ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1447/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Secția a VI-a comercială a Curții de Apel

București, prin Sentința comercială nr. 66, pronunțată la data de 5 mai 2011, a

respins, atât excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției

dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare, cât și

acțiunea în constatare formulată în cauză, ca neîntemeiate.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanții C.S. și C.M. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

să pronunțe o hotărâre prin care să constate prescripția dreptului de a cere

executarea silită a creanțelor bugetare în cuantum de 79.062,02 DOLARI S.U.A.,

preluate de pârâtă de la B.A. SA Sucursala Bârlad prin contractul de cesiune de

creanță din 15 decembrie 1999, privind pe debitorul cedat SC V. SRL și în

consecință, să se dispună radierea ipotecii constituită în baza contractului de

garanție imobiliară, încheiat la data decembrie 1998, având ca obiect

garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de 850.000.000 RON,

acordat de B.A. SA debitoarei SC V. SRL în baza contractului de credit nr.

x/1998 prin ipotecarea imobilului situat în Bârlad, str. F.N.I., județul

Vaslui, aflat în proprietatea reclamanților, invocând în drept dispozițiile

art. 44, 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 1788 C. civ.

Spre a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, cu referire la excepția autorității de lucru judecat,

invocată în raport de Sentința nr. 139 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de

secția a V-a comercială a Curții de Apel București în Dosarul nr. 8291/2/2009,

având ca obiect contestație la executare, neîndeplinirea condiției triplei

identități de părți, obiect și cauză între cele două dosare, potrivit art. 1201

C. civ., față de obiectul acestora și, deopotrivă, că, prin Sentința nr. 139

din 12 noiembrie 2009, s-a admis excepția tardivității formulării contestației,

netranșându-se disputa dintre părți referitoare la prescripția dreptului de a

cere executarea silită.

În ce privește

excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de prevederile

art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, instanța de fond a reținut că prin

cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat pronunțarea unei

hotărâri prin care să se constate inexistența dreptului creditoarei A.V.A.S. de

a cere executarea silită ca urmare a îndeplinirii termenului de prescripție, or

acțiunea în constatare este imprescriptibilă conform art. 111 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că, prin contractul de cesiune de creanță din 15 decembrie 1999

încheiat cu B.A. SA, A.V.A.S. a preluat creanța bancară asupra debitoarei SC V.

SRL în valoare de 14.442,77 RON, consolidată la valoarea de 80.379,95 DOLARI

S.U.A., creanță care rezultă din contractul de credit din 20 martie 1998 în

valoare de 85.000 RON, iar pentru garantarea restituirii împrumutului s-a

încheiat la data de 16 decembrie 1998, contractul de garanție imobiliară

autentificat la 16 decembrie 1998, prin care C.S. și C.M. au garantat

rambursarea creditului acordat de B.A. SA debitoarei SC V. SRL prin ipotecarea

imobilului situat în Bârlad, F.N.I., județul Vaslui, proprietatea garanților,

care și-au asumat obligația ca, în cazul neexecutării obligației principale de

către debitor, să execute ei înșiși obligația acestuia; că împotriva debitoarei

SC V. SRL s-a deschis procedura insolvenței ce a făcut obiectul Dosarului

Tribunalului Vaslui nr. 126/F/2000 în cadrul căreia A.V.A.S. a încasat suma de

1.169 DOLARI S.U.A. ca urmare a valorificării activelor debitoarei; că, urmare

a încheierii acestei proceduri, prin Încheierea nr. 154/F din 16 aprilie 2002,

pronunțată de Tribunalul Vaslui, A.V.A.S. a demarat procedura de executare

silită împotriva administratorilor debitoarei, iar la data de 16 martie 2009,

prin adresa nr. 6439, a comunicat garanților titlurile executorii, dată la care

nu se împlinise termenul de prescripție de 7 ani, întrucât la data de 20 mai

2002, prin plata sumei de 1.190,67 DOLARI S.U.A. s-a întrerupt prescripția

dreptului de a cere executarea silită, conform art. 405

2

alin. (1)

lit. a) C. proc. civ., dată de la care a început să curgă un nou termen de

prescripție de 7 ani, apreciind că întreruperea prescripției față de debitorul

principal are ca efect și întreruperea prescripției față de garanții ipotecari,

potrivit principiului accesorium sequitur principale.

Împotriva menționatei

sentințe, reclamanții au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 372 din 1 februarie

2012, a respins recursul declarat de reclamanții C.S. și C.M., constatând că

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. nu sunt

incidente în cauză.

Pentru a dispune

astfel, Înalta Curte a reținut că nu se justifica criticile recurenților

referitoare la încălcarea prevederilor speciale ale art. 46 alin. (2) și art 47

din O.U.G. nr. 51/1998 de către prima instanță în soluționarea cauzei,

inaplicabile acesteia.

De asemenea, în ceea

ce privește nesolicitarea de către instanța de fond a dosarului Tribunalului

Vaslui nr. 126/F/2000 spre a fi cercetat, nu a fost reținută ca o omisiune în

exercitarea rolului său activ, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce privește

întreruperea prescripției dreptului de a cere executarea silită, Înalta Curte a

constatat că plata efectuată către creditoarea A.V.A.S. la data de 20 mai 2002

în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC V. SRL, în sumă de 1.169,67

DOLARI S.U.A. în contul creanțelor bancare rezultate din contractul de credit din

20 martie 1998, a căror restituire a fost garantată de C.S. și C.M., conform

contractului de garanție imobiliară, autentificat la 16 decembrie 1998, pe care

A.V.A.S. le-a preluat conform contractului de cesiune de creanță din 15

decembrie 1999, este un act de recunoaștere a datoriei care îndeplinește

condițiile art. 405

2

alin. (1) lit. a) C. proc. civ., de natură a

întrerupe prescripția dreptului de a cere executarea silită în cauză, atât față

de debitorul principal, cât și față de garanții ipotecari în conformitate cu

art. 1873 C. civ., având ca efect începerea unui nou termen de prescripție.

În consecință, s-a

apreciat că instanța de fond a reținut cu justețe că, prin întreruperea

prescripției dreptului de a cere executarea silită, termenul de prescripție de

7 ani, prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, calculat de la

data de 20 mai 2002, când s-a întrerupt prescripția și a început să curgă un

nou termen de prescripție de 7 ani, nu se împlinise la data de 16 martie 2009,

când creditoarea A.V.A.S. a comunicat reclamanților titlurile executorii de

creanță.

Împotriva acestei

decizii, au formulat contestație în anulare C.S. și C.M., înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care au solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din Noul C. proc. civ., anularea

deciziei atacate, rejudecarea recursului și pe fondul cauzei admiterea

acțiunii.

Ulterior prin

precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la data de 18 martie 2013,

contestatorii au arătat că această cerere are ca temei legal dispozițiile art.

318 alin. (1) teza 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului mai sus arătat, contestatorii au arătat că soluția este esențial

nelegală, întrucât instanța de recurs a nesocotit dispozițiile legii speciale

și a soluționat cauza fără respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, întreruperea

termenului de prescripție extinctivă la data de 20 mai 2002 a fost apreciată în

mod greșit, în raport de faptul că instanța nu a solicitat dosarul Tribunalului

Vaslui pentru a fi observat și întrucât SC V. SRL nu a plătit din proprie

inițiativă și nici ca urmare a executării silite, ci în urma procedurii de

insolvență.

Pe de altă parte,

prescripția nu este întreruptă, deoarece somația însoțită de titlul executor nu

a fost urmată de acte de executare.

În timpul executării

silite nu poate opera nici suspendarea prescripției și nici întreruperea

acesteia.

Prin precizarea

cererii, contestatorii au dezvoltat aspectele semnalate și care nu au putut fi

valorificate în recurs, pe care instanța le-a respins întrucât aveau nevoie de

verificări de fapt, motivele expuse limitativ fiind următoarele: nesolicitarea

dosarului Tribunalului Vaslui, omisiunea cercetării motivelor de nulitate ale

titlului executor, calculul greșit al termenului de prescripție și rămânerea în

nelucrare a cauzei până la 15 iulie 2011.

În combaterea

cererii, intimata A.V.A.S. București a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea contestației în anulare, formulând în principal apărări

cu privire la inadmisibilitatea contestației în anulare, având în vedere că

motivele invocate nu se circumscriu nici unuia dintre ipotezele pentru care

poate fi exercitată această cale de atac, fiind reiterate motivele invocate în

fața instanței de fond și a celei de recurs, care au fost respinse ca

neîntemeiate.

Contestația în

anulare este nefondată pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

dispozițiilor pe care s-au fundamentat criticile contestatorilor, Înalta Curte

precizează în ceea ce privește textele de lege din Noul C. proc. civ., care au

fost invocate în susținerea cererii, că aceste dispoziții normative nu sunt

aplicabile proceselor începute sub legea veche, legea aplicabilă proceselor noi

fiind reglementată de art. 24 din Noul C. proc. civ.

În ceea ce privește

fondul contestației în anulare, Înalta Curte urmează a analiza criticile

invocate, astfel cum au fost încadrate în dispozițiile art. 318 teza 2 din C.

proc. civ.

Potrivit art. 318

teza 2 din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare dacă s-a omis din greșeală să se cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau casare.

În realitate,

contestatorii nu au avut în vedere faptul că se află într-o cale extraordinară

de atac și că motivele pentru exercitarea acesteia sunt de strictă interpretare

Astfel, omisiunea cercetării unui motiv de casare nu poate viza argumentele de

fapt și de drept pe care partea le-a invocat în sprijinul motivelor de casare.

Din considerentele deciziei pronunțată în recurs rezultă că motivele prevăzute

de art. 304 pct. 9 și 304

1

au fost amplu analizate de către instanța

de recurs. De asemenea, argumentele instanței au făcut referire la toate

textele de lege invocate de către contestatori, respectiv art. 46 alin. (2),

art. 47, art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., art. 1045, art. 1056, art. 1872, art. 1873 C. civ. și art. 405

2

C. proc. civ.

Prin prezenta cale de

atac formulată, contestatorii repun în discuție apărările formulate în

combaterea recursului promovat de reclamanții C.S. și C.M., invocând chestiuni

ce țin de interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză, care a

determinat calculul greșit al termenului de prescripție, aspecte ce nu pot fi

valorificate în această cale extraordinară de atac.

Nemulțumirile

contestatorilor în legătură cu dezlegarea dată de instanță motivelor de recurs

referitoare la nesolicitarea dosarului Tribunalului Vaslui, omisiunea

cercetării motivelor de nulitate ale titlului executor, calculul greșit al

termenului de prescripție nu pot deschide părții calea recursului la recurs.

În consecință, Înalta

Curte procedând la verificarea omisiunii cercetării vreunui motiv de casare,

constată că elementele cerute de art. 318 teza 2 C. proc. civ. nu se regăsesc

în argumentele contraprestației în anulare, urmând ca aceasta să fie respinsă

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorii C.S. și C.M. împotriva

Deciziei nr. 372 din 1 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS