ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3365/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, contestatoarea S.I.F. M. SA Bacău a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, anularea formelor de executare inițiate de intimată în baza somației comunicată prin biletul la ordin emis de SC S.G.I. București în favoarea B. SA pentru suma de 650.000 DOLARI S.U.A. și exonerarea de la plata acestei sume. Prin sentința civilă nr. 7746 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând incidența, în speță, a dispozițiilor art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. Sentința de declinare a rămas irevocabilă prin decizia nr. 42/ R din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, ca urmare a respingerii recursului declarat de contestatoare împotriva acesteia. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, investită cu soluționarea cauzei, după declinare, prin sentința comercială nr. 241 din 13 decembrie 2007, a respins contestația la executare, ca nefondată. Instanța de fond a reținut, cu referire la situația de fapt că, la data de 30 octombrie 1996, SC S.G.I. SRL București a emis un bilet la ordin în favoarea SC B. SA, în valoare de 650.000 DOLARI S.U.A., avalizat de F.P.P. II Moldova, având scadența la data de 30 octombrie 1997. La data de 13 noiembrie 1996, aceeași SC S.G.I.

SRL București, prin convenția de scontare de la aceeași dată, transferă SC B. orice drepturi și titluri ce decurg din biletul la ordin menționat. Creanța debitorului cedat SC S.G.I. SRL București a fost preluată de intimata A.V.A.S. București de la creditorul cedent SC B. prin contractul de cesiune de creanță nr. 096445 din 24 iunie 1999, cesiune prin care a fost preluat și biletul la ordin în discuție. Instanța de fond reține astfel că, A.V.A.S. a devenit titularul dreptului de creanță incorporat în biletul la ordin, prin gir, împrejurare ce justifică inițierea de către intimată a procedurii de executare silită împotriva avalistului S.I.F.

M. și adusă la cunoștință acestuia prin comunicarea titlurilor executorii conform adresei nr. 5492/3 din 2 iunie 2006. Susținerile contestatoarei relativ la aplicabilitatea, în speță a dispozițiilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin au fost înlăturate de către instanța de fond motivat de demersul judiciar al contestatoarei, ce nu se încadrează în dispozițiile menționatei legi, dar și de legea specială aplicabilă în speță, cu referire la O.U.G. nr. 58/1998 ce vizează activele statului preluate în vederea valorificării, lege în baza căreia, de altfel, A.V.A.S. a inițiat executarea. Stabilind astfel că dispozițiile aplicabile speței sunt normele legii speciale, iar creanța contestată reprezintă o creanță neperformantă în sensul prevăzut de aceeași lege specială O.U.G.

nr. 58/1998, instanța de fond a apreciat că în cadrul contestației la executare cu care este investită, contestatoarea nu poate formula susțineri și apărări decât cele reglementate de această normă. Relativ la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de fond a reținut că, potrivit legii speciale, termenul de prescripției este de 7 ani și, în raport cu data preluării creanței de către intimata A.V.A.S., 24 iunie 1999 – data contractului de cesiune, dreptul de a cere executarea silită nu este prescris. Susținerea contestatoarei potrivit căreia atât SC B. cât și A.V.A.S. au acționat cu rea credință în sensul că suma prevăzută în biletul la ordin nu este justificată, au fost apreciate de către instanță ca neavând un suport legal, neexistând o obligație legală în acest sens.

Împotriva sentinței de fond contestatoarea S.I.F. M. a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare întocmite în baza biletului la ordin emis de SC S.G.I. SRL. În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că motivarea hotărârii este contradictorie în sensul că, deși instanța reține inițial că debitul de executat provine dintr-un bilet la ordin transmis prin gir și deci, supus legii cambiale, totuși temeiul soluției adoptate îl constituie creanța izvorâtă din contractul de cesiune din 24 iunie 1999 supusă unei legi speciale, cu referire la O.G.

nr. 51/1998, motiv pentru care apărările contestatoarei au fost înlăturate. Or, cele două acte normative reglementează situații juridice diferite, titlurile executorii fiind supuse unor termene și condiții diferite. În opinia recurentei, contradicția evidentă din cuprinsul considerentelor se subscrie cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, instanța a schimbat natura actului dedus judecății. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că instanța a fost investită cu o contestație la executare împotriva unui titlu cambial, contestatoarea având calitatea de debitor cambial.

Or, instanța a schimbat natura cambială a titlului executor reținând că intimata a dobândit titlu prin cesiune de creanță, moment de la care calculează, în mod greșit, și termenul de prescripție. În fine, cu privire la ultimul motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în sensul că, în speță nu erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, ci Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin. Aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 a condus la respingerea excepțiilor și apărărilor formulate prin contestația la executare. În strânsă legătură cu acest motiv de recurs, s-a susținut că dreptul de a cere executarea silită al intimatei era prescris în raport cu natura titlului executor.

Astfel, potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934, termenul de prescripție curgea de la data scadenței biletului la ordin în discuție, iar dreptul de a cere executarea silită a unui atare titlu s-ar fi prescris în 3 ani, potrivit legii cambiale. În speță, instanța a stabilit că termenul de prescripție este de 7 ani potrivit legii speciale, termen care, în opinia recurentei nu era aplicabil în speță. Mai mult, s-a susținut că termenul de 7 ani avut în vedere de instanță nu putea fi aplicat și în raport cu data introducerii acestuia în legea specială, Legea nr. 409/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 51/1998, dată la care titlul executor era prescris. O ultimă critică susținută în cadrul aceluiași motiv de nelegalitate a vizat nulitatea executării în raport cu lipsa încheierii de investire cu formulă executorie a biletului la ordin, potrivit art. 61 din Legea nr. 58/1934 și art. 320 lit. d) din Normele cadru nr. 6 ale B.N.R.

Recurenta a susținut, totodată, că executarea este nulă și față de lipsa somației de executare astfel cum aceasta a fost reglementată prin art. 61 din Legea nr. 58/1934. Pentru toate motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare inițiate de intimata A.V.A.S. Examinând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Prima problemă ce se impune a fi lămurită în speță, este critica ce vizează greșita aplicare a legii. În speță, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat (vezi decizia nr. 42/ R din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă) că speței îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G.

nr. 51/1998 având în vedere demersul judiciar inițiat de intimata A.V.A.S., cu referire la executarea silită pornită în temeiul actului normativ menționat. Că este așa, rezultă și din însăși conținutul contestației la executare declanșată de contestatoare, ca urmare a inițierii procedurii de executare. Din această perspectivă, se constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că legea aplicabilă în speță este O.U.G. nr. 51/1998, iar apărările formulate de către contestatoare fundamentate pe dispozițiile legii cambiale au fost înlăturate. În strânsă legătură cu aspectele evocate, următoarea problemă ce se impune a fi lămurită, este aceea a termenului în care intimata A.V.A.S. putea cere executarea silită a creanței astfel preluate.

Astfel, se reține că, la data de 30 octombrie 1996, SC S.G.I. SRL București a emis un bilet la ordin în favoarea SC B. SA, în valoare de 650.000 DOLARI S.U.A., avalizat de F.P.P.

II MOLDOVA.

Din conținutul formal al biletului la ordin rezultă că scadența obligației de plată incorporată a fost stabilită la data de 30 octombrie 1997. Prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege pentru executarea creanței incorporate, termen care s-ar fi împlinit la data de 30 octombrie 2000. Înalta Curte constată că, în raport cu această ultimă dată, creanța preluată de intimata A.V.A.S. de la SC B. SA prin contractul de cesiune din 24 iunie 1999, nu era prescrisă, motiv pentru care se aplică termenul de prescripție de 7 ani, astfel cum a fost reglementat prin dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998. Susținerea recurentei potrivit căreia termenul de 7 ani nu era aplicabil față de împrejurarea că O.U.G.

nr. 51/1998 a fost aprobată abia prin Legea nr. 409/2001, nu poate fi primită întrucât la data preluării creanței dispoziția relativă la termenul de 7 ani era în vigoare. Însă, esențial, în speță, este modul de calcul al termenului de prescripție de 7 ani, mai precis momentul în care începe să curgă. În cauză, titlul executor îl constituie biletul la ordin, titlul de valoare în care creanța de executat este incorporată și nu contractul de cesiune prin care intimata A.V.A.S. a preluat creanța, cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond. În aceste condiții, având în vedere și practica judiciară a acestei instanțe, Înalta Curte apreciază că termenul de 7 ani reglementat de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, începe să curgă de la data când titlul executor a devenit scadent, respectiv data de 30 octombrie 1997. În raport cu această dată, rezultă că intimata A.V.A.S. avea posibilitatea să execute această creanță până la data de 30 octombrie 2004. Or, executarea inițiată de intimată la data de 2 iunie 2006 apare cu mult peste termenul de 7 ani prevăzut de legea specială. În consecință, Înalta Curte constată că, în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, reținând în mod eronat că, momentul de la care curge termenul de 7 ani se situează la data preluării creanței. Se impune a fi subliniat că, dacă s-ar accepta interpretarea potrivit căreia termenul de 7 ani ar curge de la data preluării creanței, ar rezulta un termen de 7 ani la care s-ar adăuga și perioada în care titlul supus executării, în speță biletul la ordin, scadent la 30 octombrie 1997, ar fi putut fi executat.

Astfel, ar rezulta un termen de aproximativ 9 ani, ceea ce nu este în sprijinul reglementării aduse acestui termen de către legea specială. Din această perspectivă, recursul este fondat, sentința atacată urmând a fi modificată în sensul că va fi admisă contestația la executare, dreptul la executare al intimatei fiind prescris, situație în care se impune și anularea tuturor formelor de executare întocmite în mod nelegal. Constatând caracterul fondat al criticii de nelegalitate, întemeiată pe greșita interpretare a legii, Înalta Curte apreciază că celelalte critici, cu referire la nemotivarea hotărârii sau schimbarea naturii juridice a actului dedus judecății, nu se mai justifică a fi supuse analizei având în vedere soluția adoptată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea S.I.F. M. SA Bacău împotriva sentinței comerciale nr. 241 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul admiterii contestației la executare formulată de S.I.F. M. SA Bacău și anulează somația la executare comunicată de A.V.A.S. București prin adresa nr. 15492/5 din 2 iunie 2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 noiembrie 2008.