ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3307/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 175/F din 17 decembrie 2009 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H.Z.A., așa cum

aceasta a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului -

Agenția Națională pentru Protecția Mediului, instanța dispunând anularea deciziei

nr. 321 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâta Agenția Națională pentru Protecția

Mediului și reintegrarea reclamantului în funcția publică de director executiv

al Agenției pentru Protecția Mediului Covasna. A fost obligată pârâta să

plătească reclamantului despăgubiri civile reprezentând drepturi salariale

începând cu data de 22 mai 2009 și până la reintegrarea în funcție, precum și

suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că O.U.G. nr. 37/2009, suport juridic al emiterii actului și al

desființării funcțiilor de director executiv din administrația publică,

serviciile publice deconcentrate, a fost declarată neconstituțională împreună

cu legea de aprobare a acesteia prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a

Curții Constituționale.

A constat prima instanță că în cauză sunt îndeplinite

condițiile pentru aplicarea ipotezei prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, anume judecarea acțiunii în contencios după ce o ordonanță de

guvern a produs efecte juridice asupra situației reclamantului, efecte pe care

acesta le apreciază și le reclamă ca fiind păgubitoare pentru sine.

Judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi

reținută apărarea formulată de instituția pârâtă potrivit căreia acțiunea

reclamantului ar trebui respinsă deoarece O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

prin O.U.G. nr. 105/2009, prin care au fost practic menținute prevederile

ordonanței de urgență anterioare, deoarece, pe de o parte, legea dispune doar

pentru viitor, iar, pe de altă parte, actul administrativ atacat și actele

subsecvente acestuia se supun regimului juridic existent la data la care au fost

emise, iar declararea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 atrage, în

condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anularea deciziei și a

actelor subsecvente.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenția

Națională pentru Protecția Mediului, criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că decizia atacată este un

act administrativ emis în conformitate cu dispozițiile legale, care sunt de

strictă și imediată aplicare pentru o instituție publică.

In acest sens recurenta a invocat prevederile art.

III din O.U.G. nr. 37/2009, dispozițiile art. 97 lit. c) și ale art. 99 din

Legea nr. 188/1999, opinând că și în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a

fost abrogată, sunt aplicabile dispozițiile art.

IV

și art.

VIII din O.U.G. nr. 105/2009.

Mai mult, Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21

mai 2009 probează desființarea în mod real a postului ce a fost ocupat de

reclamant, instanța de fond neținând cont de faptul că la momentul emiterii

actului administrativ contestat, actul normativ în baza căruia a fost emis era

în vigoare și se bucura de deplină legalitate.

Analizând sentința atacată în raport de motivele de

recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în

vedere considerentele în continuare arătate.

In cauză este de necontestat faptul că actul atacat a

fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice

și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de

conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.”

„(11) începând cu data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat

în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li

se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul

muncii, cu modificările și completările ulterioare

”

.

De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări

formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că

această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,

fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta

regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)"

Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G.

nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere

funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din

7 octombrie 2009, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile

art. 15 din Constituție, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate

și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea

nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un

domeniu pentru care nu avea competență materială.

Totodată, este de reținut faptul că O.U.G. nr.

37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009, care, la rândul său, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituțională

în privința dispozițiilor art.

I

pct. 1-5 și 26, art.

II,

art.

IV,

art.

V,

art. VIII și anexa 1, cu motivarea că

acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele

ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința

neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia

nr. 1257/2009.

In plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul

că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general

obligatorii.

Pe de altă parte, în cazul actelor administrative,

prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73

alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea

nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la

instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează în alin. 4

situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a

declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă

cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a

normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza

admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză,

efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care

au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

In litigiul care formează obiectul prezentei analize

judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din

funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se inițial și

neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului

administrativ.

Așa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea

Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr.

37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

În consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004

efectele acestor decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

În acest context, eliberarea reclamantului dintr-o

funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror

îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că

întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat

este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința

căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, acesta

fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituționalitate al ordonanței.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate

susținerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei

contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea

prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr.

37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de

neconstituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost

emis.

Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi

primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009,

cele referitoare la faptul că prin art.

IV

alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de

genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susținerile referitoare

la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte retine că

desființarea funcției publice deținute de reclamant este lipsită de efecte

juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate

neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de

Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de

natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității

sociale.

Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala

cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de

constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Totodată, Înalta Curte constată îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va

admite cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de prezentul litigiu.

Pentru considerentele arătate și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art.

20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională

pentru Protecția Mediului împotriva sentinței nr. 175/F din 17 decembrie 2009 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 2543 lei cheltuieli de judecată

către intimatul H.Z.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2010.