ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României și I.N.S., anularea art. 1, 3 și 4 din O.U.G. nr. 37 din 22

aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, precum și anularea Ordinului Președintelui I.N.S. din 22 mai 2009

.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin cele două acte atacate, a

fost vătămat în drepturile sale recunoscute și garantate de lege, Ordinul nr. 366/2009

fiind emis în aplicarea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță

care este neconstituțională, încălcând dispozițiile art. 11, art. 1 alin. (4),

art. 54 alin. (2) și art. 120 din Constituția României.

Reclamantul

a formulat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și 4

din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009.

Prin

întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul I.N.S. a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, raportat la obiectul principal al acțiunii care vizează dispozițiile

O.U.G. nr. 37/2009, fapt care contravine prevederilor art. 9 alin. (1) coroborate

cu prevederile alin. (5) al aceluiași articol din Legea nr. 554/2004.

La

rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, raportat la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.

366/2009, emis de Președintele I.N.S.

În

ceea ce privește cererea de anulare a unor dispoziții din O.U.G. nr. 37/2009, același

pârât a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că obiectul principal

al acțiunii vizează dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt care contravine

prevederilor art. 9 alin. (1) coroborate cu prevederile alin. (5) ale aceluiași

articol din Legea nr. 554/2004.

Referitor

la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, în opinia pârâtului

Guvernul României aceasta este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile art.

10 alin. (2) și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată.

La

data de 30 octombrie 2009 reclamantul a depus precizări la acțiune, prin care a

arătat că având în vedere că prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost

abrogată O.U.G. nr. 37/2009, solicită anularea art. 1, 4, 5 și 8 din O.U.G. nr.

105/2009.

Alăturat

precizării de acțiune,

reclamantul

a formulat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 4, 5 și

8 din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin

cererea depusă la data de 13 noiembrie 2009, reclamantul S.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul I.N.S. suspendarea executării Ordinului nr. 366 din 22

mai 2009, arătând că prin acest ordin, deși ocupa funcția publică de conducere

de director executiv al Direcției Județene de Statistică Vâlcea, a fost numit în

mod nelegal în funcția publică de execuție de consilier superior, treapta 1, în

cadrul aceleași instituții.

Se

arată de către reclamant că, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,a cerut

suspendarea executării ordinului menționat, până la pronunțarea instanței de

fond, iar prin Sentința nr. 184/F/ CONT din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel

Pitești a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

În

prezenta cauză în care a solicitat anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, a

formulat cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin

încheierea din data de 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată

cererea de suspendare formulată de reclamant.

S-a

reținut că executarea ordinului a fost deja realizată, astfel că solicitarea

privind suspendare a executării acestui ordin este lipsită de obiect.

De

asemenea, s-a mai reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției privind

îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ atacat și nici

faptul că reclamantul a suferit o paguba materială iminentă.

Prin

Sentința nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca lipsit de

interes, capătul de cerere, astfel cum a fost precizată, privind anularea art. 1,

4, 5 și 7 din O.U.G. nr. 105/2009; a respins cererea formulată de reclamant

privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a unor dispoziții din O.U.G. nr. 105/2009; a admis

capătul II din cerere și a dispus anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009

emis de pârâtul I.N.S.

S-a

reținut că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis de I.N.S. în baza O.U.G.

nr. 37/2009, abrogată deja, astfel că reclamantul nu are un interes legitim

pentru a solicita anularea O.U.G. nr. 105/2009, întrucât ordinul a cărui

anulare o solicită a fost emis în baza primei ordonanțe abrogate.

În

ceea ce privește cererea reclamantului pentru sesizarea Curții Constituționale,

în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții

din O.U.G. nr. 105/2009, s-a reținut că aceasta nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 9 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004.

Dat

fiind faptul că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis de I.N.S. în baza O.U.G.

nr. 37/2009, abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, s-a apreciat că se impune

admiterea cererii privind anularea acestuia.

Împotriva Sentinței nr.

234/ FC din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs I.N.S. și S.S.

Recurentul - reclamat

S.S., prin cererea de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a adus critici sentinței recurate motivat de faptul că, deși a solicitat

plata unei despăgubiri egale cu diferența de salariu, indexată, majorată și

recalculată și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de

director executiv al instituției publice pârâte, fiind îndreptățit la plata

acestora în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, în mod greșit prima instanță i-a admis

în parte acțiunea, fără a-i acorda aceste drepturi.

Menționează că până

la data formulării recursului diferența de salariu este în sumă de 8.640 lei,

care trebuie indexată.

Prin cererea de

recurs, recurentul - pârât I.N.S. a invocat inadmisibilitatea acțiunii arătând

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările ulterioare, referitoare la un drept sau interes legitim

vătămat, întrucât reclamantul a solicitat numai anularea Ordinul nr. 366 din 22

mai 2009, fără a solicita reintegrarea în funcția deținută anterior și plata

diferenței drepturilor bănești.

Invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se arată că

instanța de fond nu a motivat în raport de apărările sale soluția de admitere a

capătului de cerere care viza anularea Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009.

Recurentul - reclamant

a formulat concluzii scrise prin care reiterat argumentele invocate în

susținerea recursului său. A solicitat respingerea recursului declarat de

recurentul - pârât arătând că întrucât a solicitat inclusiv drepturile bănești

aferente iar consecința anulării actului este reluarea funcției deținute

anterior, acțiunea sa nu este inadmisibilă.

Se susține că nu este

fondat nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul

- pârât I.N.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului reclamantului arătând că este inadmisibilă solicitarea diferențelor

drepturilor bănești în recurs în raport cu art. 294 coroborat cu art. 316 C.

proc. civ., acestea nefiind solicitate la instanța de fond.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat de recurentul - reclamant

în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Analizându-se

cererea de chemare în judecată formulată de reclamant se constată faptul că

acesta a solicitat inclusiv obligarea pârâtului la

plata unei

despăgubiri egale cu diferența de salariu, indexată, majorată și recalculată și

a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv

al instituției publice pârâte, în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și

completările ulterioare (filele 6 și 7 dosar fond).

Prin

urmare, această cerere nu a fost formulată pentru prima dată în recurs, astfel

că susținerea recurentului - pârât din întâmpinare privind inadmisibilitatea

acestei cereri este nefondată.

Referitor

la această cerere, se reține că instanța de fond, deși a fost investită și cu soluționarea

acesteia, s-a pronunțat numai asupra cererii care viza, în principal, anularea

Ordinului nr. 366

din 22 mai 2009.

Potrivit

art.

106 alin.

(1)

din Legea nr. 188/1999, menționat de

recurentul-reclamant ca temei al solicitării sale, „

În cazul în care raportul de serviciu a încetat din

motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale,

acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului

administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de

serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către

autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.

În raport de aceste

dispoziții,

plata a unei despăgubiri egale cu salariile

indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat funcționarul public se impune, în condițiile în care a fost anulat

actul administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului

de serviciu iar această plată a fost solicitată.

Întrucât

soluția

primei instanțe privind anularea

Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 este

corectă,

n

efiind necesară administrarea de probe noi,

instanța de recurs apreciază că solicitarea recurentului-reclamant privind

plata drepturilor bănești este întemeiată.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi admis recursul

recurentului-reclamant, va fi modificată sentința atacată, în sensul că se va

dispune obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor bănești cuvenite

reclamantului, ca drepturi salariale, de la data eliberării din funcție până la

data reintegrării.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În ceea ce privește

recursul formulat de recurentul - pârât I.N.S., Înalta Curte apreciază că

acesta este nefondat, pentru următoarele considerente.

Astfel cum s-a

reținut anterior, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată

atât

anularea

Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 cât și

plata drepturilor salariale, justificând un drept și un interes legitim, astfel

că acțiunea nu este inadmisibilă cum susține recurentul - pârât.

În

altă ordine, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., este nefondat.

Din

considerentele hotărârii rezultă că prima instanță, după analiza situației de

fapt, a apreciat că se impune admiterea cererii privind anularea Ordinului nr. 366

din 22 mai 2009 emis de I.N.S. dat fiind faptul că acesta a fost emis în baza O.U.G.

nr. 37/2009, abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009.

Mai mult, recurentul -

pârât nu a precizat în cererea de recurs care aspecte ale apărării sale nu au

fost analizate de prima instanță și nici nu a adus critici sentinței recurate în

ceea ce privește admiterea cererii privind anularea Ordinului nr. 366 din 22

mai 2009.

Soluția instanței de

fond privind anularea ordinului menționat este legală și temeinică, fiind în

consens cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți în astfel de cauze.

În cauză este

necontestat că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009.

De asemenea, este

necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „O.U.(…)

nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”.

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ - teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin

Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. 1 pct. 1 - 5 și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa

1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții

legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia

nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009,

a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora

deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, în mod

corect s-a reținut că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009,

este nelegal, fiind emis în temeiul unei O.U. în privința căreia Curtea

Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de

neconstituționalitate, ulterior fiind abrogată.

Pe

de altă

parte, dispozițiile art.

126

alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o

soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act

administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din

ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită

de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu

este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din

ordonanță.

2) Instanța de

contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere

motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

3) După pronunțarea

Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe

rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a

acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul

cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

4) În situația în

care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții

ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de

contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al

României, Partea I”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau

dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi

lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din

Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

În concluzie, Înalta

Curte va menține soluția instanței de fond, în ceea ce privește anularea

Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza

II C. proc. civ. să respingă recursul formulat de recurentul - pârât ca fiind

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.S. împotriva Sentinței nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009 a Curții

de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că obligă pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor bănești

cuvenite reclamantului, ca drepturi salariale, de la data eliberării din

funcție până la data reintegrării.

Menține celelalte

dispoziții.

Respinge recursul

declarat de I.N.S. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.