ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 146/F din 13 noiembrie 2009, Curtea

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamantul S.D.L., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a anulat decizia

nr. 605 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, și actele subsecvente ale acesteia

și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv al

Centrului Județean Brașov din cadrul A.P.I.A. Pârâta a fost obligată să-i

plătească reclamantului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, că

prin cererea introductivă de instanță, reclamantul S.D.L. a solicitat anularea deciziei

nr. 605 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A. București, prin

care în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost dispusă

desființarea funcției publice de conducere de director executiv al Centrului

Județean Brașov din cadrul A.P.I.A., anularea adresei nr. 1251 din 04 iunie 2009

emisă de pârâtă ca răspuns la plângerea prealabilă pe care a adresat-o pârâtei,

anularea măsurii acordării preavizului și eliberării sale din această funcție,

precum și reintegrarea sa în funcție, pe vechiul post.

Instanța a constatat, în esență, faptul că O.U.G. nr.

37/2009, suport juridic al emiterii actului atacat a fost declarată

neconstituțională împreună cu legea de aprobarea a acestei ordonanțe, prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, astfel încât

având în vedere că actul administrativ atacat și actele subsecvente acestuia se

supun regimului existent la data la care au fost emise, în condițiile art. 9

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anularea deciziei nr. 605 din 24 aprilie 2009

și a actelor administrative subsecvente acestei decizii administrative, permite

reintegrarea reclamantului în funcția de conducere anterior deținută.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.P.I.A. a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să țină

cont de faptul că, anterior declarării neconstituționalității Legii de aprobare

a O.U.G. nr. 37/2009, aceasta a fost abrogată și prevederile art. III alin. 6

din acest act normativ au fost preluate de art.

IV

alin. (4)

din O.U.G. nr. 105/2009, iar potrivit art.

IV

alin. (1)

din acest din urmă act normativ s-a prevăzut că sunt și rămân desființate

funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de fond

trebuia să țină cont și de prevederile art. 78 din Constituția României,

potrivit cărora legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în

Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei și nu de la

data la care s-a pronunțat Curtea Constituțională, astfel încât, dat fiind

faptul că decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a fost

publicată în Monitorul Oficial în data de 06 noiembrie 2009, efectele acesteia

nu se puteau răsfrânge asupra sentinței civile nr. 196 din 26 octombrie 2009,

încălcându-se principiul neretroactivității.

Analizând sentința atacată în raport de motivele de

recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în

vedere considerentele în continuare arătate.

In cauză este de necontestat faptul că Decizia A.P.I.A.

nr. 605 din 24 aprilie 2009, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din

funcția publică de conducere, de director executiv adjunct în cadrul Centrului

Județean A.P.I.A. Brașov, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. III alin.

(1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice

și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de

conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență."

„(11) începând cu data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat

în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li

se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul

muncii, cu modificările și completările ulterioare".

De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări

formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că

această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,

fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta

regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)".

Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G.

nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere

funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din

7 octombrie 2009, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile

art. 15 din Constituție, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate

și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea

nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un

domeniu pentru care nu avea competență materială.

Totodată, este de reținut faptul că O.U.G. nr.

37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009, care, la rândul său, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată

neconstituțională în privința dispozițiilor art.

I

pct. 1-5 și

26, art.

II,

art.

IV,

art.

V,

art. VIII

și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul

că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile

art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general

obligatorii.

Pe de altă parte, în cazul actelor administrative,

prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin.

(1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea

nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la

instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează în alin. (4)

situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a

declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă

cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a

normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza

admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză,

efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care

au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

In litigiul care formează obiectul prezentei analize

judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din

funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se inițial și

neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului

administrativ.

Așa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea

Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr.

37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

În consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004

efectele acestor decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

In acest context, eliberarea reclamantului dintr-o

funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea

raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială,

protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare,

precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror

îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că

întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat

este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința

căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, acesta

fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituționalitate al ordonanței.

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate

susținerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei

contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea

prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr.

37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de

neconstituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost

emis.

Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi

primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009,

cele referitoare la faptul că prin art.

IV

alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de

genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susținerile referitoare

la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Fată de aceste susțineri, Înalta Curte retine că

desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe

este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost

declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura

reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei

dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element

al securității sociale.

Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala

cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de

constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art.

20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva

sentinței civile nr. 146/F din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2010.