Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2010

HOTĂRÂRE
20.04.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 146/F din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.D.L., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a anulat decizia nr. 605 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, și actele subsecvente ale acesteia și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv al Centrului Județean Brașov din cadrul A.P.I.A. Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, că prin cererea introductivă de instanță, reclamantul S.D.L.

a solicitat anularea deciziei nr. 605 din 24 aprilie 2009 a Directorului General al A.P.I.A. București, prin care în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 a fost dispusă desființarea funcției publice de conducere de director executiv al Centrului Județean Brașov din cadrul A.P.I.A., anularea adresei nr. 1251 din 04 iunie 2009 emisă de pârâtă ca răspuns la plângerea prealabilă pe care a adresat-o pârâtei, anularea măsurii acordării preavizului și eliberării sale din această funcție, precum și reintegrarea sa în funcție, pe vechiul post. Instanța a constatat, în esență, faptul că O.U.G.

nr. 37/2009, suport juridic al emiterii actului atacat a fost declarată neconstituțională împreună cu legea de aprobarea a acestei ordonanțe, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, astfel încât având în vedere că actul administrativ atacat și actele subsecvente acestuia se supun regimului existent la data la care au fost emise, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anularea deciziei nr. 605 din 24 aprilie 2009 și a actelor administrative subsecvente acestei decizii administrative, permite reintegrarea reclamantului în funcția de conducere anterior deținută. Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.P.I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că, anterior declarării neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, aceasta a fost abrogată și prevederile art. III alin. 6 din acest act normativ au fost preluate de art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2009, iar potrivit art. IV alin. (1) din acest din urmă act normativ s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de fond trebuia să țină cont și de prevederile art. 78 din Constituția României, potrivit cărora legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei și nu de la data la care s-a pronunțat Curtea Constituțională, astfel încât, dat fiind faptul că decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 06 noiembrie 2009, efectele acesteia nu se puteau răsfrânge asupra sentinței civile nr. 196 din 26 octombrie 2009, încălcându-se principiul neretroactivității. Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. In cauză este de necontestat faptul că Decizia A.P.I.A. nr. 605 din 24 aprilie 2009, prin care intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv adjunct în cadrul Centrului Județean A.P.I.A. Brașov, a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență." „(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare". De asemenea, este de necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție,

a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009 au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate și statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Totodată, este de reținut faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009, care, la rândul său, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Pe de altă parte, în cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. In litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se inițial și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ. Așa cum s-a subliniat anterior, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009. În consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestor decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. In acest context, eliberarea reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională, acesta fiind, drept urmare, afectat de viciul de neconstituționalitate al ordonanței. Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile din recurs, referitoare la faptul că legalitatea deciziei contestate este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de neconstituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul, ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Fată de aceste susțineri, Înalta Curte retine că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice, din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

Admiterea opiniei contrare, a recurentei, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinței civile nr. 146/F din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 221 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea
ÎCCJ 2010-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1842/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 156/ F din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclaman
ÎCCJ 2010-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 175 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2010-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3307/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 175/F din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea în contencios adm
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5010/2010
, a susținut reclamantul că și Centrul Județean Brașov va fi prejudiciat în condițiile unei instabilități a funcției de conducere. Pârâta a depus la dosar întâmpinare, arătând că decizia contestată a fost emisă ca urmare a faptului că prin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă