ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3365/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la

executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, contestatoarea S.I.F. M. SA

Bacău a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București, anularea

formelor de executare inițiate de intimată în baza somației comunicată prin

biletul la ordin emis de SC S.G.I. București în favoarea B. SA pentru suma de

650.000 DOLARI S.U.A. și exonerarea de la plata acestei sume.

Prin sentința civilă nr.

7746 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a admis excepția de necompetență

materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, reținând incidența, în speță, a dispozițiilor art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998.

Sentința de declinare

a rămas irevocabilă prin decizia nr. 42/ R din 12 ianuarie 2007 pronunțată de

Tribunalul Bacău, secția civilă, ca urmare a respingerii recursului declarat de

contestatoare împotriva acesteia.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, investită cu soluționarea cauzei, după

declinare, prin sentința comercială nr. 241 din 13 decembrie 2007, a respins

contestația la executare, ca nefondată.

Instanța de fond a

reținut, cu referire la situația de fapt că, la data de 30 octombrie 1996, SC S.G.I.

SRL București a emis un bilet la ordin în favoarea SC B. SA, în valoare de

650.000 DOLARI S.U.A., avalizat de F.P.P. II Moldova, având scadența la data de

30 octombrie 1997.

La data de 13

noiembrie 1996, aceeași SC S.G.I. SRL București, prin convenția de scontare de

la aceeași dată, transferă SC B. orice drepturi și titluri ce decurg din biletul

la ordin menționat.

Creanța debitorului

cedat SC S.G.I. SRL București a fost preluată de intimata A.V.A.S. București de

la creditorul cedent SC B. prin contractul de cesiune de creanță nr. 096445 din

24 iunie 1999, cesiune prin care a fost preluat și biletul la ordin în

discuție.

Instanța de fond

reține astfel că, A.V.A.S. a devenit titularul dreptului de creanță incorporat

în biletul la ordin, prin gir, împrejurare ce justifică inițierea de către

intimată a procedurii de executare silită împotriva avalistului S.I.F. M. și

adusă la cunoștință acestuia prin comunicarea titlurilor executorii conform

adresei nr. 5492/3 din 2 iunie 2006.

Susținerile

contestatoarei relativ la aplicabilitatea, în speță a dispozițiilor Legii nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin au fost înlăturate de către instanța de

fond motivat de demersul judiciar al contestatoarei, ce nu se încadrează în

dispozițiile menționatei legi, dar și de legea specială aplicabilă în speță, cu

referire la O.U.G. nr. 58/1998 ce vizează activele statului preluate în vederea

valorificării, lege în baza căreia, de altfel, A.V.A.S. a inițiat executarea.

Stabilind astfel că

dispozițiile aplicabile speței sunt normele legii speciale, iar creanța

contestată reprezintă o creanță neperformantă în sensul prevăzut de aceeași

lege specială O.U.G. nr. 58/1998, instanța de fond a apreciat că în cadrul

contestației la executare cu care este investită, contestatoarea nu poate

formula susțineri și apărări decât cele reglementate de această normă.

Relativ la excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de fond a reținut

că, potrivit legii speciale, termenul de prescripției este de 7 ani și, în

raport cu data preluării creanței de către intimata A.V.A.S., 24 iunie 1999 –

data contractului de cesiune, dreptul de a cere executarea silită nu este

prescris.

Susținerea

contestatoarei potrivit căreia atât SC B. cât și A.V.A.S. au acționat cu rea

credință în sensul că suma prevăzută în biletul la ordin nu este justificată,

au fost apreciate de către instanță ca neavând un suport legal, neexistând o

obligație legală în acest sens.

Împotriva sentinței

de fond contestatoarea S.I.F. M. a declarat recurs invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de

executare întocmite în baza biletului la ordin emis de SC S.G.I. SRL.

În dezvoltarea

primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta a susținut că motivarea hotărârii este contradictorie în sensul

că, deși instanța reține inițial că debitul de executat provine dintr-un bilet

la ordin transmis prin gir și deci, supus legii cambiale, totuși temeiul

soluției adoptate îl constituie creanța izvorâtă din contractul de cesiune din

24 iunie 1999 supusă unei legi speciale, cu referire la O.G. nr. 51/1998, motiv

pentru care apărările contestatoarei au fost înlăturate.

Or, cele două acte

normative reglementează situații juridice diferite, titlurile executorii fiind

supuse unor termene și condiții diferite.

În opinia recurentei,

contradicția evidentă din cuprinsul considerentelor se subscrie cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu privire la motivul

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că, instanța a schimbat natura actului dedus judecății.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta a susținut că instanța a fost investită cu o

contestație la executare împotriva unui titlu cambial, contestatoarea având

calitatea de debitor cambial. Or, instanța a schimbat natura cambială a

titlului executor reținând că intimata a dobândit titlu prin cesiune de

creanță, moment de la care calculează, în mod greșit, și termenul de

prescripție.

În fine, cu privire

la ultimul motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii în sensul că, în speță nu erau

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, ci Legea nr. 58/1934 asupra cambiei

și biletului la ordin.

Aplicarea greșită a

dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 a condus la respingerea excepțiilor și

apărărilor formulate prin contestația la executare.

În strânsă legătură

cu acest motiv de recurs, s-a susținut că dreptul de a cere executarea silită

al intimatei era prescris în raport cu natura titlului executor.

Astfel, potrivit art.

94 din Legea nr. 58/1934, termenul de prescripție curgea de la data scadenței

biletului la ordin în discuție, iar dreptul de a cere executarea silită a unui

atare titlu s-ar fi prescris în 3 ani, potrivit legii cambiale.

În speță, instanța a

stabilit că termenul de prescripție este de 7 ani potrivit legii speciale,

termen care, în opinia recurentei nu era aplicabil în speță.

Mai mult, s-a

susținut că termenul de 7 ani avut în vedere de instanță nu putea fi aplicat și

în raport cu data introducerii acestuia în legea specială, Legea nr. 409/2001

care a aprobat O.U.G. nr. 51/1998, dată la care titlul executor era prescris.

O ultimă critică

susținută în cadrul aceluiași motiv de nelegalitate a vizat nulitatea

executării în raport cu lipsa încheierii de investire cu formulă executorie a

biletului la ordin, potrivit art. 61 din Legea nr. 58/1934 și art. 320 lit. d)

din Normele cadru nr. 6 ale B.N.R.

Recurenta a susținut,

totodată, că executarea este nulă și față de lipsa somației de executare astfel

cum aceasta a fost reglementată prin art. 61 din Legea nr. 58/1934.

Pentru toate motivele

invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea tuturor

formelor de executare inițiate de intimata A.V.A.S.

Examinând recursul

din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima problemă ce se

impune a fi lămurită în speță, este critica ce vizează greșita aplicare a

legii.

În speță, s-a

stabilit, cu autoritate de lucru judecat (vezi decizia nr. 42/ R din 12

ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă) că speței îi sunt

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 având în vedere demersul judiciar

inițiat de intimata A.V.A.S., cu referire la executarea silită pornită în

temeiul actului normativ menționat.

Că este așa, rezultă

și din însăși conținutul contestației la executare declanșată de contestatoare,

ca urmare a inițierii procedurii de executare.

Din această perspectivă,

se constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că legea aplicabilă în

speță este O.U.G. nr. 51/1998, iar apărările formulate de către contestatoare fundamentate

pe dispozițiile legii cambiale au fost înlăturate.

În strânsă legătură cu

aspectele evocate, următoarea problemă ce se impune a fi lămurită, este aceea a

termenului în care intimata A.V.A.S. putea cere executarea silită a creanței

astfel preluate.

Astfel, se reține că,

la data de 30 octombrie 1996, SC S.G.I. SRL București a emis un bilet la ordin

în favoarea SC B. SA, în valoare de 650.000 DOLARI S.U.A., avalizat de F.P.P.

II MOLDOVA.

Din conținutul formal

al biletului la ordin rezultă că scadența obligației de plată incorporată a

fost stabilită la data de 30 octombrie 1997.

Prin urmare, de la

această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege

pentru executarea creanței incorporate, termen care s-ar fi împlinit la data de

30 octombrie 2000.

Înalta Curte constată

că, în raport cu această ultimă dată, creanța preluată de intimata A.V.A.S. de la SC B. SA prin contractul de cesiune din 24 iunie 1999, nu era prescrisă, motiv pentru care se

aplică termenul de prescripție de 7 ani, astfel cum a fost reglementat prin

dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.

Susținerea recurentei

potrivit căreia termenul de 7 ani nu era aplicabil față de împrejurarea că O.U.G.

nr. 51/1998 a fost aprobată abia prin Legea nr. 409/2001, nu poate fi primită

întrucât la data preluării creanței dispoziția relativă la termenul de 7 ani

era în vigoare.

Însă, esențial, în

speță, este modul de calcul al termenului de prescripție de 7 ani, mai precis

momentul în care începe să curgă.

În cauză, titlul

executor îl constituie biletul la ordin, titlul de valoare în care creanța de

executat este incorporată și nu contractul de cesiune prin care intimata A.V.A.S.

a preluat creanța, cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond.

În aceste condiții,

având în vedere și practica judiciară a acestei instanțe, Înalta Curte apreciază

că termenul de 7 ani reglementat de dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr.

51/1998, începe să curgă de la data când titlul executor a devenit scadent,

respectiv data de 30 octombrie 1997.

În raport cu această

dată, rezultă că intimata A.V.A.S. avea posibilitatea să execute această

creanță până la data de 30 octombrie 2004. Or, executarea inițiată de intimată

la data de 2 iunie 2006 apare cu mult peste termenul de 7 ani prevăzut de legea

specială.

În consecință, Înalta

Curte constată că, în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită, reținând în mod eronat că,

momentul de la care curge termenul de 7 ani se situează la data preluării

creanței.

Se impune a fi

subliniat că, dacă s-ar accepta interpretarea potrivit căreia termenul de 7 ani

ar curge de la data preluării creanței, ar rezulta un termen de 7 ani la care

s-ar adăuga și perioada în care titlul supus executării, în speță biletul la

ordin, scadent la 30 octombrie 1997, ar fi putut fi executat. Astfel, ar

rezulta un termen de aproximativ 9 ani, ceea ce nu este în sprijinul

reglementării aduse acestui termen de către legea specială.

Din această

perspectivă, recursul este fondat, sentința atacată urmând a fi modificată în

sensul că va fi admisă contestația la executare, dreptul la executare al

intimatei fiind prescris, situație în care se impune și anularea tuturor

formelor de executare întocmite în mod nelegal.

Constatând caracterul

fondat al criticii de nelegalitate, întemeiată pe greșita interpretare a legii,

Înalta Curte apreciază că celelalte critici, cu referire la nemotivarea

hotărârii sau schimbarea naturii juridice a actului dedus judecății, nu se mai

justifică a fi supuse analizei având în vedere soluția adoptată.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de contestatoarea S.I.F. M. SA Bacău împotriva sentinței comerciale nr.

241 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, pe care o modifică în sensul admiterii contestației la

executare formulată de S.I.F. M. SA Bacău și anulează somația la executare

comunicată de A.V.A.S. București prin adresa nr. 15492/5 din 2 iunie 2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.