ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 869/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 869/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 6 decembrie 2006, contestatorii
T.S. și T.N. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare silită.
La data de 18
decembrie 2006, contestatorii au depus o cerere completatoare, în contradictoriu
cu I.C. și I.
V., prin care au invocat nulitatea
absolută a contractului de ipotecă întrucât poartă asupra unui alt imobil decât
cel pe care l-au dobândit, cu altă suprafață și alte vecinătăți și alt act de
dobândire.
Prin
sentința comercială nr. 136 din 15 iunie 2007, Curtea de Apel București a admis
contestația la executare, s-au anulat formele de executare efectuate în baza
contractului de credit din 11 decembrie 1992 și a contractului de garanție
imobiliară din 17 decembrie 1991.
Împotriva
acestei hotărâri judecătorești creditoarea
A.V.A.S. București a declarat recurs,
potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea
contestației la executare, întrucât au fost greșit aplicate dispozițiile
privind prescripția extinctivă prevăzute de Decretul nr. 167/1954 și art. 13
din O.U.G. nr. 51/1998, care trebuia să rețină efectul întreruptiv al
înființării și transcrierii comandamentului pe imobilul proprietate a lui I.C.
Recursul este
nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea
susținerilor pe care recurenta pârâtă le face prin recursul de față, în raport
de probatoriile aflate la dosarul cauzei, se constată că nu sunt îndeplinite
nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru a se
putea cere casarea sau modificarea hotărârii atacate.
În speță,
contestatorii T.S. și T.N. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare
imobilul ipotecat de la debitorii I.C. și I.
V. prin
contractul de garanție imobiliară din 17 decembrie 1992, pentru garantarea
creditului acordat acestora de Banca A. prin contractul din 12 decembrie 1992.
Este
necontestat, că această creanță a fost preluată de pârâta
A.V.A.S. - București
prin contractul de cesiune de creanță din 2 decembrie 1999 și actul adițional
din 14 decembrie 1999.
Potrivit art. 13 alin.
(5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a dreptului de a cere
executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care
constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă
executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care
dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
Având în vedere
aceste dispoziții legale a căror aplicațiune a fost corect făcută de instanță
și ținând seamă de data scadenței obligației de plată a împrumutului - 20
noiembrie 1993, când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, rezultă că
termenul de 3 ani de prescripție prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
era prescris, încă de la data de 20 noiembrie 1996, deci și la data preluării
creanței de către A.V.A.S. - decembrie 1999.
În această situație,
față de dispozițiile imperative cuprinse în art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998,
creanța în discuție fiind prescrisă, nu-i sunt aplicabile dispozițiile privind
executarea, deci nici termenul de 7 ani nu poate fi aplicat creanțelor ce s-au
prescris anterior preluării lor de către A.V.A.S., așa cum eronat solicită
aceasta prin recursul de față.
De altfel, corect
instanța de fond a înlăturat susținerea creditoarei privind efectul întreruptiv
al comandamentului înregistrat din 20 februarie 1997 întrucât acesta a
intervenit după împlinirea prescripției la 20 noiembrie 1996, cum s-a arătat
mai sus, iar executarea nu a fost finalizată.
Oricum, trebuie
reținut că și în raport de data emiterii comandamentului, termenul de
prescripție al executării silite de 7 ani prevăzut de legea specială menționată
mai sus, era împlinit la data când s-a început executarea silită a contestatorilor
T.S. și N.
În această situație,
constatând că dreptul de a cere executarea silită era prescris, corect prin
hotărârea ce se atacă s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 399 alin. (2)
și 404 alin. (1) C. proc. civ. și s-au anulat actele de executare întreprinse
de A.V.A.S. prin admiterea contestației la executare.
Față de cele de mai
sus, recursul A.V.A.S. - București se privește ca nefondat și va fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat,
recursul
declarat de creditoarea A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 136
din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 martie 2008.