ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 593/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 593/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 593/2016

Asupra recursului

civil de față:

Prin cererea înregistrată în data de 02

septembrie 2011, sub nr. x/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a civilă, reclamanta SIF A. SA a solicitat obligarea pârâtei B., în temeiul art.

998-999 C. civ., la plata daunelor-interese în valoare totală de 1.213.348,73

lei, calculate până la data de 30 iunie 2011, din care suma de 493.889,40 lei

reprezintă „damnum emergens”, constituind actualizarea cu indicele de inflație

a sumei executată silit la data de 23 iunie 2006 (1.418.000 lei) în temeiul

biletului la ordin, prescris, în valoare de 500.000 dolari SUA, emis de către SC

C. SRL, iar suma de 719.459,33 lei cu titlu de beneficiu nerealizat prin

lipsirea, în mod nelegal, de fructele produse de suma executată silit începând

cu data executării, respectiv 23 iunie 2006, constituind dobânzi aferente contractelor

de depozit desființate la momentul executării silite nelegale, pentru plata

ambelor categorii de daune solicitându-se ca pârâtul să fie obligat și după

data de 30 iunie 2011 în continuare, până la data restituirii integrale a sumei

executate silit nelegal, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09

februarie 2012 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul majorării

pretențiilor la suma totală de 1.267.051,54 lei din care „damnum emergens” în

valoare de 483.254,40 lei, calculate pe perioada începând cu 23 iunie 2006 până

la 27 octombrie 2011, și daune constituind beneficiu nerealizat în sumă de

783.797,14 lei calculate pe perioada 23 iunie 2011 - 14 februarie 2012, pârâtul

urmând să fie obligat la plată în cazul ambelor categorii de daune și ulterior,

până la data restituirii integrale a sumei datorate. De asemenea, reclamanta

și-a completat cererea de chemare în judecată în sensul indicării drept titular

al obligației de plată și a pârâtului Statul Român, prin D.

Prin sentința civilă nr.

7245 pronunțată la data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei împotriva

pârâtului Statul Român, prin D., ca inadmisibilă și a admis cererea formulată

de reclamantă împotriva pârâtei E. (fostă C.), astfel cum a fost precizată,

obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 483.254,40 lei calculată

pe perioada 23 iunie 2006 - 27 octombrie 2011 și a sumei de 783.797,14 lei

calculată pe perioada 23 iunie 2006 - 14 februarie 2012, reprezentând daune și

în continuare până la restituirea integrală a sumei datorate, precum și la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 22.392,51 lei.

Pentru a pronunța

această sentință civilă, tribunalul a reținut că, prin cererea formulată,

reclamanta a solicitat mai întâi obligarea paratei la plata daunelor produse

prin însușirea nelegala a sumei executate în temeiul biletului la ordin

prescris emis de către SC C. SRL, în valoare de 483.254,40 lei, reprezentând

actualizarea sumei executate cu indicele de inflație aferent perioadei cuprinse

între data executării silite, 23 iunie 2006 și data de 27 octombrie 2011,

precum și în continuare pana la momentul restituirii integrale a creanței.

Tribunalul a apreciat

ca orice creditor este îndreptățit la restituirea completa a valorii de care a

fost deposedat în mod nelegal, cat și la repararea prejudiciului suferit prin

lipsirea de folosința sumei reprezentând beneficiul nerealizat.

În ceea ce privește

modul de determinare a sumei menționate la pct. 1 din cererea reclamantei, astfel

cum a fost modificatăcâtimea pretențiilor solicitate, tribunalul a reținut ca

obligația de restituire a sumei executate silit în mod nelegal devine scadentă

începând cu momentul în care contul societății reclamante a fost debitat cu

suma reprezentând contravaloarea biletului la ordin prescris, în temeiul căruia

s-a efectuat executarea silită. Astfel, scadența creanței coincide cu data

executării silite, 23 iunie 2006, iar erodarea produsă de către inflație pe

perioada 23 iunie 2006-27 octombrie 2011 și în continuare, până la momentul restituirii

integrale a creanței, perioadă în care suma s-a aflat în posesia pârâtei E.,

prejudiciul urmând a fi suportat de aceasta pentru toata perioada cuprinsăîntre

data scadenței și data când suma a fost restituită integral. Prin urmare,

tribunalul a constatat că, diferența între valoarea obținută prin adăugarea

ratei inflației și valoarea nominalăexecutată de E. reprezintă eroziunea produsă

de către inflație asupra sumei executate pe nedrept de către E., respectiv suma

de 483.254,40 lei.

În ceea ce privește

capătul 2 din cerere, astfel cum a fost modificată, tribunalul a apreciat că,

deoarece executarea silită efectuată de către E. a fost nelegală, pârâta

executând o sumă de bani pe care și-a însușit-o și pe care a

folosit-o în toată această perioadă fărăa avea un drept legitim, rezultă că,

prin lipsirea de folosința acestei sume și, în special, prin lipsirea de

fructele produse de suma aflată în depozit la bancă s-a produs reclamantei un

prejudiciu ce constă în lipsirea de dobânda comercială negociată, dobândă pe

care suma executată în mod nelegal o producea lunar și ar fi produs-o în continuare,

dacă nu ar fi fost executată în mod abuziv și nelegal de către pârâta E.

Având în vedere că, între

SIF și terțul poprit exista un contract de depozit bancartribunalul a constatat

că, la data de 14 februarie 2012 prejudiciul produs societății reclamante,

reprezentând dobânda pentru suma de 1.418.000,00 lei aferentă contractelor de

depozit desființate de către E., este în valoare de 783.797,14 lei, conform

calculului anexat.

În ceea ce

privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin

D., având în vedere că a fost admisă excepția inadmisibilității formulării

cererii invocată de acesta, tribunalul a respins cererea formulată în contradictoriu

cu acest pârât, ca inadmisibilă deoarece, litigiul având caracter comercial

față de prevederile art. 56 C. com., nu s-a dovedit de către reclamantă

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., relativ

la concilierea directă, deși, iar parcurgerea procedurii prealabile era

obligatorie, fiind incidente prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe civile a formulat apel pârâta F. (fostă E.) și apel incident reclamanta

SIF A. SA Bacău.

Prin Decizia civilă nr.

772 din 9 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, aufost respinse apelurile formulate de apelantele F. și SIF A. SA,

împotriva sentinței civile nr. 7245 din 17 decembrie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondate și a respins

cererea SIF A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește

apelul formulat de F., s-a reținut că instanța de fond a apreciat judicios

asupra întrunirii condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile

delictuale a pârâtei, sens în care au fost apreciate a fi nefondate criticile

apelantei relativ la faptul că nu ar fi săvârșit o faptă ilicită.

S-a avut în vedere că

fapta ilicită reținută în sarcina pârâtei constă în emiterea ordinului de

executare silită prin poprire a sumelor de bani aflate în depozitele bancare

deținute de SIF A. SA la SC G. SA în temeiul unui bilet la ordin care

reprezintă un titlu executoriu prescris, aspect reținut cu autoritate de lucru

judecat prin sentința civilă nr. 6 pronunțată la 19 ianuarie 2010 în Dosarul

nr. x/2/2006 de Curtea de Apel București, definitivă și irevocabilă, în sensul

că executarea silită a fost nelegală, prin această măsură fiind încălcate

prevederile legale referitoare la prescripția extinctivă.

În raport cu sentința

civilă menționată s-a apreciat că nu mai prezintă relevanță faptul că F. a

devenit titular al dreptului de creanță prin girarea biletului la ordin fără să

îi mai incumbe sarcina de a dovedi prezentarea acestuia la plată și nici faptul

că biletul la ordin făcea parte din prejudiciul acoperit de Statul Român în

urma falimentului SC H. SA.

Întrucât nimeni nu se

poate prevala de necunoașterea legii, nici F. nu poate invoca necunoașterea

dispozițiilor legale ce reglementează condițiile în care operează prescripția

extinctivă.

Faptul pretins de

apelantă în sensul că nu a putut restitui suma executată silit în termen util

pentru a evita prejudiciul, a cărui reparare o solicită reclamanta, întrucât s-a

aflat în imposibilitate fortuită generată de lipsa lichidităților în urma

popririi propriilor conturi de către diverși creditori, s-a apreciat că nu constituie

din punct de vedere juridic de natură în măsură să înlăture caracterul ilicit

al faptei reținute și culpa pârâtei F. în săvârșirea acesteia, respectiv

atragerea răspunderii civile delictuale pentru repararea integrală a

prejudiciului produs sub forma daunelor efective și a beneficiului nerealizat.

Nu este fondat nici

motivul de apel potrivit căruia nu ar fi permis cumulul daunelor-interese

moratorii cu cele compensatorii deoarece ar reprezenta o îmbogățire fără just

temei.

Potrivit

dispozițiilor art. 1084 C. civ. daunele-interese ce se cuvin creditorului

cuprind în genere pierderea efectivă suferită, precum și beneficiul de care a

fost lipsit, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1088 C. civ. în cazul

obligațiilor constând într-o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare

nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepția regulilor speciale incidente

în materie de comerț.

În cazul răspunderii

civile delictuale este incident principiul reparării integrale a prejudiciului

cauzat printr-o faptă ilicită, respectiv prejudiciul efectiv (daune-interese

compensatorii) și beneficiul nerealizat (daune-interese moratorii). În speță,

daunele-interese compensatorii privesc actualizarea sumei datorate cu indicele

de inflație pentru repararea prejudiciului intervenit sub aspectul reducerii

prin inflație a valorii fiecăreia dintre unitățile monetare ce compun suma

respectivă pe perioada cuprinsă între momentul în care aceasta a devenit

scadentă și data plății ei efective, vizând păstrarea valorii reale.

În același timp,

daunele-interese moratorii au caracter sancționator vizând acoperirea

prejudiciului cauzat prin lipsirea de „fructele” cuvenite creditorului pe

perioada în care se întârzie restituirea sumei datorate.

Prin raportare la

temeiul de drept, natura juridică și finalitate, daunele moratorii respectiv

daunele compensatorii sunt diferite, acoperind practic părți diferite ale

prejudiciului, astfel că este pe deplin admisibil, chiar necesar cumulul

acordării acestora în vederea unei reparări integrale a prejudiciului produs

prin fapta ilicită, fără ca aceasta să echivaleze cu o îmbogățire fără just

temei.

Apelanta apreciază în

mod eronat că actualizarea la valoarea reală a debitului ar constitui

daune-interese moratorii, iar nu compensatorii, deoarece se raportează la

inflație care se calculează sub forma indicelui de inflație în raport cu

trecerea timpului, dar în esență constituie o devalorizare a sumei datorate,

care se impune a fi compensată.

Pe de altă parte, în

condițiile în care SIF A. SA, în calitate de comerciant, a dovedit că până la

executarea silită nelegală și desființarea depozitelor bancare deținute la o

bancă comercială primea dobânzile comerciale contractate cu aceasta pentru suma

executată, este îndreptățită să pretindă repararea prejudiciului constituind

beneficiu nerealizat sub forma acelor dobânzi, iar nu a dobânzii legale, numai

astfel asigurându-se integrala reparare a prejudiciului suferit. Prezumția

poate să privească aspectul continuării contractelor de depozit, iar apelanta

nu a făcut proba contrară, în sensul că aceasta (continuarea) nu ar mai fi fost

posibilă pentru alte motive decât executarea silită nelegală pe care a

promovat-o.

Apelanta nu a

susținut în concret sau probat în mod concludent că daunele trebuie acoperite

numai pentru perioada până la momentul obținerii de către creditor a titlului

executoriu sau că, pentru perioada ulterioară ar fi fost acordate de două ori,

astfel că nici acest motiv de apel nu a fost apreciat a fi fondat. La momentul

obținerii titlului executoriu nu intervine în mod obligatoriu și realizarea

efectivă a executării silite, legea prevăzând chiar un termen de prescriere a

acesteia până la împlinirea căruia creditorul este prejudiciat în continuare,

cu atât mai mult cu cât debitorul poate oricând să execute benevol propria

obligație.

S-a apreciat a fi

neîntemeiată și susținerea apelantei potrivit căreia SIF A. SA ar

trebui să-și suporte propriile cheltuieli de judecată deoarece a optat pentru

formularea,pe cale separată, a cererii de repararea prejudiciului,instanța

apreciind că susținerea este lipsită de temei legal, fiind contrară prevederilor

art. 274 C. proc. civ.

În ceea ce privește

apelul incident formulat de reclamanta SIF A. SA, apelanta a pretins, pe

această cale, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul că, în ipoteza

admiterii apelului F. sub aspectul respingerii acordării dobânzilor comerciale

contractate pentru depozitele la Banca Transilvania, pârâta să fie obligată la

plata, cu titlu de daune-interese moratorii a dobânzii legale, solicitată de

altfel prin cererea de chemare în judecată, prin capătul de cerere subsidiar.

Or, întrucât apelul F. a fost apreciat ca nefondat, inclusiv sub aspectul

obligării părții respective la plata dobânzilor comerciale, fiind respins, drept

consecință a neîndeplinirii premisei admiterii apelului respectiv, nici acesta

din urmă nu a fost apreciat ca fondat.

În consecință,

reținând că sentința atacată este temeinică și legală impunându-se menținerea

acesteia, Curtea de Apel în baza art. 296 C. proc. civ., a respins ambele

apeluri, ca nefondate. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea SIF A. SA

de obligare a F. la plata cheltuielilor de judecată în apel, având în vedere că

nu sunt incidente prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că F.

ar fi căzut în pretenții, deoarece la nivelul judecății în apel (și) apelul SIF

A. SA este respins, iar dacă s-ar avea în vedere calitatea SIF A. SA de

intimată în raport cu apelul formulat de F., ce s-a respins, nu s-ar putea

reține formularea de către SIF A. SA a „pretențiilor” și, corelativ, culpa

procesuală a părții adverse.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta F., solicitând în temeiul art. 304 pct. 9

și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea

Deciziei civile nr. 772 din 09 octombrie 2014, admiterea apelului și schimbarea

în tot a sentinței civile nr. 7245 din 17 decembrie 2013 pronunțata de

Tribunalul București, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta

a susținut căambele instanțe au făcut o aplicare greșită a prevederilor

legale privind răspunderea civila delictuală, deoarece nu sunt întrunite toate

condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale referitoare la existența

unui prejudiciu;a faptei ilicite;a raportului de cauzalitate între fapta ilicită

și prejudiciu și a vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția,

neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Consideră că nu sunt

întrunite două din aceste condiții, respectiv fapta ilicită și vinovăția.

Recurenta pretinde că

nu poate fi reținută în sarcina sa, drept faptă ilicită, emiterea

ordinului de executare silită prin poprire a sumelor de bani aflate în depozitele

bancare deținute de reclamanta SIF A. SA, la SC G. SA,deoarece această

executare a fost începută în temeiul unui bilet la ordin care reprezenta titlu

executoriu, fiind titular al dreptului de creanțe prin girarea biletului la

ordin fără să îi mai incube sarcina de a dovedi prezentarea acestuia la plată

și nici faptul că biletul la ordin făcea parte din prejudiciu acoperit de Statul

român în urma falimentului SC H. SA.

Susține că, nu a

restituit suma executată silit,deoarece nu erau îndeplinite condițiile legale,

având o situație economico-financiară «delicată». Practic din momentul

declanșării procedurii de executaresilită din anul 2008 la cererea diferiților

creditori (păgubiții Fondul Național de Investiții, dar și alți

creditori), activitatea instituției a fost îngreunată, în unele perioade de

timp, producându-se chiar o blocare a activității, ce există și în prezent. Precizează

că instituirea popririi asupra conturilor, a condus la o lipsă de

disponibilități bănești, fiindu-le poprite chiar și cheltuielile necesare

desfășurării cotidiene a activității, aflându-se în situația de a nu putea plăti

utilitățile.

Din aceste

considerente apreciază că nu se poate reține existența unei fapte ilicite și nici

a culpei acesteia, considerând că nu se impune atragerea răspunderii delictuale

a F., hotărârile recurate fiind, din această perspectivă, nelegale.

Un alt motiv de

nelegalitate,întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă

la aplicarea greșită a prevederilor legale privind cumulul daunelor interese

moratorii cu cele compensatorii, aceasta ducând la o îmbogățire fără just temei

a reclamantei SIF A. SA.

Potrivit art. 1489 C.

civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, dobânda este cea

convenită de părți sau, în lipsa, cea prevăzută de lege.

În cazul în care

dobânzile sunt cerute în instanță, acestea se calculează numai de la data

cererii de chemare în judecată. Plata daunelor solicitate, în cazul în care

suma de bani a fost actualizată, ar însemna o dublă reparație, prejudiciul

fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferența rezultată din

actualizarea datoriei.

Cumulul celor două

tipuri de despăgubiri determină o îmbogățirea fără justă cauză a intimatei,

deoarece creanța (debitul principal) se actualizează cu indicele de inflație,

în cadrul executării silite, fiind acoperit astfel, întregul prejudiciu suferit

de intimata. Se apreciază că nu pot fi admise ambele tipuri de despăgubiri, care

se exclud reciproc, ci doar unul din ele (ori actualizarea creanței, ori

dobânda legală).

Hotărârile recurate

acordă nelegal o dublă despăgubire deoarece suma prevăzută în titlu executoriu

de admitere a cererii de întoarcere a executării silite este actualizată

cuindicele de inflație la momentul plății, în speță, prin intermediul executorului

judecătoresc. Apreciază că intimata-reclamanta nu poate solicita despăgubiri de

două ori, atât actualizarea în cadrul procedurii de executare silită, la care

se adaugă și cheltuieli de executare, precum și daunele (actualizare și dobânda

comercială), ce fac obiectul prezentului litigiu.

Recurenta

susține că și obligarea sa la plata dobânzii comerciale ce ar fi fost

încasată dacă s-ar fi menținut depozitele bancare, este nelegală, deoarece există

doar o prezumție relativă că intimata-reclamantăși-ar fi continuat relația contractuală

cu respectiva bancă.

Este criticată

și dispoziția referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de

judecată, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ., întrucâtnu

i se poate reține nicio culpă procesuală în prezenta cauză.

Intimata reclamantă SIF

A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de

pârâtă, arătând că, motivele de recurs sunt, în fapt, o reiterare a motivelor

de apel și a apărărilor formulate la instanța de fond, aspecte care au fost

soluționate în mod corect și legal.

Analizând decizia

recurată, în cadrul controlului de legalitate, în raport de criticile susceptibile

de încadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile legale incidente

în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerentele:

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte observă faptul că recurenta a înțeles să invoce, în dezvoltarea

motivelor de recurs, prevederi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ.,

respectiv art. 1349 și 1489 C. civ. Din această perspectivă, se impune a

se sublinia faptul că, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. stipulează că „dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor

încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare,

precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”.

În același timp,

relativ la legea aplicabilă litigiului de față, trebuie avute în vedere normele

tranzitării înscrise în

art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit

cărora „obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse

dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii

lor.” Cu alte cuvinte, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de

prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare

în momentul săvârșirii faptei ilicite.

În același sens, art.

6 alin. (2) C. civ. prevede că „actele și faptele juridice încheiate ori, după

caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot

genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data

încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”

Întrucât în cauză se

discută despre o faptă ilicită săvârșită înainte de intrarea în vigoare a actualului

C. civ., speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile C. civ. de la 1864. În

acest cadru normativ, referirile recurentei la modul de aplicare a

dispozițiilorînscrise în art. 1349 și 1489 din N.C.C. nu vor face

obiect al analizei, atât timp cât, din punct de vedere a legii aplicabile,

textele evocate nu au incidență.

În privința acelor

critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte va constata că motivul de recurs nu poate fi

reținut pentru a atrage modificarea deciziei atacate.

Premisa de analiză a

pretențiilor reclamantei impune verificarea întrunirii condițiilor

răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998

și urm. C. civ., răspundere care poate fi antrenată doar în ipoteza în

care debitorul obligației nu își execută obligația cu

vinovăție sau fără justificare, situație care reclamă ideea de culpă

în neexecutarea obligației.

Întrucât acordarea

despăgubirilor solicitate nu poate fi realizată decât prin prisma îndeplinirii

condiției care impune existența unei fapte ilicite, imputabilă

debitorului obligației, în speță, condiția premisă pentru antrenarea

răspunderii civile în sarcina pârâtei-recurente a fost corect reținută deoarece

acțiunea acesteia,ce a constat în efectuarea unui act de executare asupra

patrimoniului reclamantei SIF A. SA în condițiile în care obligația sa era

prescrisă, are în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea

civilă, natura juridică a unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție.

În privința

conținutului concret care conturează fapta ilicită, respectiv demararea

nelegală de către pârâtă a procedurii execuționale prin poprire asupra depozitelor

bancare deținute de SIF A. SA, la SC G. SA - Sucursala Bacău, în temeiul

unui bilet la ordin care reprezenta un titlu executoriu prescris, instanța

de apel în mod corect a dat valență juridică efectului pozitiv al puterii

lucrului judecat al sentinței civile nr. 6 din 19 ianuarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

irevocabilă prin Decizia nr. 3621 din 02 noiembrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2006, ca

urmare a respingerii recursului, prin care a fost admisă contestația la

executare împotriva executării silite inițiate prin somația de

executare, comunicată în baza biletului la ordin emis la data de 03 iunie 1996

la Piatra Neamț și scadent în 03 iunie 1997. Prin această hotărâre,

instanța a admis excepția prescripției dreptului la executare

silită, a anulat executarea silită și a constatat prescris dreptul la

executare silită.

Or, în contextul

reținerii acestei fapte ilicite în sarcina pârâtei, ce a vizatinițierea

actelor de executare silită cu nerespectarea prevederilorlegale referitoare la

urmărirea și recuperarea debitelorde la emitenții biletelor la ordin,

respectiv în baza unui bilet la ordin prescris, instanța de apel aînlăturat,

ca lipsite de relevanță juridică,alegațiile pârâtei relativ la

modalitatea în care a devenit titular al biletului la ordin ori a situației

sale economico-financiare și a lipsei lichidităților în urma popririi

propriilor conturi de către diverși creditori. Or, reluarea de către

recurentă a acestor susțineri, în contextul considerentelor decisive ale

hotărârii atacate și în raport de configurarea actuală a acestei căi

extraordinare de atac, se constată că respectivele critici nu pot face obiect

de analiză în recurs deoarece acestea nu au legătură cu argumentația logico -

juridică reținută de instanța de apel în motivarea deciziei pronunțată

care a vizat analiza condițiilor cumulative reglementate de art. 998 C.

civ., respectiv: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de

cauzalitate între acestea.

Esențial în privința

caracterului ilicit al faptei pârâtei și a culpei acesteia sunt aspectele

reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească ce

au vizat nelegalitatea executării silite sub aspectul încălcării prevederilor

legale referitoare la prescripția extinctivă.În aceste circumstanțe,

instanțele de fond și de apel au reținut îndeplinită și cea

de a doua condiție pentru antrenarearăspunderii civile delictuale în

sarcina pârâtei F., întrucât aceasta a cauzat cu vinovăție, prin fapta sa,

un prejudiciu reclamantei, ce trebuie reparat. Or, în contextulfactual

determinat și care nu mai poate fi reevaluat în această fază procesuală,

în raport de configurația actuală a art. 304 C. proc. civ., s-a statuat corect

asupra faptului că pârâta nu poate fi exonerată de la plata prejudiciului

cauzat reclamantei,în lipsa unor cauze exoneratoare de răspundere.

Printr-un alt motiv

de recurs, pârâta a susținut aplicarea greșită a prevederilor legale

privind cumulul daunelor interese moratorii cu cele compensatorii, cumul care

ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantei SIF A. SA.

Critica recurentei nu

poate fi primită, în condițiile reținerii incidenței

dispozițiilorart. 1082 și 1088 C. civ. din 1864 care consacră principiul

reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării

de către debitor a obligației, prejudiciu care cuprinde atât pierderea efectiv

suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este

lipsit (lucrum cessans).

Or, prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului suferit ca

urmare a executării silite nelegale efectuate de F., prejudiciu reclamat constând

în valoarea daunelor interese compensatorii pentru prejudiciul efectiv suferit,

reprezentat de actualizarea cu indicele de inflație a sumei executate, cât

și a daunelor interese moratorii, respectiv prejudiciul nerealizat, reprezentat

de dobânda contractuală.

Relativ la

prejudiciul efectiv solicitat în cauză, contrar susținerilor recurentei, prin

instituirea obligației de actualizare a sumei cu rata oficială a inflației este

recunoscut reclamantei existența prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea

ce conduce, în consecință, la o reparație parțială, prin acordarea de

daune-interese compensatorii (damnum emergens).

Însă, cum principiul

reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă, ce constituie

consecința directă a faptei ilicite, impune și remedierea celui de-al doilea

element constitutiv al prejudiciului, respectiv prin acordarea reclamantei a beneficiului

de care a fost lipsită (lucrum cessans), respectiv al daunelor-interese

moratoriisub forma dobânzii convenționale asupra sumelor de bani ce au fost deținute

de reclamantă în depozite bancare, până la momentul executării silite a

acestora de către recurentă.

Sub aspectul

problemei ridicată în cauză, trebuie avut în vedere că, natura juridică a

dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata

inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea

obligației de plată - lucrum cessans), iar a doua reprezentând valoarea reală a

obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii - damnum

emergens). Diferența dintre cele două instituții juridice conduce la concluzia

admisibilității cumulului acestora neputându-se vorbi despre o dublă reparație,

ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului. Prin

urmare, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda, deoarece

numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării

integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 C. civ.

Cât privește

susținerile legate de aplicarea dobânzii și actualizarea sumelor, acest aspect

a fost soluționat corect de instanța de apel în consens cu dispozițiile Deciziei

nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, relativ

la chestiunea privind cumulul daunelor interese moratorii cu cele

compensatorii, trebuie avut în vedere că problema de drept în discuție a

fost clarificată prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea

recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și

Justițiecarea statuat, cu forță obligatorie, în privința naturii

sumelor solicitate a fi actualizate cu indicele de inflație și a posibilității

cumulului dobânzii legale cu actualizarea acelorași sume, cu indicele de

inflație.

Recurenta a susținut nelegalitatea

hotărârii întrucât s-a acordat nelegal o dublă despăgubire deoarece suma

prevăzută în titlu executoriu privind admiterea cererii de întoarcere a

executării silite poate fi actualizată cu indicele de inflație la momentul

plății, prin intermediul executorului judecătoresc.

Critica recurentei nu

poate fi primită

întrucât, î

n

temeiul principiului constituțional al accesului liber la justiție, creditorul

are posibilitatea de a solicita instanței actualizarea obligației stabilită în

bani prin hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, de vreme ce prin

sentința comercială nr. 41 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3342/2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus doar

întoarcerea executării silite efectuate împotriva reclamantei și restituirea

sumelor de bani, iar actualizarea acestora nu s-a dovedit că a fost cerută în

cadrul procedurii execuționale. În această situație nu se poate reține cu temei

că ar fi fost acordată o dublă despăgubire princumulul dintre dobândă și

actualizarea respectivelor sume de bani.

În ce privește

critica pârâtei referitoare la împrejurarea că dobânda nu poate fi solicitată

decât de la data cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va reține că

această susținere constituie o critică „omisso medio”, deoarece se constată că

nu a fost formulată și prin motivele de apel invederate de către apelanta F.

Înacestecircumstanțe, criticile care nu au fostformulateînapel, la

adresasentințeiprimeiinstanțe, nu mai pot fi formulate, pentru prima

datăînrecursși nu pot face obiect al examinării direct înaceastăfazăprocesuală.

Relativ la critica

pârâtului referitoare la modul de soluționare a cererii privind obligarea sa la

plata cheltuielilor de judecată, aspect semnalat și în apelul declarat, Înalta

Curte se va constata că apărarea este neîntemeiată întrucât instanța de

fond a efectuat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Textul consacră

principiul potrivit căruia la baza obligației de restituire a

cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală și că partea din vina

căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de partea

care a câștigat procesul. Întrucât acțiunea reclamantei a fost

admisă, în mod corect a fost reținută culpa procesuală a pârâtei în

această fază procesuală și s-a dispus obligarea acesteia la plata

cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta

fiind în accepțiunea textului legal evocat „partea căzută în

pretenții”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta F. împotriva Deciziei nr. 772 din 9

octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2016.