ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 175 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., a anulat Decizia nr. 609 din 24 aprilie 2009, emisă de directorul general al autorității pârâte, prin care a fost desființată funcția publică de conducere de director executiv al Centrului Județean Bacău și a fost eliberat din această funcție reclamantul; de asemenea, instanța de judecată a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că actul contestat este nelegal, ca o consecință a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Astfel, reține instanța de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 și că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., a declarat recurs pârâta. In motivarea căii de atac, recurenta a formulat critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care pot fi sintetizate după cum urmează: Instanța de fond a dispus în mod greșit anularea deciziei nr. 609 din 24 aprilie 2009, care a fost emisă anterior pronunțării deciziei nr. l257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, dat fiind că aceasta produce efecte numai pentru viitor. Recurenta arată, de asemenea, că instanța de fond nu a avut în vedere noua reglementare cuprinsă în O.U.G. nr. l05/2009, care a menținut dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, în sensul că funcțiile publice prevăzute în acest act normativ sunt și rămân desființate sau după caz, se desființează, act în raport de care decizia contestată este legală.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin decizia nr. 609 din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A., s-a dispus ca începând cu data emiterii acesteia, reclamantul să fie eliberat din funcția publică de conducere de director executiv la Centrul Județean Bacău din cadrul autorității recurente, care s-a desființat în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie, așadar, prevederile art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Înalta Curte apreciază că, pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății, se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. În legătură cu acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale apriori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. In considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. In plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Pe de altă parte, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. In speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea actului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004. După cum s-a arătat în cele ce preced, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Pe cale de consecință, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele deciziei instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României. În cauză nu sunt incidente nici prevederile O.U.G. nr. 105/2009, întrucât aceasta preia în integralitate și cu modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009; or, reținând că O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituționale și prevederile celui din urmă act normativ. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală. Totodată, având în vedere cererea intimatului, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către acesta a cheltuielilor de judecată, în sumă de 500 lei, stabilite prin apreciere.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 175 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, către intimatul-reclamant M.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.