ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 629 din 2

decembrie 2009, a respins, ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în

promovarea acțiunii, formulată de pârâta Agenția Națională pentru Protecția

Mediului, admițând totodată acțiunea formulată de reclamantul S.S.G.

În consecință, s-a dispus anularea deciziei de eliberare

din funcție nr. 307 din 23 aprilie 2009, reintegrarea reclamantului în funcția

deținută și plata de către pârâtă a tuturor drepturilor salariale aferente,

începând cu data reintegrării. A fost admisă totodată excepția lipsei de obiect

a cererii pârâtei privind chemarea în garanție a Guvernului României, pe care prima

instanță a anulat-o și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, către

reclamant, în cuantum de 1789,3 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a

reținut că actul administrativ contestat a fost emis în baza dispozițiilor art.

III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, astfel încât, deși s-a

solicitat sesizarea Curții Constituționale, pe calea excepției de neconstituționalitate,

în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu trimitere

la art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 se constată că o atare

procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituționalității O.U.G. nr.

37/2009, în întregul ei s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009,

declarând-o neconstituțională.

S-a mai reținut în acest sens că, deși

dispozitivul deciziei susmenționate se referă exclusiv la legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor acesteia, Curtea

Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței

de urgență, constatând că nu există nici un motiv care s-o împiedice să-și

extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia și apreciind că,

prin reglementările sale ordonanța de urgență a Guvernului afectează statutul juridic

al unor funcționari publici de conducere, din sfera serviciilor publice

deconcentrate, stabilit prin Legea nr. 188/1999, Guvernul intervenind într-un

domeniu pentru care nu avea competență materială și încălcând astfel dispozițiile

art. 115 alin. (6)din Constituție.

În acest context instanța de fond a apreciat că

aspectele legate de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost între timp

abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, nu are relevanță în cauză atâta vreme cât actul

normativ nou preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes

în promovarea acțiunii instanța de fond a constatat că reclamantul a fost revocat

din funcția de director executiv în baza deciziei nr. 307 din 23 aprilie 2009

și a fost numit într-o funcție publică de execuție, prin decizia nr. 466 din 21

mai 2009, raportul de serviciu al reclamantului – funcționar public clasa I

încetând prin acordul părților, astfel cum rezultă din decizia nr. 20 din 15

iulie 2009.

De aici concluzia instanței în sensul că, în privința

reclamantului există două rapoarte de serviciu distincte și nu se poate reține

că, dându-și acordul la încetarea celui de-al doilea raport de serviciu, a acceptat

tacit măsura revocării din funcția de conducere, existând, prin urmare, un

interes legitim, născut și actual, pentru contestarea măsurii revocării.

Constatând totodată că pârâta a depus la dosar o

cerere de chemare în garanție a Guvernului României, fără însă a preciza care

sunt pretențiile concrete față de această parte, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 133 alin. (1) C. proc. civ., justificând doar că O.U.G. nr. 37/2009 a fost

emisă de către această autoritate, instanța a dispus anularea acestei cereri.

Cu privire la admiterea cererii de acordare a

cheltuielilor de judecată, curtea de apel a invocat dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

Națională pentru Protecția Mediului (A.N.P.M.)

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat

recurs pârâta A.N.P.M., susținând nelegalitatea și netemeinicia soluției

pronunțate de prima instanță, în esență, pentru următoarele considerațiuni:

- decizia nr. 307 din 23 aprilie 2009 a cărei anulare a fost dispusă, și prin care reclamantul intimat a fost eliberat din funcția

publică de conducere, cu începere de la 22 mai 2009, este un act administrativ

ce a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale menționate în preambulul

său, respectiv art. III din O.U.G. nr. 37/2009 și o serie de prevederi din cuprinsul

Legii nr. 188/1999 republicată, al căror conținut a fost reluat și în motivarea

recursului;

- textele legale invocate indică că autoritatea

recurentă, în procedura de emitere a deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 nu a

acționat discreționar, aplicând pur și simplu legea în vigoare la acea dată,

care era de imediată aplicare;

- hotărârea recurată nu poate fi pusă în

executare, chiar în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

pentru că postul deținut de reclamantul–intimat nu mai există și în plus devin

incidente prevederile art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, astfel că se impune

admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii

intimatului-reclamant.

judiciar

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând sentința atacată în

raport de prevederile legale incidente, față de criticile formulate și sub

toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., reține că nu pot

fi primite criticile recurentei-pârâte întrucât nu sunt întemeiate, față de

cele în continuare arătate.

Actele dosarului atestă, după cum corect a

reținut și prima instanță, că Decizia nr. 307 emisă de autoritatea recurentă,

prin care s-a dispus, cu începere de la data de 22 mai 2009, eliberarea reclamantului

S.G.S. din funcția publică de conducere de director executiv al Agenției pentru

Protecția Mediului Cluj, a fost fundamentată pe prevederile art. III alin. (1)

și art. 11 din O.U.G. nr. 37/2009 vizând desființarea acestei funcții publice.

Au mai fost indicate în preambulul deciziei și prevederile art. 97 lit. c)

coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) și alin. (5) din Legea nr.

188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Din conținutul dispozițiilor art. III alin. (1)-

(4) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a

administrației publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de

funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi

adjuncți, fiind create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică,

respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite

în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al

ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub

autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care

își exercita funcțiile în baza unui „contract de management” încheiat cu

ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract

asimilat „contractului individual de muncă”.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin

lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice

deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din

Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând”

statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3)

lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici

se reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G.

nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009.

Așadar, după cum corect a reținut și prima

instanță, funcția publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs, în anul

2005 a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată

neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții

clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi

prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilității”,

principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4

alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează

pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate

principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că legiuitorul a

instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public

împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor

publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public

pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității

angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea,

cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea

raporturilor de muncă.

În acest sens, Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”.

Iată deci că fundamentarea Ordinului emis și

contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i

conferă caracterul de legalitate.

î

n

plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se

doar la a arăta că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica circumstanțele

concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului raportat

la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia.

Trebuie precizat totodată că reglementările cuprinse

în O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție, prin

raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la

drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează

dreptul la muncă.

Nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentei-pârâte

câtă vreme în ceea ce privește opțiunea reclamantului–intimat de a accepta numirea

într-o altă funcție publică de execuție, potrivit deciziei nr. 20 din 15 iulie

2009, aceasta a fost evident impusă de desființarea poziției anterioare

deținute, realizată printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituționale

și într-un atare context acceptul este lipsit de relevanță juridică.

Totodată, în ceea ce privește

desființarea funcției deținută de reclamantul-intimat, astfel cum susține

recurenta, Înalta Curte reamintește că desființarea postului respectiv s-a realizat

în baza a două ordonanțe, ambele declarate neconstituționale, astfel că nu se

mai poate susține că o astfel de măsură mai este fundamentată legal și generatoare

de efecte juridice.

Față de considerentele de mai sus,

în baza art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru

Protecția Mediului împotriva sentinței civile nr. 629 din 2 decembrie 2009 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

aprilie 2010.