ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4947/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4947/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

fașă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

Municipiului București, secția a VI a civilă, reclamanta SC S.I.F. SA a

formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei A.V.A.S., prin care a

solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:

- 515 849,96 lei cu

titlu despăgubire reprezentând actualizarea sumei executate cu indicele de

inflație aferent perioadei cuprinse între data executării silite (23 iunie 2006)

și data de 30 iulie 2010;

- 942 491,72 lei cu

titlu de despăgubire pentru beneficiul nerealizat în perioada cuprinsă între

data executării silite (23 iunie 2006) și 30 iunie 2011, precum și în

continuare până la momentul restituirii integrale a creanței, calculată ca

dobândă contractuală stipulată în contractele de depozit.

La data de 09

februarie 2011 SC S.I.F. M. SA a depus o cerere de modificare a obiectului

cererii de chemare în judecată (filele 82-86) prin care a solicitat obligarea

pârâtei și la plata următoarelor sume de bani:

- 1.027.989,42 lei cu

titlu de despăgubire pentru beneficiul nerealizat, în perioada cuprinsă între data

executării silite (23 iunie 2006) și 17 februarie 2012, precum și în continuare

până la momentul restituirii integrale a creanței, calculată ca dobândă

contractuală stipulată în contractele de depozit;

- 829.155,01 lei, în

subsidiar, cu titlu de despăgubire pentru beneficiul nerealizat în perioada

cuprinsă între data executării silite (23 iunie 2006) și 17 februarie 2012,

precum și în continuare până la momentul restituirii integrale a creanței,

calculată ca dobândă legală.

La termenul de

judecată din 17 februarie 2012 SC S.I.F. M. SA a depus o cerere de modificare a

cererii de chemare în judecată prin care a solicitat soluționarea cererii și în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P.

Prin încheierea

pronunțată în ședința publică din data de 13 aprilie 2012, Tribunalul a admis

excepția prematurității cererii formulate de SC S.I.F. M. SA în contradictoriu

cu Statul Roman prin M.F.P., reținând că reclamanta a învestit instanța cu

soluționarea unei cereri de chemare în judecată evaluabilă în bani și că reclamanta

nu a trimis pârâtului Statul Român, prin M.F.P. invitația la conciliere

directă.

Prin sentința civilă nr.

6014 pronunțată în ședința publică din 04 mai 2012, Tribunalul a admis, în

parte, cererea modificată formulată de reclamanta SC S.I.F. M. SA, în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. și Statul Român prin M.F.P. A fost obligată

pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei suma de 515 849,96 lei, cu titlu de

despăgubire pentru paguba efectiv suferită și dobânda legală aferentă sumei de

1 857 580 lei, calculată începând cu data de 23 iunie 2006 până la data

restituirii integrale a sumei de 1 857 580 lei, cu titlu de despăgubire pentru

câștigul nerealizat. A fost obligată pârâta A.V.A.S. să plătească reclamantei

suma de 32.560,64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că între SC S.I.F. M. SA și SC B.T.

SA s-au încheiat mai multe contracte de depozit bancar având ca obiect sume de

bani cuprinse între 1.000.000 lei și 5.000.000 lei.

Cu adresa din 20

iunie 2006 A.V.A.S. a comunicat SC B.T. SA ordinul de înființare a popririi cu

adresa înregistrată din 21 iunie 2006, iar terțul poprit a fost executat la

data de 23 iunie 2009 prin virarea în contul Trezoreriei operative a

Municipiului București a sumei de 22.285.194,25 lei, reprezentând echivalentul

în lei la cursul oficial al B.N.R. al sumei de 7.857.967,19 dolari SUA.

SC S.I.F. M. SA a

formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de A.V.A.S.,

respinsă, ca nefondată, în primă instanță prin sentința comercială nr. 131 din

08 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar prin

Decizia nr. 1116 din 02 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, s-a constatat prescrisă executarea silită începută la cererea A.V.A.S.

Conform susținerilor

necontestate ale SC S.I.F. M. SA, prin sentința comercială nr. 5 din 14

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia nr. 2593 din

02 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus întoarcerea

executării silite.

Potrivit

dispozițiilor art. 998-999 C. civ., pentru a fi angajată răspunderea civilă

delictuală, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții,

respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unei legături de

cauzalitate și a culpei.

Fapta ilicită a fost

săvârșită exclusiv de pârâta A.V.A.S. și constă în emiterea ordinului de

poprire a conturilor SC S.I.F. M. SA, în temeiul unui titlu executoriu a cărui

executare era prescrisă, deci în mod nelegal, astfel cum s-a constatat în mod

irevocabil prin hotărârile judecătorești anterior enumerate prin care s-a

anulat executarea silită și s-a dispus întoarcerea executării silite.

Contrar susținerilor

pârâtei A.V.A.S., lipsa disponibilităților bănești, determinată de situația

financiară în care se află nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii

sale delictuale pentru fapta imputată de SC S.I.F. M. SA, câtă vreme pentru a

susține această apărare pârâta se prevalează de propria culpă.

În ceea ce privește

prejudiciul suferit de reclamantă, tribunalul a reținut că acesteia i se cuvin

atât daune interese constând în actualizarea sumei executate cu rata inflației

(damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), în temeiul

dispozițiilor art. 1084 C. civ. Daunele interese cuvenite cuprind atât

pierderea suferită (damnum emergens), cât și beneficiul de care a fost lipsit

creditorul (beneficiu nerealizat - lucrum cessans).

În ceea ce privește

daunele interese reprezentând pierderea suferită prin trecerea timpului și

eroziunea dată de inflația aplicabilă, s-a reținut că reclamantei i se cuvine

suma de 515 429,96 lei, pentru perioada cuprinsă între data executării silite

23 iunie 2006 și data de 30 iulie 2010, având în vedere principiul

disponibilității, respectiv faptul că reclamanta a înțeles să se raporteze la

această dată.

În ceea ce privește

beneficiul nerealizat instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale

aferente sumei executate silit (1.857.580 lei) pentru perioada cuprinsă între

data la care pârâta A.V.A.S. a executat silit această sumă (23 iunie 2006) până

la data restituirii integrale a sumei executate silit, reținând pe baza

susținerilor pârâtei din întâmpinare că A.V.A.S. încă nu a restituit

reclamantei suma executată.

Potrivit

dispozițiilor art. 1084 C. civ., reclamanta este îndreptățită atât la daune

compensatorii (actualizarea sumei cu inflația) cât și la beneficiul nerealizat

(dobânda). Natura juridică, prin raportare la temeiul de drept și finalitate, a

celor două instituții este diferită. În timp ce actualizarea sumei cu indicele

de inflație urmărește păstrarea valorii reale a sumei de bani și își are

rațiunea în acoperirea integrală a prejudiciului produs prin eroziunea

inflației (fluctuațiile monetare survenite în timp), dobânda reprezintă prețul

lipsei de folosință și sancționează debitorul pentru executarea cu întârziere a

obligației.

Prin încheierea

pronunțată la data de 17 august 2012 în camera de consiliu, au fost îndreptate

erorile materiale cu privire la cuantumul obligației de plată a cheltuielilor

de judecată, stabilite în sarcina pârâtei A.V.A.S., strecurate în sentința

civilă nr. 6014 din 04 mai 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă,

în sensul că s-a trecut 21 685,05 lei, în loc de 32 560,64 lei, cum din eroare

s-a trecut.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta SC S.I.F. M. SA prin care a solicitat

anularea în parte a sentinței în sensul respingerii excepției prematurității

acțiunii, admisă prin încheierea din data de 13 aprilie 2012 și obligarea la

plată a Statului Roman prin M.F.P., dar și pârâta A.V.A.S. prin care a

solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 10

din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a V a civilă, apelurile

declarate de părți au fost respinse, ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, cu privire la apelul reclamantei SC S.I.F. M. SA, s-a reținut că instanța

de fond a aplicat corect prevederile art. 720

1

C. proc. civ., întrucât

cererea ce face obiectul cauzei are caracter comercial și este evaluabilă în

bani, iar apelanta avea obligația îndeplinirii procedurii prealabile a

concilierii înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește

apelul declarat de A.V.A.S., s-a considerat că este nefondat, dispozițiile art.

43 C. com., art. 970 alin. (2), art. 981 și 1084 C. civ. fiind corect aplicate.

S-a arătat că în condițiile

în care pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată la scadență, puterea de

cumpărare a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost erodată de

procesul inflaționist, astfel că se impune obligarea pârâtei la plata unei sume

de bani în aceeași cantitate și calitate, cu aceeași putere de cumpărare din

momentul scadenței obligației, acordarea despăgubirilor în completarea dobânzilor

nefiind contrazisă de regula înscrisă în art. 1088 C. civ., întrucât în cazul

obligațiilor bănești, dobânzile au în vedere numai întârzierea la plată, fiind

daune interese moratorii, iar actualizarea creanței cu indicele de inflație are

caracter compensatoriu.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs pârât, A.A.A.S., invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În raport de aceste

dispoziții legale, recurenta a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 998 și 999 C. civ., referitoare la angajarea răspunderii

civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât nu sunt îndeplinite cel puțin

două din condițiile cumulative ale acesteia, respectiv, existența faptei

ilicite și a culpei.

Mai consideră că nu se

poate solicita atât actualizarea sumei cât și acordarea dobânzii legale, instanța

interpretând greșit dispozițiile art. 1088 C. civ., pentru că în lipsa unei

clauze contractuale de actualizare, debitorul este îndatorat la echivalentul

valoric al prestației la data plății efective, conform art. 1084 C. civ.

coroborat cu dispozițiile art. 372

2

alin. (3) C. proc. civ., prețul

actualizat fiind determinat de indicele de inflație. Actualizarea creanței are

natură moratorie și nu compensatorie deoarece prejudiciul cauzat se datorează

doar întârzierii, tocmai pentru că obligațiile bănești pot fi executate în

natură întotdeauna, a admite ambele capete de cerere și actualizarea creanței

și actualizarea despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat reprezintă o

îmbogățire fără just temei.

În ultima critică s-a

arătat că atât instanța de fond cât și cea de apel nu s-au pronunțat asupra

apărării formulate de recurentă cu privire la dubla despăgubire de care beneficiază

intimata reclamantă prin actualizarea cu indicele de inflație, solicitată atât

prin cererea de chemare în judecată, cât și prin procedura executării silite.

Astfel, s-a arătat că

actualizarea solicitată putea fi pretinsă doar

pe perioada cuprinsă între data

executării contului 23 iunie 2006 și data obținerii titlului 14 ianuarie 2010

și nicidecum până la data menționată de intimata - reclamanta 31 mai 2011.

Înainte de se acorda

cuvântul în dezbateri, reprezentantul intimatei reclamante a invocat excepția

necompetenței funcționale a secției I civile, față de împrejurarea că litigiul

este de natură comercială.

Instanța a respins această

excepție și a constatat că este competentă funcțional să soluționeze cauza

apreciind că natura juridică a acesteia este civilă și nu comercială.

Colegiul

de conducere al Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin

Hotărârile din 22 septembrie 2011 și respectiv din 5 aprilie 2012, a statuat cu privire la reorganizarea celor două secții civile ale instanței, în competența cărora

intră, ca regulă, judecata tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 1

octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual, fond sau recurs.

Alocarea unor

competențe specializate, distinct de competențele comune, completelor de

judecată ce funcționează la nivelul celor două secții civile, începând cu data

de 1 octombrie 2011 și până la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până

la data de 13 aprilie 2012 și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a

realizat prin Hotărârea din 22 septembrie 2011 și Hotărârea din 5 aprilie 2012

ale Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit

Anexei 1 a Hotărârii din 22 septembrie 2011, modificată în parte prin Anexa 1 la Hotărârea din 5 aprilie 2012 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și

Justiție (anexe care cuprind regulile de înregistrare și repartizare a

dosarelor între secția I-a civilă și secția a II-a civilă), în afară de cele

date în competența exclusivă a completelor care funcționează la nivelul secțiilor,

restul

dosarelor civile înregistrate după data de 13 aprilie

2012, având alte obiecte identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart

în proporție de 60% pentru secția I civilă și 40% pentru secția a II-a civilă,

prin utilizarea aplicației E.C.R.I.S. (bifa repartizare pe secții).

Prezentul

dosar are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe

dispozițiile art. 998-999 C. civ., răspundere pentru fapta proprie, ce intră în

competența comună a celor două secții, nefiind situată

în sfera raporturilor

contractuale,

pentru

a atrage competența exclusivă a secției a II-a civilă. Cum repartizarea s-a

făcut secției a I-a civilă, aceasta este competentă și din perspectiva respectării

principiului

continuității

procesului ce implică și unicitatea completului de judecată, adică soluționarea

întregului proces de către aceiași judecători pentru a da eficiență actului de

justiție.Recursul declarat de pârâta A.A.A.S. va fi respins pentru următoarele

considerente:

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta invocă drept

temei legal dispozițiile acestui articol, considerând că este incidentă în

cauză ipoteza a doua din acest articol, respectiv, hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Prima critică

formulată de recurentă vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 998 C.

civ.

Potrivit dispozițiilor

acestui articol, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un

prejudiciu, obliga pe acela din a cărui s-a ocazionat, a-l repara".

În raport de aceste

dispoziții,

s-a

afirmat că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile cerute de lege pentru a

atrage răspunderea civila delictuală, respectiv fapta ilicită și culpa.

Această

critică este formulată omisso medio, pentru că în privința îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța de apel nu a procedat la o

analiză a acestora, considerând că în materie comercială, pentru curgerea

dobânzilor, nu este necesară dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile

delictuale, iar recurentul nu a invocat o critică legată de acest aspect ci a susținut

ca și la instanța de fond neîndeplinirea condițiilor cumulative ale răspunderii

civile delictuale.

Or, în raport de

prevederile art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie

decizia curții de apel, iar această instanță nu s-a pronunțat asupra acestui

aspect.

Respectarea

principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părțile

să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, dar și faptul că partea care

a declarat apel însă nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei

căi de atac împotriva sentinței primei instanțe să nu poată formula această

critică pentru prima oară în recurs.

A

doua critică formulată de recurentă privește greșita interpretare a

dispozițiilor art. 1088 C. civ., în raport de care se susține că daunele

interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, nu și diferența rezultată din

actualizarea datoriei, pentru că prin cumulul celor două tipuri de despăgubiri

se realizează o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, dobânda legală reflectând

și inflația.

Potrivit dispozițiilor

art. 1088 C. civ. "la obligațiile care au de obiect o suma oarecare,

daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară

de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate."

În materia

răspunderii civile delictuale se impune cu valoare de principiu, repararea

integrală a prejudiciului cauzat printr-un fapt ilicit, respectiv prejudiciul

efectiv și beneficiul nerealizat.

În

speță, acesta este alcătuit din prejudiciul efectiv, ce constă în scăderea

valorii reale a numărului de unități monetare datorate și beneficiul nerealizat,

ce constă în lipsirea creditorului de folosința sumei de bani.

Principiul care stă la

baza cumulului dintre dobândă și actualizarea sumei prin raportare la indicele

de inflație este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat

creditorului prin îndeplinirea cu întârziere a obligației de plată a unei sume

de bani, ce decurge din dispozițiile art. 1084 C. civ., iar pierderea efectivă

are în vedere și erodarea valorii reale a monedei de piață.

În speță, recurenta

nu și-a îndeplinit obligația de plată la scadență, astfel că puterea de cumpărare

a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost erodată de procesul

inflaționist și se impune obligarea acesteia la plata unei sume de bani cu aceeași

putere de cumpărare din momentul scadenței obligației.

Admisibilitatea

acordării de despăgubiri în completarea dobânzilor este posibilă, întrucât în

cazul obligațiilor bănești, dobânzile au în vedere numai întârzierea la plată,

fiind daune interese moratorii, iar actualizarea creanței cu indicele de inflație

are caracter compensatoriu.

Caracterul compensatoriu

al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din

beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. In timp ce

dobânda reprezintă prețul lipsei de folosința, actualizarea cu inflația

urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Având în vedere că

natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării

obligației ca rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii

pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezintă valoarea reală a

obligației bănești la data efectuării plătit, (daune compensatori) nu se ajunge

la o dublă reparație, așa cum susține recurenta-pârâtă.

Cu privire la critica

finală,

se

constată că recurenta pârâtă invocă imposibilitatea reclamantei de a solicita actualizarea

sumei obținută în urma întoarcerii executării, pentru perioada 14 ianuarie 2010-31

mai 2011, atât prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, cât și

prin procedura executării silite în baza titlului executor.

Această critică nu a

fost formulată prin motivele de apel și la fel ca prima critică de recurs este

formulată omisso medio, prin urmare instanța de recurs nu poate aprecia asupra

legalității acesteia cât timp nu a făcut obiect al analizei în hotărârea din apel.

Pentru considerentele

arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 10 din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2013.