ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2009

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la această

instanță în data de 15 octombrie 2008, contestatoarea SC I. SA București a

solicitat anularea deciziei nr. 2393 din 8 iulie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în temeiul art. 318 teza a II-a

C. proc. civ.

În motivarea contestației

sale, contestatoarea invocă omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul

doi de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care

a criticat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 969, art. 970,

art. 982 și art. 983 C. civ.

Mai arată contestatoarea că

instanța de recurs a omis că cerceteze efectele pe care garanția – contragaranția

le produce la împlinirea termenului de valabilitate asupra raporturilor dintre

client și beneficiar, față de banca garantă și banca contragarantă, instanța

având în vedere numai prima ipoteză a prevederilor art. 1.13 din Convenția C.A.R.

deși în speță convenția nu mai putea fi executată nici silit, termenul de

valabilitate fiind expirat la 30 iunie 2002.

Intimata B.C.R. a depus

întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea contestației în anulare

ca neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ.,

instanța de recurs procedând la examinarea motivului de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ.

Contestația în anulare nu

este fondată.

Prin cererea de recurs ce a

format obiectul dosarului nr. 22096/3/2005 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, recurenta - contestatoare a invocat ca motive de

nelegalitate cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Motivele de recurs nu au

fost tratate distinct de către recurentă ci de-o manieră globală, aceasta

criticând decizia instanței de apel sub aspectul interpretării greșite a

prevederilor art. 1.13 din Convenția C.A.R. și ignorarea prevederilor

Circularei B.C. a Siriei în sensul excluderii prevederilor esențiale și

inexistenței temeiului legal pentru plata comisioanelor percepute de bănci după

expirarea garanției.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, soluționând recursul prin decizia nr. 2393 din 8 iulie 2008 menționează

și răspunde întocmai la criticile formulate chiar dacă nu referă la art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., reținând corecta interpretare a prevederilor art. 1.13

din Convenția C.A.R. de către instanța de apel în sensul că independent de data

valabilității prevăzută în convenție, obligațiile reclamantei client față de

banca pârâtă nu încetează decât conform art. 2.3 din Convenția C.A.R. recurenta

nefăcând dovada că garanția bancară a rămas fără obiect, partenerul extern

neconfirmând încetarea valabilității garanției și restituirea originalului

scrisorii de garanție către banca garantă din Siria.

Drept urmare, instanța de

recurs a răspuns la toate criticile formulate de recurentă și care au fost

subsumate nediferențiat sub motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. așa încât Înalta Curte constatând neîndeplinită ipoteza prevăzută de art. 318

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau de casare, va respinge contestația în anulare de față ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de SC I. SA București împotriva deciziei nr. 2393 din 8 iulie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2009.