ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 octombrie 2007, sub nr. 2209/112/2007, reclamanta D.I. a chemat în judecată pârâta B.R.D.

SA, sucursala Bistrița, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate refuzul pârâtei de a-și îndeplini obligația asumată prin contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003, în sensul de a primi din partea reclamantei restituirea împrumutului conform graficului de rambursare; să oblige pârâta să respecte contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003 și, pe cale de consecință, să execute obligația de încasare a sumelor scadente conform graficului de rambursare, parte integrantă din contractul de credit, începând cu data de 30 iunie 2006; să constate că sumele achitate de către reclamantă după declararea creditului ca scadent anticipat, 30 iunie 2006, reprezintă plăți valabile conform graficului de rambursare, parte integrantă a contractului de credit în litigiu; să oblige pârâta să emită un nou grafic de rambursare actualizat la data de 30 iunie 2006, ce va face parte integrantă din contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.

La data de 21 decembrie 2007, reclamanta D.I. a depus la dosar precizare la acțiune, prin care a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzei penale inserate în titlul executoriu, contract de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003, și, pe cale de consecință, nulitatea absolută parțială a contractului de credit menționat anterior, arătând, totodată, că își menține celelalte capete de cerere din acțiunea introductivă. Prin sentința civilă nr. 274/2008, pronunțată la data de 7 mai 2008, Tribunalul Bistrița – Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei D.I. împotriva pârâtei B.R.D.

SA, sucursala Bistrița - Năsăud, reprezentată prin B.R.D. SA, sucursala Cluj și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistrița - Năsăud suma de 4.486 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Se poate constata, din prevederile contractuale [(care constituie legea părților, potrivit art. 969 alin. (1) C. proc. civ.)], că, pentru neîndeplinirea oricăror obligații impuse prin contract în sarcina împrumutatului, banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului scadent anticipat și rambursarea creditului, inclusiv prin executarea silită asupra bunurilor aduse în garanție.

Cum una din obligații era aceea ca împrumutatul să păstreze garanțiile intacte, însă nu a făcut acest lucru, din moment ce nu și-a plătit un alt creditor al său, care a trecut la executarea silită a ipotecii de rang I instituită asupra imobilului din comuna Livezile, județul Bistrița - Năsăud, banca a avut dreptul să procedeze în conformitate cu prevederile pct. 8 și 10 din contract, fără nicio altă formalitate de notificare, o astfel de procedură nefiind prevăzută în contract. În situația în care s-a respins contestația la executare și în care banca împrumutătoare a ales să procedeze la declararea scadenței anticipate și recuperarea creditului prin executare silită a bunului garantat, a apreciat instanța că este neîntemeiată acțiunea reclamantei în toate petitele ei, inclusiv cel din precizarea de acțiune privind nulitatea clauzei penale.

În ceea ce privește acest ultim petit, tribunalul a reținut că prevederile de la pct. 8 și 10 din contract nu constituie o clauză penală, așa cum susține reclamanta, și nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oricare din contracte și nici dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legală, așa cum a susținut reclamanta în precizarea de acțiune. Î n speță, clauza de exigibilitate înainte de termen, precum și cazurile în care se aplică aceste clauze, trebuiau prevăzute în contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, așa cum este impus prin art. 12 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel reclamanta D.I., la data de 23 iulie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la aceeași dată, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, admiterea apelului, în sensul schimbării în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 202/2008, pronunțată la data de 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 274 din 7 mai 2008, pronunțată în dosarul nr. 2209/112/2007 al Tribunalului Bistrița - Năsăud, pe care a modificat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei B.R.D.

SA, sucursala Bistrița - Năsăud și a obligat pârâta să încaseze sumele scadente conform graficului de rambursare, parte din contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003; a respins celelalte cereri. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele: Curtea a avut în vedere că specificul clauzei leonine nu corespunde naturii contractului de credit bancar, deoarece nici debitorul, și nici creditorul, parte în contract, nu își pot stipula totalitatea câștigurilor și nici nu pot ca unul dintre ei să fie absolvit de pierderi. În cauză nu se poate pune nici problema unei clauze abuzive, deoarece nu s-a făcut dovada că art. 8 și 10 nu au fost negociate în mod direct.

În plus, prin ele însele aceste clauze nu creează apelantei, în raport cu intimații, contrar cerințelor băncii - creditor, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile lor. Împrejurarea că unul sau mai mulți creditori ai apelantei, în recuperarea propriilor creanțe, au început executarea silită asupra unor bunuri proprietatea acesteia, bunuri care fac obiectul obligației de garanție, nu constituie o activitate culpabilă a apelantei, deoarece nu prin fapta ei s-a adus atingere garanțiilor oferite prin contract. În consecință, a apreciat instanța de apel, în mod neîntemeiat i se impută apelantei nerespectarea obligațiilor contractuale, astfel că, pentru fapta unui terț, nu devin aplicabile dispozițiile art. 8 din contract.

Referitor la constatarea existenței refuzului pârâtei de a-și îndeplini obligația de a încasa ratele, conform graficului de rambursare, Curtea a reținut că o astfel de cerere în constatare este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanta are la îndemână acțiunea în realizare. În ceea ce privește cererea de a se constata ca valabile plățile făcute de reclamanta - apelantă după declararea scadenței anticipate a creditului, 30 iunie 2006, cu consecința obligării la emiterea unui nou grafic de rambursare, Curtea a reținut că aceste cereri apar ca nefondate. În condițiile în care Curtea a obligat pârâta să respecte graficul de rambursare, anexă la contractul de credit, apelanta - debitoare poate face imputația plăților făcute după 30 iunie 2006, în baza art. 1110 C. civ., sau aceasta poate fi realizată de creditor, în condițiile art. 1111 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a deciziei nr. 202/2008, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, la data de 24 octombrie 2008, în dosarul nr. 2209/112/2007, în sensul menținerii hotărârii primei instanțe și în sensul respingerii în întregime a acțiunii intimatei - reclamante D.I.; cu cheltuieli de judecată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă B.R.D. SA, sucursala Cluj, a invocat, în esență, următoarele motive: Decizia nr. 202/2008 a Curții de Apel Cluj a fost dată cu aplicarea greșită a legii: – 1. s-au ignorat normele legale referitoare la cadrul legal în care este admisibilă invocarea unor apărări de fond, care se referă la existența, întinderea și valabilitatea creanței băncii și, 2. s-a respins incidența unor texte de lege și incidența unor principii de drept.

S-a ignorat faptul că o astfel de acțiune, cum este cea a reclamantei, este una inadmisibilă, întrucât aceasta tinde să cenzureze modul de realizare a executării silite, atribut exclusiv al instanțelor de executare. Prin acțiunea sa, intimata - reclamantă nu a făcut altceva decât să conteste titlul executoriu, să conteste și să cenzureze modalitatea în care se realizează executarea silită și legalitatea executării silite. În art. 8 din contractul de credit, coroborat cu dispozițiile art. 6 lit. e) și f) din contractul de credit, este încorporată o obligație de rezultat a debitoarei D.I. În primul rând, această obligație a intimatei D.I. este o obligație de a nu face: de a nu înstrăina, în orice mod, imobilele aduse în garanție la bancă.

Conform dispozițiilor art. 1078 C. civ., „Obligațiile de a nu face sunt, prin scopul lor, numai obligații de rezultat”. Prin urmare, deși această obligație a fost calificată în mod corect ca o obligație de rezultat, efectele legale ale acesteia au fost ignorate. Faptul că niște creditori au început executarea silită împotriva debitoarei, în temeiul unor hotărâri judecătorești în care aceasta a căzut în pretenții, nu reprezintă un caz de forță majoră, o faptă a unei terțe persoane, independentă de voința intimatei - reclamante, situație imprevizibilă și irevistibilă; aceasta reprezintă însăși fapte intimatei, care nu și-a respectat obligațiile față de alte persoane (creditorii care au început executarea silită), faptă care este una culpabilă, pentru că, din moment ce nu era culpabilă, nu putea exista o hotărâre judecătorească prin care aceasta să cadă în pretenții față de creditorii săi.

Or, aceste fapte ale intimatei au dus la neexecutarea obligațiilor contractuale ale acesteia. În concluzie, a arătat recurenta - pârâtă, Curtea de Apel Cluj a restrâns incidența unor texte de lege și a unor principii de drept aplicabile în speță și anume: 1. calea aleasă de către intimată, acțiune de drept comun, eludează dispozițiile speciale privind executarea silită; 2. efectele legale ale obligațiilor de rezultat și ale obligațiilor de a nu face au fost ignorate; 3. prevederile legale care determină care sunt cauzele exoneratoare de răspundere și care definesc „fapta unui terț”, ca element exonerator de răspundere, au fost greșit aplicate; 4. prevederile legale care statuează dreptul creditorului de a obține o executare întocmai a obligațiilor debitorului au fost greșit aplicate.

Totodată, instanța de apel trebuia să dea eficiență principiului forței obligatorii a contractului, consacrat de dispozițiile art. 969 C. civ., și să facă aplicarea art. 10 din contractul de credit, iar nu să ignore această clauză contractuală. Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin contractul de credit nr. 30, încheiat la data de 18 aprilie 2003, între B.R.D. SA, prin sucursala Bistrița, pe de o parte, și D.M. și D.I., pe de altă parte, intimata - reclamantă D.I.

s-a obligat, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. e) și f) „să nu înstrăineze obiectul creditului fără consimțământul prealabil al Băncii, prin vânzare, donație sau alte moduri de înstrăinare, mai înainte de a rambursa integral creditul primit și a plăti dobânda aferentă” și, respectiv, „să păstreze în bune condiții și să nu înstrăineze garanțiile care au stat la baza acordării creditului, în caz contrar fiind pasibil de răspundere penală, conform art. 215 alin. (3) C. pen.”. Din conținutul acestor clauze, pornind de la natura prestației datorate de subiectul pasiv, rezultă, fără putință de tăgadă, că obligația „de a nu înstrăina garanțiile care au stat la baza acordării creditului”, obligație asumată de către intimata - reclamantă D.I., în temeiul contractului încheiat cu recurenta - pârâtă B.R.D.

SA, prin sucursala Bistrița, după obiectul său, este o obligație de a nu face, obligație care, prin raportare la dispozițiile art. 1078 C. civ., se prezintă a fi o obligație determinată (obligație de rezultat). Ceea ce este caracteristic pentru obligația determinată (de rezultat) este faptul că obligația este strict precizată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfășurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Neatingerea rezultatului prevăzut face să se presupună că debitorul obligației nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă și că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligației. Neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului, o prezumție de culpă a acestuia.

În cauză, din analiza actelor depuse la dosar, se constată că obligația de rezultat asumată în temeiul contractului de credit a fost încălcată de către intimata - reclamantă, întrucât, cu privire la unul dintre imobilele aduse în garanție, respectiv cel situat în comuna Livezile, județul Bistrița, s-a început executarea silită de către un alt creditor, H.V., iar pentru celălalt imobil adus în garanție, situat în Alba Iulia, în cartea funciară s-a înscris somație de plată, un alt creditor notându-și, astfel, dreptul său de creanță. Față de cele de mai sus, cum obligația de rezultat asumată de intimata - reclamantă D.I. nu a fost îndeplinită, respectată, aceasta s-a aflat în culpă și este răspunzătoare, deci, de urmările neîndeplinirii obligației.

Motivarea instanței de apel, în sensul că „împrejurarea că unul sau mai mulți creditori ai apelantei, în recuperarea propriilor creanțe, au început executarea silită asupra unor bunuri proprietatea acesteia, bunuri care fac obiectul obligației de garanție, nu constituie o activitate culpabilă a apelantei, deoarece nu prin fapta ei s-a adus atingere garanțiilor oferite prin contract”, este greșită, întrucât, pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, intimata - reclamantă D.I.

avea obligația de a păstra în bune condiții și de a nu înstrăina garanțiile care au stat la baza acordării creditului, iar, pe de altă parte, așa cum în mod corect susține și recurenta - pârâtă, împrejurarea că s-a început executarea silită asupra imobilului adus ca garanție nu reprezintă o faptă a unui terț, independentă de voința intimatei, ci chiar fapta culpabilă a acesteia, care, prin hotărâre judecătorească, a căzut în pretenții față de alți creditori ai săi, urmare neexecutării altor obligații contractuale. Având în vedere aspectele arătate, Înalta Curte va reține și faptul că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, lipsind astfel de eficiență principiul forței obligatorii a contractului.

Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate, devine incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj împotriva deciziei civile nr. 202/2008 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în tot, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 274/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița – Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj, împotriva deciziei civile nr. 202/2008 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în tot, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 274/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița – Năsăud, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.