ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3401/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 noiembrie 2009 sub nr. 10670/2/2009, petenții V.L.D., C.M., J.I., M.C. au chemat in judecată pe intimații Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară A, Unitatea Militară B, Unitatea Militară C, Unitatea Militară D, Unitatea Militară E, Unitatea Militară F, Unitatea Militară G, Unitatea Militară H, Unitatea Militară I, Unitatea Militară J, Unitatea Militară K, Unitatea Militară L, Unitatea Militară M, Unitatea Militară N, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea și plata anumitor drepturi salariale.

În cauză s-au formulat cereri de intervenție de către R.C., M.R., M.C., G.S., N.I., C.M., N.M., D.M.V., M.D., G.N., B.C., M.I.D., S.G., G.M. și A.B., cereri ce au fost încuviințate în principiu în încheierea din 25 ianuarie 2011. Prin sentința civilă nr. 3069 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 28 iunie 2011 sub nr. 51234/3/2011.

La termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2011, Tribunalul a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție asupra căreia a rămas in pronunțare. Având în vedere soluția ce urma a se da asupra excepției, față de domiciliile diferite ale reclamanților și intervenienților, tribunalul a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamanții V.L.D., C.M., J.I., M.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară L, și formarea Dosarului nr. 72119/3/2011 cu termen de judecată la data de 14 noiembrie 2011, in cadrul căruia urmează să se pronunțe pe excepția necompetentei teritoriale.

Analizând excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu, Tribunalul București a reținut următoarele: Domiciliile reclamanților sunt în județul Gorj, astfel cum rezultă din actele dosarului . Potrivit art. 284 C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) „(1) Judecarea conflictelor de munca este de competenta instanțelor stabilite conform C. proc. civ., (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente in a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul". Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă (reclamanții solicitând obligarea pârâtei la recunoașterea și plata anumitor drepturilor salariale), că reclamanții au domiciliul în județul Gorj, față de dispozițiile art. 284 C. muncii (în forma in vigoare la data introducerii acțiunii), Tribunalul București a constatat ca nu este competent să soluționeze prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 10059 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu și cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Gorj. Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1733 din 21 februarie 2013 și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, normele prevăzute in C. muncii, referitoare la competența teritorială sunt derogatorii de la dreptul comun, competența de soluționare aparținând nu instanței de la domiciliul pârâtului, ci instanței de la domiciliul reclamantului. Derogarea este justificată, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori calitatea de reclamant revine salariatului, căruia legiuitorul a intenționat să-i creeze astfel o facilitate. Noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, ea referindu-se, în situația în care salariatul este reclamant, nu doar la locuința statornică a acestuia, ci la locul unde poate fi găsit pentru comunicarea actelor de procedură.

În cazul pluralității de reclamanți salariați, având domicilii diferite, s-a pus problema de a se ști ce instanță este competenta teritorial să soluționeze litigiul. În practică, s-a răspuns că, în acest caz, are loc o prorogare voluntară sau convențională de competență, în temeiul art. 19 C. proc. civ., cererea putând fi introdusă la orice instanța in raza căreia își are domiciliul unul dintre reclamanți. Competența este exclusivă, dar raportată la o instanța situată in oricare din circumscripțiile unde domiciliază unul dintre salariații reclamanți. Totodată, s-a apreciat că nu are loc o renunțare la un drept în acest caz, fiind în interesul tuturor reclamanților o bună administrare a justiției și pronunțarea unei hotărâri unitare, cu satisfacerea drepturilor și intereselor acestora.

În plus, în procedura civilă română s-a statuat că, dacă odată cu intentarea acțiunii, partea și-a ales un domiciliu, altul decât cel real, acest domiciliu ales rămâne statornic pe tot cursul procesului, afară numai dacă acea parte și l-ar schimba, în condițiile legii (Curtea de Casație 24 octombrie 1901). În speță petenții au indicat drept domiciliu procesual ales adresa din București, Piața A.I., iar părțile nu au revenit asupra alegerii de domiciliu. Noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens larg, interesând nu atât locuința statornică și principală a reclamantului, ci adresa unde locuiește efectiv. Prin decizia civilă nr. 4047 din 13 mai 2011 Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, a statuat că, din punct de vedere procesual scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul art. 85 și urm. C. proc.

civ., este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare. Mai mult decât atât, normele C. muncii care reglementează competența teritorială, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește o bună administrare a justiției în acest caz, norma fiind prevăzută, în mod evident în sprijinul reclamantului. În același sens, Curtea Constituționala a României, prin Decizia nr. 945 din 07 iulie 2011 a stabilit că „reglementarea diferită a C. muncii față de cea a C. proc. civ., referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă.

În acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant”. Astfel, nesocotirea de către instanța a voinței reclamantului, manifestată prin alegerea unui domiciliu procesual, precum și investirea unei alte instanțe, cu încălcarea normelor ce stabilesc, în mod exclusiv, competența teritorială, apare ca o încălcare a drepturilor acestuia, consfințite de legiuitor prin normele derogatorii de la dreptul comun. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, ce are ca obiect recunoașterea și plata anumitor drepturi salariale, întemeiate pe dispozițiile C. muncii, reclamanții au indicat faptul că au domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale la cel al apărătorului lor, situat în București, Piața A.I. Potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) , astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își au domiciliile reclamanții, înțelegând prin domiciliu locul unde persoana fizică își are locuința statornică sau principală (astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la momentul introducerii acțiunii), și nu la domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.

De asemenea, este de reținut că, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Noul C. civ., „stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care se ocupă sau se mută dintr-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea colo locuința principală”. Chiar dacă reclamanții și-au indicat un domiciliu procesual ales pe raza municipiului București, respectiv la avocatul acestora, acest domiciliu nu poate atrage competența Tribunalului București, art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii) având în vedere sediul stabil și efectiv al reclamanților, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului acestuia sau sediul cabinetului apărătorului ales.

Dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamanților s-ar ajunge la situația în care reclamanților li s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece (într-un caz de competență absolută) în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își aleg apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului, ceea ce contravine regimului juridic al competenței teritoriale exclusive. Așa fiind, cum domiciliile reclamanților nu sunt în municipiul București, ci, potrivit cărților de identitate, acesta sunt situate pe raza județului Gorj , competența teritorială aparține Tribunalului Gorj. Față de cele reținute, Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., va stabili competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj în a căror rază teritorială se află domiciliile reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2013.