ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 869/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 6 decembrie 2006, contestatorii T.S. și T.N. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare silită. La data de 18 decembrie 2006, contestatorii au depus o cerere completatoare, în contradictoriu cu I.C. și I. V., prin care au invocat nulitatea absolută a contractului de ipotecă întrucât poartă asupra unui alt imobil decât cel pe care l-au dobândit, cu altă suprafață și alte vecinătăți și alt act de dobândire. Prin sentința comercială nr. 136 din 15 iunie 2007, Curtea de Apel București a admis contestația la executare, s-au anulat formele de executare efectuate în baza contractului de credit din 11 decembrie 1992 și a contractului de garanție imobiliară din 17 decembrie 1991. Împotriva acestei hotărâri judecătorești creditoarea A.V.A.S.

București a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea contestației la executare, întrucât au fost greșit aplicate dispozițiile privind prescripția extinctivă prevăzute de Decretul nr. 167/1954 și art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, care trebuia să rețină efectul întreruptiv al înființării și transcrierii comandamentului pe imobilul proprietate a lui I.C. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea susținerilor pe care recurenta pârâtă le face prin recursul de față, în raport de probatoriile aflate la dosarul cauzei, se constată că nu sunt îndeplinite nici una dintre situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

pentru a se putea cere casarea sau modificarea hotărârii atacate. În speță, contestatorii T.S. și T.N. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare imobilul ipotecat de la debitorii I.C. și I. V. prin contractul de garanție imobiliară din 17 decembrie 1992, pentru garantarea creditului acordat acestora de Banca A. prin contractul din 12 decembrie 1992. Este necontestat, că această creanță a fost preluată de pârâta A.V.A.S. - București prin contractul de cesiune de creanță din 2 decembrie 1999 și actul adițional din 14 decembrie 1999. Potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani.

Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris. Având în vedere aceste dispoziții legale a căror aplicațiune a fost corect făcută de instanță și ținând seamă de data scadenței obligației de plată a împrumutului - 20 noiembrie 1993, când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, rezultă că termenul de 3 ani de prescripție prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. era prescris, încă de la data de 20 noiembrie 1996, deci și la data preluării creanței de către A.V.A.S. - decembrie 1999. În această situație, față de dispozițiile imperative cuprinse în art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, creanța în discuție fiind prescrisă, nu-i sunt aplicabile dispozițiile privind executarea, deci nici termenul de 7 ani nu poate fi aplicat creanțelor ce s-au prescris anterior preluării lor de către A.V.A.S., așa cum eronat solicită aceasta prin recursul de față.

De altfel, corect instanța de fond a înlăturat susținerea creditoarei privind efectul întreruptiv al comandamentului înregistrat din 20 februarie 1997 întrucât acesta a intervenit după împlinirea prescripției la 20 noiembrie 1996, cum s-a arătat mai sus, iar executarea nu a fost finalizată. Oricum, trebuie reținut că și în raport de data emiterii comandamentului, termenul de prescripție al executării silite de 7 ani prevăzut de legea specială menționată mai sus, era împlinit la data când s-a început executarea silită a contestatorilor T.S. și N. În această situație, constatând că dreptul de a cere executarea silită era prescris, corect prin hotărârea ce se atacă s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 399 alin. (2) și 404 alin. (1) C. proc.

civ. și s-au anulat actele de executare întreprinse de A.V.A.S. prin admiterea contestației la executare. Față de cele de mai sus, recursul A.V.A.S. - București se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 136 din 15 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.