ÎCCJ, decizie (scj.ro #83216)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83216) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Momentul
de la care începe să curgă termenul de prescripție aplicabil
dreptului de a cere executarea silită a creanțelor
neperformante
preluate de AVAS, în reglementarea art.13 din
OUG nr.51/1998
Termenul de prescripție de 7 ani
prevăzut de art.13 alin.5 din OUG 51/1998 începe să curgă de la
data scadenței obligației de plată.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia nr.453 din 8 februarie 2008)
Prin
sentința comercială nr.177 din 20 septembrie 2007 a Curții de
Apel București – Secția a VI-a comercială s-a respins
excepția
necompetenței
funcționale a acestei instanțe (secția comercială) în
soluționarea cauzei, ridicată de reclamantă, ca
nefondată
.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat
ridicată de pârâtă , ca
nefondată
.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții
F.Ad
., F.M.L., V.I. și V.M. în contradictoriu cu
A.V.A.S. și pârâta a fost obligată să solicite Oficiului
Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Mureș
, Biroul de Cadastru și Publicitate
Imobiliară radierea
înscripțiilor
ipotecare
asupra unor imobile.
S-a respins cererea reclamanților privind stabilirea
caracterului acestei hotărâri de „act apt pentru radierea ipotecii”,
ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut cu privire la excepția
necompetenței
acestei instanțe în
soluționarea litigiului că intimata AVAS este parte în acest litigiu,
ca urmare a contractului de cesiune de creanță intervenit
între B. și A.V.A.S. al cărui obiect stipulat în contract se
referă la creanța deținută de
Bancorex
împotriva debitorului SC C.–I. SRL , rezultate din titlurile cedentului,
contracte de credit bancar. Că în urma cesiunii, natura
comercială a raportului juridic cesionat rămâne neatinsă
și atrage astfel jurisdicția comercială, atât sub
aspectul dreptului material aplicabil, cât și sub aspectul regulilor
procesuale aplicabile în această materie.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat s-a
reținut că în speță nu este îndeplinită
cerința prevăzută de art.1201 Cod civil a unei triple
identități între cele două litigii respectiv: părți,
obiect și cauză.
Deși părțile și obiectul sunt aceleiași, cauza
juridică este diferă.
Astfel, în litigiul ce a format obiectul dosarului reclamanții
au invocat că prin declanșarea împotriva debitorului
principal SC C. –I. SRL a procedurii falimentului, datoriile AVAS s-au
stins prin plata obținută din valorificarea bunurilor
debitoarei, ceea ce a determinat și stingerea accesoriilor
care garantau creanța, respectiv ipotecile aplicate asupra
acestora.
În acțiunea dedusă judecății , reclamanții au
invocat un alt temei juridic de stingere a obligației principale,
prescripția extinctivă a dreptului de a cere plata și
respectiv executarea silită.
Pe fondul litigiului s-a reținut că în speță se pune
problema prescripției dreptului de a cere executarea silită a
contractelor de credit bancar, care deși sunt încheiate anterior
intrării în vigoare a prevederilor legii nr.58/1998 privind activitatea
bancară , au caracter de titlu executoriu.
S-a stabilit că în raport de data scadenței pentru
contractul de credit nr.45/1996 prescripția dreptului de a cere
executarea silită a început să curgă la 1 ianuarie 1998,
iar pentru linia de credit nr.9/1996 aceasta a început la 21
mai 1998.
Astfel, față de dispozițiile art.13 din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.51/1998 termenul de 7 ani s-a împlinit la 1
ianuarie 2005 și respectiv 21 mai 2005 și nu s-a
reținut existența unei cauze de întrerupere sau suspendare a
cursului prescripției privind executarea silită,
dispozițiile art.36 din legea nr.85/2006 fiind aplicabile numai
debitorului SC C.–I. SRL care a intrat în procedura reorganizării
judiciare și falimentului.
S-a stins așadar dreptul de a cere executarea silită a celor
două contracte de credit bancar și potrivit art.1800 alin.1
pct.1 Cod procedură civilă a încetat dreptul de ipotecă al
pârâtei privind imobilele proprietatea reclamanților ,
așa încât acțiunea formulată privind radierea
înscripțiilor
ipotecare din evidențele
cărților funciare în raport de dispozițiile art.29 din
legea nr.7/1996 este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe AVAS a formulat recurs în temeiul
dispozițiilor art.304 pczt.9 și a solicitat admiterea acestuia,
modificarea în parte a sentinței
recurate
, iar
pe fond respingerea cererii de obligare a AVAS la radierea
ipotecilor constituite asupra imobilelor, constatând că în
cauză nu a intervenit prescripția. (...)
Referitor la calculul termenului de prescripție de 7 ani
prevăzut de art.13 (5) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.51/1958 în mod greșit instanța de fond a
reținut că momentul de la care începe să curgă este
scadența prevăzută în cele două contracte de credit
și nu cel al preluării creanței de către
recurentă de la
Bancorex
prin contractul de
cesiune de creanță 276025 din 21 iulie 1999.
Recursul pârâtei nu este fondat. (...)
Critica recurentei că momentul de la care începe să curgă
termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de art.13 alin.5 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.51/1998 este data
preluării creanței de la
Bancorex
prin
contractul de cesiune nr.276025 din 21 iulie 1999, nu poate fi
primită cât timp în fiecare din cele două contracte s-a
stabilit scadența de plată, acesta fiind momentul de la care începe
să curgă termenul de prescripție.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a admis cererea
intimaților-reclamanți și a reținut că pentru primul
contract de credit prescripția a început la 1 ianuarie 1998 și s-a
împlinit la 1 ianuarie 2005, iar pentru cel de-al doilea contract de credit
aceasta a început la 21 mai 1998 și s-a împlinit la 21 mai 2005
și a constatat că s-a împlinit termenul de 7 ani privind
executarea silită.
Pentru considerentele reținute, Înalta Curte, potrivit art.312 Cod
procedură civilă a respins ca
nefondat
recursul declarat de pârâtă.