ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2258/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2258/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I.
Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual. Procedura în fața Curții de apel
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 839 din 07 iulie 2009
pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios
administrativ și fiscal, reclamantul U.D. a solicitat, în contradictoriu
cu pârâții Guvernul României și Agenția Națională
pentru Protecția Mediului, ca prin hotărârea ce se va pronunța
în cauză să se dispună:
- anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățiri a activității administrației
publice;
- anularea Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâta
A.N.P.M;
- suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009 până la
soluționarea prezentei cauzei prin hotărâre definitivă și
irevocabilă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are
calitatea de funcționar public, iar prin ordinul nr. 12 din 05 aprilie 2004
emis de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a fost numit în
funcția de director executiv al Agenției Regionale pentru
Protecția Mediului Sibiu.
Prin Decizia nr. 320 din 23 aprilie 2009 emisă de A.N.P.M.,
invocându-se dispozițiile art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009
și art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) alin. (3) și alin. (5)
din Legea nr. 188/1999, i s-a comunicat termenul de preaviz, urmând ca la data
de 22 mai 2009 să fie eliberat din funcție.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat plângere
prealabilă, care a fost soluționată nefavorabil de A.N.P.M.,
prin adresa de răspuns nr. 1/1822/MF din 25 mai 2009.
Reclamantul a mai formulat critici asupra modului de reglementare prin
O.U.G. nr. 37/2009, cât și asupra neconcordanței dintre acest act
normativ și Legea nr. 188/1999.
S-a invocat de asemenea și excepția de
neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, art. III, susținându-se
că acest articol încalcă art. 11 din Constituție, că
prevederile legale criticate nu corespund Convenției Europene a
Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei
juridice și art. 54 alin. (2) respectiv art. 120 alin. (1), prin faptul că
persoanei care va ocupa funcția publică de director coordonator i se
încredințează o funcție publică cu nerespectarea
imperativului de fidelitate stabilit de textul constituțional invocat,
art. 115 alin. (4) prin faptul că O.U.G. nr. 37/2009 este insuficient
motivată, art. 115 alin. (6) prin aceea că, prin actul normativ
criticat sunt afectate dreptul la muncă și la protecția
socială a muncii, dreptul la un nivel de trai decent și art. 20 din
Constituție, prin raportare la art. 6 pct. 1 din Pactul internațional
cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care
recunoaște și garantează dreptul la muncă.
Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat
excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește
capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 320/2009 emisă de
A.N.P.M., întrucât nu are calitatea de emitent, excepția
inadmisibilității cererii de suspendare a O.U.G. nr. 37/2009,
întrucât prin procedura prevăzută de art. 14 și art. 15 din
Legea nr. 554/2004 se pot suspenda numai acte administrative, nu și acte
normative și, pe fond, a solicitat respingerea cererii de anulare a O.U.G.
nr. 37/2009 ca inadmisibilă și neîntemeiată, susținând
că în speță, Curtea Constituțională nu a declarat ca
neconstitutională această ordonanță de urgență,
care în fapt respectă rigorile normelor de tehnică legislativă
și dispozițiile constituționale incidente.
Ministerul Administrației și Internelor a formulat în
cauză cerere de intervenție sub aspectul cererii reclamantului de
suspendare și anulare a O.U.G. nr. 37/2009, solicitând respingerea acestor
cereri ca inadmisibile, motivat de împrejurarea că ministerul a avut
calitatea de inițiator al O.U.G. nr. 37/2009
Soluția primei instanțe
Prin sentința nr. 213/F/CA din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost
respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a
Guvernului României, admițându-se excepția
inadmisibilității cererii de suspendare a O.U.G. nr. 37/2009,
respingând în consecință această cerere.
S-a admis, în parte, acțiunea formulată, instanța
dispunând anularea Deciziei nr. 320 din 23 aprilie 2009 emisă de pârât.
S-a respins cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 formulată de reclamant
în contradictoriu cu Guvernul României, precum și cererea de
intervenție a Ministerului Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima
instanță a reținut că reclamantul a invocat prin cererea de
chemare în judecată excepția de neconstituționalitate a O.U.G.
nr. 37/2009, în procedura de soluționare a excepției de
neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor de judecată,
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, dispunând imperativ
că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind
neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții
Constituționale, or Curtea Constituțională, cu caracter
definitiv și general obligatoriu a decis, în cadrul controlului anterior
promulgării legii, că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este
neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor
prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată de pârâtul Guvernul României, prima instanță a
reținut că interpretarea logică a cererii reclamantului conduce
la concluzia că fiecare pârât a fost chemat în judecată pentru a
forma cadrul procesual obligatoriu, numai cu privire la actele administrative
ori normative ai căror emitenți sunt și a căror legalitate
este discutată în fața instanței, pârâtul Guvernul României
fiind chemat în judecată pentru cererile reclamantului vizând O.U.G. nr.
37/2009 și nu pentru cererea privind Decizia nr. 320 din 23 aprilie 2009.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de
suspendare a O.U.G. nr. 37/2009, invocată de același pârât, s-a
reținut că sfera de competență a instanței de
contencios administrativ este limitată la suspendarea actelor
administrative unilaterale, O.U.G. nr. 37/2009 fiind un act normativ cu putere
de lege ce excede acestor competențe.
În raport cu prevederea art. 9
1
din Legea nr. 554/2004, s-a
constatat că instanța de contencios administrativ nu se poate
pronunța asupra valabilității unei ordonanțe de guvern, aceasta
constituind un act normativ și nu administrativ, ci numai asupra efectelor
subsecvente ale acesteia, în măsura vătămării unui drept
sau interes legitim al unei persoane, cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009
fiind, așadar, inadmisibilă.
S-a reținut totodată că invocarea calității de
inițiator al actului în discuție nu conferă legitimare
procesuală în cauză Ministerului Administrației și
Internelor.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că temeiul juridic
ce a stat la baza întocmirii și emiterii deciziei contestate, deși în
cuprinsul acesteia sunt indicate și alte acte normative, îl constituie O.U.G.
nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a
activității administrației publice, iar prin decizia nr. 1257
din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională,
în cadrul controlului exercitat anterior promulgării legii, s-a constatat
că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este
neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor
privitoare la adoptarea ordonanței de urgență, prevăzute de
art. 115 alin. (6) din Constituție.
A apreciat prima instanță că, dându-se
eficiență Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. I
din 17 ianuarie 1995, rezultă că este declarată
neconstituțională și O.U.G. nr. 37/2009, decizia nr. 320 din 23
aprilie 2009 fiind așadar lipsită de fundament legal.
Recursurile declarate de U.D. și Agenția
Națională pentru Protecția Mediului
Împotriva hotărârii Curții de apel au exercitat calea de atac
a recursului atât reclamantul U.D., cât și Agenția
Națională pentru Protecția Mediului.
3.1. Recursul declarat de U.D.
Recurentul și-a încadrat recursul în dispozițiile art. 304
pct. 6 și art. 304
1
C. proc. civ.
Hotărârea atacată este criticată prin prisma omisiunii de
pronunțare a instanței de fond asupra solicitărilor sale formulate
prin adresa pe care a înaintat-o la data de 27 octombrie 2009. Recurentul a
arătat că cererea sa trebuia rezolvată în contextul în care salariile
funcționarilor publici sunt stabilite prin lege, daunele fiind ușor
de cuantificat și pentru a se evita deschiderea unei noi proceduri judiciare.
3.2. Recursul declarat de Agenția Națională pentru
Protecția Mediului
Recurenta și-a încadrat recursul în dispozițiile art. 304 pct.
9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În esență, recurenta consideră că hotărârea
judecătorească a fost pronunțată cu aplicarea greșită
a legii.
Recurenta arată că la emiterea Deciziei Agenției
Naționale pentru Protecția Mediului nr. 320 din 23 aprilie 2009 s-au
respectat dispozițiile art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele
măsuri de îmbunătățire a activității
administrației publice, încetarea raportului de serviciu realizându-se potrivit
art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată, privind statutul
funcționarilor publici.
Postul ocupat de reclamant a fost desființat în mod real, prin decizia
nr. 464 din 21 mai 2009 el fiind numit într-o altă funcție publică
de execuție vacantă, conform opțiunii exprimate cu adresa nr.
7109 din 21 mai 2009.
Așa fiind, recurenta conchide în sensul că instanța
trebuia să ignore împrejurarea că atât Legea de aprobare a O.U.G. nr.
37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale,
câtă vreme la momentul emiterii actului administrativ contestat, O.U.G.
nr. 37/2009 era în vigoare și „ se bucura de deplină legalitate”.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de
recurenți, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa
încât o va menține pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța
de contencios administrativ Decizia nr. 320 din data de 23 aprilie 2009, prin care
Agenția Națională pentru Protecția Mediului a stabilit
că începând cu data de 23 aprilie 2009, el se află în perioada de
preaviz, urmând ca la data de 22 mai 2009 să fie eliberat din funcția
publică de conducere de director executiv al Agenției Naționale
pentru Protecția Mediului Sibiu, prin desființarea acestei
funcții publice, potrivit dispozițiilor art. III alin. (1) și
alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009.
Acest act administrativ individual a fost anulat întrucât actul normativ
pe care s-a fundamentat, O.U.G. nr. 37/2009, este neconstituțional.
Soluția fondului este legală și va fi păstrată
sub toate aspectele, întrucât toate criticile formulate de recurenți sunt nefondate.
1.1. Recursul declarat de reclamantul U.D.
Recurentul combate soluția examinată numai din perspectiva unei
pretinse omisiuni a instanței de a se pronunța asupra unor capete de cerere
ale acțiunii sale.
El invocă motivul de modificare prevăzut de dispozițiile
art. 304 pct. 6 C. proc. civ.: „dacă instanța a acordat mai mult
decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut” dar, în realitate, are în vedere o formă
anterioară art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000, când motivul de recurs
în discuție putea viza și omisiunea instanței de a se pronunța
asupra unui capăt de cerere. Critica va fi analizată totuși pe fondul
ei, în contextul în care art. 304
1
C. proc. civ. permite examinarea cauzei
„sub toate aspectele”.
Cauza a fost soluționată în primă instanță la
data de 27 octombrie 2009.
În aceeași zi, prin fax, recurentul-reclamant a trimis instanței
o cerere completatoare a acțiunii introductive, având ca obiect:
- repunerea în funcția publică de conducere;
- plata drepturilor salariale, cuvenite pentru perioada în care actul
administrativ și-a produs efectele;
- daune morale de 1 leu.
Potrivit rezoluției aplicate pe această cerere, ea a fost primită
„după dezbateri” așa încât nu a putut fi avută în vedere de instanță
la soluționarea cauzei.
Pe de altă parte, momentul procesual al primei zile de înfățișare
conform art. 134 C. proc. civ. era depășit, iar în contextul opoziției
constante exprimate de pârâta–recurentă, cererea respectivă nu se putea
judeca decât separat și, evident, cu respectarea dispozițiilor specifice
materiei cuprinse în art. 19 din Legea nr. 554/2004.
1.2. Recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru
Protecția Mediului
Cum s-a arătat, prima instanță a reținut corect
că unicul motiv de fond al actului administrativ individual l-a constituit
art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățire a activității administrației
publice, toate celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul acestuia
(Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 459/2005), justificând din punct de vedere
formal măsura eliberării din funcția publică dispusă.
Or, ca efect al pronunțării Deciziei nr. 1257 din data de 7
octombrie 2009 de către Curtea Constituțională prin care s-a
constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009
și având în vedere că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale
nr. I din 17 ianuarie 1995, legea de aprobare face corp comun cu ordonanța
la care aceasta se referă, actul administrativ examinat este lipsit de
suportul dispozițiilor legale pe care se fundamenta.
Teza recurentei, referitoare la ineficiența deciziei Curții
Constituționale la speța concretă, în raport de momentul de la
care își produc efectele hotărârile instanței de control constituțional,
nu poate fi primită.
O astfel de abordare lipsește de finalitate și golește de
conținut însuși conceptul de control al constituționalității.
Pe de altă parte, controlul de legalitate pe care îl înfăptuiește
instanța de contencios administrativ nu este unul formal așa încât nu
se poate păstra un act administrativ numai pentru că, la momentul emiterii
sale, ordonanța de urgență pe care se fundamenta „nu era
încă neconstituțională”.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru toate considerentele expuse
la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile ca
nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de D.U.
și Agenția Națională pentru Protecția Mediului
împotriva sentinței nr. 213/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.