ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5140/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de pârâtă, prin care a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Vrancea, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente funcției, până la data reintegrării efective. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că actul atacat a fost emis în baza O.U.G.

nr. 37/2009, al cărei scop a fost în realitate repolitizarea structurilor deconcentrate ale ministerelor. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nelegală și netemeinică. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 40 din 2 februarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat Ordinul nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția și atribuțiile specifice din care a fost demis, obligând pârâta să-i plătească drepturile salariale de care a fost lipsit, până la data reintegrării efective.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că eliberarea reclamantului din funcția deținută s-a dispus în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 care în art. III alin. (1) a dispus ca funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, precum și adjuncții acestuia, prevăzute în anexa la această ordonanță de urgență, se desființează. O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii pentru aprobarea respective ordonanțe.

Anterior, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect reținut de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituționale prevederile art. I pct. 1 - 5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și Anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituțional și legal actual al funcției publice în general, implicit al funcției publice deținute de reclamant.

4. Recursul exercitat de pârâtă Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, indicând ca temei de drept art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că, în opinia sa, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, limitându-se doar la considerentul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională. Recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de fond, întrucât ordinul de eliberare din funcție a reclamantului a fost adoptat în baza O.U.G.

nr. 37/2009, iar la litera F din lista anexă la acest act normativ, sunt incluse și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, desființarea funcției producându-se ope legis, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia, fiind reținută eronat nelegalitatea actului atacat ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, și nu justifică anularea ordinului. Prin urmare, a arătat că toate actele administrative încheiate sub imperiul acestei ordonanțe sunt legale și își produc efectele, iar la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere și prevederile Legii nr. 188/1999, potrivit cărora reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1049 din 22 mai 2009, emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscale, prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de director executiv, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Intimatului-reclamant, ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999. Înalta Curte reține că întemeiat a apreciat prima instanță că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că prima instanță nu a motivat hotărârea atacată, nu pot fi primite, Înalta Curte reține că sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 (1) C. proc.

civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, aceasta nu are obligația să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, atâta timp cât susținerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptului că dispozițiile ordonanței de urgență în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituționale.

De asemenea, nu pot fi primite nici afirmațiile recurentei, în sensul că la emiterea ordinului atacat au fost avute în vedere dispozițiile Legii 188/1999, potrivit cu care i s-a oferit reclamantului posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante, atâta timp cât, așa cum a corect a reținut prima instanța, legalitatea ordinului respectiv este afectată de viciul de neconstituționalitate constatat cu privire la actul normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis ordinul. Cât privește critica formulată, în sensul că instanța trebuia să constate incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare, așa cum susține recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea tezei susținute de recurentă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale. Astfel, se constată că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe (O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză.

2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 40 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.