ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 728/2017

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01 iulie 2011, sub nr. x/2011, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI, ca succesoare în drepturi a fostelor F.P.S. și, apoi, A.P.A.P.S., pentru a se dispune nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare acțiuni BT nr. 3/2000, încheiat cu prima autoare a pârâtei, pentru că acest contract ar fi avut la bază o cauză ilicită, respectiv pentru lipsa cauzei și a obiectului contractului, precum și pentru ca pârâta să fie obligată la plata de daune-interese corespunzătore, respectiv: suma de 104.057,35 RON reprezentând valoarea actualizată la 01 iunie 2011 a sumei de 36.419,08 RON, achitată în 2000 - 2001 cu titlu de preț acțiuni, în baza contractului de vânzare - cumpărare acțiuni BT nr. 3/2000, la care să se adauge suma de 101.259,62 RON reprezentând dobânda asupra acestei sume, calculată până la 01 iulie 2011; suma de 28.912,73 RON reprezentând valoarea actualizată la 01 iunie 2011 a sumei de 24.131,2 RON, executată silit din contul său bancar, în baza sentinței nr. 169/2005 a Tribunalului Botoșani, la care se adaugă suma de 67.094,39 RON cu titlu de dobândă asupra aceleiași sume, calculată pentru perioada cuprinsă între data executării și data de 01 iulie 2011 și suma de 28.912,73 RON cu titlu de actualizare la 01 iunie 2011 a aceleiași sume; suma de 841.776,11 RON reprezentând daune intitulate "compensatorii" și arătate ca fiind calculate până la 01 iulie 2011, reprezentând câștigul nerealizat în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni; suma ce reprezintă totalitatea cheltuielilor de judecată pe care le-a avansat în procesele purtate cu pârâta, din anul 2000 și până la zi, în legătură cu contractul în litigiu, actualizată în raport de rata inflației, plus suma de 8.884,49 RON din dosarul nr. x/2004, deja actualizată până la 01 iunie 2011; suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, ca echivalent al suferinței sale fizice și psihice provocată prin numeroasele acțiuni civile pe care pârâta le-a promovat cu rea-credință, în considerarea contractului de vânzare - cumpărare acțiuni BT nr. 3/2000; toate aceste sume urmând să fie actualizate în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii. Pentru perioada de după rămânerea definitivă a hotărârii de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese arătate, reclamantul a solicitat să i se acorde și penalități de întârziere în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, așa cum este prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare atacat, până la momentul plății efective.

Prin încheierea de ședință din 22 martie 2012, Tribunalul Botoșani a disjuns judecata cererilor accesorii din acțiunea reclamantului, formându-se dosarul nr. x/2012, judecata cauzei fiind suspendată, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2011, iar prin sentința nr. 1369 din 27 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea principală și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 3 din 4.02.2000, încheiat între A. și FONDUL PROPRIETĂȚII DE STAT, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3401 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 12 noiembrie 2013.

Prin sentința civilă nr. 1985 din 29 decembrie 2014, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/2012), a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI (în prezent AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI); a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 34.649,53 RON reprezentând suma achitată de către reclamant cu titlu de preț, conform contractului de privatizare x/3.04.2000; suma de 106.398,75 RON reprezentând valoarea actualizată cu rata inflației, calculată până la 10 septembrie 2014, precum și în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.581,43 RON reprezentând dobândă calculată la suma totală de 24.077 RON până la 20 februarie 2012 și, în continuare, de la 20 februarie 2012 până la executarea hotărârii, dobânda urmând a fi calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011.

Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenții formulate și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.964 RON reprezentând cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru și avans onorariu expert și să plătească expertului diferența de onorariu în cuantum de 14.600 RON.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamantul A., cât și pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (fostă AVAS - denumire schimbată conform O.U.G. nr. 96/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I), au declarat apel, criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 440 din 13 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost admis apelul formulat de A. împotriva sentinței nr. 1985 din 29 decembrie 2014 a Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (dosar nr. x/2012), în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. București (fostă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI), a fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că, pe lângă daunele acordate, a fost obligată pârâta și la plata dobânzii legale calculată la suma de 34.649,53 RON, de la data avansării acestei sume și până la plata efectivă și la plata daunelor morale în cuantum de 6.000 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de A.A.A.S. și a fost obligată A.A.A.S. la plata către A. a sumei de 3882,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și la plata către stat a sumei de 3.882,50 RON, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamantul A., cât și pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREȘTI au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1662 din 12 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREȘTI.

În motivarea acestei decizii, cu privire la recursul declarat de reclamantul A., s-a constatat că acesta nu și-a încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., însă anumite critici pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că hotărârea recurată va fi examinată din perspectiva acestui motiv.

Totodată, s-a reținut că deși anumite critici pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant s-a îndepărtat de la aceste dispoziții legale sub aspectul conținutului lor, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ceea ce privește modul de aplicare a legii și, mai mult, s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra unor cauze și asupra unor aspecte ce nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecății și chiar asupra unor chestiuni deja dezlegate cu autoritate de lucru judecat, ceea ce excedează obiectului recursului.

Totodată, s-a reținut că prin sentința nr. 1369 din 27 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, de către Tribunalul Botoșani, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3401 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 3 din 4.02.2000, încheiat între A. și FONDUL PROPRIETĂȚII DE STAT, iar din considerentele hotărârilor anterior menționate, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nulitatea absolută a fost pronunțată din culpa pârâtei, iar eroarea în care s-a aflat reclamantul la încheierea contractului a avut valoarea erorii obstacol, distructivă a consimțământului, deoarece la momentul încheierii contractului anterior menționat, reclamantului nu i s-au prezentat însușiri esențiale ale bunului vândut, respectiv împrejurarea că, practic, valoarea reală a acțiunilor cumpărate era nulă, S.C. B. S.A. fiind decapitalizată, în pragul falimentului.

Astfel, s-a constatat că, în mod greșit, recurentul-reclamant apreciază că este îndreptățit să solicite atragerea răspunderii vânzătoarei (pârâtei) pentru evicțiune, conform art. 1341, art. 1346, art. 1356 C. civ. din 1864, în condițiile în care dispozițiile C. civ. din 1864 referitoare la răspunderea vânzătorului pentru evicțiune nu sunt aplicabile în cauză, deoarece au în vedere ipoteza unei vânzări valabile, în urma căreia cumpărătorul a fost evins de bunul cumpărat de către o terță persoană.

Or, cum în mod legal s-a reținut în apel, contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat ca fiind nul absolut, apreciindu-se că, în urma manoperelor dolosive ale vânzătorului, cumpărătorul a fost indus într-o eroare obstacol, distructivă de consimțământ, ce atrage nulitatea absolută a contractului.

Astfel, instanța de recurs a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 969 C. civ. din 1864 potrivit cărora:

"convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", întrucât contractul dintre părți a fost constatat ca fiind nul absolut, nemaiputând produce niciun efect, în speță, răspunderea pârâtei fiind o răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ. din 1864, potrivit cărora, "Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", precum și pe efectele nulității unui act juridic, ce presupune repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia.

Totodată, s-a reținut că sunt lipsite de justificare susținerile recurentului-reclamant A. vizând repararea integrală a prejudiciului creat, în condițiile în care prejudiciul a fost reparat în întregime prin acordarea prețului actualizat cu rata inflației și a dobânzii legale, aceasta din urmă fiind acordată în apel.

De asemenea, s-a constatat că, deși este lăsată la aprecierea judecătorului, operațiunea de estimare a daunelor morale, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al acțiunii, completate cu o serie de împrejurări care pot forma convingerea instanței asupra valorii compensației acordate.

Or, în speță, toate aspectele circumstanțiate situației particulare a cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în apel în privința acordării daunelor morale în cuantum de 6000 RON, în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ., menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de recurentul-reclamant.

Totodată, au fost înlăturate, de plano, criticile de netemeinicie din cererea de recurs, întrucât acestea nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ. care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești atacate cu recurs.

Constatând că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, a fost respins recursul declarat de recurentul-pârât A., ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREȘTI, s-a reținut că invocarea necompetenței materiale nu mai constituie un motiv de ordine publică, având în vedere noua reglementare a art. 159

1

C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, care prevede la alin. (2) și (3) că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți sau de judecător până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Astfel, s-a constatat inadmisibilitatea criticilor privind necompetența primei instanțe, întrucât acestea au fost formulate omisso medio, direct în recurs, situație în care nu mai pot fi deduse controlului judiciar în această cale extraordinară de atac, în condițiile în care aspectele invocate nu constituie un motiv de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., de natură a putea fi invocate chiar și de instanța de recurs, din oficiu.

Totodată, s-a apreciat că prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt invocate formal, fără o dezvoltare corespunzătoare a motivului de nelegalitate expres și limitativ reglementat de normele procedurale.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, s-a constatat că recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREȘTI este în eroare asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unui act juridic, or, în speță, recurenta-pârâtă încearcă o schimbare a situației de fapt, antamând probleme ce nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecății și care poartă asupra unor chestiuni dezlegate cu autoritate de lucru judecat, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus judecății și în ce constă interpretarea greșită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat.

Totodată, s-a constatat că recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate sau interpretate, ci s-a limitat la a reconsidera punctul său de vedere cu privire la neanalizarea de către instanța de apel a istoricului litigiilor derulate între păți în încercarea sa de a restabili situația de fapt în prezenta cauză.

Astfel, s-a reținut că nu pot fi analizate culpa cumpărătorului și buna-credință a vânzătoarei, de care se prevalează recurenta-pârâtă, întrucât, în pofida tuturor susținerilor sale, nu se poate face abstracție de împrejurarea că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 3 din 4.02.2000 a fost statuată cu autoritate de lucru judecat, reținându-se că, în urma manoperelor dolosive ale vânzătorului, cumpărătorul a fost indus într-o eroare obstacol, distructivă de consimțământ.

Dacă prejudiciul efectiv a fost reparat prin restituirea prețului plătit, actualizat cu rata inflației, beneficiul nerealizat este constituit din dobânda legală calculată la prețul plătit, de la plata acestuia și până la restituirea efectivă.

De asemenea, caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta, se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. Astfel, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

S-a reținut că, în condițiile în care natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune-moratorii pentru neexecutarea la scadență a obligației de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune-compensatorii), se ajunge la concluzia că este admisibil cumulul acestora, potrivit dispozițiilor art. 1088 C. civ. din 1864, și deci nu se poate vorbi despre o îmbogățire fără justă cauză, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă.

Astfel, s-a concluzionat că nu se confirmă motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1662 din 12 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A., prin care a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea acestei decizii.

În cuprinsul acestei contestații s-a arătat că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale și al omisiunii instanței de recurs de a examina motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat, în esență, că greșeala materială constă în confundarea, din eroare, a motivului de nulitate a contractului, din nestabilirea unei situații de fapt conformă cu realitatea, din neînțelegerea exactă a cererii dedusă judecății care a fost făcută pentru constatarea încălcării unor drepturi patrimoniale ale cumpărătorului și constatarea unui raport de cauzalitate între drepturile încălcate și prejudiciu efectiv produs.

S-a mai susținut că instanțele de judecată din prezenta cauză nu au înțeles cererea dedusă judecății, nu au clarificat obiectul acțiunii, nu au coroborat cererea și probele existente la dosar, nu au stabilit faptele ilicite, deși ele au fost deja constatate prin alte hotărâri, nu au coroborat faptele cu cererea dedusă judecății, nu au verificat buna-credință și lipsa cauzei, stabilită ca fiind cea care a provocat nulitatea.

S-a arâtat că tot din eroare, instanța de recurs nu a observat că prețul contractului a fost încasat ilegal de vânzătoare, căci bunul vândut era inexistent la încheierea contractului și prețul trebuia restituit, în temeiul art. 994 C. civ. din 1864 și, că în realitate, nici nu s-a cercetat cererea privind daunele rezultate din încheierea contractului ce trebuiau acordate pentru neexecutarea obligației de a da.

O altă eroare a instanței de recurs invocată de contestatorul A. constă în calificarea acțiunii ca fiind una în răspundere civilă contractuală, în condițiile în care cererea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în cauză existând fapte ilicite deja constatate.

Totodată, s-a arătat că instanța s-a aflat în eroare când a stabilit situația de fapt, omițând să constate că drepturile cumpărătorului au fost încălcate de către vânzător.

În partea finală a contestației în anulare, s-a susținut că o altă greșeală materială a instanței de recurs rezultă din considerentul prin care aceasta a reținut existența unei erori obstacol, distructivă a consimțământului cumpărătorului.

Analizând contestația în anulare formulată în prezenta cauză în raport de temeiul de drept și motivele invocate de contestator, aceasta urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Având în vedere caracterul de excepție al textului anterior evocat, analiza criticilor privind existența unei "greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

De asemenea, se constată că motivul contestației în anulare prevăzut la art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. nu vizează aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, de stabilirea eronată a situației de fapt, de aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau de interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale, toate acestea neputând fi încadrate în noțiunea de "greșeală materială" specifică contestației în anulare specială.

Altfel spus, nu poate fi realizată o noua examinare pe fond a cauzei prin intermediul contestației în anulare, întrucât s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs, aspect nepermis față de caracterul de cale de atac de retractare a acesteia.

În prezenta cauză, criticile contestatorului din cuprinsul contestației în anulare care au fost evocate anterior vizează, în realitate, aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunțate în recurs, prin prisma modului în care instanța de recurs a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente.

Or, se constată că aceste critici nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare, dat fiind caracterul acesteia de cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, se constată că contestatorul invocă și aspecte de netemeinicie în condițiile în care acesta susține că prețul contractului a fost încasat ilegal de vânzătoare, căci bunul vândut era inexistent la data încheierii contractului și că situația de fapt stabilită în cauză nu este conformă cu realitatea.

Având în vedere faptul că toate criticile formulate de contestator în prezenta cauză vizează numai netemeinicia și nelegalitatea hotărârii pronunțate în recurs, nefiind invocată vreo eroare materială care să poată fi încadrată în motivul contestației în anulare specială prevăzut la art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura aceste critici, ca fiind nefondate.

Cu privire la motivul invocat de contestator și întemeiat pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se constată că acest motiv vizează situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Față de formularea clară a textului, contestația în anulare întemeiată pe acest motiv poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost învestită, nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs.

Astfel, neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., dacă instanța a răspuns motivelor de recurs printr-un considerent comun prin gruparea criticilor și cercetarea lor în bloc.

Față de aceste lămuriri, Înalta Curte constată că, deși prin contestația în anulare formulată în prezenta cauză a fost invocată omisiunea instanței de recurs de a examina motivele de nelegalitate din cuprinsul cererii de recurs, nu au fost arătate, în concret, motivele de nelegalitate și criticile aferente lor care nu au fost analizate de către instanța de recurs.

Mai mult decât atât, se constată că criticile din cererea de recurs nu au fost încadrate de către recurentul-reclamant în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 C. proc. civ., situație în care instanța de recurs a procedat din oficiu la identificarea criticilor care puteau fi subsumate unui motiv de nelegalitate și găsind critici care se încadrau în motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. le-a analizat ca atare.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, raportat la exigența motivului de contestație în anulare specială prevăzut la art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare întemeiată pe acest motiv nu poate fi primită, față de împrejurarea că din considerentele deciziei a cărei anulare se cere, rezultă că instanța de recurs a analizat atât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât și argumentele expuse în dezvoltarea acestuia.

Faptul că, în considerentele hotărârii pronunțate în recurs, nu s-a răspuns punctual și detaliat tuturor criticilor invocate prin cererea de recurs, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cum în mod greșit susține contestatorul.

În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecății recursului și nici nu s-a omis analizarea vreunui motiv de recurs de către instanța de recurs, contestația în anulare formulată în prezenta cauză, va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1662 din 12 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2017.