ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5140/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.E. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală,

anularea Ordinului nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de pârâtă, prin care a fost

eliberat din funcția publică de conducere de director executiv în cadrul

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Vrancea, reintegrarea în

funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale

aferente funcției, până la data reintegrării efective.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că actul atacat a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, al

cărei scop a fost în realitate repolitizarea structurilor deconcentrate ale

ministerelor.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nelegală și netemeinică.

instanțe

Curtea de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 40 din 2

februarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E. în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat

Ordinul nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de pârâtă, a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția și atribuțiile specifice din care a fost demis,

obligând pârâta să-i plătească drepturile salariale de care a fost lipsit, până

la data reintegrării efective.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

În motivarea hotărârii,

prima instanță a reținut, în esență, că eliberarea reclamantului din funcția

deținută s-a dispus în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 care în art. III alin. (1) a

dispus ca funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate

în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, precum

și adjuncții acestuia, prevăzute în anexa la această ordonanță de urgență, se

desființează.

O.U.G. nr. 37/2009,

care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții

Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii

pentru aprobarea respective ordonanțe. Anterior, O.U.G. nr. 37/2009 a fost

abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu

unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect reținut de Curtea

Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituționale

prevederile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și

Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției

publice.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut nelegalitatea ordinului contestat, întrucât

temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează

regimul constituțional și legal actual al funcției publice în general, implicit

al funcției publice deținute de reclamant.

de pârâtă

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a declarat recurs, indicând ca temei de drept art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că, în opinia sa, prima instanță nu a intrat în

cercetarea fondului, limitându-se doar la considerentul că O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională.

Recurenta-pârâtă a

criticat soluția instanței de fond, întrucât ordinul de eliberare din funcție a

reclamantului a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar la litera F din

lista anexă la acest act normativ, sunt incluse și direcțiile generale ale

finanțelor publice județene și a municipiului București, desființarea funcției

producându-se ope legis, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în

raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia, fiind reținută

eronat nelegalitatea actului atacat ca urmare a constatării

neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât

constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte numai

pentru viitor, nu retroactiv, și nu justifică anularea ordinului.

Prin urmare, a arătat

că toate actele administrative încheiate sub imperiul acestei ordonanțe sunt

legale și își produc efectele, iar la emiterea ordinului contestat au fost

avute în vedere și prevederile Legii nr. 188/1999, potrivit cărora

reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții

publice de conducere vacante.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și

menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Actul administrativ

supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este

Ordinul nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscale, prin care s-a dispus desființarea funcției publice de

conducere de director executiv, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice.

Intimatului-reclamant,

ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un

preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să

înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

Înalta Curte reține

că întemeiat a apreciat prima instanță că actul administrativ atacat este

nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia

Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională.

Susținerile

recurentului-pârât referitoare la faptul că prima instanță nu a motivat

hotărârea atacată, nu pot fi primite, Înalta Curte reține că sentința ce

formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art.

261 (1) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, aceasta nu are obligația să răspundă punctual tuturor

susținerilor părților, atâta timp cât susținerile pârâtei au fost în mod corect

sistematizate în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar

și suficient prin prisma faptului că dispozițiile ordonanței de urgență în baza

cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituționale.

De asemenea, nu pot

fi primite nici afirmațiile recurentei, în sensul că la emiterea ordinului

atacat au fost avute în vedere dispozițiile Legii 188/1999, potrivit cu care i

s-a oferit reclamantului posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții

publice de conducere vacante, atâta timp cât, așa cum a corect a reținut prima

instanța, legalitatea ordinului respectiv este afectată de viciul de

neconstituționalitate constatat cu privire la actul normativ cu forță juridică

superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis ordinul.

Cât privește critica

formulată, în sensul că instanța trebuia să constate incidența dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor,

întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în

vigoare, așa cum susține recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea tezei

susținute de recurentă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru

că O.U.G. nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de

finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la

asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și

libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate

neconstituționale.

Astfel, se constată

că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe

(O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din

moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se

astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, fiind de necontestat

faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr.

40 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.