicată, legiuitorul nu a înțeles să reglementeze un fine de neprimire,

neîndeplinirea acestei condiții, astfel cum s-a apreciat în jurisprudență,

nefiind de natură să împiedice exercitarea dreptului procesual de a formula

contestație la executare, respectiv de a îngrădi accesul liber la justiție.

Contestatorii au formulat o

contestație la executare, în temeiul art. 399 și urm. C. proc. civ., raportate

la dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, solicitând practic să se

constate achitarea debitului pretins de creditoarea A.V.A.S., drept nesupus

dispozițiilor art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 privind prescripția

extinctivă.

De asemenea, se constată că

s-a depus în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ.,

contestația la executare.

Astfel, creditoarea A.V.A.S.

a comunicat debitorilor garanți R.M. și R.V. somația de punere în executare în

data de 12 decembrie 2006, contestația fiind formulată, conform plicului

poștal, în data de 27 decembrie 2006.

Creditoarea A.V.A.S. a

aplicat sechestrul asupra imobilului în speță ipotecat, conform procesului -

verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006.

Pe fond, se reține că suma

de 3.818.578 rol consemnată de contestatori în vederea achitării debitului

datorat SC B.A. SA reprezintă valoarea imobilului la data constituirii

dreptului de ipotecă. Contestatorii însă, în calitate de debitori garanți, au

constituit ipoteca în garantarea întregii creanțe.

Este adevărat că în

contractul de ipotecă s-a menționat că dreptul de ipotecă se acordă SC B.A. SA

pentru suma de 3.818.578 lei (rol), dar în cuprinsul aceluiași contract se

menționează că, în caz de neachitare a creditului garantat, creditoarea se va

putea îndestula cu sumele obținute prin executarea silită a bunului imobil

ipotecat.

Rezultă deci, că împrumutul

acordat a fost garantat cu valoarea întregului bun ipotecat. Prin urmare,

obligația de garanție nu se poate stinge prin plata unei sume egale cu valoarea

la care a fost evaluat imobilul la momentul constituirii garanției, ci doar

prin plata întregii sume datorate de debitorul cedat SC B.A. SA.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs contestatorii R.M. și R.V. invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare silită

efectuată la solicitarea A.V.A.S.

În dezvoltarea în fapt a

recursului s-a susținut că suma pentru care au înțeles să instituie ipotecă a

fost strict determinată, respectiv 3.818.588 lei, că a achitat în numerar suma

de 3.818.588 lei către creditor și că a fost admisă contestația la executare

formulată împotriva executării silite efectuată de SC B.A. SA Galați, existând

autoritate de lucru judecat, că garantarea restituirii creditului de 40.000.000

lei s-a făcut prin instituirea de ipoteci asupra mai multor imobile.

Intimata A.V.A.S. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Contestatorii R.M. și R.V. au

invocat un motiv suplimentar de recurs prin care au invocat excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită, susținând că cesiunea de

creanță a avut loc la 2 decembrie 1999, că pentru contractul de credit din 28

aprilie 1993 scadent la 28 aprilie 1994 prescripția s-a împlinit la 28 aprilie

1997, iar pentru contractul din 14 iunie 1993 scadent la 14 iunie 1995

prescripția a intervenit la data de 14 iunie 1998 și că față de dispozițiile art.

9 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, modificată și completată de Legea nr. 409/2001,

dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită era prescris la data de 12

decembrie 2006 când s-a comunicat somația prin care se cerea plata sumei de

16.826,99 dolari S.U.A.

Intimata A.V.A.S. București

a formulat note scrise și în combaterea excepției prescripției dreptului de a

cere executarea silită a depus următoarele înscrisuri: declarația din 5

ianuarie 1999 a asociatei SC A.P.C. SRL, T.A. prin care recunoaște datoria

societății către SC B.A. SA, cererea de executare imobiliară din 16 august 1999

formulată de SC B.A. SA prin care se solicita executarea silită a bunurilor

imobiliare aduse în garanție, adresa din 12 decembrie 1997 a SC B.A. SA prin

care li se comunică contestatorilor că sunt obligați a-și respecta

angajamentul, în caz contrar urmând a se iniția executarea silită împotriva

acestora, hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul Tribunalului Brăila nr.

2290/2003 de lichidare judiciară a SC A.P.C. SRL, respectiv sentința nr. 50/S

din 14 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Brăila; încheierea din 19

februarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2290/2003 de Tribunalul Brăila și

sentința civilă nr. 95/S din 24 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Analizând contestația la

executare, cu prioritate, prin prisma excepției prescripției dreptului de a

cere executarea silită conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se constată

următoarele.

Contestatorii au instituit

ipotecă asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii, conform contractului

de garanție imobiliară autentificat din 30 iunie 1993.

Suma de 16.826,66 dolari S.U.A.

consolidată conform prevederilor art. 21 alin. (2) și art. 22 alin. (1) din

O.U.G. nr. 51/1998, modificată, a fost preluată la datoria publică prin

contractul de cesiune din 2 decembrie 1999, modificat prin actul adițional din

17 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA și A.V.A.S. Titlul executoriu și

somația de plată au fost comunicate contestatorilor prin adresa din 12 aprilie

2002.

Contestatorii R.M. și R.V. au

chemat în judecată A.V.A.S. solicitând anularea executării silite efectuată de

această creditoare în baza titlului executoriu - contractul de cesiune de

creanță din 2 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA și A.V.A.S., modificat

prin actul adițional din 17 decembrie 1999, asupra imobilului situat în comuna

Movila Miresii, proprietatea contestatorilor, ce constă în somația de executare

din 12 decembrie 2006 pentru suma de 16.826,99 dolari S.U.A. și procesul -

verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006.

Referitor la prescripția

dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită a titlului executoriu art. 13 alin.

(5) din O.U.G. nr. 51/1998 dispune că: „termenul de prescripție a dreptului de

a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin

acte care constituie titlu executoriu, sau care, după caz au fost învestite cu

formulă executorie este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru

care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”.

Prin urmare se aplică

prevederile generale cuprinse în art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dar și art. 405

alin. (1) C. proc. civ. Conform acestora „dreptul de a cere executarea silită

în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3

ani”.

Prin aplicarea termenului

general de prescripție a executării silite raportat la data scadenței

contractului de credit din 28 aprilie 1993, 28 aprilie 1994 și respectiv la

data scadenței contractului din 14 iunie 1993, 14 iunie 1995, rezultă că

ulterior datelor - 28 aprilie 1997 și respectiv - 14 iunie 1998 orice executare

silită era prescrisă.

Condiția aplicării

termenului special de prescripție de 7 ani pentru executarea silită pornită de

A.V.A.S. prevăzută de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 este ca la data

cesiunii creanței către A.V.A.S. dreptul de a cere executarea silită să nu fi

fost prescris, deci termenul de prescripție a executării silite să nu fi fost

împlinit.

În cauză se constată că la

data cesiunii creanței către A.V.A.S. - 2 decembrie 1999, respectiv 17

decembrie 1999 – dreptul de a cere executarea silită era prescris prin

expirarea la data de 28 aprilie 1997 și respectiv la data de 14 iunie 1998 a

termenului de prescripție a executării de 3 ani.

Ca urmare, nu poate opera în

cauză aplicarea termenului special de prescripție de 7 ani, nefiind îndeplinite

condițiile art. 13 alin. (5) teza a II-a din O.U.G. nr. 51/1998.

Pentru considerentele

arătate, se constată întemeiată excepția prescripției dreptului A.V.A.S. de a

cere executarea silită. A.V.A.S. a promovat primul act de executare silită așa

cum s-a evocat mai sus prin comunicarea titlului executoriu și a somației de

executare la 12 aprilie 2002 și 12 decembrie 2006, în cauză neoperând termenul

special de prescripție de 7 ani.

În ce privește înscrisurile

invocate de intimata A.V.A.S. se apreciază că acestea nu au relevanță juridică

în condițiile în care au fost îndeplinite după data expirării termenului de

prescripție a executării de 3 ani și nu îndeplinesc condițiile pentru a avea

caracterul de act întreruptiv de prescripție.

Se constată că recursul este

fondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va modifica sentința în sensul

că se va admite excepția formulată de contestatori privind prescripția

dreptului de a cere executarea silită și în consecință se va admite contestația

la executare formulată de contestatorii R.M. și R.V. împotriva formelor de

executare întocmite de A.V.A.S. – somația de executare din 2006 pentru suma de

16.826,99 dolari S.U.A. și procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 6

decembrie 2006, pe care le anulează.

Analizarea celorlalte motive

ale contestației la executare nu se mai impune față de dispozițiile art. 137 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

contestatorii R.M. și R.V. împotriva sentinței comerciale nr. 191 din 3

octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

pe care o modifică, în sensul că admite excepția formulată de contestatori

privind prescripția dreptului de a cere executarea silită, și, în consecință:

Admite contestația la

executare formulată de contestatori împotriva formelor de executare întocmite

de A.V.A.S., pe care le anulează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2008.