ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3883/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3883/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 157 din 8

septembrie 2006 a respins excepția necompetenței materiale a curții de apel și

a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a respins,

ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., cu sediul social în

București împotriva pârâtei S.I.F.M. SA cu sediul social în municipiul Bacău

județul Bacău.

Instanța de fond a reținut

că prin întâmpinare, pârâta S.I.F.M. Bacău a invocat excepțiile necompetenței

materiale a Curții de Apel Bacău, a inadmisibilității acțiunii, a lipsei

calității de folosință a fostului F.P.P.M. de a încheia acte de fidejusiune și

a prescripției creanței.

Având în vedere dispozițiile

art. 137 C. proc. civ. și faptul că o parte din excepțiile invocate sunt

peremptorii, absolute, de ordine publică, a fost analizată excepția

necompetenței materiale a curții de apel, care a fost găsită nefondată, cu

motivarea că potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 cererile de orice natură

privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.

sunt de competența curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

sau domiciliul pârâtului. Cererea reclamantei vizează o creanță neperformantă

preluată de la B. SA.

S-a apreciat că este fondată

excepția prescripției acțiunii, deoarece nu sunt incidente prevederile art. 13 alin.

(5) din O.U.G. nr. 51/1998. În termenul de prescripție este cel prevăzut de art.

3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de prescripție de 3

ani. Dacă termenul de prescripție curge de la data la care reclamanta apreciază

că s-a născut dreptul la acțiune, respectiv data încheierii contractului de

cesiune, pe considerentul că la această dată A.V.A.S. avea posibilitatea fie să

valorifice biletele la ordin, fie să pornească o acțiune cambială pentru

obținerea unui titlu executor, termenul s-a împlinit în anul 2002.

Împotriva sentinței nr. 157

din 8 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și

de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta A.V.A.S. București,

care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la

acțiune iar în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea aceleiași

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Bacău.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, reclamanta a evocat, în esență, că biletul la ordin fiind scadent la 22

aprilie 1997, dreptul B. de a cere executarea silită nu era prescris la data

încheierii contractului de cesiune de creanță nr. 326425 din 21 iulie 1999, iar

pentru că termenul de prescripție nu se împlinise, devin aplicabile

dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, referitoare la termenul

special de prescripție de 7 ani. Calculul termenului special de prescripție de

7 ani se face de la data preluării creanței A.V.A.S. asupra debitorului cedat

SC A. SRL, prin contractul de cesiune de creanță nr. 326425 din 21 iulie 1999.

Intimata-pârâtă S.I.F.M.

Bacău a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 930

din 14 februarie 2007, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă

soluționare secției comerciale, cu motivarea că obiectul pricinii îl reprezintă

raportul juridic comercial creat întocmirii biletului la ordin și avalizarea

acestuia.

Secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, analizând materialul probator administrat în

cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea

sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, pentru

următoarele considerente.

Obiectul cererii de chemare

în judecată îl constituie obligarea pârâtei S.I.F.M. SA la plata sumei de

250.000 dolari S.U.A., reprezentând valoarea obligației de plată rezultată din

avalizarea de către S.I.F.M. SA a biletului la ordin emis de SC A. SRL Bacău, creanță

preluată de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță nr. 326425 din

21 iulie 1999 încheiat cu B. SA. Temeiul de drept al acțiunii a fost precizat de

reclamantă ca fiind dispozițiile art. 1652 și 16662 C. civ., art. 42 C. com., art.

112 C. proc. civ., precum și dispozițiile cuprinse în O.U. nr. 51/1998.

Apărarea invocată constant

de reclamantă în sensul că potrivit art. 13 alin (5) din O.U.G. nr. 51/1998,

termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate

de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care,

după caz au fost investite cu formulă executorie este de 7 ani nu poate fi

primită. Așa cum, amplu și bine documentat a expus în considerente prima

instanță, în speță sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, care

instituie un termen general de prescripție de 3 ani.

Cererea reclamantei de

chemare în judecată a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la data de 20 iunie 2006, fiind trimisă prin poștă, așa cum atestă corespondența din data de

14 iunie 2006.

În răspunsul conferit la

întâmpinarea pârâtei, A.V.A.S. a menționat că, în opinia sa, calculul

termenului special de prescripție de 7 ani se face de la data preluării

creanței asupra debitorului cedat SC A. SRL, prin contractul de cesiune de

creanță nr. 326425 din 20 ianuarie 2004. De asemenea, s-a mai invocat, că în

perioada 2000 - 2002 SC A. SRL s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară

și faliment prevăzută de Legea nr. 64/1995, în toată această perioadă termenul

de prescripție fiind suspendat, conform prevederilor art. 44 din Legea nr. 64/1995.

Este de necontestat că art. 1

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 definește prescripția extinctivă în

următorii termeni: „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge

prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.

Termenul de prescripție extinctivă, având caracter general, aplicabil

raporturilor juridice obligaționale, este instituit de art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958 ca fiind de 3 ani.

Raportat la momentul când

s-a născut dreptul la acțiune și cel al promovării cererii de chemare în

judecată, în contextul aplicării dispozițiilor legale care reglementează

prescripția extinctivă în condițiile Decretului nr. 167/1958, apare cât se

poate de evident că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de

pârâtă în întâmpinare a fost corect găsită întemeiată.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva sentinței nr. 157 din 8 septembrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, nefiind

îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva sentinței nr. 157 din 8 septembrie

2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 29 noiembrie 2007.