ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 629 din 2 decembrie 2009, a respins, ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, formulată de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, admițând totodată acțiunea formulată de reclamantul S.S.G. În consecință, s-a dispus anularea deciziei de eliberare din funcție nr. 307 din 23 aprilie 2009, reintegrarea reclamantului în funcția deținută și plata de către pârâtă a tuturor drepturilor salariale aferente, începând cu data reintegrării.

A fost admisă totodată excepția lipsei de obiect a cererii pârâtei privind chemarea în garanție a Guvernului României, pe care prima instanță a anulat-o și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant, în cuantum de 1789,3 lei. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat a fost emis în baza dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, astfel încât, deși s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale, pe calea excepției de neconstituționalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu trimitere la art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 se constată că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituționalității O.U.G.

nr. 37/2009, în întregul ei s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, declarând-o neconstituțională. S-a mai reținut în acest sens că, deși dispozitivul deciziei susmenționate se referă exclusiv la legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor acesteia, Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgență, constatând că nu există nici un motiv care s-o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia și apreciind că, prin reglementările sale ordonanța de urgență a Guvernului afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere, din sfera serviciilor publice deconcentrate, stabilit prin Legea nr. 188/1999, Guvernul intervenind într-un domeniu pentru care nu avea competență materială și încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6)din Constituție.

În acest context instanța de fond a apreciat că aspectele legate de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost între timp abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, nu are relevanță în cauză atâta vreme cât actul normativ nou preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii instanța de fond a constatat că reclamantul a fost revocat din funcția de director executiv în baza deciziei nr. 307 din 23 aprilie 2009 și a fost numit într-o funcție publică de execuție, prin decizia nr. 466 din 21 mai 2009, raportul de serviciu al reclamantului – funcționar public clasa I încetând prin acordul părților, astfel cum rezultă din decizia nr. 20 din 15 iulie 2009. De aici concluzia instanței în sensul că, în privința reclamantului există două rapoarte de serviciu distincte și nu se poate reține că, dându-și acordul la încetarea celui de-al doilea raport de serviciu, a acceptat tacit măsura revocării din funcția de conducere, existând, prin urmare, un interes legitim, născut și actual, pentru contestarea măsurii revocării.

Constatând totodată că pârâta a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a Guvernului României, fără însă a preciza care sunt pretențiile concrete față de această parte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., justificând doar că O.U.G. nr. 37/2009 a fost emisă de către această autoritate, instanța a dispus anularea acestei cereri. Cu privire la admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, curtea de apel a invocat dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

2. Motivele de recurs înfățișate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (A.N.P.M.) Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta A.N.P.M., susținând nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de prima instanță, în esență, pentru următoarele considerațiuni: - decizia nr. 307 din 23 aprilie 2009 a cărei anulare a fost dispusă, și prin care reclamantul intimat a fost eliberat din funcția publică de conducere, cu începere de la 22 mai 2009, este un act administrativ ce a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale menționate în preambulul său, respectiv art. III din O.U.G.

nr. 37/2009 și o serie de prevederi din cuprinsul Legii nr. 188/1999 republicată, al căror conținut a fost reluat și în motivarea recursului; - textele legale invocate indică că autoritatea recurentă, în procedura de emitere a deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 nu a acționat discreționar, aplicând pur și simplu legea în vigoare la acea dată, care era de imediată aplicare; - hotărârea recurată nu poate fi pusă în executare, chiar în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată pentru că postul deținut de reclamantul–intimat nu mai există și în plus devin incidente prevederile art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, astfel că se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant.

3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, față de criticile formulate și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., reține că nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte întrucât nu sunt întemeiate, față de cele în continuare arătate. Actele dosarului atestă, după cum corect a reținut și prima instanță, că Decizia nr. 307 emisă de autoritatea recurentă, prin care s-a dispus, cu începere de la data de 22 mai 2009, eliberarea reclamantului S.G.S. din funcția publică de conducere de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, a fost fundamentată pe prevederile art. III alin. (1) și art. 11 din O.U.G.

nr. 37/2009 vizând desființarea acestei funcții publice. Au mai fost indicate în preambulul deciziei și prevederile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată. Din conținutul dispozițiilor art. III alin. (1)- (4) din O.U.G.

nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă”.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Așadar, după cum corect a reținut și prima instanță, funcția publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs, în anul 2005 a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată neconstituțională. Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilității”, principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”.

Iată deci că fundamentarea Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate. î n plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la a arăta că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica circumstanțele concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia. Trebuie precizat totodată că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

Nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentei-pârâte câtă vreme în ceea ce privește opțiunea reclamantului–intimat de a accepta numirea într-o altă funcție publică de execuție, potrivit deciziei nr. 20 din 15 iulie 2009, aceasta a fost evident impusă de desființarea poziției anterioare deținute, realizată printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituționale și într-un atare context acceptul este lipsit de relevanță juridică. Totodată, în ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamantul-intimat, astfel cum susține recurenta, Înalta Curte reamintește că desființarea postului respectiv s-a realizat în baza a două ordonanțe, ambele declarate neconstituționale, astfel că nu se mai poate susține că o astfel de măsură mai este fundamentată legal și generatoare de efecte juridice.

Față de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței civile nr. 629 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.