ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2395/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 4 octombrie 2007, sub nr. 2209/112/2007,

reclamanta D.I. a chemat în judecată pârâta B.R.D. SA, sucursala Bistrița,

solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate refuzul

pârâtei de a-și îndeplini obligația asumată prin contractul de credit nr. 30

din 18 aprilie 2003, în sensul de a primi din partea reclamantei restituirea

împrumutului conform graficului de rambursare; să oblige pârâta să respecte

contractul de credit nr. 30 din 18 aprilie 2003 și, pe cale de consecință, să

execute obligația de încasare a sumelor scadente conform graficului de

rambursare, parte integrantă din contractul de credit, începând cu data de 30

iunie 2006; să constate că sumele achitate de către reclamantă după declararea

creditului ca scadent anticipat, 30 iunie 2006, reprezintă plăți valabile

conform graficului de rambursare, parte integrantă a contractului de credit în

litigiu; să oblige pârâta să emită un nou grafic de rambursare actualizat la

data de 30 iunie 2006, ce va face parte integrantă din contractul de credit nr.

30 din 18 aprilie 2003; să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată

generate de prezenta cauză.

La data de 21 decembrie

2007, reclamanta D.I. a depus la dosar precizare la acțiune, prin care a

solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea

absolută a clauzei penale inserate în titlul executoriu, contract de credit nr.

30 din 18 aprilie 2003, și, pe cale de consecință, nulitatea absolută parțială

a contractului de credit menționat anterior, arătând, totodată, că își menține

celelalte capete de cerere din acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 274/2008,

pronunțată la data de 7 mai 2008, Tribunalul Bistrița – Năsăud, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamantei D.I. împotriva pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistrița - Năsăud,

reprezentată prin B.R.D. SA, sucursala Cluj și a obligat pe reclamantă să

plătească pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistrița - Năsăud suma de 4.486 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Se poate constata, din

prevederile contractuale [(care constituie legea părților, potrivit art. 969 alin.

(1) C. proc. civ.)], că, pentru neîndeplinirea oricăror obligații impuse prin

contract în sarcina împrumutatului, banca are facultatea de a opta pentru

declararea creditului scadent anticipat și rambursarea creditului, inclusiv

prin executarea silită asupra bunurilor aduse în garanție. Cum una din

obligații era aceea ca împrumutatul să păstreze garanțiile intacte, însă nu a

făcut acest lucru, din moment ce nu și-a plătit un alt creditor al său, care a

trecut la executarea silită a ipotecii de rang I instituită asupra imobilului

din comuna Livezile, județul Bistrița - Năsăud, banca a avut dreptul să

procedeze în conformitate cu prevederile pct. 8 și 10 din contract, fără nicio

altă formalitate de notificare, o astfel de procedură nefiind prevăzută în

contract.

În situația în care s-a

respins contestația la executare și în care banca împrumutătoare a ales să

procedeze la declararea scadenței anticipate și recuperarea creditului prin executare

silită a bunului garantat, a apreciat instanța că este neîntemeiată acțiunea

reclamantei în toate petitele ei, inclusiv cel din precizarea de acțiune

privind nulitatea clauzei penale.

În ceea ce privește acest

ultim petit, tribunalul a reținut că prevederile de la pct. 8 și 10 din

contract nu constituie o clauză penală, așa cum susține reclamanta, și nu sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din

oricare din contracte și nici dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda

legală, așa cum a susținut reclamanta în precizarea de acțiune.

Î

n

speță, clauza de exigibilitate înainte de termen, precum și cazurile în care se

aplică aceste clauze, trebuiau prevăzute în contractul de credit ipotecar

pentru investiții imobiliare, așa cum este impus prin art. 12 din Legea nr. 190/1999

privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.

Împotriva sentinței

instanței de fond a formulat apel reclamanta D.I., la data de 23 iulie 2008,

motivele de apel fiind depuse în termen, la aceeași dată, solicitând admiterea

apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe, iar, în subsidiar, admiterea apelului, în sensul schimbării în

tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a

fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 202/2008,

pronunțată la data de 24 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de

reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 274 din 7 mai 2008, pronunțată

în dosarul nr. 2209/112/2007 al Tribunalului Bistrița - Năsăud, pe care a

modificat-o, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva

pârâtei B.R.D. SA, sucursala Bistrița - Năsăud și a obligat pârâta să încaseze

sumele scadente conform graficului de rambursare, parte din contractul de

credit nr. 30 din 18 aprilie 2003; a respins celelalte cereri.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele:

Curtea a avut în vedere că

specificul clauzei leonine nu corespunde naturii contractului de credit bancar,

deoarece nici debitorul, și nici creditorul, parte în contract, nu își pot

stipula totalitatea câștigurilor și nici nu pot ca unul dintre ei să fie

absolvit de pierderi.

În cauză nu se poate pune

nici problema unei clauze abuzive, deoarece nu s-a făcut dovada că art. 8 și 10

nu au fost negociate în mod direct. În plus, prin ele însele aceste clauze nu

creează apelantei, în raport cu intimații, contrar cerințelor băncii -

creditor, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile lor.

Împrejurarea că unul sau mai

mulți creditori ai apelantei, în recuperarea propriilor creanțe, au început

executarea silită asupra unor bunuri proprietatea acesteia, bunuri care fac

obiectul obligației de garanție, nu constituie o activitate culpabilă a

apelantei, deoarece nu prin fapta ei s-a adus atingere garanțiilor oferite prin

contract.

În consecință, a apreciat

instanța de apel, în mod neîntemeiat i se impută apelantei nerespectarea

obligațiilor contractuale, astfel că, pentru fapta unui terț, nu devin

aplicabile dispozițiile art. 8 din contract.

Referitor la constatarea

existenței refuzului pârâtei de a-și îndeplini obligația de a încasa ratele,

conform graficului de rambursare, Curtea a reținut că o astfel de cerere în

constatare este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanta are la îndemână

acțiunea în realizare.

În ceea ce privește cererea

de a se constata ca valabile plățile făcute de reclamanta - apelantă după

declararea scadenței anticipate a creditului, 30 iunie 2006, cu consecința

obligării la emiterea unui nou grafic de rambursare, Curtea a reținut că aceste

cereri apar ca nefondate.

În condițiile în care Curtea

a obligat pârâta să respecte graficul de rambursare, anexă la contractul de

credit, apelanta - debitoare poate face imputația plăților făcute după 30 iunie

2006, în baza art. 1110 C. civ., sau aceasta poate fi realizată de creditor, în

condițiile art. 1111 C. civ.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj, solicitând

admiterea recursului, casarea parțială a deciziei nr. 202/2008, pronunțată de

către Curtea de Apel Cluj, la data de 24 octombrie 2008, în dosarul nr. 2209/112/2007,

în sensul menținerii hotărârii primei instanțe și în sensul respingerii în

întregime a acțiunii intimatei - reclamante D.I.; cu cheltuieli de judecată.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă B.R.D.

SA, sucursala Cluj, a invocat, în esență, următoarele motive:

Decizia nr. 202/2008 a

Curții de Apel Cluj a fost dată cu aplicarea greșită a legii: – 1. s-au ignorat

normele legale referitoare la cadrul legal în care este admisibilă invocarea

unor apărări de fond, care se referă la existența, întinderea și valabilitatea

creanței băncii și, 2. s-a respins incidența unor texte de lege și incidența

unor principii de drept.

S-a ignorat faptul că o

astfel de acțiune, cum este cea a reclamantei, este una inadmisibilă, întrucât

aceasta tinde să cenzureze modul de realizare a executării silite, atribut

exclusiv al instanțelor de executare. Prin acțiunea sa, intimata - reclamantă

nu a făcut altceva decât să conteste titlul executoriu, să conteste și să

cenzureze modalitatea în care se realizează executarea silită și legalitatea

executării silite.

În art. 8 din contractul de

credit, coroborat cu dispozițiile art. 6 lit. e) și f) din contractul de

credit, este încorporată o obligație de rezultat a debitoarei D.I. În primul

rând, această obligație a intimatei D.I. este o obligație de a nu face: de a nu

înstrăina, în orice mod, imobilele aduse în garanție la bancă. Conform

dispozițiilor art. 1078 C. civ., „Obligațiile de a nu face sunt, prin scopul

lor, numai obligații de rezultat”. Prin urmare, deși această obligație a fost

calificată în mod corect ca o obligație de rezultat, efectele legale ale

acesteia au fost ignorate.

Faptul că niște creditori au

început executarea silită împotriva debitoarei, în temeiul unor hotărâri

judecătorești în care aceasta a căzut în pretenții, nu reprezintă un caz de

forță majoră, o faptă a unei terțe persoane, independentă de voința intimatei -

reclamante, situație imprevizibilă și irevistibilă; aceasta reprezintă însăși

fapte intimatei, care nu și-a respectat obligațiile față de alte persoane

(creditorii care au început executarea silită), faptă care este una culpabilă,

pentru că, din moment ce nu era culpabilă, nu putea exista o hotărâre

judecătorească prin care aceasta să cadă în pretenții față de creditorii săi. Or,

aceste fapte ale intimatei au dus la neexecutarea obligațiilor contractuale ale

acesteia.

În concluzie, a arătat

recurenta - pârâtă, Curtea de Apel Cluj a restrâns incidența unor texte de lege

și a unor principii de drept aplicabile în speță și anume:

intimată, acțiune de drept comun, eludează dispozițiile speciale privind

executarea silită;

obligațiilor de rezultat și ale obligațiilor de a nu face au fost ignorate;

determină care sunt cauzele exoneratoare de răspundere și care definesc „fapta

unui terț”, ca element exonerator de răspundere, au fost greșit aplicate;

statuează dreptul creditorului de a obține o executare întocmai a obligațiilor

debitorului au fost greșit aplicate.

Totodată, instanța de apel

trebuia să dea eficiență principiului forței obligatorii a contractului,

consacrat de dispozițiile art. 969 C. civ., și să facă aplicarea art. 10 din

contractul de credit, iar nu să ignore această clauză contractuală.

Analizând recursul pârâtei,

prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte

constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Prin contractul de credit nr.

30, încheiat la data de 18 aprilie 2003, între B.R.D. SA, prin sucursala

Bistrița, pe de o parte, și D.M. și D.I., pe de altă parte, intimata -

reclamantă D.I. s-a obligat, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. e) și f) „să nu

înstrăineze obiectul creditului fără consimțământul prealabil al Băncii, prin

vânzare, donație sau alte moduri de înstrăinare, mai înainte de a rambursa

integral creditul primit și a plăti dobânda aferentă” și, respectiv, „să

păstreze în bune condiții și să nu înstrăineze garanțiile care au stat la baza

acordării creditului, în caz contrar fiind pasibil de răspundere penală,

conform art. 215 alin. (3) C. pen.”.

Din conținutul acestor

clauze, pornind de la natura prestației datorate de subiectul pasiv, rezultă,

fără putință de tăgadă, că obligația „de a nu înstrăina garanțiile care au stat

la baza acordării creditului”, obligație asumată de către intimata - reclamantă

D.I., în temeiul contractului încheiat cu recurenta - pârâtă B.R.D. SA, prin sucursala

Bistrița, după obiectul său, este o obligație de a nu face, obligație care,

prin raportare la dispozițiile art. 1078 C. civ., se prezintă a fi o obligație

determinată (obligație de rezultat).

Ceea ce este caracteristic

pentru obligația determinată (de rezultat) este faptul că obligația este strict

precizată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, debitorul obligându-se

ca, desfășurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit.

Neatingerea rezultatului

prevăzut face să se presupună că debitorul obligației nu a fost suficient de

diligent, că s-a aflat în culpă și că, deci, este răspunzător de urmările

neîndeplinirii obligației. Neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso

facto, o dovadă a culpei debitorului, o prezumție de culpă a acestuia.

În cauză, din analiza

actelor depuse la dosar, se constată că obligația de rezultat asumată în

temeiul contractului de credit a fost încălcată de către intimata - reclamantă,

întrucât, cu privire la unul dintre imobilele aduse în garanție, respectiv cel

situat în comuna Livezile, județul Bistrița, s-a început executarea silită de

către un alt creditor, H.V., iar pentru celălalt imobil adus în garanție,

situat în Alba Iulia, în cartea funciară s-a înscris somație de plată, un alt

creditor notându-și, astfel, dreptul său de creanță.

Față de cele de mai sus, cum

obligația de rezultat asumată de intimata - reclamantă D.I. nu a fost

îndeplinită, respectată, aceasta s-a aflat în culpă și este răspunzătoare,

deci, de urmările neîndeplinirii obligației.

Motivarea instanței de apel,

în sensul că „împrejurarea că unul sau mai mulți creditori ai apelantei, în

recuperarea propriilor creanțe, au început executarea silită asupra unor bunuri

proprietatea acesteia, bunuri care fac obiectul obligației de garanție, nu

constituie o activitate culpabilă a apelantei, deoarece nu prin fapta ei s-a

adus atingere garanțiilor oferite prin contract”, este greșită, întrucât, pe de

o parte, așa cum s-a arătat mai sus, intimata - reclamantă D.I. avea obligația

de a păstra în bune condiții și de a nu înstrăina garanțiile care au stat la

baza acordării creditului, iar, pe de altă parte, așa cum în mod corect susține

și recurenta - pârâtă, împrejurarea că s-a început executarea silită asupra

imobilului adus ca garanție nu reprezintă o faptă a unui terț, independentă de

voința intimatei, ci chiar fapta culpabilă a acesteia, care, prin hotărâre

judecătorească, a căzut în pretenții față de alți creditori ai săi, urmare

neexecutării altor obligații contractuale.

Având în vedere aspectele

arătate, Înalta Curte va reține și faptul că instanța de apel a nesocotit

prevederile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante”, lipsind astfel de eficiență

principiul forței obligatorii a contractului.

Așa fiind, cum hotărârea

instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus

arătate, devine incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite

recursul declarat de pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj împotriva deciziei civile

nr. 202/2008 din 24 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în

tot, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamanta D.I. împotriva

sentinței civile nr. 274/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița – Năsăud, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta B.R.D. SA, sucursala Cluj, împotriva deciziei civile nr. 202/2008 din 24

octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în tot, în sensul că

respinge apelul formulat de reclamanta D.I. împotriva sentinței civile nr. 274/2008,

pronunțată de Tribunalul Bistrița – Năsăud, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

14 octombrie 2009.