ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 143 din 19 septembrie

2008 pronunțată în dosar nr. 371/2/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, s-a admis acțiunea precizată de contestatorii S.C.T., C.I. și J.M.

împotriva pârâtei A.V.A.S. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a

angajamentului de plată din 20 noiembrie 1995 și 21 noiembrie 1995 pentru

garantarea convenției de credit din 2 noiembrie 1995 încheiată între debitorul

R.S. și B.R.C.E. SA, cu obligarea intimatei la plata sumei de 3.012 lei

cheltuieli de judecată către contestatori.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță, în rejudecare după casarea sentinței nr. 118/2007 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a reținut în esență că prin

angajamentele de plată anterior menționate contestatorii au garantat în

favoarea debitorului R.S. restituirea creditului contractat de acesta și ca

urmare a neîndeplinirii obligației de restituire A.V.A.S. a trecut la

executarea creanței datorate în baza convenției de credit din 1995, prin

executarea contractelor de garanție intitulate angajamente de plată, atribuite

contestatorilor în calitate de garanți personali, conform art. 42 C. com.

Dat fiind faptul că

expertiza grafoscopică efectuată în cauză a evidențiat faptul că, în mod cert,

este exclusă posibilitatea ca actele din litigiu să fi fost semnate de

contestatori, prima instanță a apreciat că, în speță lipsește consimțământul

părților la încheierea contractelor de garanție, condiție esențială cerută de art.

948 C. civ. pentru încheierea valabilă a oricărei convenții, motiv pentru care

a admis cererea precizată a contestatorilor și a constatat nulitatea absolută a

angajamentelor de plată atribuite acestora.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs intimata A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

recurenta invocă faptul că prima instanță a ținut cont de concluziile

expertizei grafoscopice efectuate în cauză, fără a solicita contestatorilor să

depună înscrisuri semnate de ei în perioada semnării angajamentelor contestate,

respectiv anul 1995, având în vedere împrejurarea că scriptele de comparație

luate în anul 2008, nu sunt concludente deoarece în această perioadă este

posibil ca reclamanta să-și fi schimbat scrisul.

Totodată, arată recurenta,

au fost încălcate prin soluția pronunțată dispozițiile art. 129 C. proc. civ.,

care consacră principiul contradictorialității, precum și obligația instanței

de a-l respecta, cerință nesocotită însă, în condițiile în care expertiza

depusă la dosar nu i-a fost comunicată, deși a solicitat, astfel încât s-a

încălcat și dreptul la apărare.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct.

9 C. proc. civ. Curtea constată că este nefondat.

Astfel, deși recurenta,

critică concluziile raportului de expertiză apreciindu-le ca fiind

neconcludente în considerarea perioadei lungi de timp scurse între momentul

încheierii actelor contestate și cel al efectuării probei, reproșând instanței

că nu a solicitat contestatorilor și depunerea altor înscrisuri de comparație,

trebuie precizat că la termenul din 19 septembrie 2008, intimata A.V.A.S. a

arătat că a luat cunoștință de conținutul raportului de expertiză grafoscopică,

nu are de formulat obiecțiuni și nici alte probe de administrat, după cum

rezultă din practicaua sentinței, motiv pentru care instanța a acordat părților

cuvântul pe fond.

În aceste condiții, este în

mod evident contrară realității susținerea recurentei, în sensul că nu i s-a

comunicat raportul de expertiză și în acest mod i-a fost îngrădit dreptul la

apărare și a fost încălcat principiul contradictorialității, câtă vreme

prezentă fiind la dezbatere, această parte a arătat că a luat cunoștință de

expertiză și nu înțelege să formuleze obiecțiuni.

În consecință, această probă

fiind acceptată inclusiv de intimată, instanța nu avea niciun motiv să o

înlăture, motiv pentru care și instanța de recurs va respinge critica formulată

în acest sens.

Pentru identitate de rațiune

vor fi respinse ca nefondate și criticile referitoare la încălcarea

prevederilor art. 129 C. proc. civ. și constatând că hotărârea instanței de

fond este legală va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului

ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind în culpă procesuală

recurenta va fi obligată și la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată

către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr.

143 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta la 2.500

lei cheltuieli de judecată către intimații - reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.