ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2010

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și I.N.S., anularea art. 1, 3 și 4 din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, precum și anularea Ordinului Președintelui I.N.S. din 22 mai 2009 . În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin cele două acte atacate, a fost vătămat în drepturile sale recunoscute și garantate de lege, Ordinul nr. 366/2009 fiind emis în aplicarea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță care este neconstituțională, încălcând dispozițiile art. 11, art. 1 alin. (4), art. 54 alin. (2) și art. 120 din Constituția României.

Reclamantul a formulat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și 4 din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul I.N.S. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la obiectul principal al acțiunii care vizează dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt care contravine prevederilor art. 9 alin. (1) coroborate cu prevederile alin. (5) al aceluiași articol din Legea nr. 554/2004. La rândul său, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 366/2009, emis de Președintele I.N.S. În ceea ce privește cererea de anulare a unor dispoziții din O.U.G.

nr. 37/2009, același pârât a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că obiectul principal al acțiunii vizează dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt care contravine prevederilor art. 9 alin. (1) coroborate cu prevederile alin. (5) ale aceluiași articol din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, în opinia pârâtului Guvernul României aceasta este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (2) și art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. La data de 30 octombrie 2009 reclamantul a depus precizări la acțiune, prin care a arătat că având în vedere că prin art. 14 din O.U.G.

nr. 105/2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009, solicită anularea art. 1, 4, 5 și 8 din O.U.G. nr. 105/2009. Alăturat precizării de acțiune, reclamantul a formulat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 4, 5 și 8 din O.U.G. nr. 105/2009. Prin cererea depusă la data de 13 noiembrie 2009, reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.N.S. suspendarea executării Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, arătând că prin acest ordin, deși ocupa funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Județene de Statistică Vâlcea, a fost numit în mod nelegal în funcția publică de execuție de consilier superior, treapta 1, în cadrul aceleași instituții.

Se arată de către reclamant că, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,a cerut suspendarea executării ordinului menționat, până la pronunțarea instanței de fond, iar prin Sentința nr. 184/F/ CONT din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată. În prezenta cauză în care a solicitat anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, a formulat cerere de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamant. S-a reținut că executarea ordinului a fost deja realizată, astfel că solicitarea privind suspendare a executării acestui ordin este lipsită de obiect.

De asemenea, s-a mai reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției privind îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ atacat și nici faptul că reclamantul a suferit o paguba materială iminentă. Prin Sentința nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca lipsit de interes, capătul de cerere, astfel cum a fost precizată, privind anularea art. 1, 4, 5 și 7 din O.U.G. nr. 105/2009; a respins cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții din O.U.G. nr. 105/2009; a admis capătul II din cerere și a dispus anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de pârâtul I.N.S.

S-a reținut că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis de I.N.S. în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată deja, astfel că reclamantul nu are un interes legitim pentru a solicita anularea O.U.G. nr. 105/2009, întrucât ordinul a cărui anulare o solicită a fost emis în baza primei ordonanțe abrogate. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții din O.U.G. nr. 105/2009, s-a reținut că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Dat fiind faptul că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis de I.N.S.

în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, s-a apreciat că se impune admiterea cererii privind anularea acestuia. Împotriva Sentinței nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs I.N.S. și S.S. Recurentul - reclamat S.S., prin cererea de recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a adus critici sentinței recurate motivat de faptul că, deși a solicitat plata unei despăgubiri egale cu diferența de salariu, indexată, majorată și recalculată și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv al instituției publice pârâte, fiind îndreptățit la plata acestora în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în mod greșit prima instanță i-a admis în parte acțiunea, fără a-i acorda aceste drepturi.

Menționează că până la data formulării recursului diferența de salariu este în sumă de 8.640 lei, care trebuie indexată. Prin cererea de recurs, recurentul - pârât I.N.S. a invocat inadmisibilitatea acțiunii arătând nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, referitoare la un drept sau interes legitim vătămat, întrucât reclamantul a solicitat numai anularea Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009, fără a solicita reintegrarea în funcția deținută anterior și plata diferenței drepturilor bănești. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se arată că instanța de fond nu a motivat în raport de apărările sale soluția de admitere a capătului de cerere care viza anularea Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009. Recurentul - reclamant a formulat concluzii scrise prin care reiterat argumentele invocate în susținerea recursului său.

A solicitat respingerea recursului declarat de recurentul - pârât arătând că întrucât a solicitat inclusiv drepturile bănești aferente iar consecința anulării actului este reluarea funcției deținute anterior, acțiunea sa nu este inadmisibilă. Se susține că nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurentul - pârât I.N.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului arătând că este inadmisibilă solicitarea diferențelor drepturilor bănești în recurs în raport cu art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc. civ., acestea nefiind solicitate la instanța de fond. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat de recurentul - reclamant în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Analizându-se cererea de chemare în judecată formulată de reclamant se constată faptul că acesta a solicitat inclusiv obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu diferența de salariu, indexată, majorată și recalculată și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv al instituției publice pârâte, în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (filele 6 și 7 dosar fond). Prin urmare, această cerere nu a fost formulată pentru prima dată în recurs, astfel că susținerea recurentului - pârât din întâmpinare privind inadmisibilitatea acestei cereri este nefondată.

Referitor la această cerere, se reține că instanța de fond, deși a fost investită și cu soluționarea acesteia, s-a pronunțat numai asupra cererii care viza, în principal, anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009. Potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, menționat de recurentul-reclamant ca temei al solicitării sale, „ În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.

În raport de aceste dispoziții, plata a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public se impune, în condițiile în care a fost anulat actul administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu iar această plată a fost solicitată. Întrucât soluția primei instanțe privind anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 este corectă, n efiind necesară administrarea de probe noi, instanța de recurs apreciază că solicitarea recurentului-reclamant privind plata drepturilor bănești este întemeiată. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi admis recursul recurentului-reclamant, va fi modificată sentința atacată, în sensul că se va dispune obligarea pârâților, în solidar, la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului, ca drepturi salariale, de la data eliberării din funcție până la data reintegrării.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. În ceea ce privește recursul formulat de recurentul - pârât I.N.S., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente. Astfel cum s-a reținut anterior, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată atât anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 cât și plata drepturilor salariale, justificând un drept și un interes legitim, astfel că acțiunea nu este inadmisibilă cum susține recurentul - pârât. În altă ordine, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondat. Din considerentele hotărârii rezultă că prima instanță, după analiza situației de fapt, a apreciat că se impune admiterea cererii privind anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de I.N.S.

dat fiind faptul că acesta a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009. Mai mult, recurentul - pârât nu a precizat în cererea de recurs care aspecte ale apărării sale nu au fost analizate de prima instanță și nici nu a adus critici sentinței recurate în ceea ce privește admiterea cererii privind anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009. Soluția instanței de fond privind anularea ordinului menționat este legală și temeinică, fiind în consens cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți în astfel de cauze. În cauză este necontestat că Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009. De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „O.U.(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale. Totodată, este necontestat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. 1 pct. 1 - 5 și 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, în mod corect s-a reținut că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 366 din 22 mai 2009, este nelegal, fiind emis în temeiul unei O.U. în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate, ulterior fiind abrogată. Pe de altă parte, dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. 2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. 4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I”. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

În concluzie, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, în ceea ce privește anularea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. să respingă recursul formulat de recurentul - pârât ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.S. împotriva Sentinței nr. 234/ FC din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor bănești cuvenite reclamantului, ca drepturi salariale, de la data eliberării din funcție până la data reintegrării. Menține celelalte dispoziții. Respinge recursul declarat de I.N.S. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.