ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 373/2016

Decizia nr. 373/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar X/3/2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata de daune interese compuse din: 1.000.000 euro daune materiale reprezentând: (i) contravaloarea dividendelor încasate necuvenit de pârâtă; (ii) contravaloarea dividendelor de care a fost lipsită datorită profitului nerealizat de SC B. SA din cauza greșitei gestionari și administrări a afacerilor și bunurilor societății de către pârâtă, cât și (iii) cheltuielile ocazionate de soluționarea cererilor de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din anul 2000, promovate de pârâtă cu rea-credință, prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, în scopul vădit de a nu-i transmite dreptul de proprietate asupra acțiunilor cumpărate, toate sumele actualizate cu indicele de inflație; dobânda bancară pe întreaga perioadă în care a fost lipsită de folosința sumelor de bani susmenționate și până la data plății; daune morale de 500.000 euro. Reclamanta a solicitat plata sumelor de mai sus în RON, la cursul Băncii Naționale a României din data plății, arătând că își rezervă dreptul ca, în baza concluziilor rapoartelor de expertiză ce vor fi efectuate în cauză, să își majoreze și precizeze câtimea pretențiilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 - 999, 1000, 1084 C. civ., art. 723 C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 16 noiembrie 2012, reclamanta-pârâtă a arătat că: 1. reprezentantul legal al societății este administratorul statutar – C., conform certificatului constatator emis de ORC de pe lângă Tribunalul București; 2. evaluează în RON, primul capăt de cerere, în raport de cursul Băncii Naționale a României de 4.0858 RON/euro la data de 20 aprilie 2011 - la suma de 4.085.800 RON (1.000.000 euro x 4.0858 RON); 3. evaluează în RON, cel de¬al treilea capăt de cerere, în raport de cursul Băncii Naționale a României de 4.0858 RON/euro la data de 20 aprilie 2011 - la suma de 2.042.900 RON (500.000 euro x 4.0858 RON); 4. daunele materiale solicitate sunt compuse din: (i) - dividende neîncasate din profit nerealizat datorită decontării contravalorii unor lucrări care nu au fost executate și deci nu au generat venituri, (ii) dividende nerealizate datorită managementului defectuos, (iii) dividende încasate fără drept de pârâtă, nemaiavând calitate de acționar, (iv) cheltuieli de judecată. Detalierea sumelor este prevăzută în anexa denumită „Centralizator daune materiale; 5. solicită actualizarea debitului cu rata inflației de la data de 01 mai 2008 până la data plății; 6. solicită actualizarea sumelor cu dobânda legală începând cu luna mai 2009 și până la data plății. Calculul dobânzii până la aprilie 2012 este prevăzut în anexa denumită Calcul dobândă de referință; 7. își rezervă dreptul de a actualiza pretențiile la data judecății.

Prin cererea precizatoare formulată la 04 februarie 2013, reclamanta-pârâtă a depus în mod defalcat modul de calcul al valorii lucrărilor/materialelor, precum și modul de calcul al actualizării debitului cu rata inflației.

Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile solicitate după luna mai 2008, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, pârâta-reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea SC A. SRL la plata următoarelor sume reprezentând daune ce izvorăsc din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 februarie 2000, astfel: 10.160.617 RON reprezentând actualizare cu indicii inflației a sumei de 2.989.859 RON pentru perioada 23 mai 2000-30 noiembrie 2010; 1.086.650 RON reprezentând dobânda legala calculata pe perioada 14 august 2006 – 30 noiembrie 2010 la suma de 2.989.859 RON; 1.802.885 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 16 mai 2006 – 09 ianuarie 2008 la suma de 2.989.859 RON; 2.206.420 RON reprezentând diferența de valoare a acțiunilor cumpărate, calculată între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și data încasării efective a diferenței de preț.

La data de 10 ianuarie 2013, pârâta-reclamantă a formulat precizări la cererea reconvențională prin care a expus modul de calcul al pretențiilor.

Prin încheierea de ședință din 01 aprilie 2013, tribunalul a unit cu fondul excepția prescripției invocată de pârâta-reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu privire la cererea principală, a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea reconvențională, cu privire la pretențiile în cuantum de 284.036,59 RON, reprezentând penalități calculate pentru perioada 14 august 2006 – 18 octombrie 2006 pentru neachitarea diferenței de preț. În temeiul art. 137 C. proc. civ., a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvențională, pentru restul pretențiilor, calculate pentru perioada anterioară datei de 24 octombrie 2008. A încuviințat reclamantei-pârâte proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei-reclamante, iar pârâtei-reclamante proba cu înscrisuri și a respins ca inutile soluționării cauzei probele cu expertiza contabilă și expertiza tehnică în construcții, propuse de reclamanta-pârâtă, precum și proba cu expertiza contabilă propusă de pârâta-reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 5323 din 5 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/211 s-a respins excepția prescripției invocată de pârâta-reclamantă cu privire la cererea principal, ca neîntemeiată. S-a respins cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ca neîntemeiată. S-au respins pretențiile în cuantum de 284.036,59 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 14 august 2006-18 octombrie 2006, din cadrul cererii reconvenționale, pentru existența autorității de lucru judecat. S-a respins excepția prescripției invocată de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvențională, pentrurestul pretențiilor, ca neîntemeiată. S-au respins celelalte pretenții din cererea reconvențională ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârâta-reclamantă, privind cererea principală, deoarece termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, incident în cauză, nu s-a împlinit la momentul introducerii cererii principale.

Astfel, reclamanta-pârâtă a formulat cererea de chemare în judecată la data de 20 aprilie 2011. Acțiunea introdusă de reclamanta-pârâtă vizează angajarea răspunderii civile a pârâtei-reclamante A.A.A.S. (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), astfel încât, în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, conform căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Or, momentul cunoașterii pagubei trebuie raportat la cel al soluționării irevocabile a litigiului dintre SC A. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului înregistrat inițial sub număr de dosar x/3/2007 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială.

Pe fond, tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al cererii principale.

Astfel, ținând cont că reclamanta-pârâtă a invocat drept temei al răspunderii prevederile art. 998-999 și 1000 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale care se referă la: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite.

S-a reținut că reclamanta nu a dovedit, prin probele administrate în cauză, existența unui prejudiciu. Astfel, în ceea ce privește daunele materiale reprezentate de contravaloarea dividendelor pretins încasate necuvenit de către pârâtă, aferente anilor 2007 și 2008, tribunalul a constatat că, potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990, dividendele se cuvin asociaților (acționarilor) proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Legea prevede că singurul organ abilitat să dispună distribuirea profitului este adunarea generală a asociaților; o hotărâre prin care instanța ar obliga societatea să plătească asociaților dividende, în ipoteza inexistenței unei hotărâri a adunării generale care să decidă în acest sens, fiind afectată de nelegalitate.

Totodată, potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acționarii îndreptățiți să încaseze dividende, care să exercite orice drepturi sunt cei înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor. În același timp, conform dispozițiilor art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, identificarea acționarilor care urmează a beneficia de dividende sau alte drepturi și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii adunării generale a acționarilor va fi stabilită de aceasta.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă, pe de o parte, că debitorul obligației de plată a dividendelor este societatea (în speță, SC B. SA) iar, pe de altă parte, că voința societății în sensul distribuirii dividendelor este exprimată prin adunarea generală a asociaților.

Instanța a constatat că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului era înregistrată ca acționar al societății în perioada 2007-2008, perioada de distribuire a dividendelor. S-a mai reținut că reclamanta-pârâtă nu a administrat dovezi concludente din care să rezulte voința adunării generale a acționarilor SC B. SA în sensul distribuirii dividendelor, la dosarul cauzei nefiind depuse hotărârile adunării generale în acest sens.

În ceea ce privește daunele materiale pretinse, reprezentând contravaloarea dividendelor de care ar fi fost lipsită reclamanta ca urmare a „greșitei gestionări și administrări a afacerilor și bunurilor societății de către pârâtă", tribunalul a reținut că prejudiciul pretins nu are un caracter cert, în măsura în care, organul competent să hotărască asupra distribuirii dividendelor este adunarea generală a acționarilor a cărei voință nu poate să fie prefigurată de instanță.

Voința socială beneficiază de o natură deliberativă, întrucât ea izvorăște din dezbaterile care se poartă în cadrul unei adunări, consimțământul acționarului majoritar nefiind suficient pentru a reflecta, în condițiile legii, voința societății.

Pe de altă parte, cu privire la aceste pretenții, s-a apreciat că probele administrate nu sunt de natură a atesta săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtă. Conform înscrisurilor prezentate, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (în prezent A.A.A.S.) a exercitat prerogativele conferite de lege și de actul constitutiv al societății acționarilor, neavând atribuții privind administrarea și gestionarea societății, acestea revenind administratorului/administratorilor societății care răspund în condițiile art. 73 și art. 155 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 138 și urm. din Legea nr. 85/2006.

S-a constatat că reclamanta-pârâtă a solicitat obligarea pârâtei și la plata despăgubirilor constând în contravaloarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea cererilor de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din anul 2000 reprezentate de costuri avocați, fără însă a face dovada efectuării acestor cheltuieli în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ. din 1864 și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Reclamanta nu a precizat numele avocaților care i-au acordat asistență juridică și nici contractele de asistență juridică din care ar fi izvorât obligația SC A. SRL de plată a onorariilor. Nu a fost înfățișat niciun înscris care să ateste suportarea de către societatea reclamantă a unor costuri provenind dintr-un raport juridic încheiat cu persoane care au calitatea de avocați, în legătură cu soluționarea cererilor de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din anul 2000, astfel încât aceste pretenții au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata daunelor morale, tribunalul a reținut caracterul nefondat al acestuia, în raport de omisiunea probării unui prejudiciu nepatrimonial.

Prima instanță a arătat că nu contestă posibilitatea acordării unor daune morale persoanelor juridice în contextul în care prevederile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 nu fac nicio distincție între persoanele fizice și juridice neimpunând vreo limită cu privire la drepturile nepatrimoniale ocrotite în sensul nerecunoașterii dreptului persoanei juridice de a obține reparații pentru vătămarea unui drept nepatrimonial. S-a reținut că persoana juridică trebuie însă să dovedească prejudiciul patrimonial suferit, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ. din 1864 și art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

În cauza de față, reclamanta-pârâtă s-a limitat la solicitarea unor daune morale fără a preciza în concret care este valoarea (dreptul) nepatrimonială căreia pârâta i-a adus atingere prin faptele ilicite imputate.

Capetele de cerere privind actualizarea debitului cu rata inflației și plata dobânzii legale au fost respinse ca neîntemeiate, având în vedere caracterul accesoriu al acestora, în aplicarea principiului „accesorium sequitur principale".

În raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât cererea principală a fost respinsă, pârâtei-reclamante neputându-i fi imputată o culpă procesuală sub acest aspect, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru și timbrul judiciar aferente cererii principale.

Întrucât la termenul din 01 aprilie 2013, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea reconvențională cu privire la pretențiile în cuantum de 284.035,59 RON, reprezentând penalități calculate pentru perioada 14 august 2006-18 octombrie 2008, aceste pretenții au fost respinse pentru existența autorității de lucru judecat.

S-a reținut ca fiind nefondată excepția prescripției invocată cu privire la cererea reconvențională, referitor la celelalte pretenții. S-a constatat că excepția prescripției a fost invocată de reclamanta-pârâtă pentru toate sumele solicitate cu titlu de daune, dobânda legală, penalități, actualizare cu indicele de inflație, pentru perioada anterioară datei de 24 aprilie 2008.

Cererea reconvențională a fost formulată de pârâta-reclamantă, înaintată cu adresa din 24 octombrie 2011, a fost înregistrată la instanță la data de 27 octombrie 2011 și are ca obiect, inclusiv pretenții izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 februarie 2000 reprezentate de actualizarea cu indicii de inflație, dobânda legală și penalități de întârziere aferente sumei de 2.989,859 RON.

Conform art. 5.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni diferența de preț în sumă de 29.898.588.500 ROL, urma a fi achitată de cumpărător în termen de 90 de zile (calendaristice) de la semnarea contractului, în contul vânzătorului până la data de 23 mai 2000. Potrivit clauzei 5.4 „pentru nerespectarea termenului de plata prevăzut la art. 5.2 cumpărătorul va plăti vânzătorului o penalitate de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, calculată din valoarea sumei neachitate din prețul de cumpărare, până la data de 07 iunie 2000 (scadentă plus 15 zile calendaristice cu penalități)". Potrivit clauzei 5.5. din convenția analizată, contractul va fi desființat de drept, fără nici o somație, dacă cumpărătorul nu achită integral suma prevăzută la art. 5.2 cu o penalitate de 0,1% din prețul de cumpărare de la data de 07 iunie 2000 până la data de 22 iulie 2000.

Tribunalul a observat că pârâta-reclamantă a solicitat penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % de întârziere pentru perioada 16 mai 2006-09 ianuarie 2008, iar pentru perioada 14 august 2006-18 octombrie 2006, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat. Actualizarea cu indicele de inflație a fost solicitată pentru perioada 23 mai 2000-30 noiembrie 2010, iar dobânda legală pentru perioada 14 august 2006-30 noiembrie 2010.

Astfel cum au susținut ambele părți și așa cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin decizia comercială nr. 112 din 01 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2007, în perioada 21 februarie 2000-16 mai 2006, executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 februarie 2000 a fost suspendată potrivit voinței părților, ca urmare a existenței pe rol a litigiului având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, astfel încât începând cu data rămânerii irevocabile a deciziei comerciale nr. 585 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, începe să curgă termenul de 90 zile calendaristice prevăzut de art. 5.2 din contract, respectiv la data e 06 februarie 2007.

Instanța a constatat că SC A. SRL a emis în favoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ordinul de plată pentru suma de 2.989.859 RON reprezentând diferență de preț datorată în conformitate cu dispozițiile art. 5.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, pârâta-reclamantă restituind această sumă, manifestându-și astfel refuzul de a primi plata prețului (astfel cum rezultă din decizia comercială nr. 112 din 01 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3461 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială în Dosarul nr. x/1/2010).

Diferența de preț datorată de reclamanta-pârâtă conform art. 5.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost consemnată la dispoziția Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului prin recipisa de consemnare din 18 ianuarie 2008, fiind parcursă procedura ofertei reale de plată și a consemnațiunii.

Prin sentința civilă nr. 12175 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2008, a fost respinsă cererea formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în contradictoriu cu SC A. SRL, prin care s-a solicitat instanței să dispună anularea ofertei sale de plată și a consemnațiunii.

Apelul formulat împotriva acestei sentințe de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 14 din 21 iunie 2010.

Având în vedere aceste aspecte, dar și situația litigioasă existentă între părți, referitoare la dreptul de proprietate asupra acțiunilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 23 februarie 2000 și la desființarea acestui contract, în conformitate cu pactul comisoriu prevăzut de clauza 5.2, ținând seama de faptul că pe parcursul acestui litigiu reclamanta-pârâtă a recunoscut în mod constant obligația sa de plată a diferenței de preț în valoare 2.989.859 RON, tribunalul a apreciat că în cauză a intervenit întreruperea termenului de prescripție (general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958) în condițiile prevăzute de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Recunoașterea neechivocă a debitului principal în legătură cu care au fost calculate penalitățile de întârziere, dobânzile legale și actualizarea cu rata inflației a avut drept consecință întreruperea termenului de prescripție și cu privire la debitele accesorii, în raport de principiul „accesorium sequitur principale" și astfel cum rezultă din interpretarea „per a contrario" a prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

În consecință, tribunalul a respins ca nefondată excepția prescripției invocată de pârâtă cu privire la pretențiile compuse din penalități, dobânzi legale și actualizarea cu rata inflației (mai puțin pretențiile în privința cărora a fost admisă excepția autorității de lucru judecat).

Pe fond, referitor la pretențiile afirmate prin cererea reconvențională constând în obligarea la plata penalităților, a dobânzilor legale, a actualizării cu rata inflației și a diferenței de valoare a acțiunilor (cu excepția celor în privința cărora instanța a reținut existența autorității de lucru judecat) tribunalul le-a apreciat ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia comercială nr. 112 din 01 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2007 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3461 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2010 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, în perioada 21 februarie 2000-16 mai 2006, executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 februarie 2000 a fost suspendată potrivit convenției părților, ca urmare a existenței pe rol a litigiului având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni (litigiu soluționat prin decizia comercială nr. 585 din 21 noiembrie 2006) și că începând cu data rămânerii irevocabile a deciziei comerciale nr. 585 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, începe să curgă termenul de 90 de zile calendaristice prevăzut de art. 5.2 din contract pentru achitarea restului de preț al acțiunilor, respectiv de la data de 06 februarie 2007. În cadrul termenului contractual astfel calculat, prin decizia nr. 112 din 01 martie 2010, instanța a reținut că prin O.P. din 21 februarie 2007, SC A. SRL a achitat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului suma de 2.989.859 RON reprezentând restul de preț prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nefiind primită susținerea apelantei-pârâte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în sensul că termenul contractual de achitare a diferenței de preț de 90 de zile începe să curgă de la data de 16 mai 2006. S-a mai reținut în cuprinsul aceleiași decizii, că apelanta-reclamantă SC A. SA a făcut dovada achitării restului de preț prin procedura ofertei reale de plată și prin consemnarea sumei la D.

Prin decizia nr. 3461 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reținută buna-credință a SC A. SRL în achitarea diferenței de preț potrivit OP din 21 februarie 2007 emis de Banca E.

Aceste decizii analizate se bucură de autoritate de lucru judecat conform art. 1200 pct. 4 și art. 1201 alin. (2) C. proc. civ., dezlegarea irevocabilă a problemei de drept referitoare la achitarea în termenul contractual a diferenței de preț în valoare de 29.898.588.500 ROL fiind necesar să fie respectată în prezenta cauză, nemaiputând fi contrazisă.

Aceasta întrucât, autoritatea de lucru judecat se poate manifesta ca o prezumție ce are la bază principiul conform căruia soluția cuprinsă într-o hotărâre judecătorească exprimă adevărul, neputând fi contrazisă de o altă hotărâre, efectul pozitiv al lucrului judecat impunându-se într-un litigiu ulterior, în care, fără a exista o identitate, obiect și cauză, sunt invocate aspecte care au fost dezlegate în mod irevocabil în primul litigiu.

În consecință, în raport de cele constatate irevocabil și cu putere de lucru judecat în litigiul la care s-a făcut referire anterior, instanța a reținut caracterul nefondat al pretențiilor afirmate prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă invocându-și propria culpă (pentru a obține plata unor despăgubiri pentru o pretinsă îndeplinire cu întârziere a obligației de plată a diferenței de preț reglementate de art. 5.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni) în condițiile în care aceasta a refuzat în mod neîntemeiat primirea plății efectuate în termenul contractual și cu bună credință de către partea contractantă prin O.P. din 21 februarie 2007.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, tribunalul a constatat și împrejurarea că părțile au limitat prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni (clauzele 5.4 și 5.5) numărul de zile de întârziere pentru care sunt datorate penalități (15 zile calendaristice pentru penalitățile reglementate de clauza 5.4, respectiv un număr de 50 zile pentru penalitățile reglementate de clauza 5.5, ce corespund perioadei 07 iunie 2000-27 iulie 2000), penalitățile pretinse prin cererea reconvenționala fiind calculate pentru un număr de 603 zile de întârziere cu nerespectarea clauzei penale instituite prin contract în acord cu prevederile art. 969 și 1066 C. civ.

Tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat și al capătului de cerere referitor la plata dobânzii legale, față de existența unei clauze penale în contractul încheiat între părți prin care s-au stipulat penalități pentru ipoteza nerespectării termenului de plată prevăzut de art. 5.2. întrucât părțile au evaluat convențional echivalentul prejudiciului suferit de debitor, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată, pârâta-reclamantă nu poate pretinde obligarea părții adverse la plata dobânzii legale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 698 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr. 5323 din 5 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011.

Prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă în parte cererea principală, astfel cum a fost precizată, fiind obligată pârâta A.A.A.S. la plata sumei de 757.246 RON reprezentând dividende cuvenite pentru perioada 2007-2008 și la plata sumei de 322.705 RON reprezentând dobândă legală aferentă, calculată până în ianuarie 2015 și în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 97606,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată din litigiile anterioare.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 100.000 euro - în echivalent RON la cursul oficial Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenții din cererea principală, ca neîntemeiate.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.565,08 RON cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru - fond și apel, onorariu expert și onorariu avocat).

În motivarea hotărârii, instanța de control judiciar a reținut că apelul declarat de pârâta-reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, vizează modul de soluționare, de către prima instanță, a cererii reconvenționale, însă aceasta nu aduce nicio critică de netemeinicie a hotărârii atacate.

S-a constatat că, prin cererea reconvențională, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București a solicitat obligarea A. la plata următoarelor sume, reprezentând daune ce izvorăsc din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 februarie 2000: 10.160.617 RON reprezentând actualizare cu indicele de inflație a sumei de 2.989.859 RON pentru perioada 23 mai 2000 – 30 noiembrie 2010; 1.086.650 RON reprezentând dobânda legală calculată pe perioada 14 august 2006 – 30 noiembrie 2010 la suma de 2.989.859 RON; 1.802.885 RON reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 16 mai 2006 – 09 ianuarie 2008 la suma de 2.989.859 RON; 2.206.420 RON reprezentând diferența de valoare a acțiunilor cumpărate, calculată între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și data încasării efective a diferenței de preț. Pârâta susține că suma de 2.989.859 RON, consemnată la D. în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului de către A. în data de 20 august 2010, constituie diferență de preț ce trebuia achitată de cumpărător în temeiul contractului de privatizare din 23 februarie 2000, reprezentând contravaloarea pachetului de 319.771 de acțiuni, pentru care a revenit societății cumpărătoare 91,175% din capitalul social subscris și vărsat SC B. SA.

Eliberarea sumei menționate s-a făcut urmare a rămânerii definitive și irevocabile a deciziei comerciale nr. 112 din 01 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2007, prin care instanța a constatat că A. este proprietara unui număr de 319.771 acțiuni, numerotate de la numărul 30.507 la numărul 123.182 și de la numărul 123.628 la numărul 350.722 inclusiv, libere de orice sarcini, cu o valoare nominală de 2,5 RON fiecare, în sumă totală de 799.427,5 RON, reprezentând 91,175% din valoarea capitalului subscris și vărsat la SC B. SA conform contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 februarie 2000.

Instanța de apel a înlăturat susținerile A.A.A.S. în sensul că litigiile derulate între părți au condus la incidența principiului rebus sic standibus, astfel că A. nu poate obliga vânzătorul la acceptarea unui preț stabilit la nivelul anului 2000.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile apelantei pârâte vizând împrejurarea că această sumă trebuie corectată cu indicele inflației de la momentul prevăzut în contract, la care prețul trebuia achitat (scadența din anul 2000) și până la data încasării restului de preț (30 noiembrie 2010), precum și că trebuie acordate penalități de întârziere la plata prețului pentru perioada cuprinsă între 16 mai 2006 (data pronunțării deciziei nr. 1639 a Înaltei Curți) și momentul consemnării la D. prin executor judecătoresc F. a sumei reprezentând diferența preț, respectiv 09 ianuarie 2008 (data notificării A. prin care a invitat pârâta, în temeiul art. 587 C. proc. civ. la sediul executorului judecătoresc, pentru a i se plăti suma de 2.989.859 RON reprezentând contravaloarea acțiunilor, conform contractului de vânzare- cumpărare acțiuni din 23 februarie 2000).

Curtea a constatat că prin sentința comercială nr. 5817 din 28 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia 585 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, acțiunea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin aceste hotărâri judecătorești s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, urmare a faptului că valabilitatea contractului de privatizare, a fost pusă în discuție în cauza în care s-a solicitat constatarea nulității acestui contract (așa cum rezultă și din adresele reciproce ale părților), s-a realizat o suspendare convențională a efectelor contractului de vânzare-cumpărare acțiuni. Deoarece reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu se putea declara cu certitudine gata să-și execute obligația de a transmite perfect valabil pachetul de acțiuni, pentru a putea pretinde cumpărătoarei să achite diferența de preț, aceasta nu putea face aplicațiunea pactului comisoriu cuprins în art. 5.5 din contract.

În aceste condiții, s-a apreciat că prima instanță, în mod judicious, a reținut, cu privire la pretențiile solicitate prin cererea reconvențională, constând în obligarea la plata penalităților, a dobânzilor legale, a actualizării cu rata inflației și a diferenței de valoare a acțiunilor (cu excepția celor în privința cărora instanța a reținut existența autorității de lucru judecat) caracterul neîntemeiat al acestora. Aceasta deoarece, prin decizia comercială nr. 112 din 01 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2007, irevocabilă prin decizia nr. 3461 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4921/1/2010 s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, în perioada 21 februarie 2000-16 mai 2006, executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 februarie 2000 a fost suspendată potrivit convenției părților, ca urmare a existenței pe rol a litigiului având a obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni (litigiu soluționat prin decizia comercială nr. 585 din 21 noiembrie 2006) și că, începând cu data rămânerii irevocabile a acesteia, începe să curgă termenul de 90 de zile calendaristice prevăzut de art. 5.2 din contract, pentru achitarea restului de preț al acțiunilor, respectiv de la data de 06 februarie 2007.

În cadrul termenului contractual astfel calculat, în considerentele deciziei nr. 112 din 01 martie 2010, s-a reținut că prin O.P. din 21 februarie 2007, SC A. SRL a achitat către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului suma de 2.989.859 RON, reprezentând restul de preț prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nefiind reținută susținerea apelantei-pârâte Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în sensul că termenul contractual de achitare a diferenței de preț de 90 de zile începe să curgă de la data de 16 mai 2006. S-a constatat, în cuprinsul aceleiași decizii, că apelanta-reclamantă SC A. SA a făcut dovada achitării restului de preț prin procedura ofertei reale de plată și prin consemnarea sumei la D.

Prin decizia nr. 3461 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reținută buna-credință a SC A. SRL în achitarea diferenței de preț potrivit OP din 21 februarie 2007 emis de Banca E. Așadar, deciziile mai sus arătate se bucură de autoritate de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1201 alin. (2) C. proc. civ., dezlegarea irevocabilă a problemei de drept referitoare la achitarea în termenul contractual a diferenței de preț în valoare de 29.898.588.500 ROL fiind necesar să fie respectată în prezenta cauză, nemaiputând fi reinterpretată.

Față de cele expuse, apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București a fost respins ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, s-a constatat că prin acțiunea promovată, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea A.A.A.S. (fosta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) la plata de daune interese compuse din: suma de 1.000.000 euro reprezentând daune materiale (dividende neîncasate din profit nerealizat datorită decontării contravalorii unor lucrări care nu au fost executate și deci nu au generat venituri; dividende nerealizate datorită managementului defectuos; dividende încasate fără drept de pârât, nemaiavând calitate de acționar; dobânda bancară pe întreaga perioadă în care a fost lipsită de folosința sumelor în bani susmenționate și pana la data plații); suma de 500.000 euro reprezentând daune morale și cheltuieli de judecată efectuate în litigiile anterioare.

Instanța de apel a reținut că, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din anul 2000 ca urmare a câștigării licitației publice cu strigare din 02 februarie 2000, reclamanta a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni deținut de Statul roman la SC B. SA. După perfectarea contractului, pârâta-reclamantă a formulat două cereri de chemare în judecată prin care solicita rezoluțiunea respectivului contract pentru o pretinsă încălcare a obligației de plată a prețului asumat.

Prin sentința comercială nr. 5817 din 28 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin decizia nr. 585/2006 pronunțată de Curtea de Apel București și irevocabilă prin nerecurare, s-a respins acțiunea A.A.A.S. (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) și s-a admis reconvenționala reclamantei prin care a solicitat constatarea existenței și valabilitatea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din anul 2000. Astfel, contractul de vânzare cumpărarea acțiuni și-a produs efectele încă de la semnarea sa.

Atitudinea pârâtei a împiedicat-o pe reclamantă să se înregistreze la Depozitarul Central ca proprietar al acțiunilor G. SA (fiindu-i solicitată dovada plății prețului acțiunilor, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului refuzând emiterea unei astfel de dovezi) astfel încât aceasta a fost determinată să formuleze o nouă acțiune având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor și emiterea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a dovezii că a achitat prețul vânzării. Pârâta-reclamantă a formulat, la rândul ei, cerere reconvenționala prin care a solicitat desființarea contractului ca efect al pactului comisoriu de grad IV tot pentru neachitarea prețului în termenul contractual solicitând și daune interese.

Prin decizia nr. 3461 din 21 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat irevocabil acest litigiu prin admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Instanța de apel a reținut că, astfel cum, rezultă și din concluziile raportului de expertiză contabilă realizat în apel pentru perioada 2007-2008 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a încasat, în mod necuvenit, dividende în cuantum de 757.246 RON, iar dobânda legală aferentă acestei sume, calculată până la momentul efectuării expertizei-ianuarie 2015 (și, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului), este de 322.705 RON. Perioada avută în vedere de către instanța de apel s-a raportat la cererea precizatoare a reclamantei.

Cu privire la sumele solicitate de către A., cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente litigiilor anterioare desfășurate între părți, în mod nejustificat a apreciat prima instanță faptul că reclamanta nu ar fi făcut dovada efectuării acestora. În cadrul probei cu înscrisuri, completată în calea de atac a apelului, s-a prezentat situația centralizată a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă; s-au depus contractele de asistență juridică încheiate de către toți apărătorii care au reprezentat societatea în multiplele litigii anterioare, precum și facturile reprezentând onorariile avocațiale, cuantumul acestora fiind de 97.606,29 RON (sumă la care pârâta reclamantă va fi obligată).

Cu privire la solicitarea apelantei reclamante A. SRL, de obligare a intimatei pârâte A.A.A.S. la plata de daune morale, s-a arătat că, deși este unanim acceptat atât în doctrină, cât și în jurisprudență, că prejudiciul nepatrimonial nu poate fi cuantificat cu precizie în ani, datorită esenței sale neeconomice, instanța poate stabili despăgubirea, apelând la anumite criterii (cum ar fi importanța valorilor lezate, rezonanța socială a consecințelor negative). Este adevărat că, în lipsa unor criterii legal reglementate, instanțele pot întâmpina dificultăți în stabilirea cuantumului despăgubirilor, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, ceea ce nu echivalează însă, în nici un caz, cu imposibilitatea evaluării daunei morale solicitate.

Atât jurisprudență națională, cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului sunt constante în a dovedi că este posibilă evaluarea prejudiciului moral, condiția fiind ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri să nu fie exagerate și să reprezinte o justă compensare a daunei încercate.

Instanța de control judiciar a reținut posibilitatea acordării unor daune morale persoanelor juridice, în contextul în care art. 54 din Decretul nr. 31/1954 (în vigoare la momentul introducerii acțiunii) nu face nicio distincție între persoanele fizice și cele juridice și nu limitează drepturile nepatrimoniale ocrotite.

S-a reținut că atitudinea abuzivă a pârâtei reclamante a fost constatată în mod irevocabil prin numeroase hotărâri judecătorești; ea s-a manifestat prin formularea a numeroase cereri cu obiect similar (după ce primele acțiuni au fost respinse irevocabil), apoi prin refuzul de a pune în executare decizii civile irevocabile, refuzul de a o înscrie pe reclamantă în Registrul acționarilor, refuzul de a primi plata acțiunilor - făcută în termenele contractuale stipulate.

Toate aceste nesfârșite acțiuni șicanatorii au avut ca efect intrarea reclamantei în procedura insolvenței, după mai mult de 10 ani de procese în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu toate că a pierdut în toate instanțele, a continuat să declanșeze noi litigii.

S-a apreciat că atitudinea pârâtei a înfrânt speranța legitimă a reclamantei de a se bucura de proprietatea bunului reprezentat de pachetul majoritar de acțiuni cumpărat în mod valabil de la SC G. SA, încălcând astfel Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, care garantează respectarea drepturilor existente asupra unui bun. Abuzul de drept „în formă continuată" manifestat de pârâtă (care, de altfel, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată în fond sau apel) a determinat instanța să aprecieze că apelantei reclamante i se poate acorda, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 euro - în echivalent RON la data plății, pentru toate neajunsurile pe care societatea le-a suferit și care au determinat, în final, insolvența acesteia și, probabil imposibilitatea de a se mai putea reorganiza și funcționa în mod viabil.

Au fost respinse pretențiile solicitate cu titlu de daune materiale, constând în contravaloarea dividendelor de care a fost lipsită reclamanta, datorită greșitei gestionări și administrări a afacerii și bunurilor societății privatizate, de către pârâtă, întrucât prin probatoriul administrat în ambele faze procesuale, nu s-a demonstrat caracterul cert al prejudiciului pretins.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată apelanta-pârâtă la plata sumei de 34.565,08 RON, către apelanta reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru - fond și apel, onorarii expert și avocat.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) a declarat recurs, solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. în subsidiar, solicită admiterea recursului cu consecința modificării în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de SC A. SA și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 5323 din 05 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul București, iar în terțiar admiterea recursului cu consecința modificării în parte a deciziei atacate, în sensul diminuării pretențiilor solicitate (601.876,00 RON dividende aferente anilor 2007-2008 și 274.985,22 RON dobândă legală, reducerii cheltuielilor de judecată acordate) și înlăturării obligației de plata a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro. În ceea ce privește cererea reconventională solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului A.A.A.S. și admiterii cererii reconvenționale, astfel cum a fost motivată.

Un prim motiv de recurs, arată recurenta, îl constituie faptul că instanța a omis să motiveze în fapt și în drept admiterea capătului de cerere privind obligarea sa la restituirea dividendelor încasate în perioada 2007-2008, motiv ce se circumscrie motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și cele ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenta apreciază că instanța de apel nu și-a motivat în drept, în ceea ce privește plata dividendelor, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, motiv pentru care consideră că se impune admiterea acestui motiv de recurs cu consecința casării hotărârii astfel pronunțate și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Al doilea motiv de recurs îl constituie interpretarea greșită a dispozițiilor art. 67 și art. 123 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, motiv ce se circumscrie motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, din simpla lectură a prevederilor art. 67 și art. 123 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind privind piața de capital, reiese ca debitorul obligației de plata a dividendelor este societatea al cărui profit este repartizat sub forma dividendelor și nu acționarii societății.

Având în vedere că în perioada 2007-2008, atât la registrul comerțului cât și la registrul independent, A.A.A.S. figura ca acționar al SC B. SA; că nu a fost contestată nicio hotărâre a AGA privind distribuirea dividendelor că apelanta reclamanta a devenit acționar al societății în anul 2010 cel îndreptățit în mod legal să primească dividende a fost A.A.A.S., cum în mod corect și legal a reținut și instanța de fond.

Un alt aspect care nu trebuie neglijat, susține recurenta, este și faptul că, plata diferenței de preț făcută de intimata-reclamantă a fost efectuată după împlinirea termenului prevăzut în contract, acesta fiind și motivul pentru care în mod legal recurenta a refuzat să accepte plata acestei sume la acel moment, nefiind de rea-credință cum în mod neîntemeiat a susținut intimata-reclamantă, ci doar aplicând principii legale și contractuale ce guvernează prezenta speță.

Contrar celor reținute prin raportul de expertiză omologat în totalitate de instanță, A.A.A.S. nu a încasat dividende în perioada 2007-2008 în valoare de 757.246 RON, ci dividendele efectiv încasate au fost în cuantum de 601.876,00 RON.

În acest sens, dacă actualizarea cu indicele de inflație și calculul dobânzii de referința asupra dividendelor anului 2007 s-au aplicat asupra dividendelor in cuantum de 501.876,00 RON, actualizarea cu indicele de inflație și calculul dobânzii de referința asupra dividendelor anului 2008 ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea de 100.000,00 RON (și nu pe cea cuvenită de 255.400,00, de care, în fapt A.A.A.S. nu a beneficiat și pe care nu a încasat-o).

Valoarea dobânzii legale aferentă dividendelor aferente anilor 2007 și 2008, conform calculelor noastre și raportat la ceea ce s-a menționat anterior, adică la valoarea dividendelor efectiv încasata de A.A.A.S., este de 274.985,22 RON (compusă din 229.297,20 RON, pentru dividendele anului 2007 și respectiv de 45.688,02 RON, pentru dividendele anului 2008) și nu de 322.705 RON acordată de instanță.

Față de cele menționate, în opinia recurentei, sumele corecte (dacă s-ar fi ținut seama de obiecțiunile formulate) sunt de 601.876,00 RON dividende aferente anilor 2007-2008 și 274.985,22 RON dobândă legală.

Așa fiind, consideră că obligarea sa la restituirea unor sume de bani (într-un cuantum eronat, de care instituția recurentă nici nu a beneficiat) constituie o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-reclamante.

Sub acest aspect, solicită instanței de recurs să dispună în principal respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, iar în subsidiar reducerea pretențiilor la suma de 601.876,00 RON dividende aferente anilor 2007-2008 și 274.985,22 RON dobândă legală.

Al treilea motiv de recurs, arată recurenta, îl constituie interpretarea greșită a dispozițiilor art. 112, art. 129, art. 292 C. proc. civ., art. 1169 C. civ., motiv ce se circumscrie motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ.

Capătul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost respins de instanța de fond ca neîntemeiat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale.

Decizia instanței de apel a fost dată și cu încălcarea prevederilor art. 292 C. proc. civ. și ale art. 1169 C. civ.

Totodată, ca expresie a principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă însă din oficiu, ci numai la cerere și dacă sunt probate, așa cum prevede, de altfel, și art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca nedovedit, iar instanța de apel s-a pronunțat pe acest capăt de cerere numai prin prisma faptului că apelanta a depus (pentru prima oara, deși avea obligația legală de a depune la judecarea fondului) înscrisurile ce fac dovada pretențiilor sale.

Solicită instanței de recurs să admită acest motiv de recurs, să modifice decizia atacată în sensul respingerii acestui capăt de cerere ca neîntemeiat și nedovedit în termenul legal.

În subsidiar, dacă se va trece peste cele invocate, solicită instanței de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 1865, în sensul reducerii onorariilor avocațiale.

Al patrulea motiv de recurs îl constituie interpretarea greșită a dispozițiilor art. 54 din Decretul Lege nr. 31/1954 și ale art. 998 C. civ., întrucât instanța a dispus obligarea instituției pârâte la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, motiv ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, având în vedere dispozițiilor art. 54 din Decretul-lege nr. 31/1954, recurenta-pârâta susține, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada existenței niciunui prejudiciu moral.

Prejudicial moral cuprinde atât vătămările aduse persoanei in onoarea, demnitatea, poziția sociala, creditul, libertatea sau reputația sa cât și pe acelea care constituie o lezare a sentimentelor sale de afecțiune. Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, ele nefiind susceptibile de evaluare bănească.

Apreciază că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 998 C. civ., pentru a putea fi atrasă răspunderea civila delictuală sub forma obligării la dau