ÎCCJ, decizie (scj.ro #84787)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84787) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligarea unei

autorități publice la plata către funcționarul public eliberat in mod

nelegal din funcția publică deținuta a drepturilor salariale aferente

acestei funcții până la data reîncadrării efective. Contestarea

cuantumului sumei de plata stabilita prin titlu executor. Instanța

competentă să judece litigiul.

Codul

de procedură civilă, art. 399, 400

calculul despăgubirilor acordate.

Legea nr. 188/1999,

art. 106 alin. (1)

1.Cererea

prin care o autoritate publică solicită instanței anularea actelor de executare

silită ca urmare a contestării cuantumului sumei de plată stabilită în sarcina

sa prin titlu executoriu – hotărâre judecătorească  prin care, ca urmare a

anulării actului administrativ de eliberare a unei persoane dintr-o funcție

publică de conducere, s-a dispus reintegrarea respectivei persoane și plata

către aceasta a drepturilor salariale aferente funcției până la data

reîncadrării efective – are natura unei contestații la titlu, în sensul art.

399 alin. (1) teza a 2-a din Codul de procedură civilă, instanța competentă să

o judece fiind, în raport cu dispozițiile art. 400 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

drepturilor bănești cuvenite funcționarului public nelegal eliberat din funcția

publică se stabilește, în considerarea dispozițiilor art. 106 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999, cu luarea în calcul a tuturor drepturilor bănești de care acesta

ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis actul anulat. De aceea, dacă până la

momentul în care raportul de serviciu al funcționarului public a încetat

nelegal, acesta a beneficiat în mod constant de stimulente, acestea trebuie

incluse în cuantumul obligației de despăgubire stabilită în sarcina autorității

emitente a actului administrativ anulat.

Decizia

nr. 116 din 13 ianuarie 2012

Notă:

Instanța

a avut în vedere dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

privind statutul funcționarului public, republicată în M.Of. nr. 365 din 29.

05.2007 cu modificările și completările ulterioare.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București,

contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație

la executare împotriva executării silite începute de către intimatul RD în

dosarul de executare nr.565/2009 și a somației nr.565/04.03.2009, prin care se

solicită efectuarea plății sumei de 435.741 lei, în baza sentinței civile

nr.2796/07.11.2007 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a

VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, solicitând anularea executării

silite și a formelor de executare îndeplinite de executorul judecătoresc în

dosarul de executare menționat.

În

motivarea acțiunii, autoritatea reclamantă a susținut că, prin titlul

executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2796/07.11.2007 pronunțată de

către Curtea de Apel București, s-a dispus obligarea pârâților doar la plata

drepturilor bănești corespunzătoare funcției publice de conducere de la

18.08.2005 până la reintegrarea efectivă.

Astfel,

a precizat reclamanta, pentru perioada 18.05.2005-13.11.2008, drepturile

salariale corespunzătoare funcției publice de comisar general adjunct sunt de

aproximativ 130.000 lei, reprezentând salariu brut (inclusiv spor de vechime și

indemnizația de conducere), din care trebuie reținute impozitul pe salarii,

contribuțiile de sănătate, CAS și contribuția pentru șomaj.

De

asemenea, contestatoarea a susținut că, în această categorie a drepturilor

bănești corespunzătoare funcției publice, nu sunt incluse și stimulentele

acordate funcționarilor publici în temeiul art.20 din Legea nr.6/2007, a HG

nr.1538/2003 și a HG nr.533/2007, iar prevederile cap.4 pct.9 din HG

nr.1538/2003 prevăd doar posibilitatea ca, în funcție de criteriile menționate

expres în cap.3 pct.8 din HG nr.1538/2003, funcționarii publici să poată

beneficia de aceste drepturi. Pe de altă parte, stimulentele nu pot fi acordate

decât în condițiile în care se contribuie direct la constituirea fondului de

stimulente.

Așadar,

având în vedere atât caracterul facultativ de acordare a stimulentelor, cât și

faptul că acestea nu sunt prevăzute în titlul executoriu, reclamanta a apreciat

că în mod nejustificat se solicită și plata acestora.

Totodată,

întrucât prin titlul executoriu nu a fost obligată la plata drepturilor bănești

aferente funcției, actualizate, reclamanta a considerat că nu-i revine

obligația de a efectua plata acestor drepturi actualizate cu indicele de

inflație sau după caz, în modalitatea calculată de către intimat.

Prin

întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Sectorului 5 București, întrucât contestația la executare vizează lămurirea

întinderii titlului executoriu, iar potrivit art.400 alin.2 din Codul de

procedură civilă, instanța competentă să soluționeze o astfel de  contestație

este instanța ce a pronunțat hotărârea ce se execută, respectiv Curtea de Apel

București- Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, iar pe fond, a

solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

În

ședința publică de la data de 03.06.2009, contestatoarea a formulat cerere

precizatoare prin care a arătat că a înțeles să conteste doar faptul că prin

actele  de executare sunt vizate și drepturi  bănești neindicate în titlul

executoriu, respectiv stimulentele  și actualizarea  cu indicele  de inflație a

sumelor  datorate.

La termenul de judecată din data de 10.06.2009, instanța a

respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București,

ca neîntemeiată, apreciind că cererea, așa cum a fost precizată, nu vizează

înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, ci este îndreptată

împotriva executării silite însăși, având în vedere și dispozițiile art.400

alin.(2) coroborat cu art.399 alin.(2) din Codul de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.5145 din 17 iunie 2009, Judecătoria

Sectorului 5 București a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței

civile nr.5145 din 17 iunie 2009

pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 a declarat recurs contestatoarea ANAF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată și a anularii executării silite și a actelor de executare întocmite

de executorul judecătoresc.

Prin

decizia civilă nr.397 R din 24 februarie 2010, Tribunalul București- Secția  a

IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-contestatoare Agenția

Națională de Administrare Fiscală în contradictoriu cu intimatul RD, a casat

sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă

instanță Curții de Apel București- Secția a VIII-a Contencios Administrativ și

Fiscal.

Pentru

a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, deși debitoarea a solicitat anularea

executării silite și a actelor de executare efectuate, în speță este vorba

despre o contestație la titlu, în sensul art.399 alin.1 teza a 2-a din Codul de

procedură civilă, întrucât ceea ce se contestă în primul rând este înțelesul și

aplicarea titlului executoriu, instanța fiind chemată să lămurească dacă

obligația stabilită prin titlul executoriu poartă și asupra stimulentelor

calculate de executorul judecătoresc ca fiind incluse în drepturile bănești

acordate prin titlu.

Având

în vedere că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească,

în conformitate cu dispozițiile art.400 alin.(2) din Codul de procedură civilă,

Tribunalul a apreciat că revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se

execută, în speță Curtea de Apel București- Secția a VIII-a Contencios

Administrativ și Fiscal, competența de a soluționa contestația la titlu de

față.

Prin sentința civilă nr.3812

din 31 mai 2011, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta

Agenția Națională de Administrare în contradictoriu cu pârâtul Rusu Dragoș, a

constatat că dispozitivul sentinței civile nr.2796/07.11.2007 pronunțate de

Curtea de Apel București în dosarul 25746/2/2005 se referă și la stimulente ca drept

salarial și a respins cererea de anulare a actelor de executare ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, deși dispozitivul și motivarea deciziei

nr.2796 din 07 noiembrie 2007 a Curții de Apel București sunt imprecise sub

aspectul întinderii drepturilor bănești cuvenite reclamantului, interpretarea

corectă trebuie să plece de la constatarea că singura rațiune care justifică

obligarea la plata drepturilor salariale era aceea că, anulându-se actul prin

care s-a adus atingere raporturilor de serviciu ale  reclamantului, se impunea

repunerea părților în situația anterioară. În consecință, drepturile bănești

corespunzătoare funcției  de conducere sunt toate drepturile bănești de care ar

fi beneficiat funcționarul public  dacă nu s-ar fi emis actul anulat.

Curtea

a constatat că, până la emiterea actului nelegal, reclamantul a beneficiat de

aceste stimulente, astfel încât nu există niciun temei să se considere că dacă

nu s-ar fi emis actul respectiv reclamantul nu ar fi beneficiat, în continuare,

de aceste stimulente.

Totodată,

instanța de fond a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că creditorul nu a

contribuit la constituirea fondului de stimulente în  condițiile în care

această stare de lucruri nu poate fi imputată funcționarului public, ci chiar

instituției publice debitoare care a emis actul nelegal și l-a împiedicat pe reclamant

să îndeplinească atribuțiile specifice funcției publice de conducere.

În

ceea ce privește actualizarea cu indicele inflației, Curtea a reținut că

actele  de executare sunt conforme cu dispozițiile art. 371

2

alin.(3) din Codul de procedură civilă, care permit actualizarea datoriei în

faza de executare.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea Agenția

Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din

Codul de procedură civilă.

Recurenta

a combatut hotărârea atacată sub două aspecte, corespunzătoare celor două

motive de  modificare  invocate.

1

.

Nemotivarea

sentinței

În

dezvoltare, recurenta  arată că  instanța nu a analizat contestația formulată

în partea privitoare la  emiterea  actelor  de  executare cu  încălcarea

dispozițiilor art. 373

1

alin.(1) –(3) din Codul de  procedură

civilă; instanța  nu  a observat că   executarea  silită  a demarat  fără

încuviințarea  instanței de  judecată, deși  între timp se pronunțase Decizia

nr. 458/2009 a Curții Constituționale.

2.

Aplicarea

greșită a legii

Potrivit

Agenției Naționale de Administrare Fiscală , dispozițiile art. 31 alin.(1) din

Legea nr. 188/1999 și art. 11 din OG nr.6/2007 conduc la  concluzia că

stimulentele nu sunt  incluse în drepturile bănești corespunzătoare  funcției

publice, acordarea lor fiind  facultativă și  condiționată de  contribuția

directă  la constituirea fondului de stimulente.

Nici în

privința  actualizării  drepturilor bănești cu indicele  de  inflație,

recurenta nu este de acord cu soluția primei instanțe, susținând că aceasta

excede titlului  executoriu care  vizează numai  drepturile bănești

corespunzătoare funcției  publice de conducere.

Considerentele

Înaltei Curți asupra  recursului

Recursul

este nefondat.

1.

Argumente  de  drept  relevante

Prin

Decizia  nr. 397 R din 24 februarie  2010 pronunțată  de  Tribunalul București

– Secția a IV-a civilă, ca instanță de  recurs,  s-a  stabilit, cu titlu de  „

problemă

de drept dezlegată

” în sensul art. 315 alin.(1) Cod procedură civilă, că

natura  contestației la  executare  formulată de Agenția Națională de

Administrare Fiscală este   de  contestație  la titlu, potrivit  art. 399

alin.(1) teza a II-a  Cod procedură civilă, instanța  competentă  să

stabilească  întinderea  obligației  din titlul  executoriu fiind  cea care a

pronunțat hotărârea  ce se  execută.

Tot cu

titlu de „

problemă de drept dezlegată

” s-a reținut că instanței

competente  să  soluționeze   contestația la titlu îi revine,  potrivit  art.

17 Cod procedură civilă, competența de a se pronunța  și asupra  celorlalte  „

aspecte

”,

în realitate veritabile motive  de contestație la executare  propriu-zisă.

Curtea

de Apel  București, soluționând  contestația la executare  cu care  a fost

astfel învestită a admis-o în parte, în sensul  anterior arătat.

Această

soluție  este  corectă, ea fiind  împărtășită și de instanța  de  control

judiciar, pentru considerentele expuse  în continuare,  ca răspuns  la

motivele de  recurs  formulate.

1.

Referitor

la  nemotivarea  sentinței

Recurenta

a  solicitat  modificarea sentinței în temeiul motivului prevăzut  de  art. 304

pct.7 Cod procedură civilă,  invocând  faptul că  nu au  fost  analizate neregularitățile

comise în etapa  executării  silite, prin ignorarea  dispozițiilor  art. 373

1

alin.(1) –(3)  din  Codul de procedură  civilă, în  forma  în vigoare după

modificarea  textului prin OUG nr. 42/15 mai  2009, adoptată  ca efect al

Deciziei  Constituționale nr. 458/31 martie  2009, publicată în Monitorul

Oficial  al României la data  de  17 aprilie  2009,

Este

real  că motivarea  instanței, în  această  privință, este  lacunară, Curtea

de  apel mărginindu-se  să arate că  cererea de anulare  a actelor de

executare  este  neîntemeiată.

Înalta

Curte  va suplini  însă  motivarea   prin  indicarea  împrejurării, corect

surprinse  de intimat prin întâmpinare, că  procedura  încuviințării

executării  silite, la  care  legiuitorul  a revenit  după  publicarea

deciziei  Curții  Constituționale menționate, nu era în vigoare  la data

demarării  executării  silite  prin  somația  nr. 565/4 martie  2009.

Cum

potrivit  art. 725 alin.(5) Cod procedură civilă:

„

Actul

de procedură  îndeplinit înainte de  intrarea   în vigoare  a legii  noi

rămâne  supus  dispozițiilor   vechii legi

”

rezultă că toate  criticile

referitoare la   nerespectarea  dispozițiilor  art. 373

1

alin.(1)

–(3) din  Codul de procedură civilă sunt nefondate.

2.

Referitor

la întinderea obligației stabilite prin titlul  executoriu

Curtea de apel a

fost  chemată să  lămurească  sintagma  „

drepturi bănești corespunzătoare

funcției publice de conducere

”, cuprinsă   în titlul  executoriu: sentința

civilă nr. 2796/7 noiembrie  2007 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin  respingerea  ca nefondat

a   recursului declarat  de  Agenția Națională de Administrare Fiscală  și

Garda Financiară – Comisariatul General.

Prin sentința

menționată s-a admis acțiunea, s-a anulat  Ordinul nr. 277/7 iunie  2005 emis

de  Agenția Națională de Administrare Fiscală și s-a dispus  reintegrarea

reclamantului RD în  funcția  publică de  conducere  de  comisar  general

adjunct  la  Garda  Financiară – Comisariatul General, pârâtele  fiind

obligate la „

plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare

funcției  publice  de conducere   de la  18 mai  2005 până la  reintegrarea

efectivă

”.

Dezlegarea dată de

prima instanță este  legală, fiind în acord cu  petitul  acțiunii judiciare

formulate de  RD la data de  29 iulie 2005, soluționate prin sentința ce

reprezintă titlul  executoriu și, mai  ales cu dispozițiile  art. 106 alin.(1)

din Legea nr.  188/1999 privind  Statutul funcționarilor  publici, potrivit

cărora:

„

În cazul în

care raportul de serviciu a încetat  din motive  pe  care  funcționarul public

le consideră  netemeinice  sau nelegale, acesta poate cere  instanței  de

contencios administrativ anularea  actului administrativ prin care s-a constatat

sau s-a dispus  încetarea  raportului de  serviciu, în condițiile și

termenele  prevăzute  de  Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările  ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția

publică emitentă a actului  administrativ a unei  despăgubiri egale cu

salariile indexate,  majorate  și recalculate, și cu  celelalte  drepturi  de

care  ar fi  beneficiat  funcționarul public

.”

Cum nu s-a

contestat  că  până la momentul  eliberării  din funcție intimatul a   beneficiat

constant de  stimulente, nu există   nicio rațiune pentru  a nu prezuma  că, și

pe viitor  situația  ar fi  rămas  neschimbată.

Corect  a reținut

judecătorul  fondului că este nerelevantă împrejurarea că  intimatul  nu a

contribuit la constituirea fondului de stimulente, în  condițiile în care a

fost  împiedicat   să o facă  din  culpa  recurentei, care a emis actul de

eliberare   din  funcție  în mod  nelegal.

De asemenea, este

la  adăpost  de  orice  critică și  considerentul referitor la actualizarea

creanței  în faza  de executare silită, potrivit   art. 371

2

alin.(3) din Codul de procedură civilă,  actualizare care se realizează  de

organul de executare  independent de  orice  stipulație  în acest  sens

cuprinsă în  titlul  executoriu.

Pentru

considerentele  expuse  recursul a fost respins  ca  nefondat.