ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primă instanță

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava, reclamantul O.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Agenția Națională pentru Protecția Mediului București și Agenția pentru

Protecția Mediului Suceava, anularea deciziei nr. 324 din 23 aprilie 2009,

comunicată la data de 22 mai 2009, prin care a fost eliberat din funcția de

director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava și obligarea

pârâtelor la plata drepturilor salariale cuvenite acestei funcții începând cu

data de 22 mai 2009 până la reîncadrare, calculate în raport de veniturile

realizate în aceeași perioadă în funcția de consilier clasa I, grad profesional

superior treapta 1 de salarizare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a expus situația de fapt potrivit căreia, prin decizia

nr. 631 din 17 octombrie 2005, a fost numit director executiv al Agenției

pentru Protecția Mediului Suceava, începând cu data de 18 octombrie 2005, iar

prin decizia nr. 324 din 23 aprilie 2009, a fost eliberat din funcție pe motiv

că aceasta a fost desființată.

Reclamantul a

precizat că, în fapt, funcția nu a fost desființată, ci doar titulatura

acesteia, respectiv „director coordonator”, aspect reținut de Curtea

Constituțională în considerentele deciziei nr. 68 din 19 ianuarie 2010, prin

care a constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile înserate în O.U.G. nr.

105/2009 (care a preluat fără modificări semnificative prevederile O.U.G. nr.

37/2009).

Urmare a acestei

decizii, a mai arătat reclamantul, și-au încetat efectele juridice actele prin

care au fost numite diferite persoane în funcția de director coordonator, fapt

ce reiese din Adresa nr. 33006 din 1 aprilie 2010 emisă de Secretarul General

Adjunct de la Ministerul Mediului și Pădurilor și din Ordinul nr. 5337 din 6

mai 2010 emis de Ministerul Mediului și Pădurilor, în a cărui listă anexă, la

poziția 5, figurează și persoana numită în locul său, astfel că, a susținut reclamantul,

este îndreptățit să revină în funcția deținută anterior.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Suceava a invocat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, în considerarea dispozițiilor art. 2

alin. (3) din H.G. nr. 459/2005 privind reorganizarea și funcționarea Agenției

Naționale pentru Protecția Mediului cu completările și modificările ulterioare.

Pe fondul cauzei,

pârâta a arătat că, prin decizia atacată, reclamantul a fost eliberat din

funcția publică de conducere de director executiv al Agenției pentru Protecția

Mediului Suceava, prin desființarea acestei funcții conform dispozițiilor art.

III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, iar după încetarea perioadei de

preaviz, a fost numit în funcția publică de execuție de consilier cl. I grad

profesional superior treapta 1 de salarizare, potrivit art. 56 lit. e) și art.

99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, funcție exercitată și în prezent de

reclamant, așa încât acțiunea acestuia nu este întemeiată.

Pârâta Agenția

Națională pentru Protecția Mediului București a solicitat, prin întâmpinare,

respingerea acțiunii, invocând, în principal, neîndeplinirea procedurii

prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) și (7) din Legea nr.

554/2001. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că la data emiterii deciziei ce

face obiectul cauzei a respectat dispozițiile legale în vigoare.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 191

din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția

inadmisibilității invocată de pârâta Agenția Națională pentru Protecția

Mediului București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului Suceava și în consecință, a respins

acțiunea față de această pârâtă, a admis acțiunea reclamantului O.V. în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului București,

a anulat decizia nr. 324 din 23 aprilie 2009, a obligat pârâta la plata

drepturilor salariale cuvenite funcției de director executiv începând cu data

de 22 mai 2009 până la reîncadrarea reclamantului prin raportare la veniturile

obținute în această perioadă de reclamant în funcția deținută și a obligat

pârâta să-i plătească reclamantului 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul prevăzut de lege, Curtea a

constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5), art. 9

alin. (1) și (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a

apreciat că se impune respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția pentru Protecția Mediului

Suceava, prima instanță a reținut că raportul de sarcini s-a încheiat între

reclamant, numit în funcția publică de conducere prin decizia președintelui

forului superior și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, astfel încât

excepția invocată este întemeiată.

În ceea ce privește

fondul cauzei, Curtea a reținut că temeiul juridic al deciziei nr. 324 din 23

aprilie 2009, ce face obiectul litigiului, îl constituie art. III alin. (1) și

alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice, or, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr.

37/2009 este neconstituțională, în considerarea faptului că au fost încălcate

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, în sensul că reglementările

cuprinse în această ordonanță „afectează” statutul juridic al unor funcționari

publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrație publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Deși în art. 1 al

deciziei contestate de reclamant se arată că a fost desființată funcția publică

de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, în realitate,

a reținut judecătorul fondului, a fost modificată doar titulatura postului de

conducere, respectiv „director coordonator”, însă, în aplicarea deciziei nr. 68

din 19 ianuarie 2010 a Curții Constituționale, persoana care a ocupat această

nouă funcție a fost eliberată ca urmare a încetării contractului de management.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 191 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Protecția

Mediului București, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În cuprinsul

motivelor de recurs, instituția pârâtă susține, în esență, că Agenția Națională

pentru Protecția Mediului, în procedura de emitere a deciziei nr. 324 din 23

aprilie 2009, nu a acționat în mod discreționar, neexistând o marjă de

apreciere în alegerea soluției ce trebuia adoptată, ci pur și simplu a aplicat

legea, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, care este de strictă și imediată

aplicabilitate pentru o autoritate publică.

Mai mult, precizează

recurenta, prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21 mai 2009, s-a

aprobat desființarea în mod real a postului ce a fost ocupat de reclamant.

Ca urmare, Agenția

Națională pentru Protecția Mediului se vede pusă în imposibilitatea de a

executa hotărârea judecătorească atacată, datorită faptului că funcția de

director executiv nu mai figurează în statul de funcții și în structura organizatorică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu

art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția

nulității recursului invocată de intimatul-reclamant O.V., reține că aceasta nu

este fondată, în condițiile în care cererea de promovare a căii de atac conține

toate mențiunile prevăzute de art. 302

1

C. proc. civ., incluzând

motivele de nelegalitate susținute, ce pot fi încadrate în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., precum și argumentele de fapt și de drept, in

extenso, pe care se întemeiază.

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Intimatul-reclamant

O.V. a supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 324

din 23 aprilie 2009, prin care a fost eliberat din funcția de director executiv

al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava.

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, potrivit căruia:

„(1) Funcțiile

publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la

prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum

și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a

statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

De asemenea, este de

necontestat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern

cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (…)”.

Totodată, este de

necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din

O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009 care, la rândul

său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Totodată, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr.

37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Ca atare, în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având

ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și

art. 20 din Constituția României.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond

că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe

de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este

neconstituțională.

Sunt neîntemeiate

susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate

este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor

imperative ale art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea

actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor

în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Desființarea funcției

publice de conducere de director executiv a avut loc în baza O.U.G. nr. 37/2009

și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative

adoptate cu nesocotirea normelor constituționale.

Astfel, desființarea

postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită

de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate

neconstituționale.

În lumina

considerentelor Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale,

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că

reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice

deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009, acesta

fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a O.U.G. nr.

37/2009, față de situația de fapt descrisă anterior, obligarea

recurentei-pârâte la plata drepturilor salariale cuvenite funcției de director

executiv începând cu data de 22 mai 2009 până la reîncadrarea reclamantului

apare ca justă și întemeiată, în condițiile în care, ca urmare a actelor

nelegale emise de către recurentă, intimatul a suferit în mod concret un

prejudiciu, iar cariera acestuia a fost afectată din motive ce exclud culpa

funcționarului public.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta

Agenția Națională pentru Protecția Mediului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimatul-reclamant.

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului București împotriva

Sentinței nr. 191 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2011.