ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 42/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul M.E.V.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice

Sector 1 București și Serviciul Român de Informații încetarea executării silite

începută împotriva sa până la comunicarea somației nr. 1010844/208/2006 și

anularea deciziei de imputare nr. 1519324 din 21 februarie 2006 a S.R.I., în temeiul căruia a fost începută executarea silită.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că la 8 august 2006, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1,

i-a comunicat somația nr. 1010844 din 2 august 2006, privitoare la debitul de

6.829,36 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare și întreținere, somație

nelegală deoarece, deși în aceasta de menționează ca titlu executoriu decizia

de imputare, numărul acesteia este eronat trecut și nu a fost însoțită decât de

prima pagină a titlului executoriu, încălcându-se dispozițiile art. 14 alin. (1)

C. proc. fisc.. Reclamantul mai apreciază că titlul executor este lovit de

nulitate pentru nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 121/1998, prin

neefectuarea cercetării administrative prealabile prevăzute de art. 22 și art. 23

alin. (3) din Ordonanță iar această decizie nu i-a fost comunicată, fiind

încălcate și dispozițiile art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.

Prin întâmpinare Administrația

Finanțelor Publice Sector 1 a invocat inadmisibilitatea contestației în raport

de art. 175 și urm. C. proc. fisc., cât și a cererii de suspendare a executării

silite, excepția necompetenței materiale în raport de dispozițiile art. 169 C. proc. fisc. și art. 400 C. proc. civ. și excepția tardivității cererii reclamantului pentru

nerespectarea termenului de contestare de 15 zile de la comunicarea somației de

plată prevăzută de art. 170 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., termen prevăzut

sub sancțiunea decăderii.

Serviciul Român de Informații UM

0221 București a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului,

excepția lipsei procedurii prealabile și a tardivității contestației, iar pe

fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1978 din 25

iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile

și pe cale de consecință a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în esență, că declanșarea procedurii judiciare în

materie este condiționată de sesizarea pe cale administrativă a autorității

emitente a actului a cărui anulare se solicită în termenul indicat în cuprinsul

actului și care curge de la comunicarea deciziei, pentru a da posibilitatea

autorităților să-și revoce propriul act, dacă se constată că a fost emis cu

nerespectarea legii.

Procedura administrativă prealabilă

este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune a cărei

neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ..

Instanța de fond a constatat că reclamantul

s-a adresat instanței de judecată, fără ca anterior să solicite unității militare

revocarea deciziei de imputare, niciunul din înscrisurile existente la dosarul

cauzei neputând fi apreciat ca reprezentând dovadă a îndeplinirii procedurii

prealabile iar susținerea reclamantului potrivit căreia decizia nu i-a fost

comunicată pentru a putea formula contestația la comandantul UM 0221 București

este infirmată de dovezile de comunicare ale deciziei existente la dosarul

cauzei .

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul M.E.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând următoarele motive:

- în mod greșit instanța de fond a

stabilit că decizia de impunere nr. 1519324 din 21 februarie 2006 a fost comunicată la data de 23 februarie 2006, conform recipisei poștale. Din înscrisul depus

la dosar se poate observa că semnătura nu aparține reclamantului-recurent și nu

poate fi indicată persoana căreia îi aparține acea semnătură, astfel că pârâtul

a refuzat, în mod nejustificat, efectuarea unei noi comunicări a deciziei

imputate și implicit, accesul său la procedura de contestare a acestui act;

- pe fondul cauzei, decizia de

impunere prin care a fost obligat la plata sumei de 6829,36 lei reprezentând

cheltuieli de întreținere și școlarizare este nelegală, deoarece potrivit art. 23

alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

prevede obligativitatea chemării și ascultării celor în cauză, pentru

explicații scrise și prezentarea de probe în apărare, iar această procedură nu

a fost respectată în cazul său. Recurentul precizează că ar fi putut aduce

dovezi în sensul că a întocmit raportul de demisie din considerente ce țin de

starea sănătății sale.

Recurentul nu a indicat încadrarea

în drept a motivelor sale de recurs.

Pârâtul-intimat Serviciul Român de

Informații a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în

drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Susținerea recurentului potrivit

căreia a luat cunoștință de existența deciziei de imputare la un moment

ulterior datei de 23 februarie 2006 (data recipisei poștale) este neîntemeiată,

deoarece înscrisul depus la dosar atestă primirea corespondenței prin poștă,

semnătura fiind, cel puțin în apartenență, a reclamantului-reclamant; acesta nu

a uzat, la fond de calea procedurală a înscrierii în fals, prin urmare, în mod

corect instanța a stabilit, ca dată a comunicării actului atacat, data de 23

februarie 2006, acțiunea reclamantului fiind tardivă.

Totodată, instanța de fond a

stabilit că reclamantul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă,

obligația ce rezultă din prevederile art. 7 alin. (1) din prevederile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile corespunzătoare din O.G.

nr. 121/1998.

Față de aceste impedimente

procedurale, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă.

În baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.E.V. împotriva sentinței civile nr. 1978 din 25 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

ianuarie 2010.