ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamantul I.S.L. a solicitat în contradictoriu cu A.N.S.V.S.A. București,

suspendarea executării Ordinului nr. 69507/2009 emis de către pârâta, prin care

s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcția

publică de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Bacău, din motive

neimputabile, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în

anulare.

În motivare, a arătat că

eliberarea din funcție s-a dispus ca urmare a desființării postului, conform

dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, cu ignorarea totală a

dispozițiilor Statutului funcționarilor publici. Astfel, nu s-a prevăzut când

și în ce condiții se poate realiza desființarea funcției publice și nici că O.U.G.

nr. 37/2009 se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, care

reglementează expres situațiile în care se dispune eliberarea din funcție din

motive ce nu țin de persoana funcționarului.

Reclamantul a mai precizat

că atribuțiile funcției de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. se regăsesc

în proporție de peste 50 % în cele ale funcției de director coordonator al

serviciului public, neintervenind modificări substanțiale.

Prin întâmpinarea formulată

pârâta A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că

președintele acestei instituții a emis ordinele prin care directorii executivi

și directorii executivi adjuncți au fost eliberați din funcțiile publice din

motive neimputabile acestora, în temeiul dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr.

37/2009, care prevăd desființarea funcțiilor respective.

Prin hotărârea nr. 108/2009

din 21 iulie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrative și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că din conținutul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,

rezultă că funcțiile publice care conferă calitatea de conducător al

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexă, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de

32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Se observă că ordinul

contestat a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale mai sus enunțate,

autoritatea emitentă neavând un drept de opțiune, astfel încât desființarea

funcției s-a produs ope legis, cu consecința încetării raporturilor de serviciu

ale reclamantului.

Instanța de fond a apreciat că

argumentele reclamantului nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul I.S.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se

arată că h

otărârea atacată este nelegală

fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în cauză, sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

atât sub aspectul existenței unor cauze temeinic

justificate legate de pretinsa nelegalitate a

Ordinului 69507/2009, cât

și sub aspectul iminenței producerii unei pagube.

Recurentul consideră că

există o îndoială puternică în privința prezumției de legalitate a

actului administrativ atacat deoarece autoritatea

emitentă nu a avut în vedere prevederile

Legii nr. 188/1999 privind

statutul funcționarilor publici care reglementează expres

situațiile în care se dispune eliberarea din

funcția publică din motive ce nu țin de persoana

funcționarului, act normativ la care face trimitere chiar O.U.G. nr. 37/2009.

În art. 99 din această lege,

se arată că funcționarul public este eliberat din funcția publică deținută dacă

autoritatea publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării

activității, cum, de altfel, s-a procedat în speță, dacă ne raportăm la însăși

nota de fundamentare din preambulul O.U.G. nr. 37/2009, respectiv „necesitatea

eficientizării instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial”. Însă,

conform

art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999,

în ipoteza reorganizării autorității sau instituției

publice, reducerea

unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică

în proporție de 50 % sau dacă sunt modificate

condițiile specifice de ocupare a postului

respectiv referitoare la

studii.

Recurentul

mai arată că încetarea raporturilor de serviciu fără a i se oferi un post

vacant (deși a solicitat

acest lucru), încadrarea unei alte persoane în funcția de

Director coordonator adjunct al D.S.V.S.A. atribuțiile

acestei noi funcții publice regăsindu-se în proporție de peste 50 % în cele ale

funcției de director executiv adjunct al serviciului public menționat

(funcția publică desființată ope legis în baza art.

III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009) sunt

elemente de nelegalitate

care, constituie argumente juridice și aparent valabile în privința

nelegalității ordinului contestat.

Examinând cauza și sentința

atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această

măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este

aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

În mod evident, ordinul

aflat în discuție adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu

existent între o autoritate publică și un funcționar public.

În plus, măsura supusă

analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea

organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 37/2009.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția

de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși

titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai sus,

o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a

existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit.

t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu

fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea

întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul).

În sistemul juridic

românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin.

(2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că,

în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor

administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al

actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de

legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile

publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în

concret trebuie să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul

administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În cauza de față, Înalta

Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Or, actul administrativ

aflat în discuție a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a

unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanței anterior individualizate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În concepția instanței de

control judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în cauză, fiind

vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este

viitor și previzibil cu evidență.

Pe de altă parte, se poate

afirma faptul că măsura adoptată în privința intimatului, datorită, pe de-o

parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcției de

conducere deținute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a

funcționării serviciului public.

Suspendarea executării unui

act administrativ are ca sediu al materiei dispozițiile art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004, modificată.

Statutul funcționarilor

publici nu cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea

măsuri, cu caracter excepțional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui

raport de serviciu.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt întemeiate iar instanța de fond a

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi

modificată în sensul că se va admite cererea reclamantului și se va dispune suspendarea

executării Ordinului nr. 69507/2009 emis de pârâtă până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anularea actului administrativ atacat, iar în baza

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

I.S.L., împotriva Hotărârii nr. 108/2009 din 21 iulie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite cererea reclamantului și dispune suspendarea executării

Ordinului nr. 69507/2009 emis de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anulare a actului administrativ atacat.

Obligă intimata-pârâtă la

plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2010.