ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3639/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată inițial la data de 26 aprilie 2006 pe rolul Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost precizată la data de 05 noiembrie 2009, contestatoarea S.I.F. Moldova SA a solicitat anularea formelor de executare silită realizate de intimata A.V.A.S. în baza biletului la ordin în sumă de 800.000 dolari SUA. emis la 30 august 1996 de SC M.I. SRL în favoarea SC B. SA, avalizat de către contestatoare. Prin sentința civilă nr. 3292 din 19 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Bacău a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea S.I.F. Moldova SA a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei la Judecătoria Bacău pentru soluționarea pe fond a contestației. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției comerciale, a Tribunalului Bacău, sub nr. 1817/110/2006. Prin încheierea din 21 noiembrie 2006 s-a procedat la scoaterea cauzei de pe rolul secției comerciale și înaintarea dosarului secției civile spre soluționare, cu motivarea că obiectul cererii este de natură civilă.

Având în vedere că atât secția civilă, cât și secția comercială s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină, prin Decizia civilă nr. 712/ R din 9 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 1817/110/2006, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență iar cauza, având ca obiect recursul civil declarat împotriva sentinței civile 3292 din 19 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost trimisă în vederea soluționării, Curții de Apel Bacău. Primind dosarul, Curtea de Apel Bacău a reținut, în esență, că încheierile prin care cele două secții ale Tribunalului Bacău s-au sesizat reciproc pentru soluționarea aceluiași litigiu, nu reprezintă hotărâri irevocabile ale unor instanțe diferite, pentru a fi îndeplinite condițiile art. 20 alin. (2) C. proc.

civ., referitoare la existența conflictului negativ de competență, motiv pentru care, prin sentința civilă nr. 52 din 26 septembrie 2007 a fost respinsă sesizarea și s-a constatat inexistența conflictului negativ de competență, urmând ca pricina să fie soluționată de secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău care, în mod greșit a apreciat că se impune pronunțarea unui regulator de competență. Recursul declarat de reclamanta S.I.F. Moldova SA împotriva sentinței nr. 52 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 5231 din 26 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1817/110/2006, a luat act de renunțare la judecata recursului.

Urmare a declinării competenței de soluționare a contestației la executare prin sentința civilă nr. 3292 din 19 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Bacău, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. 372/32/2009. Curtea de Apel Bacău, verificându-și din oficiu, competența materială, a considerat că, în cauză este vorba de o procedură execuțională cambială și nu se aplică regulile speciale de executare a creanțelor preluate de A.V.A.S., motiv pentru care prin sentința civilă nr. 110/2009 din 23 iulie 2009 pronunțată în Dosar nr. 372/32/2009 a Curții de Apel Bacău,a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bacău.

Judecătoria Bacău a soluționat cauza prin sentința civilă nr. 300 din 19 ianuarie 2010, pronunțată în Dosar nr. 14317/180/2009, prin care a respins excepțiile tardivității completării acțiunii, necompetenței materiale a instanței,lipsei de interes,lipsei de obiect, autoritatea de lucru judecată, invocate de intimata A.V.A.S., a admis contestația la executare și a constatat prescrisă executarea silită începută de A.V.A.S. București și a dispus anularea formelor de executare privind B.O. emis la 30 august 1996 de către SC M.I. SRL pentru suma de 800.000 dolari SUA, cu scadența la 30 august 1997. Împotriva acestei hotărâri A.V.A.S. București a formulat recurs, care prin Decizia civilă nr. 279 din 3 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ, a fost admis, s-a casat sentința recurată și s-a constatat competentă Curtea de Apel București în soluționarea cauzei, trimițându-se cauza spre soluționare acestei instanțe.

S.I.F. Moldova SA a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 279 din 3 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrative, în Dosarul nr. 14317/180/2009, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 439 din 26 Octombrie 2010 a Tribunalului Bacău. Prin sentința comercială nr. 18 din 03 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială, cu prilejul rejudecării dispusă după reținerea irevocabilă de către Tribunalul Bacău a necompetenței Judecătoriei Bacău ce soluționase anterior cauza în primă instanță, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.I.F. Moldova SA, s-a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și s-a constatat prescris dreptul la executare silită, fiind anulate formele de executare silită începute de intimata A.V.A.S.

în baza biletului la ordin în sumă de 800.000 dolari SUA emis la 30 august 1996 de SC M.I. SRL în favoarea SC B. SA, avalizat de către contestatoare. În motivarea hotărârii, instanța a reținut că această contestație are ca obiect anularea formelor de executare începute de intimata A.V.A.S. în cadrul legislativ special creat prin O.U.G. nr. 51/1998 și în baza unui titlu prevăzut în art. 39 din acest act normativ. Creanța preluată de intimată prin contractul de cesiune de creanță din 24 iunie 1999 rezultă din biletul la ordin emis de SC M.I. SRL, în valoare de 800.000 dolari SUA la data de 30 august 1996, scadent la 30 august 1997 și avalizat de S.I.F. Moldova. Pe cale de consecință, s-a apreciat că, în speță, nu este aplicabilă Legea nr. 58/1934 și termenul de prescripție de 3 ani de la data scadenței prevăzut la art. 94, 98 și 106 din această Lege, astfel cum se susține de către contestatoare, ci legea specială O.U.G.

nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor. Acest act normativ prevede la art. 3 alin. (5) un termen special de prescripție, potrivit căruia, „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris". Termenul de prescripție de 7 ani se calculează de la momentul scadenței biletului la ordin, respectiv 30 august 1997. La data încheierii contractului de cesiune de creanță -24 iunie 1999, dreptul de a cere executarea silită (termenul de drept comun de 3 ani) nu era prescris.

Calculându-se termenul de prescripție special de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 de la data scadenței biletului la ordin, s-a constatat că acesta s-a împlinit la data de 30 august 2004, anterior emiterii somației împotriva contestatoarei la data de 06 aprilie 2006. Prin Decizia nr. 2661 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost casată sentința anterior menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerându-se că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt pentru corecta aplicare a legii și că se impune administrarea unor noi probe, respectiv contractul de cesiune de creanță din 24 iunie 1999 prin care intimata a preluat creanța fostei SC B. SA și protocolul din 28 martie 2003 prin care contestatoarea s-a angajat să achite eșalonat contravaloarea biletului la ordin emis de SC M.I.

SRL. Prin decizia din recurs, s-a stabilit în mod irevocabil și obligatoriu incidența în cauză a termenului special de prescripție de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998, executarea silită privind o creanță bancară neperformantă preluată de A.V.A.S. Totodată, s-a apreciat necesară analizarea incidenței unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției în raport de noile înscrisuri a căror administrare se impunea. În rejudecare, au fost administrate probele suplimentare impuse de instanța de control judiciar, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 45 din 2 mai 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.I.F.

Moldova SA, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin contractul de cesiune de creanță din 24 iunie 1999, intimata A.V.A.S. a preluat de la SC B. SA creanța față de debitorul cedat SC M.I. SRL rezultată din biletele la ordin în valoare totală de 2.900.000 dolari SUA, avalizate de contestatoare. În cuprinsul protocolului din 28 martie 2003, contestatoarea a recunoscut existența obligației de plată a acestor sume și s-a angajat să le achite eșalonat. S-a constatat că prezenta cauză are ca obiect anularea formelor de executare privind creanța în valoare de 800.000 dolari SUA din B.O.

emis la data de 30 august 1996 și scadent la 30 august 1997. Termenul de prescripție a executării silite de 7 ani a început să curgă, conform celor deja reținute irevocabil, la data scadenței B.O., dar s-a întrerupt prin recunoașterea creanței făcută de contestatoare cu prilejul semnării protocolului menționat anterior, în temeiul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Ca efect al acestei întreruperi, a început să curgă un nou termen de 7 ani, care nu s-a împlinit anterior declanșării formelor de executare. În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate invocate de contestatoare, s-a precizat că instanța de control judiciar a stabilit deja în mod obligatoriu că formele de executare contestate sunt guvernate de dispozițiile O.U.G.

nr. 51/1998, și nu de dispozițiile generale în materia executării silite sau de legea specială privind biletul la ordin, pe care se întemeiază motivele de nulitate invocate de contestatoare. Pe cale de consecință, potrivit art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998, pe data preluării de către A.V.A.S. a activelor bancare contractele de credit ajunse la scadență, încheiate între bănci și persoanele fizice sau persoanele juridice debitoare, constituie de drept titlu executoriu, fără să fie necesară învestirea cu formulă executorie.

Totodată, conform art. 39 alin. (1) și (4) din același act normativ, constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanțelor preluate, iar convențiile de eșalonare la plată a creanțelor vor avea în vedere actualizarea valorii nominale și, după caz, a garanțiilor și au putere de titlu executoriu. Titlurile executorii emise potrivit acestor dispoziții speciale se comunică debitorului și se pun în executare fără nici o formalitate, conform art. 40 din ordonanță.

În termen legal, împotriva acestei decizii, contestatoarea S.I.F. Moldova S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și ale art. 304 1 din același cod. În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul instituit de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată, susținând, în esență, împrejurarea că reținerea unor acte juridice străine de natura cauzei a influențat direct hotărârea instanței de fond cu privire la stabilirea termenului de prescripție și a faptului dacă acest termen a fost întrerupt sau suspendat.

În opinia recurentei, trimiterile instanței de fond la alte acte juridice (ex: contractul de cesiune de creanța, contractul de credit, la garanțiile personale si convențiile de eșalonare la plata creanțelor in temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 etc.) sunt străine de cauza. Contractul de cesiune de creanța nu putea transmite un titlu cambial, având în vedere ca un asemenea titlu se transmite numai prin gir, ci a transmis creditul bancar, beneficiat de emitentul biletului la ordin, ce reprezintă raportul juridic fundamental. Biletul la ordin este un act juridic independent, de sine stătător, si de aceea are o creanța proprie caracteristica, inconfundabilă cu creanța de drept comun. Sub aspectul încălcării și interpretării greșite a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține, în esență, că instanța de fond s-a bazat pe dezlegarea de drept dată de Decizia nr. 2661 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ignorând istoricul litigiilor dintre cele două părți, în sensul că aceleași probleme juridice deduse judecății au făcut obiectul diferitelor decizii ale instanței supreme, inclusiv a unei decizii a secțiilor unite ale acestor instanțe. De asemenea, având în vedere dezlegările de drept date de instanța supremă anterior hotărârii care a fost reținută de instanța de fond, consideră că această instanță a încălcat principii fundamentale ce guvernează un proces echitabil prevăzute de art. 6 al C.E.D.O., respectiv principiul securității și stabilității raporturilor juridice și principiul asigurării unei practici constante într-o anume materie a dreptului.

În argumentarea celor susținute în dezvoltarea motivelor de recurs invocă Decizia nr. 792 din 09 noiembrie 2006 a Curții Constituționale, Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, secțiile unite, Decizia nr. 12 din 20 martie 2006, Înalta Curte de Casație si Justiție, secțiile unite, Decizia nr. 12 din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia nr. 2104 din 31 mai 2007, Decizia nr. 3125 din 12 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Susține că prin Decizia nr. 465 din 17 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 8127/2/2007, instanța suprema a dat o dezlegare de drept asupra protocolului invocat de intimată, apreciind că această dezlegare trebuie respectată și în litigiile ulterioare dintre aceleași părți, potrivit principiilor securității raporturilor juridice și a jurisprudenței constante menționate.

Protocolul invocat de intimată este o convenție bilaterală, iar pentru punerea acestuia în aplicare, susține recurenta, intimata trebuia să-și îndeplinească obligațiile prevăzute. Consideră că, obligațiile contestatoarei erau determinate de îndeplinirea obligațiilor de către intimată. în această situație, nu poate exista un act de recunoaștere pură, neechivocă, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 1261 din 21 martie 2007. Totodată, arată recurenta, prescripția cambială se caracterizează printr-o pluralitate de termene de prescripție determinate de calitatea debitorului cambial.

Termenele prescripției cambiale nu pot fi modificate nici de părți, nici prin dispoziții legale și nici prin ordine judecătorești - art. 97 din Legea nr. 58/1934; de aceea, protocolul invocat de către recurentă nu are temei legal în prescripția cambială și în același timp el a fost supus cenzurii instanțelor de judecată, între aceleași părți. De exemplu: prin Decizia nr. 465 din 17 februarie 2009, Înalta Curte a statuat că protocolul nu a întrerupt cursul prescripției, deoarece este o recunoaștere sub condiție a dreptului pretins și acest protocol s-a făcut după împlinirea termenului de prescripție, ceea ce nu are relevanță. De asemenea, prescripția cambială curge în același moment atât pentru dreptul la acțiune cambială, cât și pentru dreptul la executarea cambială avându-se în vedere dreptul de opțiune al posesorului titlului cambial - Decizia nr. 4935 din 24 noiembrie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția comercială.

Astfel, termenul de prescripție cambială de 3 ani este un termen ce se aplică atât pentru dreptul la acțiune, cât și pentru dreptul la executare iar acest termen curge din același moment care este scadența titlului cambial. Consideră că instanța de fond nu a analizat complet protocolul invocat de intimată, reținând fără nicio analiză că acesta reprezintă o recunoaștere a creanței de către recurenta contestatoare și în această manieră instanța nu a stabilit o situație completă a cauzei, aplicând greșit legea. Mai mult, existând o hotărâre a instanței supreme care a dat deja o dezlegare de drept asupra naturii juridice a protocolului, instanța de fond era obligată să țină seama de această dezlegare.

În opinia recurentei, instanța de fond a ignorat apărările sale cu privire la aplicarea cu prioritate a Convenției europene și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg, inclusiv dezlegările date de instanța supremă, care aveau prioritate față de dezlegarea dată prin hotărârea pe care s-a bazat instanța de fond. Am putea spune că există un conflict de dezlegări de drept și problema nu se poate rezolva prin aplicarea dreptului intern, ci numai prin prisma principiilor convenției și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg, care obligă judecătorul național să respecte jurisprudența constantă creată într-o anumită materie a dreptului de către instanța supremă. Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Înalta Curte reține că prezentul litigiu se supune normelor de procedură speciale reglementate de O.U.G. nr. 51/1998 pentru că astfel s-a decis în mod irevocabil în pricină, prin Decizia nr. 2661 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Cât privește recursul, analizând hotărârea atacată conform art. 3041, art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Executarea silită a fost pornită în temeiul art. 39, 40, 41 din O.U.G.

nr. 51/1998 și nu potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 58/1934 (fila 10 Dosar nr. 4894/2006 al Judecătoriei Bacău). Executarea silită cambială, în conformitate cu dispozițiile art. 61 din Legea nr. 58/1934, s-a pornit de SC B. SA la 15 octombrie 1997 (fia 9 dos. Judecătoria Bacău) cu biletul la ordin transcris și învestit conform prevederilor cambiale (fila 9 din dosarul Judecătoriei Bacău). Dar această executare cambială nu formează obiectul prezentului dosar. împotriva acestei executări s-ar fi putut formula apărări privitoare la titlul cambial și s-ar fi putut exercita opoziția cambială. Prezenta cauză este o contestație la executare, cale de atac neprevăzută de legea cambiei, dar pe care legea cambiei nu o exclude.

Opoziția cambială nu se confundă cu contestația la executare - cale de atac de drept comun împotriva oricărui titlu executoriu - deoarece prima urmărește anularea titlului cambial, în timp ce a doua urmărește anularea urmăririi silite. Pe calea contestației la executare se pot invoca apărări de fond numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale - art. 399 alin. (3) C. proc. civ. Iar în speță, există o lege specială care prevede „o altă cale", anume opoziția cambială - art. 62 din Legea nr. 58/1934. Pentru acest considerent Înalta Curte de Casație și Justiție nu va analiza nicio apărare de fond privitoare la titlul executoriu.

Stabilind, așadar, că executarea silită cambială, care a început la 15 octombrie 1997 și care ar fi putut continua cu toate fazele prevăzute de Legea cambiei (învestirea biletului la ordin, somația de executare, opoziția), nu formează obiectul prezentului litigiu, rezultă că suntem într-o executare silită a unei creanțe bancare neperformante, desfășurată în temeiul unor acte de executare silită emise exclusiv în temeiul O.U.G. nr. 51/1998. În speță nu suntem într-un concurs de legi speciale în materia executării silite, ci suntem într-un caz de executare silită a unei creanțe bancare neperformante preluată la datoria publică internă, ce se supune numai dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998. De altfel, modalitatea de executare silită, și în consecință legea aplicabilă acesteia, este la alegerea creditoarei și nicidecum la alegerea debitoarei avaliste.

Stabilind că în speță se deduce judecății o executare silită a unei creanțe bancare neperformante (biletul la ordin a fost scontat la SC B. SA și astfel a ajuns să facă parte din accesoriile cesiunii de creanță - filele 65-69 din dosarul Curții de Apel București, secția a VI comercială), rezultă că prescripția unei atare executări silite nu poate fi decât cea prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998. Biletul la ordin este numai un accesoriu al unei creanțe bancare neperformante preluate la datoria publică internă și va urma soarta principalului. Titlul de creanță principal este convenția de scontare a biletului la ordin intervenită între SC B. SA și SC M.I. SRL. Convenția de scontare are alăturat titlul cambial cu funcțiunea de garanție pentru creditul acordat prin efectele scontării.

Indiferent de înscrisul constatator la creanței ori de titlul pe care urmează a-l executa, A.V.A.S. are o procedură specială de executare silită. Practic, indiferent de titlul executoriu aflat în portofoliul de titluri al A.V.A.S., fie el contract bancar, convenție de scontare, convenție de eșalonare, cambie ori bilet la ordin, pentru toate se aplică termenul special de prescripție de 7 ani. Acest termen a fost prevăzut de legiuitor în considerarea creditorului special - Statul - care a preluat o creanță cu titlu oneros și pentru care a emis titluri de valoare - dar și în considerarea caracterul special al creanței, anume o creanță bancară neperformantă preluată la datoria publică internă a României.

Termenul special de prescripție de 7 ani a fost introdus prin O.U.G. nr. 64 din 18 mai 1999, art. 9 alin. 8, fiind lipsit de relevanță faptul respingerii acestei ordonanțe prin Legea nr. 481 din 24 septembrie 2001, deoarece prin Legea nr. 409 din 17 iulie 2001 termenul de prescripție de 7 ani a fost prevăzut la art. 9 alin. (5). Deci la data preluării creanței neperformante -24 iunie 1999 - în speță a contractului de scont și biletului la ordin, ca accesoriu la aceasta, erau aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (8) din O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit art. 41 din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile se execută conform acestui act normativ, deci inclusiv sub aspectul prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Față de data cesiunii de creanță - 24 iunie 1999, rezultă că și fără a opera o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, executarea silită, pornită de A.V.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 la data de 06 aprilie 2006, este efectuată fără depășirea termenului de prescripție de 7 ani, devenind de prisos a mai analiza orice apărări ale recurentei în legătură cu protocolul din 28 martie 2003. În speță, convenția de scontare a devenit titlu executoriu pe data cesiunii de creanță. în temeiul Legii bancare nr. 33/1991 (sub imperiul căreia s-a încheiat și convenția de scontare din cauză) contractele de credit nu erau titluri executorii. Pentru a obține un titlu executoriu, băncile erau nevoite să formuleze cereri de chemare în judecată și să obțină sentințe irevocabile.

Datorită acestei împrejurări, O.U.G. nr. 51/1998 a prevăzut că, pe data cesiunii, toate titlurile constatatoare ale creanțelor bancare neperformante cesionate către A.V.A.S. devin titluri executorii. Rațiunea reglementării a fost aceea de a accelera procesul de recuperare al datoriilor. Conform art. 13 alin. (4) „Pe data preluării de către A.V.A.S. a activelor bancare contractele de credit ajunse la scadență, încheiate între bănci și persoanele fizice sau persoanele juridice debitoare, constituie de drept titlu executoriu, fără să fie necesară investirea cu formulă executorie. Contractele de cesiune de creanță încheiate între A.V.A.S.

și creditorii cedenți pentru preluarea creanțelor nu sunt supuse publicității prevăzute la art. 2 din titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice și au prioritate din momentul notificării prevăzute la alin. (3). De asemenea, contractele de cesiune de creanță reglementate de prezenta ordonanță de urgență nu sunt supuse transcrierii prevăzute la art. 1394 C. civ. (5) Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris." Conform art. 39 din O.U.G.

nr. 51/1998 „(1) Constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanțelor preluate." În speță nu se putea aplica termenul prevăzut de art. 94 din Legea nr. 58/1934, dezvoltat de pct. 454, 455 și 456 ale Normelor Cadru B.N.R. nr. 6 din 1994, deoarece acest termen se referă la prescripția dreptului material la acțiune și nu la prescripția dreptului de a cere executarea silită conform dreptului comun.

Dreptul material la acțiune nu se confundă cu dreptul de a cere executarea silită. Cum în speță, așa cum s-a demonstrat, nu suntem într-o acțiune cambială directă, nici de regres, nici într-o executare silită cambială - când obligatul cambial face opoziție la executare - ori într-o acțiune dintre obligații de regres și nici într-o acțiune cauzală, rezultă că nu pot fi incidente dispozițiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, dezvoltat de pct. 454, 455 și 456 ale Normelor Cadru B.N.R. nr. 6 din 1994. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că titlul executor din speță a fost transmis prin gir o singură dată, prin cesiunea de creanță în favoarea A.V.A.S. și ulterior scadenței, ceea ce face să devină aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 58/1934, adică să devină incidente dispozițiile de la cesiunea de creanță de drept comun.

Girul ulterior scadenței produce numai efectele specifice cesiunii de creanță ordinare, și nu mai produce efectele specifice circuitului cambial. Cesionarului nu îi mai incumbă obligația dovedirii prezentării la plată, cu atât mai mult cu cât neprezentarea la plată nu are drept consecință pierderea dreptului de a acționa direct acceptantul sau avalistul. Pentru toate argumentele prezentate, rezultă că A.V.A.S. are un titlu executor valabil, neafectat de prescripție, pentru care nu trebuie să justifice posesia printr-un șir neîntrerupt de giruri și pentru care nu este necesară prezentarea la plată pentru că prezentul litigiu nu este un proces cambial, ci o contestație la executarea silită pornită de A.V.A.S.

în temeiul unei proceduri ce se bucură de o reglementare specială, anume O.U.G. nr. 51/1998. În concluzie, prima instanța a pronunțat o hotărâre în limitele și cu respectarea dezlegărilor date de instanța de casare, făcând o corectă interpretare și aplicare a legii, fiind fără relevanță practica judiciară invocată de către recurentă pentru că se referă la ipoteze diferite de cea a prezentei spețe. De altfel, instanța de fond era obligată să respecte decizia de casare, în caz contrar încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. pr. civ. și art. 48 alin. (2) ,(3), (4) din O.U.G. nr. 51/1998 se va respinge recursul declarat de recurenta S.I.F.

Moldova SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 45 din 2 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta S.I.F. Moldova SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 45 din 2 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.