ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3401/2013

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal la data de 13 noiembrie 2009 sub nr. 10670/2/2009, petenții

V.L.D., C.M.,

J.I., M.C.

au chemat in judecată pe intimații Ministerul

Apărării Naționale, Unitatea Militară A, Unitatea Militară B, Unitatea Militară

C, Unitatea Militară D, Unitatea Militară E, Unitatea Militară F, Unitatea Militară

G, Unitatea Militară H, Unitatea Militară I, Unitatea Militară J, Unitatea Militară

K, Unitatea Militară L, Unitatea Militară M, Unitatea Militară N, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea și plata anumitor drepturi

salariale.

În cauză s-au formulat cereri de intervenție

de către R.C., M.R., M.C., G.S., N.I., C.M., N.M., D.M.V., M.D., G.N., B.C., M.I.D.,

S.G., G.M. și A.B., cereri ce au fost încuviințate în principiu în încheierea din

25 ianuarie 2011.

Prin sentința

civilă nr. 3069 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale

și s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

După declinare,

cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale la data de 28 iunie 2011 sub nr. 51234/3/2011.

La termenul

de judecată din data de 07 noiembrie 2011, Tribunalul a invocat excepția necompetenței

teritoriale, excepție asupra căreia a rămas in pronunțare.

Având în vedere

soluția ce urma a se da asupra excepției, față de domiciliile diferite ale reclamanților

și intervenienților, tribunalul a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamanții

V.L.D., C.M., J.I., M.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale

și Unitatea Militară L, și formarea Dosarului nr. 72119/3/2011 cu termen de judecată

la data de 14 noiembrie 2011, in cadrul căruia urmează să se pronunțe pe excepția

necompetentei teritoriale.

Analizând

excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu, Tribunalul București a reținut

următoarele:

Domiciliile

reclamanților sunt în județul Gorj, astfel cum rezultă din actele dosarului .

Potrivit

art. 284 C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) „(1) Judecarea

conflictelor de munca este de competenta instanțelor stabilite conform C. proc.

civ., (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței

competente in a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința ori,

după caz, sediul".

Prin urmare,

având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă (reclamanții solicitând

obligarea pârâtei la recunoașterea și plata anumitor drepturilor salariale), că

reclamanții au domiciliul în județul Gorj, față de dispozițiile art. 284 C.

muncii (în forma in vigoare la data introducerii acțiunii), Tribunalul București

a constatat ca nu este competent să soluționeze prezenta cauză.

Prin sentința civilă

nr. 10059 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale

a Tribunalului București, invocată din oficiu și cauza a fost trimisă spre soluționare

Tribunalului Gorj.

Învestit prin declinare,

Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 1733 din 21 februarie 2013 și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

primei instanțe sesizate, Tribunalul București și, constatând ivit conflict negativ

de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel,

această din urmă instanță a reținut că,

normele prevăzute in C. muncii, referitoare la

competența teritorială sunt derogatorii de la dreptul comun, competența de soluționare

aparținând nu instanței de la domiciliul pârâtului, ci instanței de la domiciliul

reclamantului.

Derogarea este justificată,

având în vedere faptul că, de cele mai multe ori calitatea de reclamant revine salariatului,

căruia legiuitorul a intenționat să-i creeze astfel o facilitate.

Noțiunea de domiciliu

trebuie interpretată în sens larg, ea referindu-se, în situația în care salariatul

este reclamant, nu doar la locuința statornică a acestuia, ci la locul unde poate

fi găsit pentru comunicarea actelor de procedură.

În cazul pluralității

de reclamanți salariați, având domicilii diferite, s-a pus problema de a se ști

ce instanță este competenta teritorial să soluționeze litigiul.

În practică, s-a răspuns

că, în acest caz, are loc o prorogare voluntară sau convențională de competență,

în temeiul art. 19 C. proc. civ., cererea putând fi introdusă la orice instanța

in raza căreia își are domiciliul unul dintre reclamanți. Competența este exclusivă,

dar raportată la o instanța situată in oricare din circumscripțiile unde domiciliază

unul dintre salariații reclamanți.

Totodată, s-a apreciat

că nu are loc o renunțare la un drept în acest caz, fiind în interesul tuturor reclamanților

o bună administrare a justiției și pronunțarea unei hotărâri unitare, cu satisfacerea

drepturilor și intereselor acestora.

În plus, în procedura

civilă română s-a statuat că, dacă odată cu intentarea acțiunii, partea și-a ales

un domiciliu, altul decât cel real, acest domiciliu ales rămâne statornic pe tot

cursul procesului, afară numai dacă acea parte și l-ar schimba, în condițiile legii

(Curtea de Casație 24 octombrie 1901).

În speță petenții au indicat

drept domiciliu procesual ales adresa din București, Piața A.I., iar părțile nu

au revenit asupra alegerii de domiciliu.

Noțiunea de domiciliu

trebuie interpretată într-un sens larg, interesând nu atât locuința statornică și

principală a reclamantului, ci adresa unde locuiește efectiv.

Prin decizia civilă

nr. 4047 din 13 mai 2011 Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală,

a statuat că, din punct de vedere procesual scopul dispozițiilor legale referitoare

la domiciliu, așa cum rezultă din conținutul art. 85 și urm. C. proc. civ., este

acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului,

pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Mai mult decât atât, normele

C. muncii care reglementează competența teritorială, reprezintă o derogare de la

dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește o bună administrare

a justiției în acest caz, norma fiind prevăzută, în mod evident în sprijinul reclamantului.

În același sens, Curtea

Constituționala a României, prin Decizia nr. 945 din 07 iulie 2011 a stabilit că

„reglementarea diferită a C. muncii față de cea a C. proc. civ., referitoare la

competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul

și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă. În acest sens trebuie observat

că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării

salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant”.

Astfel, nesocotirea de

către instanța a voinței reclamantului, manifestată prin alegerea unui domiciliu

procesual, precum și investirea unei alte instanțe, cu încălcarea normelor ce stabilesc,

în mod exclusiv, competența teritorială, apare ca o încălcare a drepturilor acestuia,

consfințite de legiuitor prin normele derogatorii de la dreptul comun.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, ce are ca obiect recunoașterea și plata anumitor drepturi salariale,

întemeiate pe dispozițiile C. muncii, reclamanții au indicat faptul că au domiciliul

ales pentru comunicarea actelor procedurale la cel al apărătorului lor, situat în

București,

Piața A.I.

Potrivit normei de competență

teritorială absolută prevăzută de art.

284 alin. (2) C. muncii (în forma

în vigoare la data introducerii acțiunii)

, astfel de litigii de natura celui din cauză

sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își au domiciliile

reclamanții, înțelegând prin domiciliu locul unde persoana fizică își are locuința

statornică sau principală (astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul

nr. 31/1954, în vigoare la momentul introducerii acțiunii), și nu la domiciliul

ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.

De asemenea, este de reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Noul C. civ., „stabilirea sau schimbarea

domiciliului nu operează decât atunci când cel care se ocupă sau se mută dintr-un

anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea colo locuința principală”.

Chiar dacă reclamanții

și-au indicat un domiciliu procesual ales pe raza municipiului București, respectiv

la avocatul acestora, acest domiciliu nu poate atrage competența Tribunalului București,

art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii)

având în vedere sediul stabil și efectiv al reclamanților, iar nu domiciliul mandatarului/avocatului

acestuia sau sediul cabinetului apărătorului ales. Dacă s-ar admite determinarea

competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau mandatarului reclamanților

s-ar ajunge la situația în care reclamanților li s-ar permite să aleagă instanța

la care să se judece (într-un caz de competență absolută) în funcție de baroul avocațial

din cadrul căruia își aleg apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului,

ceea ce contravine regimului juridic al competenței teritoriale exclusive.

Așa fiind, cum domiciliile

reclamanților nu sunt în municipiul București, ci, potrivit cărților de identitate,

acesta sunt situate pe raza județului Gorj

, competența

teritorială aparține Tribunalului Gorj.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența

judecării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj în a căror rază teritorială se află

domiciliile reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă

și asigurări.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 iunie 2013.