ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C.I. a chemat în judecată Agenția Națională pentru Protecția Mediului, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, prin care a fost eliberată din funcția publică de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, reintegrarea sa în funcția publică deținută, obligarea pârâtei la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care beneficia ca director executiv, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a îndeplinit funcția de director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, începând cu data de 2 iunie 2005 când a fost numită prin Ordinul nr. 519/2005 și până la 22 mai 2009 când a fost eliberată din funcție prin decizia a cărei anulare o solicită, la baza căreia a stat O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009. Reclamanta a mai arătat că această Ordonanță nu poate produce efecte, fiind emisă de guvern fără respectarea dispozițiilor art. 73, art. 108 și art. 115 din Constituție, motiv pentru care și legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 a fost declarată ca fiind neconformă cu Constituția prin decizia Curții Constituționale din 7 octombrie 2009. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 34 din 12 februarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 309 din 23 aprilie 2009 și reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficia, de la data neacordării acestora, urmare deciziei anulate și până la data reintegrării, precum și la plata sumei de 2056 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, privitor la ordonanța de urgență în baza căreia a fost emis ordinul a cărei anulare se solicită, că a fost declarată neconstituțională pentru faptul că aduce atingere statutului juridic al unor funcționari publici de conducere, stabilit prin Legea nr. 188/1999, lege organică, iar actul administrativ individual emis în baza acesteia este nelegal. În conformitate cu dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, Curtea a reținut că, urmare anulării deciziei de eliberare a reclamantei din funcția de conducere, sunt întemeiate și cererile acesteia de reintegrare în funcție publică deținută anterior deciziei anulate și plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majoritate și recalculate precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data neacordării și până la data reintegrării.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Guvernului României, față de dispozițiile art. 60 C. proc. civ., Curtea a reținut că aceasta se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire a chematului în garanție. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs Guvernul României și Agenția Națională pentru Protecția Mediului. 1. În recursul formulat, Guvernul României a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea și față de Guvernul României, fără ca cerințele art. 60 C. proc. civ. să fie îndeplinite. 2. În recursul formulat, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - Decizia nr. 309/2009 este un act administrativ conform cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii lui; - oricum, sentința pronunțată nu va putea fi pusă în executare, din moment ce funcția de director executiv nu mai figurează în statul de funcții și în structura organizatorică a agenției. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recurenților și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este temeinică și legală. Recursurile sunt nefondate. În cauză este necontestat că Decizia nr. 309/2009 a fost emisă în temeiul art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of., Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, acțiunea fiind introdusă în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție s-a urmărit ca, pe calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004, actele administrative să fie lipsite de temeiul legal care a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională.

Or, orice act administrativ este emis în baza unei dispoziții legale, urmând să producă efecte juridice, fie în sensul organizării executării legii, fie în sensul aplicării în concret a legii, astfel că, în cauză, actul administrativ în litigiu a rămas fără temeiul legal al existenței sale, ceea ce face să fie lovit de nulitate, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, cu alte cuvinte. Astfel fiind, recursul formulat de agenția pârâtă este nefondat urmând să fie respins ca atare. În ceea ce privește criticile formulate de Guvernul României, acestea sunt nefondate, această autoritate fiind chemată în garanție pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, în calitatea sa de emitent al O.U.G nr. 37/2009, declarată neconstituțională și de instituție politico-administrativă care exercită conducerea generală a administrației publice.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, ambele recursuri vor fi respinse, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. Având în vedere cererea intimatei-reclamante și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., agenția recurentă va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată, în sumă de 1612 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței civile nr. 34 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenta Agenția Națională pentru Protecția Mediului la plata sumei de 1.612 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.