ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul
Judecătoriei Bacău, c
ontestatoarea S.I.F.
Moldova SA Bacău a solicitat, în contradictoriu cu intimata
A.V.A.S. București, anularea formelor de
executare inițiate de intimată în baza somației comunicată prin biletul la ordin
emis de SC S.G.I. București în favoarea
B. SA pentru suma de 655.000
dolari SUA și exonerarea de la plata acestei sume.
Prin
sentința civilă nr. 7744 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a
admis excepția de necompetență materială și a
declinat competența de
soluționare a cauzei
în favoarea Curții de Apel București, reținând incidența în
speță a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr.
51/1998.
Sentința de declinare
a rămas irevocabilă prin renunțarea la recursul declarat.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, investită cu soluționarea cauzei, după
declinare, prin sentința comercială nr. 131 din 8
octombrie 2007 a respins contestația la executare, ca nefondată.
Instanța
de fond a reținut, cu referire la situația de fapt că, la data de 18
iunie 1996, SC S.G.I. SRL București a emis un
bilet la ordin în favoarea SC
B. SA, în
valoare de 655.000 dolari SUA, avalizat de FPP II Moldova, având
scadenta
la data de 18 iunie 1997.
Creanța debitorului
cedat SC S.G.I. SRL București a fost preluată de
intimata A.V.A.S. București de la creditorul cedent SC B. prin
contractul de
cesiune de creanță nr.
096446 din 24 iunie 1999, cesiune prin care a fost preluat
și biletul la
ordin în discuție.
Instanța
de fond reține astfel că, A.V.A.S. a devenit titularul dreptului de
creanță încorporat în
biletul la ordin, prin gir, împrejurare ce justifică inițierea de către
intimată a procedurii de executare silită împotriva avalistului S.I.F. Moldova
și adusă la cunoștință prin comunicarea
titlurilor executorii conform adresei nr. 15492/2 din 2 iunie 2006.
Susținerile contestatoarei relativ la aplicabilitatea în speță a
dispozițiilor
Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin au fost
înlăturate de către
instanța de
fond motivat de demersul judiciar al contestatoarei, ce nu se
încadrează în dispozițiile menționatei legi, dar
și de legea specială aplicabilă în
speță,
cu referire la O.U.G. nr. 58/1998 ce vizează
activele statului preluate în vederea valorificării, lege în baza
căreia, de altfel,
A.V.A.S. a inițiat executarea.
Stabilind
astfel că dispozițiile aplicabile speței sunt normele legii speciale, iar
creanța contestată reprezintă o creanță neperformantă în sensul prevăzut de
aceeași lege specială O.U.G. nr. 58/1998, instanța de fond a apreciat că în
cadrul contestației la executare cu care este investită, contestatoarea nu
poate formula susțineri și apărări decât cele reglementate de această normă.
Relativ la excepția
prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de fond a reținut
că, potrivit legii speciale, termenul de prescripție este de 7 ani și, în
raport cu data preluării creanței de către intimata A.V.A.S., 24 iunie 1999,
data contractului de cesiune, dreptul de a cere executarea silită nu este
prescris.
Susținerea
contestatoarei potrivit căreia atât SC B. cât și A.V.A.S. au acționat cu rea
credință în sensul că suma prevăzută în biletul la ordin nu este justificată,
au fost apreciate de către instanță ca neavând un suport legal, neexistând o
obligație legală în acest sens.
Împotriva sentinței
de fond contestatoarea S.I.F. Moldova a declarat recurs invocând motivele de
nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în
temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate
în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare
întocmite în baza biletului la ordin emis de SC S.G.I. SRL.
În dezvoltarea
primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., recurenta a susținut că motivarea hotărârii este contradictorie în sensul
că, deși instanța retine inițial că debitul de executat provine dintr-un bilet
la ordin transmis prin gir și deci, supus legii cambiale, totuși temeiul
soluției adoptate îl constituie creanța izvorâtă din contractul de cesiune din
24 iunie 1999 supusă unei legi speciale, cu referire la O.G. nr. 51/1998, motiv
pentru care apărările contestatoarei au fost înlăturate.
Or, cele două
acte normative reglementează situații juridice diferite, titlurile executorii
fiind supuse unor termene și condiții diferite.
În opinia
recurentei, contradicția evidentă din cuprinsul considerentelor se subscrie
cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cu privire la
motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
recurenta a susținut că, instanța a schimbat natura actului dedus judecății.
În dezvoltarea
acestui motiv, recurenta a susținut că instanța a fost investită cu o
contestație la executare împotriva unui titlu cambial, contestatoarea având
calitatea de debitor cambial. Or, instanța a schimbat natura cambială a
titlului executor reținând că intimata a dobândit titlu prin cesiune de
creanță, moment de la care calculează, în mod greșit, și termenul de
prescripție.
În fine, cu privire
la ultimul motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii în sensul că, în speță nu erau
aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, ci Legea nr. 58/1934 asupra cambiei
și biletului la ordin.
Aplicarea greșită a
dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 a condus la respingerea excepțiilor și
apărărilor formulate prin contestația la executare.
In strânsă legătură
cu acest motiv de recurs, s-a susținut că dreptul de a cere executarea silită
al intimatei era prescris în raport cu natura titlului executor.
Astfel, potrivit art.
94 din Legea nr. 58/1934, termenul de prescripție curgea de la data scadenței
biletului la ordin în discuție, iar dreptul de a cere executarea silită a unui
atare titlu s-ar fi prescris în 3 ani, potrivit legii cambiale.
In speță, instanța a
stabilit că termenul de prescripție este de 7 ani potrivit legii speciale,
termen care, în opinia recurentei nu era aplicabil în speță.
Mai mult, s-a
susținut că termenul de 7 ani avut în vedere de instanță nu putea fi aplicat și
în raport cu data introducerii acestuia în legea specială, Legea nr. 409 din 19
iulie 2001 care a aprobat O.U.G. nr. 51/1998, dată la care titlul executor era
prescris.
O ultimă critică
susținută în cadrul aceluiași motiv de nelegalitate a vizat nulitatea
executării în raport cu lipsa încheierii de investire cu formulă executorie a biletului
la ordin, potrivit art. 61 din Legea nr. 58/1934 și pct. 320 lit. d) din
Normele cadru nr. 6 ale BNR.
Recurenta a
susținut totodată că executarea este nulă și față de lipsa somației de
executare astfel cum aceasta a fost reglementată prin art. 61 din Legea nr.
58/1934.
Pentru toate
motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea
hotărârii atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea
tuturor formelor de executare inițiate de intimata A.V.A.S.
Examinând recursul
din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:
Prima
problemă ce se impune a fi lămurită în speță, este critica ce vizează greșita
aplicare a legii.
In speță, s-a
stabilit, cu puterea lucrului judecat că speței îi sunt aplicabile dispozițiile
O.U.G. nr. 51/1998 având în vedere demersul judiciar inițiat de intimata
A.V.A.S., cu referire la executarea silită pornită în temeiul actului normativ
menționat.
Că este așa, rezultă
din însăși conținutul contestației la executare declanșată de contestatoare, ca
urmare a inițierii procedurii de executare.
Din această
perspectivă, se constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că legea
aplicabilă în speță este O.U.G. nr. 51/1998, iar apărările formulate de către
contestatoare fundamentate pe dispozițiile legii cambiale au fost înlăturate.
In strânsă legătură
cu aspectele evocate, următoarea problemă ce se impune a fi lămurită, este
aceea a termenului în care intimata A.V.A.S. putea cere executarea silită a
creanței astfel preluate.
Astfel, se reține că,
la data de 18 iunie 1996 SC S.G.I. SRL București a emis un bilet la ordin în
favoarea SC B. SA, în valoare de 655.000 dolari SUA, avalizat de FPP II
Moldova.
Din conținutul formal
al biletului la ordin rezultă că scadenta obligației de plată încorporată a
fost stabilită la data de 18 iunie 1997.
Prin urmare, de la
această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege
pentru executarea creanței încorporate, termen care s-ar fi împlinit la data de
18 iunie 2000.
Înalta Curte constată
că, în raport cu această ultimă dată, creanța preluată de intimata A.V.A.S. de
la SC B. SA prin contractul de cesiune din 24 iunie 1999, nu era prescrisă,
motiv pentru care se aplică termenul de prescripție de 7 ani, astfel cum a fost
reglementat prin dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998.
Susținerea
recurentei potrivit căreia termenul de 7 ani nu era aplicabil față
de împrejurarea că O.U.G. nr. 51/1998 a fost
aprobată abia prin Legea nr. 409 din 19 iulie
2001, nu poate fi primită întrucât la data preluării creanței dispoziția
relativă la termenul de 7 ani era în vigoare.
Insă,
esențial în speță este modul de calcul al termenului de prescripție de
7 ani, mai precis momentul în care începe să
curgă.
În cauză, titlul
executor îl constituie biletul la ordin, titlul de valoare în
care creanța de executat este încorporată și nu
contractul de cesiune prin care
intimata
A.V.A.S. a preluat creanța cum în mod greșit s-a reținut de către instanța
de
fond.
Î
n aceste condiții, având în vedere și practica
judiciară a acestei instanțe,
înalta
Curte apreciază că termenul de 7 ani reglementat de dispozițiile art. 13
alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, începe să curgă
de la data când titlul executor a devenit scadent, respectiv data de 18 iunie
1997.
În
raport cu această dată, rezultă că intimata A.V.A.S. avea posibilitatea să
execute această creanță până la data de 18 iunie 2004. Or, executarea inițiată
de
intimată
la data de 20 iunie 2006 apare cu mult peste termenul de 7 ani prevăzut
de legea specială.
În
consecință, Înalta Curte constată că, în mod greșit instanța de fond a
soluționat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită,
reținând în
mod
eronat că, momentul de la care curge termenul de 7 ani se situează la data
preluării creanței.
Se
impune a fi subliniat că, dacă s-ar accepta interpretarea potrivit căreia
termenul de 7 ani ar
curge de la data preluării creanței, ar rezulta un termen de 7
ani la care s-ar adăuga
și perioada în care titlul supus executării, în speță biletul
la ordin, scadent la data de 18 iunie 1997,
ar fi putut fi executat. Astfel, ar
rezulta
un termen de aproximativ 9 ani, ceea ce nu este în sprijinul reglementării
aduse
acestui termen de către legea specială.
Din această perspectivă, recursul este fondat, sentința atacată urmând
a fi
modificată
în sensul că va fi admisă contestația la executare, dreptul la executare al
intimatei fiind prescris, situație în care se impune și anularea tuturor
formelor
de executare întocmite
în mod nelegal.
Constatând
caracterul fondat al criticii de nelegalitate, întemeiată pe
greșita interpretare a legii, Înalta Curte
apreciază că celelalte critici, cu referire
la nemotivarea hotărârii sau schimbarea naturii juridice a actului dedus
judecății,
nu se mai justifică a fi
supuse analizei având în vedere soluția adoptată.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, potrivit
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite
recursul declarat de contestatoarea S.I.F. MOLDOVA SA Bacău împotriva sentinței
comerciale nr. 131 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel
București, secția a V-a comercială, pe care o
modifică în sensul că admite
contestația la executare a contestatoarei
S.I.F. Moldova SA.
Anulează
formele de executare constatând că prescris dreptul la executare.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.