ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3044/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 26 aprilie 2006, contestatoarea S.I.F.M. SA a formulat contestație la executarea silită pornită de A.V.A.S., prin somația de executare comunicată în baza biletului la ordin emis de către SC L. SRL. Agnita în favoarea SC B. S.A., în valoare de 720.000 dolari S.U.A., emis la data de 6 mai 1996 și scadent la data de 6 mai 1997 la București și pe care apare mențiunea acordării unui aval de către F.P.P. MOLDOVA.

Biletul la ordin a fost transmis societății contestatoare ca anexă la adresa nr. 10121 din 6 aprilie 2006 intitulată „Comunicarea titlului executor”, adresă primită la data de 10 aprilie 2006. În contestație s-a invocat lipsa unui titlu executor valabil, lipsa dovezilor referitoare la posesia valabilă a biletului la ordin, faptul că nu a fost prezentat la plată în locul și la termenul de scadență și că ar fi notificat despre neacceptarea la plată a biletului la ordin pe toți participanții la textul cambial în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul scadenței în cazul în care plata biletului la ordin a fost refuzată, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 sub sancțiunea prevăzută de art. 58 alin. (2) din lege, excepția prescripției obligației de plată a biletului la ordin, excepția inexistenței unei obligații valabile în sarcina S.I.F.M.

S.A. Curtea de Apel Bacău, învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, a pronunțat sentința nr. 144 din 9 noiembrie 2007, prin care a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială. Prin întâmpinarea depusă la data de 4 decembrie 2008 A.V.A.S. a invocat, față de dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că, potrivit art. 62 din Legea nr. 58/1934, calea de atac împotriva executării biletului la ordin poate fi numai opoziția la executare prevăzută de acest text de lege. Referitor la excepția prescripției executării obligației de plată a biletului la ordin, a solicitat respingerea ei, cu motivarea că la data încheierii contractului de cesiune de creanță nr. 346020 din 21 iulie 1999, prin care a fost preluată de A.V.A.S.

creanța asupra debitorului cedat SC L. SRL, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani, iar calculul acestui termen se face de la data preluării creanței de către A.V.A.S. Cu privire la celelalte motive ale contestației în anulare a solicitat respingerea lor ca neîntemeiate. Prin sentința comercială nr. 67 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității contestației la executare și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și, pe fond, a respins, contestația la executarea silită a biletului la ordin, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, față de prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 și ale art. 399 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că este admisibilă contestația la executare, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 51/1998, cu precizarea că existând calea specială a opoziției la executare prevăzută de art. 62 din Legea nr. 58/1934, pe această cale nu se poate invoca nevalabilitatea titlului executoriu. Prin urmare, dintre toate motivele contestației la executare a fost analizată numai excepția prescripției dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită, celelalte motive ale contestației și care sunt întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 58/1934, referindu-se la valabilitatea titlului executor, neputând forma obiectul contestației de față, ci ale opoziției la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 62 din Legea nr. 58/1934.

În privința prescripției, prima instanță a avut în vedere art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 și aplicând, totodată, dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în sensul calculării termenului de 3 ani de la data scadenței biletului la ordin, respectiv din data de 6 mai 1997, a constatat că la data cesiunii creanței, executarea silită nu era prescrisă, iar termenul a fost întrerupt prin recunoașterea datoriei la 28 martie 2003, înainte de împlinirea termenului de 7 ani. De la această dată a început să curgă un nou termen de 7 ani, potrivit art. 405 2 alin. (2) C. proc. civ., termen care urmează a se împlini la data de 28 august 2010. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii contestației la executare și a anulării formelor de executare întocmite în baza biletului la ordin. În cadrul primului motiv, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte, instanța de fond reține că titlul executor este biletul la ordin, care este un înscris cambial, din care rezultă însăși creanța pusă în executare și care se află în posesia materială a intimatei, iar pe de altă parte, când rezolvă excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține ca titlu executor, cesiunea de creanță în baza contractului de cesiune nr. 346020 din 27 iulie 1999, care este un titlu de drept comun în care nu figurează ca parte recurenta, dată de la care ar curge termenul de prescripție de 7 ani.

În cadrul motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond atunci când dezleagă problema prescripției executării silite schimbă natura cambială a titlului executor (biletul la ordin) în sensul că titlul nu mai este cambial, ci de drept comun dobândit de intimată prin cesiunea de creanță. Prin schimbarea naturii cambiale a titlului executoriu, instanța de fond „a mutat” scadența creanței, ce figura pe titlul cambial, 6 mai 1997, la data actului de cesiune de creanță, 21 iulie 1999, iar prin această mutare a considerat că prescripția nu este împlinită, deși sunt acte juridice de sine stătătoare supuse unor reglementări legale diferite, raportul fundamental neputând avea nicio influență asupra titlului cambial.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență că, legea aplicabilă în executarea unui titlu cambial este Legea nr. 58/1934 și Normele Cadru nr. 6/1994 care derogă de la dreptul comun și nu O.U.G. nr. 51/1998 care nu se poate aplica în executarea unui titlu cambial pentru faptul că titlul cambial nu este o creanță neperformantă, având în vedere că ordonanța definește prin art. 3 lit. b) ce se înțelege prin creanța neperformantă. Este evident faptul că se are în vedere raportul fundamental încheiat între debitorul principal (emitentul biletului la ordin) și beneficiarul titlului cambial, creditul, dobânzile și accesoriile acestuia. De asemenea, O.U.G.

nr. 51/1998 se raportează la titlurile executorii de drept comun, pe care intimata A.V.A.S. le-a primit în temeiul cesiunii de creanță reglementată de art. 1391 C. civ., pe când titlul cambial și debitorii cambiali sunt calificați prin Legea nr. 58/1934 aceștia fiind tras, trăgător, emitent, avalist, girant, etc. De altfel, neaplicarea O.U.G. nr. 51/1998 la titlul cambial o prevede chiar această ordonanță prin art. 41 alin. (2) care arată că numai pentru titlurile emise potrivit acestei ordonanțe se aplică regulile de executare ale acesteia. Pe de altă parte, titlul executor fiind un titlu cambial și executarea este cambială, iar prescripția executării silite este tot cambială, adică supusă normelor de drept cambial.

În cauză, instanța trebuia, deci, să dea eficiență dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora, prescripția cambială și data de la care curge prescripția este data scadenței, iar girul nu creează un nou titlu și o nouă scadență. Prin aplicarea termenului de prescripție de 7 ani în această materie s-ar bloca tot mecanismul de executare a unui titlu cambial, care se caracterizează printr-o pluralitate de debitori, ce este determinată de formarea titlului și de circulația acestuia prin gir până la scadența titlului, iar potrivit art. 97 din Legea nr. 58/1934 este interzisă prelungirea termenului de prescripție. Or, în cauză, biletul la ordin a fost emis la 6 mai 1996 de SC L. SRL, cu scadență la 6 mai 1997, beneficiar fiind B. SA încât executarea fiind solicitată în iunie 2006, termenul de prescripție cambială s-a împlinit.

În final, s-a arătat că executarea declanșată este nulă, reiterându-se motivele cuprinse în contestația la executare. Intimata - creditoare a formulat întâmpinare, reiterând susținerile și apărările formulate în fața primei instanțe. Asupra recursului. În privința primelor două motive de recurs, se constată că recurenta aduce critici în ceea ce privește natura titlului executoriu și a obiectului executării silite în legătură cu care se susține în cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prima instanță are o motivare contradictorie atunci când deși reține că este vorba de un titlu cambial, soluționează excepția prescripției executării silite prin raportare la cesiunea de creanță, iar în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., arată că instanța a schimbat natura cambială a titlului executoriu, biletul la ordin în sensul că nu mai este cambial, ci de drept comun. Criticile sunt fondate. Este evident că titlul executor este biletul la ordin emis de SC L. SRL din care rezultă creanța executată, aflat în posesia intimatei - creditoare. Împrejurarea că intimata - creditoare a preluat prin cesiune creanța de la B. la 27 iulie 1997 nu este de natură a schimba, nici titlul executoriu, nici natura acestuia deoarece aceasta privește raportul fundamental încheiat între emitentul biletului la ordin SC L. SRL și beneficiarul acestuia iar ceea ce s-a pus în executare nu este cesiunea de creanță, ci biletul la ordin. Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a criticat nelegalitatea hotărârii din perspectiva regimului juridic aplicabil executării silite ce face obiectul contestației la executare, față de natura juridică a titlului executoriu. Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934, se arată că posesorul titlului cambial are un drept de opțiune între acțiunea și executarea cambială. Atât timp cât legea specială stabilește natura executării ca fiind una cambială, este evident, că, în cauză, nu se poate aplica O.U.G. nr. 51/1998 care constituie dreptul comun în raport cu aceasta, sens în care o prevede și art. 41 alin. (2), potrivit căruia regulile de executare pe care le reglementează ordonanța de urgență se aplică numai titlurilor emise potrivit acesteia.

Rezultă, deci, că titlul și executarea fiind cambiale și prescripția executării silite este supusă normelor de drept cambial și nu a normelor din O.U.G. nr. 51/1998. Or, potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934 se prevede că termenul de prescripție a executării silite curge de la data scadenței și este de 3 ani, astfel încât, în cauză, față de data scadenței, 6 mai 1997 și aceea a executării, iunie 2006, dreptul de a cere executarea silită este prescris. Prin urmare, aplicarea termenului de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998, de la data încheierii actului de cesiune a creanței, este greșită, și cum, în cauză, nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripției de 3 ani, excepția dreptului de a cere executarea silită trebuia admisă și nu respinsă.

Cât privește criticile referitoare la nulitatea executării silite, acestea nu mai pot face obiectul analizei, fiind de prisos, față de rezolvarea corectă ce trebuia dată excepției prescrierii dreptului de a cere executarea silită, încât, aplicând dispozițiile art. 312 alin (2) și (3) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica în parte sentința în sensul admiterii excepției și a contestației la executare, constatându-se prescris dreptul de a cere executarea silită, cu consecința anulării formelor de executare, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de recurenta S.I.F.M. SA Bacău, împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 67 din 27 aprilie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită. Admite contestația la executare și anulează formele de executare. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2010.