ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.I.F. Moldova SA a chemat în judecată A.V.A.S. și a solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea formelor de executare silită inițiate de A.V.A.S. prin somația de plată comunicată în baza biletului la ordin emis la 28 august 1996 de către SC M.I. SRL București în favoarea SC B. SA în valoare de 800.000 dolari SUA pentru motivul că pe acest document de plată apare în mod ilizibil mențiunea referitoare la acordarea unui aval de către fostul FPP II Moldova. Contestația la executare formulată de S.I.F.

Moldova a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 58/1934 iar în fond s-a susținut că biletul la ordin i-a fost transmis societății la data de 10 aprilie 2006 în fotocopie anexată la o adresă cu nr. 10121 din 6 aprilie 2006 intitulată titlu executor, că nu a fost prezentat originalul biletului la ordin pentru a se justifica creanța și șirul de giruri, pentru a se demonstra posesia legitimă a titlului, și că A.V.A.S. nu a făcut dovada prezentării titlului cambial la plata la locul și termenul de scadență. În continuare s-a susținut că biletul la ordin nu-i este opozabil, că dreptul de a solicita executarea a intrat sub incidența prescripției și, în fine, că A.V.A.S. este de rea-credință pentru că a acționat în dauna debitorului în condițiile în care nu a justificat mai întâi ce reprezintă suma menționată în biletul la ordin.

Curtea de Apel București, secția comercială, ca primă instanță, prin sentința nr. 48 din 8 aprilie 2008 a respins contestația la executare formulată de S.I.F. Moldova Bacău. Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut mai întâi că litigiul a parcurs un ciclu procesual, care s-a finalizat prin decizia nr. 940 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-au admis recursurile formulate de contestatoarea S.I.F. Moldova SA și de intimata A.V.A.S., că sentința nr. 7421/2006 a fost casată iar cauza a fost trimisă Curții de Apel spre competentă soluționare. Analizând contestația la executare sub aspectul excepției prescripției dreptului la executare silită, Curtea a reținut că s-a cerut anularea formelor de executare a biletului la ordin emis la data de 28 august 1996 de către SC M.I.

SRL în favoarea B. și că acest bilet la ordin avalizat în favoarea fostului FPP II Moldova SA, scadent la 28 august 1997 a fost achitat în întregime la data de 3 mai 2006. Deși suma cuprinsă în titlu a fost achitată în întregime, a mai reținut Curtea, fără ca debitoarea să țină seama de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, a fost introdusă contestația la executare prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Potrivit articolului citat de Curte, debitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris nu are dreptul să solicite înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit.

Pe fond, Curtea a reținut că plata biletului la ordin nu a fost făcută în urma executării silite cum s-a afirmat de contestatoare și că titlul executoriu anexat adresei nr. 10121 din 6 aprilie 2004 privește alte bilete la ordin. În fine, instanța a conchis că executarea silită nu privește biletul la ordin în discuție și că nu poate fi reținută pretinsa nelegalitate a unei executări silite care nu privește biletul la ordin invocat. Împotriva sentinței nr. 48 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, S.I.F. Moldova care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. pentru a solicita admiterea contestației la executarea și anularea formelor de executare.

În argumentarea pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a criticat soluția sub cuvânt că instanța a reținut greșit faptul că s-a formulat contestație la executare după ce BO a fost plătit de bunăvoie și că prescripția dreptului de a cere executarea silită nu mai poate fi invocată. A susținut recurenta că intimata a trecut la executarea titlului executoriu prin adresa 10121 din 6 aprilie 2006 iar comunicarea titlului executoriu constituie act de executare. Chiar dacă a fost acceptată plata creanței, a mai susținut recurenta, este în drept să formuleze contestație la executare pentru că nu a renunțat niciodată la acest drept și nici la dreptul de a invoca prescripția, executarea fiind forțată și nu voluntară.

Prin cel de-al doilea motiv întemeiat pe art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a criticat soluția instanței de fond pe considerentul că nu a luat în considerare faptul că în speță este o prescripție cambială specifică titlului cambial care are alte caracteristici decât prescripția din dreptul comun datorită încorporării creanței în înscrisul constatator. În consecință, în opinia recurentei, creanța cambială există prin materialitatea înscrisului iar când se împlinește prescripția, creditorul cambial pierde însuși dreptul de creanță nu numai dreptul la acțiune, liberându-l pe debitor de obligația cambială. A conchis recurenta că plata creanței cambiale după împlinirea prescripției nu are nicio valoare, fiindcă nu mai există creanța astfel că trimiterea instanței la prevederile art. 20 din Decretul nr. 167/1958 este greșită întrucât se referă la dreptul la acțiune și nu la prescripția dreptului la executarea silită.

Cu aceste argumente recurenta a solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea contestației la executare sub aspectul incidenței prescripției dreptului la executarea silită. Intimata prin întâmpinare a precizat că executarea silită inițiată de A.V.A.S. nu este una cambială ci o executare pornită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998, că biletul la ordin s-a achitat de recurentă de bunăvoie înainte de promovarea contestației așa încât, a considerat intimata, că se încearcă inducerea în eroare a instanțelor prin promovarea unei contestații lipsită de obiect. Intimata a invocat și prevederile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 pentru a susține că, termenul de prescripție de 7 ani nu s-a împlinit întrucât acesta curge de la data de 24 iunie 1999, care constituie momentul cesiunii de creanță.

Recursul este fondat. 1. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii atunci când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv reglementează situația în care judecătorii fondului procedează la interpretarea actului dedus judecății, încălcând prevederile art. 969 C. civ. atunci când clauzele erau clare sau când se nesocotesc, sau se aplică greșit regulile de interpretare prevăzute de art. 970 alin. (2) și art. 978 și urm. C. civ. Prin prisma acestui motiv, în realitate, recurenta a pus în discuție o chestiune de fond care ține de judecata contestației la executare și nu un act juridic a cărui interpretare a avut consecințe asupra soluției primei instanțe.

Cu toate acestea fiind aplicabile în speță și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte, va reține că, recurenta a criticat dezlegarea dată contestației la executare de către instanță sub aspectul prescripției dreptului de a cere executarea silită. Analiza motivului invocat presupune mai întâi răspunsul la întrebarea dacă recurenta era în drept să formuleze contestație la executare și dacă această procedură recunoscută și în materie cambială, cu distincțiile cuvenite, în speță, își dovedește utilitatea în materie execuțională. Sub aspectul analizei propuse trebuie reținut că motivele care au vizat valabilitatea titlului nu se impun a fi examinate întrucât nu se poate face confuzie, cum încearcă să sugereze recurenta printr-un raționament propriu, între opoziția la executare cambială și contestația la executare silită prin care se urmărește anularea urmăririi silite.

După această distincție, în raport de împrejurările speței, din care rezultă cu evidență că s-a pornit executarea silită împotriva recurentei, se va reține că, procedural, recurenta avea la îndemână calea contestației la executare, pe care a promovat-o cu scopul de a obține desființarea actelor de executare întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale. În concret rezultă că intimata A.V.A.S.

i-a comunicat recurentei adresa nr. 10121 din 6 aprilie 2006 care constituie act începător de executare, că după această comunicare, cu OP nr. 96 din decembrie aprilie 2006 s-a făcut o primă plată, după care, la data de 25 aprilie 2006 s-a introdus contestația la executare și în fine, după sesizarea instanței la 27 aprilie 2006 a fost făcută și plata a doua până la concurența creanței pentru care a fost somată, plată care privește biletul la ordin cu scadență la 28 august 1997. În contextul arătat în care contestatorul a luat cunoștință de actul începător de executare, dreptul său de a contesta executarea în fața instanței nu poate fi îngrădit.

Aprecierea asupra rațiunilor care au determinat plata, care țin de protecția societății și a scopului urmărit de debitor, de a nu i se popri conturile, aparțin contestatoarei și nu pot constitui obiect de analiză întrucât instanța pe această cale, după începerea executării, a fost investită să analizeze actele de executare și nu dreptul însuși cuprins în titlu. Ceea ce este esențial pentru contestația la executare este faptul că s-a început executarea și că actele de executare pot fi contestate. O altă chestiune care trebuie să primească răspuns este în legătură că scopul urmărit prin această procedură.

Întrucât în dreptul cambial nu sunt prevederi legate de contestația la executare dar se admite că aceasta poate fi promovată după regulile generale, se va reține că pe această cale partea interesată poate cere sancționarea nerespectării dispozițiilor privitoare la actele de executare silită, cu alte cuvinte pe această cale pot fi îndepărtate prin anulare actele de executare. Acesta fiind contextul în care recurenta s-a adresat instanței, prin procedura contestației la executare, se observă că prin motivul prevăzut de art. 304 alin (8) C. proc. civ. s-a criticat soluția pe aspectul faptului că instanța a reținut lipsa de rațiune a contestației la executare, în condițiile în care plata creanței s-a făcut , soluție care îi îngrădește dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Critica este fondată. Dacă s-ar admite că debitorul cambial (avalistul în speță) nu are la dispoziție contestația la executare silită, s-ar ajunge la o soluție inechitabilă, ca debitorul urmărit, atunci când formalitățile de executare ar fi început, să nu aibă la dispoziție nicio cale de atac specifică execuției. În al doilea rând chiar și în situația în care se recunoaște valabilitatea titlului cambial (chestiune care nu vizează recursul) se poate formula contestație la executare silită conform dreptului comun, care nu se confundă cu opoziția la executare care–și găsește reglementarea în art. 62 al legii cambiale.

În raport de aceste precizări, se constată că soluția este contradictorie prin conținutul său întrucât instanța, deși nu s-a oprit asupra admisibilității contestației la executare, a analizat efectele plății care a fost făcută de recurentă asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, a creanței însăși, depășind limitele unei judecăți în contestația la executare. Sub aspect procedural, pe această cale, recurenta este în drept să invoce excepția prescripției la executare prin care poate obține anularea formelor de executare o anihilare a efectului executoriu al titlului și nu o anulare a titlului însuși cum se induce prin argumentele aduse de autoarea recursului pentru a crea confuzie între prescripția din procedura executării și prescripția cambială, aplicabilă în situațiile detaliate de art. 94 din Legea nr. 58/1934, care vizează dreptul subiectiv însuși.

În concluzie, prin plățile efectuate după începerea executării în împrejurările arătate mai sus și al contextului speței, nu se poate reține că recurenta a renunțat la beneficiul de a invoca excepția prescripției dreptului la executare, întrucât executarea obligației din titlu a fost determinată de pornirea executării în condițiile O.U.G. nr. 51/1998. 2. Prin motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. recurenta a pus în discuție aplicarea legii cambiale și a prescripției care operează în cazul în care s-a pornit executarea unui bilet la ordin. Din acest punct de vedere se acordă prioritate Legii nr. 58/1934 în lipsa unor prevederi derogatorii exprese în O.U.G. nr. 51/1998.

În contextul arătat în care termenul de prescripție este de 3 ani și în cazul executării pornită de deținătorul biletului la ordin împotriva avalistului se constată că la data emiterii somației din 6 aprilie 2006, termenul de 3 ani pentru pornirea executării silite, socotit de la scadența biletului la ordin stabilită la data de 28 august 1997, era împlinit. Prin urmare, apărarea intimatei în legătură cu incidența în cauză a art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 va fi înlăturată pentru considerentele arătate deja, în cauză fiind aplicabile normele speciale, Legea nr. 58/1934. Din acest punct de vedere este irelevant faptul că cel care a pornit executarea este A.V.A.S.

sau că dreptul încorporat în acest bilet reprezintă o creanță neperformantă preluată de la B. Concluzia se impune și în raport de dispozițiile art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative din care rezultă că prin legea specială pe care o invocă intimata, O.U.G. nr. 51/1998, nu s-a dispus expres cu privire la alte acte normative speciale, în alte cuvinte, că acestea derogă de la regulile speciale cuprinse în legea cambială în privința termenului de executare. 3. Este real astfel cum susține recurenta că o caracteristică a titlului cambial este aceea că încorporează creanța în însăși materialitatea înscrisului constatator numai că, în cauză, nu se discută existența înscrisului în materialitatea sa și nici consecința asupra dreptului subiectiv încorporat în titlu.

Toate aceste chestiuni vizează dreptul în sine, iar contestația la executare își propune să analizeze numai formele de executare silită. Recurentul încearcă o construcție juridică pornind de la anularea formelor de executare pentru a ajunge la anularea dreptului în sine, aceste susțineri depășind cadrul contestației la executare așa încât analiza pierderii dreptului de creanță a liberării debitorului de obligația sa cambială sau a întoarcerii executării depășesc cadrul procesual. Din acest punct de vedere, chiar dacă recursul este devolutiv, nu poate trece dincolo de obiectul contestației care este îndreptată „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare”. Pentru argumentele arătate anterior aplicabilitatea art. 20 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi analizată din perspectiva debitorului care a executat obligația de plată de bunăvoie după ce dreptul la acțiune era prescris.

Consecința acestei plăți în sensul că cel care a plătit nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, vizează prescripția dreptului la acțiune care rămâne supusă legii aplicabile dreptului subiectiv astfel că, dezlegarea dată acestei chestiuni depășește limitele examinării contestației la executare. În fine , consecințele plății făcută de debitoare, care nu s-a realizat pentru consolidarea titlului însuși, vor putea fi analizate într-un alt context procesual întrucât așa cum s-a mai arătat plata făcută în cadrul executării nu are semnificația renunțării la beneficiul invocării prescripției dreptului de a cere executarea și nici nu-i anihilează efectele în condițiile particularității speței.

Pentru rațiunile de mai sus, adresa comunicată recurentei de creditoarea A.V.A.S. având valoarea unei somații emisă pentru începerea executării peste termenul de executare cambială a intrat sub incidența prescripției prevăzută de Legea nr. 58/1934, așa încât conform art. 312 raportat la art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ. recursul se va admite, iar sentința va fi modificată în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea S.I.F. MOLDOVA SA BACĂU împotriva sentinței comerciale nr. 48 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, modifică sentința recurată în sensul că anulează formele de executare silită inițiate prin somația la executare nr. 10121 din 6 aprilie 2006, constatând că dreptul la executarea silită s-a prescris. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009.