ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1100/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1100/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă la data de 23 iulie 2007 reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta

U.M. 02210 - Ministerul Apărării - Batalionul 3 Transport, a solicitat anularea

deciziei de imputare nr. A 14370 din 06 decembrie 2006 modificată prin

Hotărârea Comandantului UM nr. A5992 din 31 mai 2007 și obligarea pârâtei la

restituirea sumelor încasate cu titlu de impunere în valoare de 14.652,63 RON.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin procesul-verbal nr. 5 din 24 iulie 2006

s-a reținut că se face vinovat de producerea unui prejudiciu în valoare de 14.652,63

RON, produs ca urmare a faptului confirmării unei foi de parcurs a autobuzelor

ce fac transport de persoane între U.M. 02210 București și U.M. 02512 Clinceni.

În urma cercetării

administrative s-a emis decizia de imputare nr. A 14307 din 06 decembrie 2006

prin care s-a constatat un prejudiciu total de 38.916,98 RON, iar în urma

contestației împotriva deciziei de imputare prin Hotărârea nr. A5992 din 31 mai

2007 a Comandantului U.M. 02210 București, s-a reținut că prejudiciul total

este de 30.086,52 RON.

Reclamantul arată că

decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale privitoare

la termenul în care se putea efectua cercetarea administrativă, stabilită de

art. 23, cap. III din Ordinul Ministerului Apărării nr. M5 din 21 ianuarie 1999,

coroborat cu art. 48 alin. (1) din acest act normativ.

Susține că paguba a

fost cunoscută de către comandantul unității la data de 27 octombrie 2005, iar

comisia de cercetare administrativă a fost numită prin Ordinul de zi pe Unitate

nr. 143 din 24 iulie 2006 cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de

dispozițiile din norme.

Altă critică adusă

actelor contestate privește nerespectarea dispozițiilor Ordinului Ministerului

Apărării nr. M5/1999, art. 12 lit. d) conform cărora, răspunderea materială

este angajată în sarcina autorului faptei. În speță, susține reclamantul, autorul

direct al faptei este conducătorul autovehiculului, iar răspunderea subsidiară

se angajează doar dacă autorul direct al faptei este insolvabil.

În drept acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului Ministerului Apărării nr. M5/1999 și

O.G. nr. 121/1998.

În dovedirea

acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

La termenul de

judecată din 19 octombrie 2007 reclamantul a depus o cerere precizatoare prin

care a arătat că solicită anularea și a deciziei administrative jurisdicționale

nr. 13 CJ1 din 26 aprilie 2007 și a solicitat obligarea pârâtei la restituirea

sumelor reținute.

Pârâtul Ministerul

Apărării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității

procesuale de exercițiu a U.M. 02210 București - Batalion 3 Transport din

Brigada 122 Logistică și excepția necompetenței materiale a Tribunalului

București și a depus la dosar documentația care a stat la baza actelor

contestate.

La același termen,

reclamantul a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Ministerul

Apărării care asigură apărarea U.M. 02210 București.

Pârâtul Ministerul

Apărării a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

În ședința publică

din 30 noiembrie 2007, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția

de necompetență materială.

Prin sentința civilă

nr. 3372 din 18 aprilie 2008 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale a admis contestația precizată, a anulat în parte

decizia jurisdicțională nr. 13CJ/1/2007 și decizia de imputare nr. A 14370 din

06 decembrie 2006 cu privire la contestator și a dispus restituirea către

contestator a sumelor reținute din salariu în baza deciziei de imputare

anulate, obligând intimatul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării prin care a invocat

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Prin decizia civilă

nr. 682/R din 05 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a admis

recursul Ministerului Apărării Naționale, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre competentă soluționare, secției contencios administrativ și fiscal,

a Curții de Apel București.

La această secție a

Curții de Apel București, cauza a fost înregistrată la data de 10 martie 2009,

inițial la un complet de recurs și ulterior prin repartizare aleatorie la data

de 11 mai 2009 la un complet de soluționare pe fond a cauzei.

de fond.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 2749 din 24 iunie 2009 a admis acțiunea precizată, în contradictoriu

cu Ministerul Apărării, a anulat în parte decizia jurisdicțională nr.

13CJ/1/2007 și decizia de imputare nr. 14370 din 6 decembrie 2006 cu privire la

reclamant, a dispus restituirea către acesta a sumelor reținute din salariu în

baza deciziei anulate și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că reclamantul C.C. a îndeplinit funcția

de locțiitor comandat de batalion la U.M. 02210 București.

Comandantul acestei

unități a emis, la 6 decembrie 2006, decizia de imputație nr. A14370 din 6

decembrie 2006, în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr.

A/1347 din 15 noiembrie 2006, prin care s-a imputat reclamantului suma de

14.652,63 RON din totalul valorii pagubei constatate de 48.090,80 RON.

Această pagubă

produsă reprezenta contravaloarea carburanților (motorină) consumați peste

normele de consum prevăzute de lege ca urmare a aplicării eronate a

coeficienților de corecție și prin completări neregulamentare ale foilor de

parcurs pentru autobuzele care au efectuat curse pe traseele București U.M.

02512 Clinceni și retur în perioada octombrie 2002 – septembrie 2005.

Decizia de imputație

a fost menținută de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Apărării prin Decizia nr. 13CJ/1/2002 din 26 aprilie 2007.

Instanța de fond a considerat

că apărările reclamantului privind depășirea termenelor prevăzute de O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt întemeiate și că

angajatorul era decăzut din dreptul de a mai putea angaja răspunderea materială

a reclamantului prin Decizia de imputare nr. A/141370 din 6 decembrie 2006.

Cum în speță, așa cum

se menționează chiar în hotărârea comandantului U.M. 02210 București, prejudiciul

a fost cunoscut la 27 octombrie 2005 când a fost înregistrat raportul de audit

iar decizia de impunere a fost emisă la 6 decembrie 2006, s-a constatat că

aceasta a fost emisă cu încălcarea temeiurilor imperative prevăzute de O.G. nr.

121/1998.

Au fost înlăturate

susținerile pârâtului în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23

din O.G. nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare a început să

curgă de la data de 20 iulie 2006 deoarece textul invocat prevede clar că data

de la care curge termenul este cea la care comandantul unității a luat la

cunoștință de pagubă.

Pentru că au fost

anulate actele emise în privința reclamantului, instanța de fond a dispus

restituirea sumelor reținute din salariu în baza unor acte nelegale și a fost

obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii

reclamantului C.C.

Se critică soluția

instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că data de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul intimatului-reclamant

este 20 iulie 2006, dată la care unitatea a primit și înregistrat hotărârea

Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 34 din 5 iulie 2006 prin care s-a

trimis spre cercetare dosarul cauzei și s-a dispus refacerea cercetării

administrative iar pct. 48 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a

militarilor aprobate din Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr. M-5 din 22

ianuarie 1999 prevede că „Prin data constatării existenței pagubei se înțelege:

b) data înregistrării

la registratura unității a actului de sesizare, iar pct. 49: „Comandantul … care

a constatat existența pagubei dispuse de îndată prin ordin de zi pe unitate …

executarea cercetării administrative”.

Se apreciază că

paguba nu a putut fi cunoscută, atât sub aspectul întinderii sale, cât și cu

privire la persoanele vinovate, fapt susținut și de hotărârea Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor nr. 34 din 5 iulie 2006, prin care s-a dispus

refacerea cercetării administrative și „extinderea răspunderii materiale în

sarcina și a altor persoane responsabile cu verificarea datelor înscrise în

foile de parcurs”, ceea ce a determinat introducerea în cauză și a

reclamantului ca fiind o persoană cu responsabilități în verificarea foilor de

parcurs.

Au fost criticate

susținerile instanței de fond referitoare la nerespectarea termenelor prevăzute

de O.G. nr. 121/1998 pentru că unitatea militară a primit hotărârea la 20 iulie

2006 și a fost emisă decizia de imputare la 6 decembrie 2006, în termenul

prevăzut de lege.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 304

1

C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

anulat actele atacate apreciind că decizia de imputare din 6 decembrie 2006 a

fost emisă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 din O.G. nr.

121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Înainte de analizarea

textului de lege invocat, este important de reținut faptul că, în urma unui

raport de audit înaintat comandantului U.M. 02210 București la 27 octombrie 2005

se constată existența unei pagube produse în perioada 01 octombrie 2002 – 30

septembrie 2005 și având ca obiect bunuri materiale de resortul

compartimentului C.L. din cadrul acestei unități.

În urma cercetărilor

administrative, inițial, a fost emisă Decizia de imputare nr. A/3342 din 17

martie 2006 de către comandantul U.M. 02210 București prin care s-a stabilit

răspunderea materială a unor angajați ai acestei unități, decizie care a fost

contestată de unii dintre cei vizați.

Prin Hotărârea nr. 34

din 5 iulie 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Apărării Naționale această primă decizie a fost casată și a fost

trimis spre recercetare dosarul cauzei, dispunându-se refacerea cercetării

administrative.

În urma refacerii

cercetării administrative a fost emisă decizia de imputare nr. A/14370 din 6

decembrie 2006 care îl vizează și pe reclamantul C.C., decizie care a fost

anulată parțial prin Decizia nr. 13/CJ1/ 2007 din 26 aprilie 2007 a Comisiei de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării.

Chiar în cuprinsul

acestei ultime decizii se arată că paguba a fost constatată la 27 octombrie 2005.

Instanța de fond, în

aplicarea dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, a considerat că termenul

de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea

actului de cercetare se calculează de la data de 27 octombrie 2005 pentru că

aceasta este data de la care comandantul unității a constatat sau a luat la

cunoștință de producerea pagubei.

Însă, recurentul

susține că acel termen trebuie să curgă de la data de 20 iulie 2006 când s-a

dispus refacerea cercetării administrative.

În rezolvarea acestei

probleme a datei de la care curge termenul, se vor analiza prevederile legale.

Astfel, potrivit 22

alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 „Comandantul sau șeful unității care a

constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispun, în scris, de

îndată, efectuarea cercetării administrative”, iar conform art. 23 alin. (1)

din același act normativ „termenul pentru efectuarea cercetării administrative

și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data

când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea

pagubei”. Art. 23 alin. (2) prevede că „pentru motive temeinic justificate, la

cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen

cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.

Aceste texte dovedesc

faptul că soluția instanței de fond nu este dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii pentru că legea se referă la data când comandantul a luat

cunoștință de producerea pagubei și nu de data la care s-au identificat

persoanele vinovate de producerea acesteia.

Prin lege au fost

stabilite termene precise tocmai pentru ca cercetarea administrativă să fie

riguros efectuată, pentru stabilirea vinovaților de producerea ei.

Faptul că, inițial,

cercetarea administrativă nu a fost efectuată corespunzător și Comisia de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale a fost

nevoită să dispună refacerea cercetării administrative în legătură cu paguba

produsă nu poate conduce la concluzia că data la care comandantul unității a

luat la cunoștință de producerea pagubei ar fi o altă dată decât cea de 27

octombrie 2005, așa cum se reține și în Decizia nr. 13CJ1/2007 din 26 aprilie 2007.

Pentru că dosarul a

fost trimis spre recercetare, nu presupune că la acea dată – 20 iulie 2006,

comandantul unității a luat la cunoștință despre existența pagubei pentru că,

de fapt, aceasta s-a întâmplat încă din 2005 când a dispus prima cercetare

administrativă.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat

la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 2749

din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2010.