ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul G.P.M. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului București, solicitând anularea deciziei nr. 339 din 23 aprilie 2009 și obligarea pârâtei să reînființeze funcția publică de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea, cu repunerea reclamantului pe această funcție, acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada scursă de la data concedierii și până la data repunerii în funcția respectivă. Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că decizia atacată este emisă în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv art. III din O.U.G.

nr. 37/2009, art. 97 lit. c) și art. 99 din Legea nr. 188/1999, Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21 mai 2009. Pârâta a invocat și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, precum și excepția prescripției acțiunii, arătând că reclamantul a introdus acțiunea după expirarea termenului de un an prevăzut de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 214 din 14 octombrie 2010 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.P.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului și, în consecință: - a anulat decizia nr. 339 din 23 aprilie 2009, emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului București și a dispus repunerea reclamantului în funcția publică de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea; - a obligat pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului București către reclamantul G.P.M. la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada scursă de la data concedierii și până la data repunerii efective în funcție; - a respins excepțiile invocate de pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că respinge excepțiile invocate de pârâtă având în vedere prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece plângerea prealabilă nu este obligatorie în speță. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că motivul care a stat la baza emiterii deciziei atacate îl constituie desființarea acestei funcții publice potrivit dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009. Având în vedere că prin decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009 publicată în M.Of. nr. 758/6.11.2009 s-a declarat neconstituțională legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 și că în M.Of. nr. 28/14.01.2010 s-a publicat Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 13 decembrie 2009, prin care prevederile art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009, în noua sa redactare - O.U.G. nr. 105/2009 art. IV alin. (1) și alin. (11), au fost declarate neconstituționale, instanța a constatat că nu există temei legal pentru măsura dispusă prin decizia din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, motiv pentru care a apreciat că acțiunea este fondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în procedura de emitere a deciziei din 23 aprilie 2009, nu a acționat în mod discreționar, neexistând o marjă de apreciere în alegerea soluției ce trebuia adoptată, ci pur și simplu a aplicat legea, în speță O.U.G.

nr. 37/2009, care este de strictă și imediată aplicabilitate pentru orice instituție publică din România. Mai mult, arată recurenta-pârâtă, prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21 mai 2009 pentru aprobarea funcțiilor și a numărului de posturi ale Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și ale agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului din subordine, s-a probat desființarea în mod real a postului ce a fost ocupat de reclamant. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin decizia din 23 aprilie 2009 reclamantul a fost eliberat din funcția publică de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și art. 6 alin. (4) din H.G.

nr. 459/2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora. Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însăși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței nr. 215 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.