ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2008

HOTĂRÂRE
19.03.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 42 din 2 aprilie

2007 a respins excepția necompetenței acestei instanțe invocată de pârâta SIF M.

Bacău și a admis excepția prescripției invocată de aceiași pârâtă și în

consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu

sediul social în București împotriva pârâtei SIF M. Bacău cu sediul social în

Bacău, județul Bacău.

Pentru a pronunța această

hotărâre, s-a reținut că reclamanta A.V.A.S. București a solicitat obligarea

pârâtei SIF M. la plata sumei de 300.000 mărci germane reprezentând valoarea

obligației de plată rezultată din avalizarea de către SIF M. a biletelor la

ordin emise de SC R.T. SRL, societate preluată de A.V.A.S. prin contractul de

cesiune de creanță din 21 iulie 1999 încheiat cu B. SA.

Prin întâmpinare, pârâta SIF

- excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Bacău, considerând că în cauză nu există active

bancare, reclamanta invocând existența contractului de credit încheiat de

debitoare cu B. SA;

- inadmisibilitatea

acțiunii, neexistând temei legal în baza căruia avalistul poate să răspundă

când titlul cambial este declarat nul;

- inopozabilitatea biletelor

la ordin invocate de reclamantă, bilete care nu au fost semnate de

reprezentantul legal al fostului F.P.P. II Moldova;

- excepția lipsei

capacității de folosință a fostului F.P.P. II Moldova de a încheia acte de

fidejusiune, neavând competența potrivit obiectului de activitate;

- B. SA a lucrat cu rea

credință, a diminuat șansele de recuperare a creanței, nu a asigurat existența

garanțiilor pentru obligația principală, a încălcat normele juridice pentru

acordarea creditelor în valută și prin aceasta a făcut imposibilă acțiunea în

regres în situația în care avalistul ar fi plătit creanța;

- prescripția creanței în

raport de termenul de 3 ani pentru creanțele care izvorăsc din titluri

cambiale.

Având în vedere dispozițiile

art. 137 C. proc. civ. și faptul că o parte din excepțiile invocate sunt

peremptorii, absolute și de ordine publică, ele au fost puse în discuția

părților.

Analizând excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel, instanța a apreciat că este nefondată

și a respins-o, deoarece potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 cererile de

orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare

preluate de A.V.A.S. sunt de competența Curții de Apel, în a cărei rază

teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului.

Excepția prescripției a fost

găsită fondată.

Pârâta a susținut că

termenul de prescripție este cel aplicabil acțiunilor cambiale, prevăzute de art.

94 din Legea nr. 58/1934, respectiv de 3 ani și că acesta curge de la data

scadenței biletelor la ordin.

Reclamanta a susținut că

termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998,

respectiv de 7 ani.

Atât apărările reclamantei

cât și cele ale pârâtei au fost înlăturate.

S-a apreciat că nu sunt

incidente în cauză prevederile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998

deoarece acțiunea este fundamentată pe art. 1652, art. 1662 C. civ. și art. 42 C.

com., așa încât termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de prescripție de 3 ani. Dacă

termenul de prescripție curge de la data la care reclamanta apreciază că s-a

născut dreptul la acțiune (data încheierii contractului de cesiune) pe

considerentul că de la această dată A.V.A.S. avea posibilitatea fie să

valorifice biletele la ordin, fie să pornească o acțiune cambială pentru

obținerea unui titlu executor, termenul s-a împlinit în 2002 (calculat din

1999).

Chiar dacă s-ar fi apreciat

că dreptul la acțiune nu s-a născut la data indicată de reclamantă (ceea ce ar

însemna ca instanța să acorde mai mult decât s-a cerut) și s-ar îmbrățișa

teoria potrivit căreia dreptul la acțiune s-a născut când reclamanta a rămas

fără posibilitatea de a valorifica biletele la ordin (aceasta fiind dată când

biletul la ordin a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă)

termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data formulării acțiunii.

Împotriva sentinței civile nr.

42 din 2 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta A.V.A.S.

București, care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției prescripției

dreptului la acțiune iar în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat, în esență, că biletul la ordin fiind scadent la 22 mai 1997,

dreptul B. SA de a cere executarea silită nu era prescris la data încheierii

contractului de cesiune de creanță din 21 iulie 1999, iar pentru că termenul de

prescripție nu se împlinise, devin aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5)

din O.U.G. nr. 51/1998, referitoare la termenul special de prescripție de 7

ani. Calculul termenului special de prescripție de 7 ani se face de la data

preluării creanței A.V.A.S. asupra debitorului cedat SC R.T. SRL prin

contractul de cesiune de creanță din 21 iulie 1999.

Intimata - pârâtă SIF M. Bacău

a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut

respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în

cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca

nefondat recursul A.V.A.S., pentru următoarele considerente:

Prin contractul de cesiune

de creanță din 21 iulie 1999 încheiat între B. SA în calitatea de creditor

cedent și A.V.A.S. în calitate de cesionar, a fost cesionată de către cedentul B.

SA și preluată de către cesionarul A.V.A.B. creanța față de debitorul cedat SC

R.T. SRL Bacău, rezultată din titlurile de creanță menționate și identificate

în anexa la prezentul contract.

Conform deciziei comerciale nr.

511 din 19 mai 2003 pronunțată de Curtea de Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost admis recursul declarat de avalistul SIF M. Bacău

în contradictoriu cu A.V.A.S. București (în baza contractului de cesiune de

creanță din 18 iulie 1999 încheiat cu B. SA București) și s-a constatat

nulitatea biletului la ordin emis la 22 mai 1996 de SC R.T. SRL Bacău pentru

suma de 300.000 mărci germane.

Cererea de chemare în

judecată a reclamantei A.V.A.S. București are temei de drept dispozițiile art. 969,

art. 1652, art. 1663 C. civ., art. 42 alin. (2) și art. 46 - art. 55 C. com. și

O.U.G. nr. 51/1998, fiind precizat că ea se deosebește de temeiul juridic al

opoziției la executare care se regăsește în prevederile Legii nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin.

Este adevărat că potrivit art.

13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S.,

constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au

fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică

creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.

Așa cum, în mod constant

jurisprudența a stabilit, în asemenea situații este vorba de prescripția

dreptului la acțiune exercitată în vederea obținerii titlului executoriu

(prescripția de 3 ani) și nu prescripția de a cere executarea silită

(prescripția de 7 ani) deoarece în speță reclamanta A.V.A.S. nu are un titlu

executoriu valabil și urmărește prin susținerea prezentei acțiuni constituirea

lui.

Termenul de prescripție

extinctivă desemnează intervalul de timp, stabilit de lege înlăuntrul căruia

trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens material sub sancțiunea pierderii

acestui drept. Conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune,

având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost

exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul de prescripție extinctivă,

având caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaționale (cele

care au în conținutul lor drepturi de creanță și îndatoririle corelative), este

de 3 ani, fiind instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În consecință, corect a

reținut instanța de fond, că termenul de prescripție este de 3 ani și că nimic

nu a împiedicat reclamanta ca la data dobândirii dreptului de creanță să

formuleze o acțiune prin care să se constate că avalul dat pe biletul la ordin

ar valora cauțiune, fidejusorul având apoi la dispoziție acțiunea în regres.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva sentinței civile nr. 42 din 2 aprilie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței civile nr. 42 din 2

aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 martie 2008.

Sursă