ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3044/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

contestatoarea S.I.F.M. SA a formulat contestație la executarea silită pornită

de A.V.A.S., prin somația de executare comunicată în baza biletului la ordin

emis de către SC L. SRL. Agnita în favoarea SC B. S.A., în valoare de 720.000 dolari

S.U.A., emis la data de 6 mai 1996 și scadent la data de 6 mai 1997 la

București și pe care apare mențiunea acordării unui aval de către F.P.P.

MOLDOVA. Biletul la ordin a fost transmis societății contestatoare ca anexă la

adresa nr. 10121 din 6 aprilie 2006 intitulată „Comunicarea titlului executor”,

adresă primită la data de 10 aprilie 2006.

În contestație s-a invocat lipsa

unui titlu executor valabil, lipsa dovezilor referitoare la posesia valabilă a

biletului la ordin, faptul că nu a fost prezentat la plată în locul și la

termenul de scadență și că ar fi notificat despre neacceptarea la plată a

biletului la ordin pe toți participanții la textul cambial în termen de 3 zile

lucrătoare de la momentul scadenței în cazul în care plata biletului la ordin a

fost refuzată, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 sub sancțiunea

prevăzută de art. 58 alin. (2) din lege, excepția prescripției obligației de

plată a biletului la ordin, excepția inexistenței unei obligații valabile în

sarcina S.I.F.M. S.A.

Curtea de Apel Bacău, învestită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, a pronunțat sentința nr. 144

din 9 noiembrie 2007, prin care a admis excepția de necompetență teritorială a

acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția comercială.

Prin întâmpinarea depusă la data de

4 decembrie 2008 A.V.A.S. a invocat, față de dispozițiile art. 399 alin. (3) C.

proc. civ., excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că, potrivit

art. 62 din Legea nr. 58/1934, calea de atac împotriva executării biletului la

ordin poate fi numai opoziția la executare prevăzută de acest text de lege.

Referitor la excepția prescripției executării obligației de plată a biletului

la ordin, a solicitat respingerea ei, cu motivarea că la data încheierii

contractului de cesiune de creanță nr. 346020 din 21 iulie 1999, prin care a

fost preluată de A.V.A.S. creanța asupra debitorului cedat SC L. SRL, termenul

de prescripție a dreptului de a cere executarea silită nu se împlinise,

devenind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998

referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani, iar calculul acestui

termen se face de la data preluării creanței de către A.V.A.S. Cu privire la

celelalte motive ale contestației în anulare a solicitat respingerea lor ca

neîntemeiate.

Prin sentința comercială nr. 67 din

27 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

excepția inadmisibilității contestației la executare și excepția prescripției

dreptului de a cere executarea silită și, pe fond, a respins, contestația la

executarea silită a biletului la ordin, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că, față de prevederile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 și

ale art. 399 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că este admisibilă contestația la

executare, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 51/1998, cu precizarea că

existând calea specială a opoziției la executare prevăzută de art. 62 din Legea

nr. 58/1934, pe această cale nu se poate invoca nevalabilitatea titlului

executoriu.

Prin urmare, dintre toate motivele

contestației la executare a fost analizată numai excepția prescripției

dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită, celelalte motive ale contestației

și care sunt întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 58/1934, referindu-se la

valabilitatea titlului executor, neputând forma obiectul contestației de față,

ci ale opoziției la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 62 din Legea nr.

58/1934.

În privința prescripției, prima

instanță a avut în vedere art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 și aplicând,

totodată, dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în sensul calculării

termenului de 3 ani de la data scadenței biletului la ordin, respectiv din data

de 6 mai 1997, a constatat că la data cesiunii creanței, executarea silită nu

era prescrisă, iar termenul a fost întrerupt prin recunoașterea datoriei la 28

martie 2003, înainte de împlinirea termenului de 7 ani. De la această dată a

început să curgă un nou termen de 7 ani, potrivit art. 405

2

alin.

(2) C. proc. civ., termen care urmează a se împlini la data de 28 august 2010.

Împotriva acestei hotărâri, a

formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea, invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea

recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii contestației la

executare și a anulării formelor de executare întocmite în baza biletului la

ordin.

În cadrul primului motiv, prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că hotărârea cuprinde motive

contradictorii, deoarece pe de o parte, instanța de fond reține că titlul

executor este biletul la ordin, care este un înscris cambial, din care rezultă

însăși creanța pusă în executare și care se află în posesia materială a

intimatei, iar pe de altă parte, când rezolvă excepția prescripției dreptului

la acțiune, instanța reține ca titlu executor, cesiunea de creanță în baza

contractului de cesiune nr. 346020 din 27 iulie 1999, care este un titlu de

drept comun în care nu figurează ca parte recurenta, dată de la care ar curge

termenul de prescripție de 7 ani.

În cadrul motivului de recurs,

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de fond atunci

când dezleagă problema prescripției executării silite schimbă natura cambială a

titlului executor (biletul la ordin) în sensul că titlul nu mai este cambial,

ci de drept comun dobândit de intimată prin cesiunea de creanță.

Prin schimbarea naturii cambiale a

titlului executoriu, instanța de fond „a mutat” scadența creanței, ce figura pe

titlul cambial, 6 mai 1997, la data actului de cesiune de creanță, 21 iulie

1999, iar prin această mutare a considerat că prescripția nu este împlinită,

deși sunt acte juridice de sine stătătoare supuse unor reglementări legale

diferite, raportul fundamental neputând avea nicio influență asupra titlului

cambial.

În cadrul motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență că,

legea aplicabilă în executarea unui titlu cambial este Legea nr. 58/1934 și

Normele Cadru nr. 6/1994 care derogă de la dreptul comun și nu O.U.G. nr. 51/1998

care nu se poate aplica în executarea unui titlu cambial pentru faptul că

titlul cambial nu este o creanță neperformantă, având în vedere că ordonanța

definește prin art. 3 lit. b) ce se înțelege prin creanța neperformantă. Este

evident faptul că se are în vedere raportul fundamental încheiat între

debitorul principal (emitentul biletului la ordin) și beneficiarul titlului

cambial, creditul, dobânzile și accesoriile acestuia.

De asemenea, O.U.G. nr. 51/1998 se

raportează la titlurile executorii de drept comun, pe care intimata A.V.A.S.

le-a primit în temeiul cesiunii de creanță reglementată de art. 1391 C. civ.,

pe când titlul cambial și debitorii cambiali sunt calificați prin Legea nr. 58/1934

aceștia fiind tras, trăgător, emitent, avalist, girant, etc.

De altfel, neaplicarea O.U.G. nr. 51/1998

la titlul cambial o prevede chiar această ordonanță prin art. 41 alin. (2) care

arată că numai pentru titlurile emise potrivit acestei ordonanțe se aplică

regulile de executare ale acesteia.

Pe de altă parte, titlul executor

fiind un titlu cambial și executarea este cambială, iar prescripția executării

silite este tot cambială, adică supusă normelor de drept cambial.

În cauză, instanța trebuia, deci, să

dea eficiență dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora,

prescripția cambială și data de la care curge prescripția este data scadenței,

iar girul nu creează un nou titlu și o nouă scadență.

Prin aplicarea termenului de

prescripție de 7 ani în această materie s-ar bloca tot mecanismul de executare

a unui titlu cambial, care se caracterizează printr-o pluralitate de debitori,

ce este determinată de formarea titlului și de circulația acestuia prin gir

până la scadența titlului, iar potrivit art. 97 din Legea nr. 58/1934 este

interzisă prelungirea termenului de prescripție.

Or, în cauză, biletul la ordin a

fost emis la 6 mai 1996 de SC L. SRL, cu scadență la 6 mai 1997, beneficiar

fiind B. SA încât executarea fiind solicitată în iunie 2006, termenul de

prescripție cambială s-a împlinit.

În final, s-a arătat că executarea

declanșată este nulă, reiterându-se motivele cuprinse în contestația la

executare.

Intimata - creditoare a formulat

întâmpinare, reiterând susținerile și apărările formulate în fața primei

instanțe.

Asupra recursului.

În privința primelor două motive de

recurs, se constată că recurenta aduce critici în ceea ce privește natura

titlului executoriu și a obiectului executării silite în legătură cu care se

susține în cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., că prima instanță are o motivare contradictorie atunci când deși

reține că este vorba de un titlu cambial, soluționează excepția prescripției

executării silite prin raportare la cesiunea de creanță, iar în cadrul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arată că

instanța a schimbat natura cambială a titlului executoriu, biletul la ordin în

sensul că nu mai este cambial, ci de drept comun.

Criticile sunt fondate.

Este evident că titlul executor este

biletul la ordin emis de SC L. SRL din care rezultă creanța executată, aflat în

posesia intimatei - creditoare.

Împrejurarea că intimata -

creditoare a preluat prin cesiune creanța de la B. la 27 iulie 1997 nu este de

natură a schimba, nici titlul executoriu, nici natura acestuia deoarece aceasta

privește raportul fundamental încheiat între emitentul biletului la ordin SC L.

SRL și beneficiarul acestuia iar ceea ce s-a pus în executare nu este cesiunea

de creanță, ci biletul la ordin.

Prin motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., s-a criticat nelegalitatea hotărârii din perspectiva

regimului juridic aplicabil executării silite ce face obiectul contestației la

executare, față de natura juridică a titlului executoriu.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934,

se arată că posesorul titlului cambial are un drept de opțiune între acțiunea

și executarea cambială.

Atât timp cât legea specială

stabilește natura executării ca fiind una cambială, este evident, că, în cauză,

nu se poate aplica O.U.G. nr. 51/1998 care constituie dreptul comun în raport

cu aceasta, sens în care o prevede și art. 41 alin. (2), potrivit căruia

regulile de executare pe care le reglementează ordonanța de urgență se aplică

numai titlurilor emise potrivit acesteia.

Rezultă, deci, că titlul și

executarea fiind cambiale și prescripția executării silite este supusă normelor

de drept cambial și nu a normelor din O.U.G. nr. 51/1998.

Or, potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934

se prevede că termenul de prescripție a executării silite curge de la data

scadenței și este de 3 ani, astfel încât, în cauză, față de data scadenței, 6

mai 1997 și aceea a executării, iunie 2006, dreptul de a cere executarea silită

este prescris.

Prin urmare, aplicarea termenului de

7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998, de la data încheierii actului de cesiune

a creanței, este greșită, și cum, în cauză, nu s-a făcut dovada întreruperii

cursului prescripției de 3 ani, excepția dreptului de a cere executarea silită

trebuia admisă și nu respinsă.

Cât privește criticile referitoare

la nulitatea executării silite, acestea nu mai pot face obiectul analizei,

fiind de prisos, față de rezolvarea corectă ce trebuia dată excepției

prescrierii dreptului de a cere executarea silită, încât, aplicând dispozițiile

art. 312 alin (2) și (3) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica

în parte sentința în sensul admiterii excepției și a contestației la executare,

constatându-se prescris dreptul de a cere executarea silită, cu consecința

anulării formelor de executare, menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de

recurenta S.I.F.M. SA Bacău, împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 67

din 27 aprilie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că admite excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Admite contestația la executare și

anulează formele de executare. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi,

29

septembrie 2010.