ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta S.C.I. a chemat în

judecată Agenția Națională pentru Protecția Mediului, solicitând instanței ca

în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Deciziei nr. 309 din 23

aprilie 2009 emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția

Mediului, prin care a fost eliberată din funcția publică de director executiv

al Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, reintegrarea sa în funcția

publică deținută, obligarea pârâtei la despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care beneficia ca

director executiv, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a îndeplinit funcția de director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, începând cu data de 2 iunie 2005 când a fost

numită prin Ordinul nr. 519/2005 și până la 22 mai 2009 când a fost eliberată

din funcție prin decizia a cărei anulare o solicită, la baza căreia a stat O.U.G.

nr. 37 din 22 aprilie 2009.

Reclamanta a mai arătat că această

Ordonanță nu poate produce efecte, fiind emisă de guvern fără respectarea dispozițiilor

art. 73, art. 108 și art. 115 din Constituție, motiv pentru care și legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată ca fiind neconformă cu

Constituția prin decizia Curții Constituționale din 7 octombrie 2009.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 34

din 12 februarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând

anularea deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 și reintegrarea reclamantei în

funcția publică deținută anterior. Totodată, a obligat pârâta la plata către

reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și

recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficia, de la data

neacordării acestora, urmare deciziei anulate și până la data reintegrării,

precum și la plata sumei de 2056 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, privitor la ordonanța de urgență în baza căreia a

fost emis ordinul a cărei anulare se solicită, că a fost declarată

neconstituțională pentru faptul că aduce atingere statutului juridic al unor

funcționari publici de conducere, stabilit prin Legea nr. 188/1999, lege

organică, iar actul administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal.

În conformitate cu dispozițiile art.

106 din Legea nr. 188/1999, Curtea a reținut că, urmare anulării deciziei de

eliberare a reclamantei din funcția de conducere, sunt întemeiate și cererile

acesteia de reintegrare în funcție publică deținută anterior deciziei anulate

și plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majoritate și

recalculate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data neacordării

și până la data reintegrării.

Referitor la cererea de chemare în

garanție a Guvernului României, față de dispozițiile art. 60 C. proc. civ.,

Curtea a reținut că aceasta se întemeiază pe existența unei obligații de

garanție sau de despăgubire a chematului în garanție.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs Guvernul României și

Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

României a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond a admis

acțiunea și față de Guvernul României, fără ca cerințele art. 60 C. proc. civ.

să fie îndeplinite.

Națională pentru Protecția Mediului a invocat ca temei legal dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- Decizia nr. 309/2009 este un act

administrativ conform cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii lui;

- oricum, sentința pronunțată nu va

putea fi pusă în executare, din moment ce funcția de director executiv nu mai

figurează în statul de funcții și în structura organizatorică a agenției.

Intimata-reclamantă a depus

întâmpinare prin care a combătut criticile recurenților și a susținut, în

esență, că soluția instanței de fond este temeinică și legală.

Recursurile sunt nefondate.

În cauză este necontestat că Decizia

nr. 309/2009 a fost emisă în temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) din

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia

nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of., Partea I, nr. 758

din 6 noiembrie 2009, acțiunea fiind introdusă în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 126 alin. (6) din

Constituție s-a urmărit ca, pe calea reglementată la art. 9 din Legea nr.

554/2004, actele administrative să fie lipsite de temeiul legal care a fost

declarat neconstituțional de Curtea Constituțională.

Or, orice act administrativ este

emis în baza unei dispoziții legale, urmând să producă efecte juridice, fie în

sensul organizării executării legii, fie în sensul aplicării în concret a

legii, astfel că, în cauză, actul administrativ în litigiu a rămas fără temeiul

legal al existenței sale, ceea ce face să fie lovit de nulitate, așa cum în mod

judicios a reținut și instanța de fond, cu alte cuvinte.

Astfel fiind, recursul formulat de

agenția pârâtă este nefondat urmând să fie respins ca atare.

În ceea ce privește criticile

formulate de Guvernul României, acestea sunt nefondate, această autoritate

fiind chemată în garanție pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, în calitatea

sa de emitent al O.U.G nr. 37/2009, declarată neconstituțională și de

instituție politico-administrativă care exercită conducerea generală a

administrației publice.

În concluzie, pentru considerentele

de mai sus, ambele recursuri vor fi respinse, soluția instanței de fond fiind

legală și temeinică.

Având în vedere cererea

intimatei-reclamante și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., agenția recurentă

va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată, în sumă de 1612 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul

României și de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței

civile nr. 34 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta Agenția Națională pentru

Protecția Mediului la plata sumei de 1.612 lei cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă S.C.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

octombrie 2010.