ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 593/2016

Decizia nr. 593/2016 Asupra recursului civil de față: Prin cererea înregistrată în data de 02 septembrie 2011, sub nr. x/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta SIF A. SA a solicitat obligarea pârâtei B., în temeiul art. 998-999 C. civ., la plata daunelor-interese în valoare totală de 1.213.348,73 lei, calculate până la data de 30 iunie 2011, din care suma de 493.889,40 lei reprezintă „damnum emergens”, constituind actualizarea cu indicele de inflație a sumei executată silit la data de 23 iunie 2006 (1.418.000 lei) în temeiul biletului la ordin, prescris, în valoare de 500.000 dolari SUA, emis de către SC C. SRL, iar suma de 719.459,33 lei cu titlu de beneficiu nerealizat prin lipsirea, în mod nelegal, de fructele produse de suma executată silit începând cu data executării, respectiv 23 iunie 2006, constituind dobânzi aferente contractelor de depozit desființate la momentul executării silite nelegale, pentru plata ambelor categorii de daune solicitându-se ca pârâtul să fie obligat și după data de 30 iunie 2011 în continuare, până la data restituirii integrale a sumei executate silit nelegal, cu cheltuieli de judecată.

La data de 09 februarie 2012 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul majorării pretențiilor la suma totală de 1.267.051,54 lei din care „damnum emergens” în valoare de 483.254,40 lei, calculate pe perioada începând cu 23 iunie 2006 până la 27 octombrie 2011, și daune constituind beneficiu nerealizat în sumă de 783.797,14 lei calculate pe perioada 23 iunie 2011 - 14 februarie 2012, pârâtul urmând să fie obligat la plată în cazul ambelor categorii de daune și ulterior, până la data restituirii integrale a sumei datorate.

De asemenea, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată în sensul indicării drept titular al obligației de plată și a pârâtului Statul Român, prin D. Prin sentința civilă nr. 7245 pronunțată la data de 17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea reclamantei împotriva pârâtului Statul Român, prin D., ca inadmisibilă și a admis cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei E. (fostă C.), astfel cum a fost precizată, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 483.254,40 lei calculată pe perioada 23 iunie 2006 - 27 octombrie 2011 și a sumei de 783.797,14 lei calculată pe perioada 23 iunie 2006 - 14 februarie 2012, reprezentând daune și în continuare până la restituirea integrală a sumei datorate, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 22.392,51 lei.

Pentru a pronunța această sentință civilă, tribunalul a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat mai întâi obligarea paratei la plata daunelor produse prin însușirea nelegala a sumei executate în temeiul biletului la ordin prescris emis de către SC C. SRL, în valoare de 483.254,40 lei, reprezentând actualizarea sumei executate cu indicele de inflație aferent perioadei cuprinse între data executării silite, 23 iunie 2006 și data de 27 octombrie 2011, precum și în continuare pana la momentul restituirii integrale a creanței. Tribunalul a apreciat ca orice creditor este îndreptățit la restituirea completa a valorii de care a fost deposedat în mod nelegal, cat și la repararea prejudiciului suferit prin lipsirea de folosința sumei reprezentând beneficiul nerealizat.

În ceea ce privește modul de determinare a sumei menționate la pct. 1 din cererea reclamantei, astfel cum a fost modificatăcâtimea pretențiilor solicitate, tribunalul a reținut ca obligația de restituire a sumei executate silit în mod nelegal devine scadentă începând cu momentul în care contul societății reclamante a fost debitat cu suma reprezentând contravaloarea biletului la ordin prescris, în temeiul căruia s-a efectuat executarea silită. Astfel, scadența creanței coincide cu data executării silite, 23 iunie 2006, iar erodarea produsă de către inflație pe perioada 23 iunie 2006-27 octombrie 2011 și în continuare, până la momentul restituirii integrale a creanței, perioadă în care suma s-a aflat în posesia pârâtei E., prejudiciul urmând a fi suportat de aceasta pentru toata perioada cuprinsăîntre data scadenței și data când suma a fost restituită integral.

Prin urmare, tribunalul a constatat că, diferența între valoarea obținută prin adăugarea ratei inflației și valoarea nominalăexecutată de E. reprezintă eroziunea produsă de către inflație asupra sumei executate pe nedrept de către E., respectiv suma de 483.254,40 lei.

În ceea ce privește capătul 2 din cerere, astfel cum a fost modificată, tribunalul a apreciat că, deoarece executarea silită efectuată de către E. a fost nelegală, pârâta executând o sumă de bani pe care și-a însușit-o și pe care a folosit-o în toată această perioadă fărăa avea un drept legitim, rezultă că, prin lipsirea de folosința acestei sume și, în special, prin lipsirea de fructele produse de suma aflată în depozit la bancă s-a produs reclamantei un prejudiciu ce constă în lipsirea de dobânda comercială negociată, dobândă pe care suma executată în mod nelegal o producea lunar și ar fi produs-o în continuare, dacă nu ar fi fost executată în mod abuziv și nelegal de către pârâta E. Având în vedere că, între SIF și terțul poprit exista un contract de depozit bancartribunalul a constatat că, la data de 14 februarie 2012 prejudiciul produs societății reclamante, reprezentând dobânda pentru suma de 1.418.000,00 lei aferentă contractelor de depozit desființate de către E., este în valoare de 783.797,14 lei, conform calculului anexat.

În ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, prin D., având în vedere că a fost admisă excepția inadmisibilității formulării cererii invocată de acesta, tribunalul a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca inadmisibilă deoarece, litigiul având caracter comercial față de prevederile art. 56 C. com., nu s-a dovedit de către reclamantă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., relativ la concilierea directă, deși, iar parcurgerea procedurii prealabile era obligatorie, fiind incidente prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel pârâta F. (fostă E.) și apel incident reclamanta SIF A. SA Bacău.

Prin Decizia civilă nr. 772 din 9 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, aufost respinse apelurile formulate de apelantele F. și SIF A. SA, împotriva sentinței civile nr. 7245 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondate și a respins cererea SIF A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele: În ceea ce privește apelul formulat de F., s-a reținut că instanța de fond a apreciat judicios asupra întrunirii condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, sens în care au fost apreciate a fi nefondate criticile apelantei relativ la faptul că nu ar fi săvârșit o faptă ilicită.

S-a avut în vedere că fapta ilicită reținută în sarcina pârâtei constă în emiterea ordinului de executare silită prin poprire a sumelor de bani aflate în depozitele bancare deținute de SIF A. SA la SC G. SA în temeiul unui bilet la ordin care reprezintă un titlu executoriu prescris, aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 6 pronunțată la 19 ianuarie 2010 în Dosarul nr. x/2/2006 de Curtea de Apel București, definitivă și irevocabilă, în sensul că executarea silită a fost nelegală, prin această măsură fiind încălcate prevederile legale referitoare la prescripția extinctivă. În raport cu sentința civilă menționată s-a apreciat că nu mai prezintă relevanță faptul că F. a devenit titular al dreptului de creanță prin girarea biletului la ordin fără să îi mai incumbe sarcina de a dovedi prezentarea acestuia la plată și nici faptul că biletul la ordin făcea parte din prejudiciul acoperit de Statul Român în urma falimentului SC H. SA.

Întrucât nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, nici F. nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale ce reglementează condițiile în care operează prescripția extinctivă. Faptul pretins de apelantă în sensul că nu a putut restitui suma executată silit în termen util pentru a evita prejudiciul, a cărui reparare o solicită reclamanta, întrucât s-a aflat în imposibilitate fortuită generată de lipsa lichidităților în urma popririi propriilor conturi de către diverși creditori, s-a apreciat că nu constituie din punct de vedere juridic de natură în măsură să înlăture caracterul ilicit al faptei reținute și culpa pârâtei F. în săvârșirea acesteia, respectiv atragerea răspunderii civile delictuale pentru repararea integrală a prejudiciului produs sub forma daunelor efective și a beneficiului nerealizat.

Nu este fondat nici motivul de apel potrivit căruia nu ar fi permis cumulul daunelor-interese moratorii cu cele compensatorii deoarece ar reprezenta o îmbogățire fără just temei. Potrivit dispozițiilor art. 1084 C. civ. daunele-interese ce se cuvin creditorului cuprind în genere pierderea efectivă suferită, precum și beneficiul de care a fost lipsit, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1088 C. civ. în cazul obligațiilor constând într-o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepția regulilor speciale incidente în materie de comerț. În cazul răspunderii civile delictuale este incident principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, respectiv prejudiciul efectiv (daune-interese compensatorii) și beneficiul nerealizat (daune-interese moratorii).

În speță, daunele-interese compensatorii privesc actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație pentru repararea prejudiciului intervenit sub aspectul reducerii prin inflație a valorii fiecăreia dintre unitățile monetare ce compun suma respectivă pe perioada cuprinsă între momentul în care aceasta a devenit scadentă și data plății ei efective, vizând păstrarea valorii reale. În același timp, daunele-interese moratorii au caracter sancționator vizând acoperirea prejudiciului cauzat prin lipsirea de „fructele” cuvenite creditorului pe perioada în care se întârzie restituirea sumei datorate.

Prin raportare la temeiul de drept, natura juridică și finalitate, daunele moratorii respectiv daunele compensatorii sunt diferite, acoperind practic părți diferite ale prejudiciului, astfel că este pe deplin admisibil, chiar necesar cumulul acordării acestora în vederea unei reparări integrale a prejudiciului produs prin fapta ilicită, fără ca aceasta să echivaleze cu o îmbogățire fără just temei. Apelanta apreciază în mod eronat că actualizarea la valoarea reală a debitului ar constitui daune-interese moratorii, iar nu compensatorii, deoarece se raportează la inflație care se calculează sub forma indicelui de inflație în raport cu trecerea timpului, dar în esență constituie o devalorizare a sumei datorate, care se impune a fi compensată.

Pe de altă parte, în condițiile în care SIF A. SA, în calitate de comerciant, a dovedit că până la executarea silită nelegală și desființarea depozitelor bancare deținute la o bancă comercială primea dobânzile comerciale contractate cu aceasta pentru suma executată, este îndreptățită să pretindă repararea prejudiciului constituind beneficiu nerealizat sub forma acelor dobânzi, iar nu a dobânzii legale, numai astfel asigurându-se integrala reparare a prejudiciului suferit. Prezumția poate să privească aspectul continuării contractelor de depozit, iar apelanta nu a făcut proba contrară, în sensul că aceasta (continuarea) nu ar mai fi fost posibilă pentru alte motive decât executarea silită nelegală pe care a promovat-o.

Apelanta nu a susținut în concret sau probat în mod concludent că daunele trebuie acoperite numai pentru perioada până la momentul obținerii de către creditor a titlului executoriu sau că, pentru perioada ulterioară ar fi fost acordate de două ori, astfel că nici acest motiv de apel nu a fost apreciat a fi fondat. La momentul obținerii titlului executoriu nu intervine în mod obligatoriu și realizarea efectivă a executării silite, legea prevăzând chiar un termen de prescriere a acesteia până la împlinirea căruia creditorul este prejudiciat în continuare, cu atât mai mult cu cât debitorul poate oricând să execute benevol propria obligație.

S-a apreciat a fi neîntemeiată și susținerea apelantei potrivit căreia SIF A. SA ar trebui să-și suporte propriile cheltuieli de judecată deoarece a optat pentru formularea,pe cale separată, a cererii de repararea prejudiciului,instanța apreciind că susținerea este lipsită de temei legal, fiind contrară prevederilor art. 274 C. proc. civ. În ceea ce privește apelul incident formulat de reclamanta SIF A. SA, apelanta a pretins, pe această cale, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul că, în ipoteza admiterii apelului F. sub aspectul respingerii acordării dobânzilor comerciale contractate pentru depozitele la Banca Transilvania, pârâta să fie obligată la plata, cu titlu de daune-interese moratorii a dobânzii legale, solicitată de altfel prin cererea de chemare în judecată, prin capătul de cerere subsidiar.

Or, întrucât apelul F. a fost apreciat ca nefondat, inclusiv sub aspectul obligării părții respective la plata dobânzilor comerciale, fiind respins, drept consecință a neîndeplinirii premisei admiterii apelului respectiv, nici acesta din urmă nu a fost apreciat ca fondat. În consecință, reținând că sentința atacată este temeinică și legală impunându-se menținerea acesteia, Curtea de Apel în baza art. 296 C. proc. civ., a respins ambele apeluri, ca nefondate. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea SIF A. SA de obligare a F. la plata cheltuielilor de judecată în apel, având în vedere că nu sunt incidente prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că F. ar fi căzut în pretenții, deoarece la nivelul judecății în apel (și) apelul SIF A. SA este respins, iar dacă s-ar avea în vedere calitatea SIF A. SA de intimată în raport cu apelul formulat de F., ce s-a respins, nu s-ar putea reține formularea de către SIF A. SA a „pretențiilor” și, corelativ, culpa procesuală a părții adverse. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta F., solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea Deciziei civile nr. 772 din 09 octombrie 2014, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 7245 din 17 decembrie 2013 pronunțata de Tribunalul București, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susținut căambele instanțe au făcut o aplicare greșită a prevederilor legale privind răspunderea civila delictuală, deoarece nu sunt întrunite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale referitoare la existența unui prejudiciu;a faptei ilicite;a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Consideră că nu sunt întrunite două din aceste condiții, respectiv fapta ilicită și vinovăția.

Recurenta pretinde că nu poate fi reținută în sarcina sa, drept faptă ilicită, emiterea ordinului de executare silită prin poprire a sumelor de bani aflate în depozitele bancare deținute de reclamanta SIF A. SA, la SC G. SA,deoarece această executare a fost începută în temeiul unui bilet la ordin care reprezenta titlu executoriu, fiind titular al dreptului de creanțe prin girarea biletului la ordin fără să îi mai incube sarcina de a dovedi prezentarea acestuia la plată și nici faptul că biletul la ordin făcea parte din prejudiciu acoperit de Statul român în urma falimentului SC H. SA. Susține că, nu a restituit suma executată silit,deoarece nu erau îndeplinite condițiile legale, având o situație economico-financiară «delicată».

Practic din momentul declanșării procedurii de executaresilită din anul 2008 la cererea diferiților creditori (păgubiții Fondul Național de Investiții, dar și alți creditori), activitatea instituției a fost îngreunată, în unele perioade de timp, producându-se chiar o blocare a activității, ce există și în prezent. Precizează că instituirea popririi asupra conturilor, a condus la o lipsă de disponibilități bănești, fiindu-le poprite chiar și cheltuielile necesare desfășurării cotidiene a activității, aflându-se în situația de a nu putea plăti utilitățile. Din aceste considerente apreciază că nu se poate reține existența unei fapte ilicite și nici a culpei acesteia, considerând că nu se impune atragerea răspunderii delictuale a F., hotărârile recurate fiind, din această perspectivă, nelegale.

Un alt motiv de nelegalitate,întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la aplicarea greșită a prevederilor legale privind cumulul daunelor interese moratorii cu cele compensatorii, aceasta ducând la o îmbogățire fără just temei a reclamantei SIF A. SA. Potrivit art. 1489 C. civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsa, cea prevăzută de lege. În cazul în care dobânzile sunt cerute în instanță, acestea se calculează numai de la data cererii de chemare în judecată. Plata daunelor solicitate, în cazul în care suma de bani a fost actualizată, ar însemna o dublă reparație, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferența rezultată din actualizarea datoriei.

Cumulul celor două tipuri de despăgubiri determină o îmbogățirea fără justă cauză a intimatei, deoarece creanța (debitul principal) se actualizează cu indicele de inflație, în cadrul executării silite, fiind acoperit astfel, întregul prejudiciu suferit de intimata. Se apreciază că nu pot fi admise ambele tipuri de despăgubiri, care se exclud reciproc, ci doar unul din ele (ori actualizarea creanței, ori dobânda legală). Hotărârile recurate acordă nelegal o dublă despăgubire deoarece suma prevăzută în titlu executoriu de admitere a cererii de întoarcere a executării silite este actualizată cuindicele de inflație la momentul plății, în speță, prin intermediul executorului judecătoresc. Apreciază că intimata-reclamanta nu poate solicita despăgubiri de două ori, atât actualizarea în cadrul procedurii de executare silită, la care se adaugă și cheltuieli de executare, precum și daunele (actualizare și dobânda comercială), ce fac obiectul prezentului litigiu.

Recurenta susține că și obligarea sa la plata dobânzii comerciale ce ar fi fost încasată dacă s-ar fi menținut depozitele bancare, este nelegală, deoarece există doar o prezumție relativă că intimata-reclamantăși-ar fi continuat relația contractuală cu respectiva bancă. Este criticată și dispoziția referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ., întrucâtnu i se poate reține nicio culpă procesuală în prezenta cauză. Intimata reclamantă SIF A. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârâtă, arătând că, motivele de recurs sunt, în fapt, o reiterare a motivelor de apel și a apărărilor formulate la instanța de fond, aspecte care au fost soluționate în mod corect și legal.

Analizând decizia recurată, în cadrul controlului de legalitate, în raport de criticile susceptibile de încadrare în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerentele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă faptul că recurenta a înțeles să invoce, în dezvoltarea motivelor de recurs, prevederi ale Legii nr. 287/2009 privind C. civ., respectiv art. 1349 și 1489 C. civ. Din această perspectivă, se impune a se sublinia faptul că, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. stipulează că „dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”.

În același timp, relativ la legea aplicabilă litigiului de față, trebuie avute în vedere normele tranzitării înscrise în art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.” Cu alte cuvinte, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. În același sens, art. 6 alin. (2) C. civ.

prevede că „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.” Întrucât în cauză se discută despre o faptă ilicită săvârșită înainte de intrarea în vigoare a actualului C. civ., speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile C. civ. de la 1864. În acest cadru normativ, referirile recurentei la modul de aplicare a dispozițiilorînscrise în art. 1349 și 1489 din N.C.C. nu vor face obiect al analizei, atât timp cât, din punct de vedere a legii aplicabile, textele evocate nu au incidență. În privința acelor critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata că motivul de recurs nu poate fi reținut pentru a atrage modificarea deciziei atacate. Premisa de analiză a pretențiilor reclamantei impune verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., răspundere care poate fi antrenată doar în ipoteza în care debitorul obligației nu își execută obligația cu vinovăție sau fără justificare, situație care reclamă ideea de culpă în neexecutarea obligației.

Întrucât acordarea despăgubirilor solicitate nu poate fi realizată decât prin prisma îndeplinirii condiției care impune existența unei fapte ilicite, imputabilă debitorului obligației, în speță, condiția premisă pentru antrenarea răspunderii civile în sarcina pârâtei-recurente a fost corect reținută deoarece acțiunea acesteia,ce a constat în efectuarea unui act de executare asupra patrimoniului reclamantei SIF A. SA în condițiile în care obligația sa era prescrisă, are în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, natura juridică a unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție.

În privința conținutului concret care conturează fapta ilicită, respectiv demararea nelegală de către pârâtă a procedurii execuționale prin poprire asupra depozitelor bancare deținute de SIF A. SA, la SC G. SA - Sucursala Bacău, în temeiul unui bilet la ordin care reprezenta un titlu executoriu prescris, instanța de apel în mod corect a dat valență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat al sentinței civile nr. 6 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia nr. 3621 din 02 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2/2006, ca urmare a respingerii recursului, prin care a fost admisă contestația la executare împotriva executării silite inițiate prin somația de executare, comunicată în baza biletului la ordin emis la data de 03 iunie 1996 la Piatra Neamț și scadent în 03 iunie 1997. Prin această hotărâre, instanța a admis excepția prescripției dreptului la executare silită, a anulat executarea silită și a constatat prescris dreptul la executare silită.

Or, în contextul reținerii acestei fapte ilicite în sarcina pârâtei, ce a vizatinițierea actelor de executare silită cu nerespectarea prevederilorlegale referitoare la urmărirea și recuperarea debitelorde la emitenții biletelor la ordin, respectiv în baza unui bilet la ordin prescris, instanța de apel aînlăturat, ca lipsite de relevanță juridică,alegațiile pârâtei relativ la modalitatea în care a devenit titular al biletului la ordin ori a situației sale economico-financiare și a lipsei lichidităților în urma popririi propriilor conturi de către diverși creditori.

Or, reluarea de către recurentă a acestor susțineri, în contextul considerentelor decisive ale hotărârii atacate și în raport de configurarea actuală a acestei căi extraordinare de atac, se constată că respectivele critici nu pot face obiect de analiză în recurs deoarece acestea nu au legătură cu argumentația logico - juridică reținută de instanța de apel în motivarea deciziei pronunțată care a vizat analiza condițiilor cumulative reglementate de art. 998 C. civ., respectiv: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între acestea.

Esențial în privința caracterului ilicit al faptei pârâtei și a culpei acesteia sunt aspectele reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească ce au vizat nelegalitatea executării silite sub aspectul încălcării prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă.În aceste circumstanțe, instanțele de fond și de apel au reținut îndeplinită și cea de a doua condiție pentru antrenarearăspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei F., întrucât aceasta a cauzat cu vinovăție, prin fapta sa, un prejudiciu reclamantei, ce trebuie reparat. Or, în contextulfactual determinat și care nu mai poate fi reevaluat în această fază procesuală, în raport de configurația actuală a art. 304 C. proc.

civ., s-a statuat corect asupra faptului că pârâta nu poate fi exonerată de la plata prejudiciului cauzat reclamantei,în lipsa unor cauze exoneratoare de răspundere. Printr-un alt motiv de recurs, pârâta a susținut aplicarea greșită a prevederilor legale privind cumulul daunelor interese moratorii cu cele compensatorii, cumul care ar conduce la o îmbogățire fără just temei a reclamantei SIF A. SA. Critica recurentei nu poate fi primită, în condițiile reținerii incidenței dispozițiilorart. 1082 și 1088 C. civ. din 1864 care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, prejudiciu care cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat repararea prejudiciului suferit ca urmare a executării silite nelegale efectuate de F., prejudiciu reclamat constând în valoarea daunelor interese compensatorii pentru prejudiciul efectiv suferit, reprezentat de actualizarea cu indicele de inflație a sumei executate, cât și a daunelor interese moratorii, respectiv prejudiciul nerealizat, reprezentat de dobânda contractuală. Relativ la prejudiciul efectiv solicitat în cauză, contrar susținerilor recurentei, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu rata oficială a inflației este recunoscut reclamantei existența prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea ce conduce, în consecință, la o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

Însă, cum principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă, ce constituie consecința directă a faptei ilicite, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, respectiv prin acordarea reclamantei a beneficiului de care a fost lipsită (lucrum cessans), respectiv al daunelor-interese moratoriisub forma dobânzii convenționale asupra sumelor de bani ce au fost deținute de reclamantă în depozite bancare, până la momentul executării silite a acestora de către recurentă. Sub aspectul problemei ridicată în cauză, trebuie avut în vedere că, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată - lucrum cessans), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii - damnum emergens).

Diferența dintre cele două instituții juridice conduce la concluzia admisibilității cumulului acestora neputându-se vorbi despre o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului. Prin urmare, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda, deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 C. civ. Cât privește susținerile legate de aplicarea dobânzii și actualizarea sumelor, acest aspect a fost soluționat corect de instanța de apel în consens cu dispozițiile Deciziei nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, relativ la chestiunea privind cumulul daunelor interese moratorii cu cele compensatorii, trebuie avut în vedere că problema de drept în discuție a fost clarificată prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justițiecarea statuat, cu forță obligatorie, în privința naturii sumelor solicitate a fi actualizate cu indicele de inflație și a posibilității cumulului dobânzii legale cu actualizarea acelorași sume, cu indicele de inflație. Recurenta a susținut nelegalitatea hotărârii întrucât s-a acordat nelegal o dublă despăgubire deoarece suma prevăzută în titlu executoriu privind admiterea cererii de întoarcere a executării silite poate fi actualizată cu indicele de inflație la momentul plății, prin intermediul executorului judecătoresc.

Critica recurentei nu poate fi primită întrucât, î n temeiul principiului constituțional al accesului liber la justiție, creditorul are posibilitatea de a solicita instanței actualizarea obligației stabilită în bani prin hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, de vreme ce prin sentința comercială nr. 41 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3342/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus doar întoarcerea executării silite efectuate împotriva reclamantei și restituirea sumelor de bani, iar actualizarea acestora nu s-a dovedit că a fost cerută în cadrul procedurii execuționale.

În această situație nu se poate reține cu temei că ar fi fost acordată o dublă despăgubire princumulul dintre dobândă și actualizarea respectivelor sume de bani. În ce privește critica pârâtei referitoare la împrejurarea că dobânda nu poate fi solicitată decât de la data cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va reține că această susținere constituie o critică „omisso medio”, deoarece se constată că nu a fost formulată și prin motivele de apel invederate de către apelanta F. Înacestecircumstanțe, criticile care nu au fostformulateînapel, la adresasentințeiprimeiinstanțe, nu mai pot fi formulate, pentru prima datăînrecursși nu pot face obiect al examinării direct înaceastăfazăprocesuală.

Relativ la critica pârâtului referitoare la modul de soluționare a cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, aspect semnalat și în apelul declarat, Înalta Curte se va constata că apărarea este neîntemeiată întrucât instanța de fond a efectuat o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Textul consacră principiul potrivit căruia la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală și că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul. Întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă, în mod corect a fost reținută culpa procesuală a pârâtei în această fază procesuală și s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., pârâta fiind în accepțiunea textului legal evocat „partea căzută în pretenții”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta F. împotriva Deciziei nr. 772 din 9 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.