ÎCCJ, decizie (scj.ro #84787)

Obligarea unei autorități publice la plata către funcționarul public eliberat in mod nelegal din funcția publică deținuta a drepturilor salariale aferente acestei funcții până la data reîncadrării efective. Contestarea cuantumului sumei de plata stabilita prin titlu executor. Instanța competentă să judece litigiul. Codul de procedură civilă, art. 399, 400 2. Stimulente. Condițiile în care acestea sunt incluse în calculul despăgubirilor acordate.

Legea nr. 188/1999, art. 106 alin. (1) 1.Cererea prin care o autoritate publică solicită instanței anularea actelor de executare silită ca urmare a contestării cuantumului sumei de plată stabilită în sarcina sa prin titlu executoriu – hotărâre judecătorească prin care, ca urmare a anulării actului administrativ de eliberare a unei persoane dintr-o funcție publică de conducere, s-a dispus reintegrarea respectivei persoane și plata către aceasta a drepturilor salariale aferente funcției până la data reîncadrării efective – are natura unei contestații la titlu, în sensul art. 399 alin. (1) teza a 2-a din Codul de procedură civilă, instanța competentă să o judece fiind, în raport cu dispozițiile art. 400 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

2. Întinderea drepturilor bănești cuvenite funcționarului public nelegal eliberat din funcția publică se stabilește, în considerarea dispozițiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu luarea în calcul a tuturor drepturilor bănești de care acesta ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis actul anulat. De aceea, dacă până la momentul în care raportul de serviciu al funcționarului public a încetat nelegal, acesta a beneficiat în mod constant de stimulente, acestea trebuie incluse în cuantumul obligației de despăgubire stabilită în sarcina autorității emitente a actului administrativ anulat. Decizia nr. 116 din 13 ianuarie 2012 Notă: Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarului public, republicată în M.Of.

nr. 365 din 29. 05.2007 cu modificările și completările ulterioare. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de către intimatul RD în dosarul de executare nr.565/2009 și a somației nr.565/04.03.2009, prin care se solicită efectuarea plății sumei de 435.741 lei, în baza sentinței civile nr.2796/07.11.2007 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, solicitând anularea executării silite și a formelor de executare îndeplinite de executorul judecătoresc în dosarul de executare menționat.

În motivarea acțiunii, autoritatea reclamantă a susținut că, prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2796/07.11.2007 pronunțată de către Curtea de Apel București, s-a dispus obligarea pârâților doar la plata drepturilor bănești corespunzătoare funcției publice de conducere de la 18.08.2005 până la reintegrarea efectivă. Astfel, a precizat reclamanta, pentru perioada 18.05.2005-13.11.2008, drepturile salariale corespunzătoare funcției publice de comisar general adjunct sunt de aproximativ 130.000 lei, reprezentând salariu brut (inclusiv spor de vechime și indemnizația de conducere), din care trebuie reținute impozitul pe salarii, contribuțiile de sănătate, CAS și contribuția pentru șomaj.

De asemenea, contestatoarea a susținut că, în această categorie a drepturilor bănești corespunzătoare funcției publice, nu sunt incluse și stimulentele acordate funcționarilor publici în temeiul art.20 din Legea nr.6/2007, a HG nr.1538/2003 și a HG nr.533/2007, iar prevederile cap.4 pct.9 din HG nr.1538/2003 prevăd doar posibilitatea ca, în funcție de criteriile menționate expres în cap.3 pct.8 din HG nr.1538/2003, funcționarii publici să poată beneficia de aceste drepturi. Pe de altă parte, stimulentele nu pot fi acordate decât în condițiile în care se contribuie direct la constituirea fondului de stimulente. Așadar, având în vedere atât caracterul facultativ de acordare a stimulentelor, cât și faptul că acestea nu sunt prevăzute în titlul executoriu, reclamanta a apreciat că în mod nejustificat se solicită și plata acestora.

Totodată, întrucât prin titlul executoriu nu a fost obligată la plata drepturilor bănești aferente funcției, actualizate, reclamanta a considerat că nu-i revine obligația de a efectua plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație sau după caz, în modalitatea calculată de către intimat. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, întrucât contestația la executare vizează lămurirea întinderii titlului executoriu, iar potrivit art.400 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanța competentă să soluționeze o astfel de contestație este instanța ce a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Curtea de Apel București- Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

În ședința publică de la data de 03.06.2009, contestatoarea a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că a înțeles să conteste doar faptul că prin actele de executare sunt vizate și drepturi bănești neindicate în titlul executoriu, respectiv stimulentele și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate. La termenul de judecată din data de 10.06.2009, instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, ca neîntemeiată, apreciind că cererea, așa cum a fost precizată, nu vizează înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, ci este îndreptată împotriva executării silite însăși, având în vedere și dispozițiile art.400 alin.(2) coroborat cu art.399 alin.(2) din Codul de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.5145 din 17 iunie 2009, Judecătoria Sectorului 5 București a respins contestația la executare, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr.5145 din 17 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 a declarat recurs contestatoarea ANAF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și a anularii executării silite și a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc. Prin decizia civilă nr.397 R din 24 februarie 2010, Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-contestatoare Agenția Națională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu intimatul RD, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel București- Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, deși debitoarea a solicitat anularea executării silite și a actelor de executare efectuate, în speță este vorba despre o contestație la titlu, în sensul art.399 alin.1 teza a 2-a din Codul de procedură civilă, întrucât ceea ce se contestă în primul rând este înțelesul și aplicarea titlului executoriu, instanța fiind chemată să lămurească dacă obligația stabilită prin titlul executoriu poartă și asupra stimulentelor calculate de executorul judecătoresc ca fiind incluse în drepturile bănești acordate prin titlu. Având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, în conformitate cu dispozițiile art.400 alin.(2) din Codul de procedură civilă, Tribunalul a apreciat că revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, în speță Curtea de Apel București- Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, competența de a soluționa contestația la titlu de față.

Prin sentința civilă nr.3812 din 31 mai 2011, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta Agenția Națională de Administrare în contradictoriu cu pârâtul Rusu Dragoș, a constatat că dispozitivul sentinței civile nr.2796/07.11.2007 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul 25746/2/2005 se referă și la stimulente ca drept salarial și a respins cererea de anulare a actelor de executare ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși dispozitivul și motivarea deciziei nr.2796 din 07 noiembrie 2007 a Curții de Apel București sunt imprecise sub aspectul întinderii drepturilor bănești cuvenite reclamantului, interpretarea corectă trebuie să plece de la constatarea că singura rațiune care justifică obligarea la plata drepturilor salariale era aceea că, anulându-se actul prin care s-a adus atingere raporturilor de serviciu ale reclamantului, se impunea repunerea părților în situația anterioară. În consecință, drepturile bănești corespunzătoare funcției de conducere sunt toate drepturile bănești de care ar fi beneficiat funcționarul public dacă nu s-ar fi emis actul anulat.

Curtea a constatat că, până la emiterea actului nelegal, reclamantul a beneficiat de aceste stimulente, astfel încât nu există niciun temei să se considere că dacă nu s-ar fi emis actul respectiv reclamantul nu ar fi beneficiat, în continuare, de aceste stimulente. Totodată, instanța de fond a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că creditorul nu a contribuit la constituirea fondului de stimulente în condițiile în care această stare de lucruri nu poate fi imputată funcționarului public, ci chiar instituției publice debitoare care a emis actul nelegal și l-a împiedicat pe reclamant să îndeplinească atribuțiile specifice funcției publice de conducere. În ceea ce privește actualizarea cu indicele inflației, Curtea a reținut că actele de executare sunt conforme cu dispozițiile art. 371 2 alin.(3) din Codul de procedură civilă, care permit actualizarea datoriei în faza de executare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă. Recurenta a combatut hotărârea atacată sub două aspecte, corespunzătoare celor două motive de modificare invocate. 1 . Nemotivarea sentinței În dezvoltare, recurenta arată că instanța nu a analizat contestația formulată în partea privitoare la emiterea actelor de executare cu încălcarea dispozițiilor art. 373 1 alin.(1) –(3) din Codul de procedură civilă; instanța nu a observat că executarea silită a demarat fără încuviințarea instanței de judecată, deși între timp se pronunțase Decizia nr. 458/2009 a Curții Constituționale.

2. Aplicarea greșită a legii Potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală , dispozițiile art. 31 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 și art. 11 din OG nr.6/2007 conduc la concluzia că stimulentele nu sunt incluse în drepturile bănești corespunzătoare funcției publice, acordarea lor fiind facultativă și condiționată de contribuția directă la constituirea fondului de stimulente. Nici în privința actualizării drepturilor bănești cu indicele de inflație, recurenta nu este de acord cu soluția primei instanțe, susținând că aceasta excede titlului executoriu care vizează numai drepturile bănești corespunzătoare funcției publice de conducere. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Recursul este nefondat.

1. Argumente de drept relevante Prin Decizia nr. 397 R din 24 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, ca instanță de recurs, s-a stabilit, cu titlu de „ problemă de drept dezlegată ” în sensul art. 315 alin.(1) Cod procedură civilă, că natura contestației la executare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală este de contestație la titlu, potrivit art. 399 alin.(1) teza a II-a Cod procedură civilă, instanța competentă să stabilească întinderea obligației din titlul executoriu fiind cea care a pronunțat hotărârea ce se execută. Tot cu titlu de „ problemă de drept dezlegată ” s-a reținut că instanței competente să soluționeze contestația la titlu îi revine, potrivit art. 17 Cod procedură civilă, competența de a se pronunța și asupra celorlalte „ aspecte ”, în realitate veritabile motive de contestație la executare propriu-zisă.

Curtea de Apel București, soluționând contestația la executare cu care a fost astfel învestită a admis-o în parte, în sensul anterior arătat. Această soluție este corectă, ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru considerentele expuse în continuare, ca răspuns la motivele de recurs formulate.

1. Referitor la nemotivarea sentinței Recurenta a solicitat modificarea sentinței în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, invocând faptul că nu au fost analizate neregularitățile comise în etapa executării silite, prin ignorarea dispozițiilor art. 373 1 alin.(1) –(3) din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare după modificarea textului prin OUG nr. 42/15 mai 2009, adoptată ca efect al Deciziei Constituționale nr. 458/31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 17 aprilie 2009, Este real că motivarea instanței, în această privință, este lacunară, Curtea de apel mărginindu-se să arate că cererea de anulare a actelor de executare este neîntemeiată.

Înalta Curte va suplini însă motivarea prin indicarea împrejurării, corect surprinse de intimat prin întâmpinare, că procedura încuviințării executării silite, la care legiuitorul a revenit după publicarea deciziei Curții Constituționale menționate, nu era în vigoare la data demarării executării silite prin somația nr. 565/4 martie 2009. Cum potrivit art. 725 alin.(5) Cod procedură civilă: „ Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi ” rezultă că toate criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 373 1 alin.(1) –(3) din Codul de procedură civilă sunt nefondate.

2. Referitor la întinderea obligației stabilite prin titlul executoriu Curtea de apel a fost chemată să lămurească sintagma „ drepturi bănești corespunzătoare funcției publice de conducere ”, cuprinsă în titlul executoriu: sentința civilă nr. 2796/7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară – Comisariatul General.

Prin sentința menționată s-a admis acțiunea, s-a anulat Ordinul nr. 277/7 iunie 2005 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a dispus reintegrarea reclamantului RD în funcția publică de conducere de comisar general adjunct la Garda Financiară – Comisariatul General, pârâtele fiind obligate la „ plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare funcției publice de conducere de la 18 mai 2005 până la reintegrarea efectivă ”. Dezlegarea dată de prima instanță este legală, fiind în acord cu petitul acțiunii judiciare formulate de RD la data de 29 iulie 2005, soluționate prin sentința ce reprezintă titlul executoriu și, mai ales cu dispozițiile art. 106 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora: „ În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate,

și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public .” Cum nu s-a contestat că până la momentul eliberării din funcție intimatul a beneficiat constant de stimulente, nu există nicio rațiune pentru a nu prezuma că, și pe viitor situația ar fi rămas neschimbată. Corect a reținut judecătorul fondului că este nerelevantă împrejurarea că intimatul nu a contribuit la constituirea fondului de stimulente, în condițiile în care a fost împiedicat să o facă din culpa recurentei, care a emis actul de eliberare din funcție în mod nelegal. De asemenea, este la adăpost de orice critică și considerentul referitor la actualizarea creanței în faza de executare silită, potrivit art. 371 2 alin.(3) din Codul de procedură civilă, actualizare care se realizează de organul de executare independent de orice stipulație în acest sens cuprinsă în titlul executoriu.

Pentru considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat.